Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Madeira, insula magică (1)


Eduard Ţone

17.09.2018
tuktuk.ro, martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Care e primul lucru care-ţi vine în minte atunci când auzi de Madeira? Îţi spun eu: vinul. După ce îţi trec însă amintirile de cultură generală de esenţă bahică, e posibil ca numele cu sclipiri exotice să-ţi amintească de o insulă din Atlantic, ce aparţine de Portugalia. Şi, totodată, de un tărâm misterios pe care ţi-ai dori să-l explorezi. Am scotocit insula Madeira vreme de patru zile, descoperind o lume fantastică, care îmbină eleganţa colorată cu exotismul deloc exaltat, farmecul naturii cu căldura oamenilor, gustul permanent al fructului pasiunii cu pasiunea pentru viaţă.

Totul a început cu o... aterizare. Mai bine zis, cu şansa de a sta pentru un sfert de oră în cockpit-ul piloţilor companiei aeriene TAP Portugal (cea cu care ajungi lesne în Madeira, via Lisabona). Mărturisesc că nu mai fusesem în cabina piloţilor iar dacă ar fi să aleg de-acum, la check-in, între locul la culoar, cel la geam sau cel din spatele piloţilor, l-aş alege fără să stau pe gânduri pe ultimul.

Orson Welles spunea cândva că în avion există doar două tipuri de emoţie: plictiseala şi teroarea. Greşit, până la cer şi înapoi de greşit: probabil că marele actor nu a fost niciodată în cabina piloţilor. Fiindcă ar fi adăugat cu siguranţă fascinaţia pe această listă nu tocmai apetisantă. Nu există ceva mai fascinant decât să străpungi în aer plafonul gros de nori, care cu câteva secunde se întindea sub tine ca o pătură pufoasă, luminată de răsăritul liniştit şi să descoperi dintr-o dată lumea de dedesubt, cu o insulă aruncată în mijlocul oceanului acum mii de ani de către un vulcan nervos, ce pare plină de viaţă şi armonie.


Cu atât mai mult, atunci creşte nerăbdarea aterizării şi urmărind cu atenţie pricepuţii piloţi realizezi că, într-adevăr, dacă motorul e inima avionului, piloţii sunt sufletul lui. Pista din Madeira se iveşte ca un covor de beton poziţionat periculos, la marginea oceanului. Abia atunci îţi aminteşti dintr-o dată că aeroportul din Madeira e inclus de către piloţi în top 10 cele mai periculoase aeroporturi pentru aterizare, ba chiar în prima lui parte. Pista a avut o lungime de numai 1,4 km, până în 2003, când a fost dublată, fiind flancată într-o parte de ocean şi în cealaltă de munte. Dar piloţii TAP Portugal ştiu foarte bine ce au de făcut. Avionul se poziţionează perfect în faţa pistei şi e aşezat fără probleme de-a lungul acesteia. E mai "uşor" ca atunci când stai pe locul unui pasager obişnuit. Şi de o mie de ori mai frumos.
Piloţii TAP Portugal se felicită din priviri, înainte de a încheia procedurile de aterizare. Mă regăsesc în mijlocul sutelor de butoane, led-uri şi display-uri, aplaudând în minte, ca un căpşunar isteric, neştiind cu ce aparat să mai fotografiez, să filmez, să nu ratez niciun moment din această experienţă - pentru mine unică, pentru cei doi piloţi, de rutină: parte a job-ului de zi cu zi.

Iată cum am văzut aterizarea în Madeira din cabina piloţilor:


Suntem la începutul lui martie, dar în Madeira e cald. Undeva la 17 grade, temperatură care se menţine relativ constantă pe parcursul iernii, pentru a creşte vara, până la nu mai mult de 25-26 de grade. Un climat subtropical, care face ca insula să fie o destinaţie perfectă pentru orice anotimp, în ciuda unei umidităţi relativ ridicate (70%). Ceva mai târziu, discutând cu simpaticul şofer Miguel despre zăpezile din Madeira, am aflat că acestea, totuşi, există. De 3-4 ori pe an şi doar la altitudini de 1.800 de metri, momente în care cei de la poale se grăbesc de-a valma către piscuri ca să ia contact cu "fenomenul". Şi, eventual, să se dea cu sania. Cea clasică, pentru că există şi altele, despre care vom vorbi mai încolo.

