Strada MODESTIEI

Pe vremea lui Cezar, Modestia era un nume de femeie. Cu inel pe al treilea deget al mâinii stângi sau fără, ea avea obligaţia de a se supune unui pater familias, tată sau soţ, ca un copil. Dacă-i trecea prin minte să se revolte, zeii casei o repudiau. Dacă nu mai putea face nici copii, era numită anus matrona. Ceea ce-i şi convenea. Dacă era o femeie puternică, ea putea să se emancipeze, să-şi ia chiar libertăţi nepotrivite cu vârsta, cu măsura, cu cotele apelor Tibrului. Desigur, nimeni n-ar mai fi strigat-o Modestia, ci Aurelia, Auga, Clio, Alfa Romeo... sau cine ştie, poate chiar Dacia.
 
Într-o după-amiază de vineri, dinspre strada Niagara, o Dacie coti fix pe strada Modestiei, cu direcţia spre strada Marginei. În faţa Asociaţiei Concesionarilor de Dacia din România, cuprinsă de emoţie, maşinuţa derapă şi intră cu botu' într-un pomişor plantat în bordură. Botul se căscă, o crăcuţă se rupse. Un copil se apropie de accident şi smulse la-ntâmplare o bobină de inducţie, un cablu secţionat de ambreiaj, un disc crăpat de frână fără ABS, o bucată de pătură arsă, un picior de scăunel, o supapă de evacuare lipită de burduful planetar, crăcuţa, doi ochi de pisică. Sau de semnalizare. Nap, ce faci acolo? se auzi o voce duioasă, dar robustă. Nimic, răspunse copilul ca o trompeţică. Trecu un timp. Nap, ce faci acolo, ai spart ceva? Da, ochii! zise scurt copilul. Liniştea dură cât să apară în poartă tatăl. Ce-ai făcut, Napoleon, ţi-ai spart ochii? Pe-ai ei, nu pe-ai mei - şi copilul începu să plângă cu clinchet. Taci, în mă-ta, zise tatăl. Copilul intră în curte târând după el întreg burduful planetar. Şi crăcuţa. Tatăl o luă spre Niagara. În acea noapte de vineri, se-ntoarse şi dezmembră unica Dacie brevetată pentru motorul ei adaptat după şenilatele celui de-al III-lea Reich, capabilă să meargă cu apă şi benzină. Un fel de cazan cu abur în regim instantaneu. Cel care o proiectase folosise drept combustibil pentru încălzirea apei orice material inflamabil. De la o păturică la un scăunel de copil. Venea s-o lase concesionarilor, dar când să dea colţul pe Modestiei, forţa atomilor de hidrogen şi oxigen din moleculele de apă depăşise capacitatea cilindrică a Daciei. Inventatorul, cu terenul sufletesc accidentat, a abandonat-o, bucuros totuşi că trăia. Nu se mai ştie nimic despre el. Despre Napoleon, copilul, s-a scris de curând într-un ziar că, nemaiavând posibilitatea să ajungă împărat, s-a făcut regizor de filme. Şi ziarele nu mint.
 
Dacă Grecia antică nu ar fi fost înghiţită de Imperiul Roman, care, din temperament, s-a unit cu Dacia, străduţa Modestiei s-ar fi numit Sofronia. Şi alta ar fi fost povestea.