Şi acum, în seara zilei anterioare, care peste doi ani va purta data de 28.13, în fiecare familie din treimea de lume care-şi păstrează vechile tradiţii, se împodobeşte câte un brad. Dar, de aproape două secole, mai exact de 161 de ani şi 10 luni, nimeni nu mai taie brazi din pădure. A doua zi după Sărbătoare, familiile plantează în grădini, parcuri sau păduri brăduţul crescut peste an în ghiveci. Şi creşte un brăduţ nou. Terra se îmbogăţeşte, astfel, cu aproximativ un miliard de brazi tineri în fiecare an, pe seama Sărbătorii.
Pe 25 decembrie 2205 va fi ultima Sărbătoare când brăduţii vor fi împodobiţi în doar o treime din familiile terrane. Consiliul Ecumenic Federal, moştenitorul instituţional al fostului Consiliu Ecumenic Mondial a stabilit, pe baza celui mai dificil şi problematic consens, de nenumărate ori în pericol de eşec exploziv, echilibrul sincretic al noii Sărbători a Trecerii, din care ambiţionează să creeze, în timp, o nouă Tradiţie. De la creştini s-a luat creşterea peste an şi împodobirea bradului, adunarea la olaltă a familiilor, melodiile colindelor. Şi, fireşte, darurile.
Brazi la tropice? Obiceiul atitudinii prietenoase faţă de mediu a avut nevoie de o generaţie de eforturi ale amelioratorilor. Ingineria genetică şi-a dat mâna cu ameliorarea vegetativă şi a creat o varietate de larissă (Larix Decidua), extrem de adaptabilă, pe toată scara latitudinilor şi altitudinilor locuite de om. Structura pădurii terrane s-a schimbat, principalul efect fiind proliferarea caselor familiale de vacanţă, construite din lemnul răşinos al acestui conifer, uşor şi dur ca oţelul, în mijlocul naturii. Cererea crescândă de aparate de zbor de capacitate mică a produs transformări la fel de profunde în industria automobilului. Prima jumătate a secolului XXI a fost martora tranziţiei de la combustibilii fosili la hidrogenul obţinut în măsură crescândă din energie solară. Odată cu inaugurarea centurii ecuatoriale de centrale de conversie, alimentate pe canalul microundelor nerezonante de centura aferentă de staţii de captare, plasate pe satelitţi geostaţionari, în exact anul întemeierii Federaţiei Terrane, arderea combustibililor fosili a devenit prohibită prin lege. A fost întâiul proiect de cooperare mondială, iar cei pete 80 de ani cât a durat – forja optimă a instituţiei federative. Efectul de seră o ia, încă foarte lent, dar decis, pe calea diminuării.
Dan Veron se întrerupse din scris, auzind bătăi în uşă. Căpşorul ciufulit al Amaliei, fetiţa lui, se îţi precaut:
- Tati, e aproape 9:30! E timpul să ne apucăm să împodobim brăduţul! Vaaai, nici nu te-ai atins de micul dejun! Amalia a păpat tot...
- Tati trebuie să termine povestirea, nenea secretarul de redacţie aşteaptă până la 10:15.
- Tot anul mi-ai spus că începem împodobirea de dimineaţăă...
- Uite cum facem: eu cobor cutiile cu beteală, globuri şi jucării, iar tu te apuci de aranjat, până termină tati de scris.
- Dar despre ce scrii?
- Despre cum vor petrece Crăciunul copiii peste un secol, simplifică Dan.
- Ce-i aia un secol?
- O sută de ani, guguştiuc.
- Cââât înseamnă o sutăăă?
- Uite, nu-şi pierdu Dan răbdarea, luînd mânuţele ghemotocului într-ale sale. Câte degeţele ai tu la amândouă mânuţele?
- Zece, ţâşni prompt şi competent răspunsul.
- Buun. Deci ştii ce înseamnă zece. Ştii şi ce înseamnă un an. Ce înseamnă?
- Un an e de la Crăciunul trecut, când am cumpărat ultima dată brăduţ de la piaţă. Un an e de când creştem brăduţul ăsta în ghiveci. Ai spus că de acum aşa o să fie mereu.
- Aşaa. Bun. Dacă ştii ce înseamnă un an, ştii şi zece ani. Pui câte un an pe fiecare degeţel, da?