În microbuzul care ne transportă către hotelul Porto Mare aflat în zona turistică de lângă capitala Funchal, Miguel face glume. Miguel e un portughez mic de statură, îmbrăcat casual, cu blugi şi sacou, care ştie cum să fie simpatic atunci când e momentul să fie simpatic. Uneori face glume, la care râde cu zgomot, după care se opreşte brusc, mai ales la glumele la care lumea nu râde decât de râsul lui. Dar Miguel e mai mult decât un şofer experimentat ("dacă ştii să conduci în Madeira, ştii să conduci oriunde" - avea să spună zilele următoare când mergeam printr-o ceaţă infamă, coborând de la Pico dos Barcelos pe unul dintre îngustele şi şerpuitele drumuri montane ale insulei). E un mini-ghid care-şi cunoaşte la perfecţie casa şi care se simte obligat să "dea din ea". Se completează bine cu Sandra, ghida noastră oficială, de la Secretaria Regional da Cultura, Turismo e Transportes, care a devenit rapid "parte da familia", pentru deschiderea, umorul şi nebunia ei pozitivă.

De la Lisabona în Madeira sunt 978 km, pe care îi parcurgi cu avionul (cursa TAP Portugal) într-o oră şi jumătate

Cei aproape 20 km până la hotel dezvăluie din plin frumuseţea Madeirei, scăldată de spectacolul solar. Case, mii de case cu acoperişuri portocalii, aşezate pe dealuri şi înconjurate de vegetaţie: păduri, livezi, tufe, arbuşti, flori. O simfonie a culorilor, oricât de clişeistică ar fi această descriere. Pe marginea drumului, banani cu ciorchinele de banane verzi, mango, portocali, mandarini, tufe de fructul pasiunii şi alte asemenea "exotisme" pe care localnicii le consideră, evident, obişnuite, iar vizitatorul care vine din livada lui carpatică de mere, le percepe ca fiind în grădina Raiului.

Cu ce ai putea începe mai bine o poveste din Madeira decât cu povestea vinului? Care se scrie la Madeira Wine Company, mai exact la Blandy's Wine Lodge.

În centrul capitalei Funchal, acest loc oferă vizitatorului experienţa completă legată de producerea vinului de Madeira, împreună cu istoriile familiei britanice Blandy. Aici vizitezi pivniţele în care erau produse, depozitate, vândute şi exportate vinurile locale, afli despre diversele soiuri de vin de pe insulă (4 principale - Sercial, Verdelho, Bual, Malmsey), savurezi muzeul în care se află diverse obiecte ce au parcurs istoria (registre, cataloage, o presă de vin ce datează din secolul 17, ustensile etc). De asemenea, în cramele locaţiei, poţi admira sticlele de vin frumos rânduite în funcţie de vechime, cu praful aferent mângâindu-le dopurile. La finalul turului, te aşezi pe un scăunel în încăperea destinată degustării vinurilor şi le iei la rând (în caz că-ţi fac cu... buchetul), după care deschizi portofelul şi cumperi. Sau nu. Preţurile nu sunt chiar mari - pentru un vin bun scoţi din buzunar circa 16 euro.

  
  
  
  
  
 
Vinul de Madeira nu e un vin care să placă tuturor. Nu e un vin de masă. E genul licoros dar mai subţire, cu acel pronunţat gust de coniac, precum vinurile vechi. Gama e variată, de la dulce la sec dar predomină vinurile dulci şi semi-dulci. De asemenea, predomină, în proporţie covârşitoare, vinurile albe şi chiar dacă unele dintre ele au o culoare mai închisă, de cele mai multe ori spre maroniu, aceasta nu se datorează soiului de struguri, ci caramelului de la zahărul vinului.

Unicitatea vinului de Madeira nu e dată însă de faptul că e licoros. În acelaşi timp, acesta este şi oxidat şi "preparat". Există chiar un termen specific, "maderizare", care se referă la procesul de oxidare şi încălzire a vinului. Culoarea tipică a vinului de Madeira e cea a chihlimbarului cu caramel iar o conversaţie de calitate se poate lesne savura în compania unui pahar de vin vechi de 5, 10 sau 15 ani. Lucru care avea să şi urmeze vizitei la Madeira Wine Company: o cină delicioasă, nu înainte de o plimbare lejeră prin Funchal.

(va urma)

Madeira Wine Museum
Adresa: Adegas de S. Francisca, Avenida Arriaga, Funchal
Deschis luni - vineri 10 - 18.30. Sâmbăta deschis de la 10 la 13. Închis duminica şi de sărbătorile legale. Tururi ghidate în engleză, germană, portugheză, franceză şi spaniolă, conform orarului.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer