01.03.2003
Andreea Demirgian a scris aceste texte pentru Radio Romania Internaţional unde au fost difuzate recent. Mulţumim RRI pentru permisiunea de a fi postate pe site-ul nostru.


Maestrul Ion Irimescu a împlinit 100 de ani în 27 februarie 2003.
Acest articol, precum şi cel din săptămâna trecută, îi sunt dedicate.



Muzeograful despre care vă voi vorbi în următoarele rânduri este un personaj special. Cu toate că nu pare să fi împlinit încă 30 de ani, se spune despre el că este "doctor" în arte. Nu ştim dacă a absolvit şcoala de Arte Frumoase, dar pare să ştie pe de rost toate sculpturile şi desenele din Muzeul pe care îl are în custodie. Mai mult, cunoaşte istoriile fiecărui exponat şi chiar se încumetă să le explice tâlcurile. A "moştenit" meseria de muzeograf de la tatăl său - şi el, de-o viaţă custode al aceluiaşi muzeu în care astăzi îl puteţi întâlni pe tânărul despre care povestim. Însă, faţă de predecesorul său, tânărul nostru - să-l numim Marius - a copilărit aici - în acest muzeu, a crescut privind operele Maestrului şi mai mult, a petrecut ani de zile în preajma lui, ascultându-l, ajutându-l să coboare treptele spre băncuţa din faţă pentru o baie de soare sau ducându-i ziarul preferat în fiecare dimineaţă. Şi, cu toate că îl cunoaşte şi pe Maestru la fel de bine ca pe obiectele de artă din colecţia muzeului, vorbeşte despre el cu religiozitate:

"Deşi format şi purtând fireşti influenţe de la şcoala celor mai mari artişti în domeniul artei plastice din Europa, a păstrat un filon curat românesc, a înţeles, a iubit, a preţuit valorile adevărate ale acestui spaţiu. Maestrul este printre acei artişti ai secolului 20 care, în ciuda ororilor la scară planetară, cum au fost cele două războaie mondiale, şi-a păstrat bunul simţ, cuminţenia, calmul, echilibrul, legătura cu divinitatea, cu lucrurile esenţiale, cu tot ce avea mai bun şi mai frumos pământul natal, poporul său. Interesant este de văzut în acest muzeu echilibrul pe care îl degajă lucrările. Maestrul are o diversitate de teme dar există câteva preferate, de exemplu dragostea maternă şi muzica. Există de asemenea lucrări care abordează teme mitologice teme estetice, religioase, comuniunea omului cu natura.... Aceste teme majore cuprind numeroase ipostaze artistul dorind să reia periodic temele preferate în noi şi noi variante."



Vorbeşte rar, fără grabă, dezvoltă chiar teorii despre incapacitatea cuvintelor de a transmite adevăratul mesaj şi găseşte noi definiţii pentru conceptul de "artist".

"Artistul este acel om care se ridică dincolo de teluric, dincolo de imanent spre transcendent, este omul care uită să mănânce şi să doarmă, renunţă la viaţa sa personală pentru a lămuri acest foc creator pentru a zămisli aceste lucrări. Este evident cazul acestui artist. Cel ce are curiozitatea să calce pragul acestui muzeu va descoperi o lume a echilibrului, a frumuseţii, a liniştii, nimic din agitaţia, din zarva de-afară nu pătrunde în acest muzeu, pentru că un om echilibrat, cu dragoste de semeni, cu dorinţa de a înţelege sensul profund al existenţei umane, a avut puterea de a dialoga cu el însuşi şi cu Dumnezeu, de a-şi descoperi menirea şi de a arăta oamenilor lucruri esenţiale."

Maestrul are încredere în Muzeograf, îl face purtătorul său de cuvânt, ba mai mult, îl recomandă drept un tânăr talentat şi foarte cult, capabil să îi analizeze opera. Din când în când, însă, se vede nevoit să-l dezamăgească pe tânărul său discipol. Am asistat la o discuţie între cei doi. Muzeograful întrebase:

"Maestre, nu e aşa că uneori chiar şi dumneavoastră, după ce aţi terminat o operă, aţi fost uimit de perfecţiunea lucrului ieşit din mâna dumneavoastră?" Maestrul a spus amuzat: "Dragă, uite ce e... se poate să se fi întâmplat şi aşa dar să ştii că de cele mai multe ori am fost dezamăgit... "

0 comentarii

Publicitate

Sus