- Daaa.
- Acum culegi aşaa, toţi cei zece ani şi-i pui pe degeţelul ăsta, da?
- I-am pus. Şi mai departe?
- Pui pe degeţelul următor încă zece. Mai departe?
- Ştiuu!. Mai departe pun câte zece ani pe fiecare degeţel.
- Bravo! Acum câţi ani crezi tu că sunt pe mânuţele tale?
- Nu ştiu. Mulţi.
- Ei, bine, sunt o sută de ani. Un secol, sau un veac.
- Tati, tu câţi ani ai?
- Treizeci şi trei, de ce?
- Şiii, n-o să mai fii peste un secol, nu-i aşa?
- Nu cred c-o să mai fiu, desigur. De ce?
- Atunci cum se face că ştii cum o să fie atunci de Crăciun?
- Nu ştiu. Îmi închipui. Tu nu ţi-ai închipuit tot anul care a trecut, cum o să fie de Crăciunul ăsta?
- Ba daaa. Mi-am închipuit cum mă scol, mă spăl, pap tot şi ne apucăm de împodobit. Şi cum mâine dimineaţă găsim daruri sub brăduţ.
- Vezi? Nu mai fă botic. Cele mai multe din închipuiri se vor întâmpla. Doar că o să ne apucăm de împodobit numai puţintel mai târziu. Şi daca nu mă apuc imediat de scris întârzii, nu mai primesc bani şi...
- Şi n-o sa mai fie daruri?
- Daruri o să fie. Dar nu vreau să-mi calc cuvântul dat, ghemotoc. Uite beteala, uite globurile, uite jucărelele. Sistemul de iluminat şi artificiile le punem când termin povestirea, bine?
- Biine...
Laurenţiu puse ultimul punct şi se apucă să-şi recitească povestirea. Doar el insistase ca şi personalul să aibă dreptul de participare la "Crăciunul Virtualit 2004", tradiţie a trustului încă de la înfiinţare. Ce idee, să scrie despre cum va evolua sărbatorirea Crăciunului în următoarele două secole! Oare o să înghită publicul consideraţii de dezvoltare sustenabilă abia ambalate în decor sărbătoresc, când fiecine nu vrea decât să se bucure? Dar să-ţi închipui că sărbătoarea Crăciunului va dăinui peste veacuri, fie şi sub alt nume, iar modul de a o face va fi un gest de prietenie faţă de mama natură, ăsta nu-i cel mai consistent prilej de bucurie? Corectând maşinal textul, înainte de a-l expedia, Laurenţiu Dan Morujan puse, într-o balanţă imaginară simplicitatea, ca să nu spunem sărăcia decorului Crăciunului său de acum jumătate de veac, când era de vârsta personajului fiicei povestitorului despre Crăciunul miliardului de brăduţi dăruiţi mediului înconjurător, simplicitate încălzită de inocenţa celui ce fusese atunci. Plus închipuirea înaripată.
Abia acum realiză că-şi aminteşte vag că în noaptea de dinaintea împodobirii bradului adus din pădurea situată la câteva sute de metri de casă, în încăperea în care nu se făcea focul decât odată pe an, noapte în care nici un copil nu poate dormi ca lumea, îşi închipuise cum va fi Crăciunul când va fi el de vârsta bunicii lui, public al poveştilor pe care le năştea cu firească dezinvoltură, într-o schemă inversată faţă de tipic. Pe celălalt taler al balanţei erau darurile pe care jumătatea de veac le adusese la Crăciunul Virtualit: sistemul deja global de comunicare, posibilitatea de a scrie şi transmite imediat oricui toate poveştile născute de închipuire şi, nu în ultimul rand, Virtualitul însuşi. Moş Crăciunul care distribuie darurile poveştilor. Care face din fiecare zi o sărbătoare în care găseşti sub bradul simbolic economosit - poveştile zilei. Simbolul căror permanente sărbători e tocmai Crăciunul ăsta. Mai e ceva de pus în taler, să echilibreze balanţa? Sigur că da. Toate aceste daruri sunt tot rodul închipuirii unui fost copil.
Citiţi volumul Nisip psete bordul nacelei de acelasi autor, în secţiunea EDITURĂ a portalului LiterNet.ro