Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Madeira, insula magică (3)


Eduard Ţone

01.10.2018
tuktuk.ro, martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mă îndrept către telefericul care urmează să mă ducă pe Monte. Sunt pe Rua de Santa Maria, cea mai veche stradă a capitalei Funchal, din Madeira, aflată, evident, în zona care se cheamă "oraşul vechi". E dimineaţă şi zona nu e foarte animată dar un lucru îmi atrage atenţia în mod special, în timp ce marşez cu pas destul de larg: strada e cam... colorată. Şi asta nu doar pentru că bătrânele clădiri cu faţade refăcute respiră istorie de prin 1430 ci fiindcă aproape fiecare poartă şi uşă pe lângă care trec este pictată. Şi nu oricum.

Sunt circa 200 de porţi pictate pe Rua de Santa Maria. Porţi de hoteluri, de restaurante, de magazine, de locuinţe particulare - faţade pictate de către artişti locali într-un proiect cultural major, intitulat Arte de Portas Abertas (Arta Porţilor Deschise). Pentru a înveseli atmosfera şi a da o nouă dimensiune turistică locului, artiştilor li s-a cerut să facă din această stradă un loc aparte. Iar aceştia şi-au pus imediat imaginaţia la contribuţie, rezultând o stradă ca o veşnică invitaţie. Mai multă culoare şi energie. Nu treci prin oraşul vechi doar ca să mănânci. Vizitatorul e uimit de ceea ce vede. Se opreşte, fotografiază, comentează. Şi, acolo unde imaginile sunt mai mult decât culoare, păşeşte înăuntru pentru a descoperi noi lumi. E unul dintre cele mai frumoase proiecte stradale pe care le-am văzut şi unicul regret e că nu am avut mai mult timp să-l savurez.

  
  
  
  

Se poate spune că Teleferico do Funchal, al cărui punct de start e în Parque Almirante Reis, e una dintre principalele atracţii ale insulei. Practic, desfăşurarea măreţelor peisaje din Madeira începe de la telefericul care urcă în 15 minute dealul de 560 m până la Monte, o suburbie a Funchalului în care se află atât Jardin Botanico (o grădină botanică exotică în care se lăfăie circa 2500 de plante de pe toate continentele - ore de vizitare 9 - 18.00, 5,5 euro intrarea / adult) cât şi o mică şi simpatică parohie, Nossa Senhora de Monte.

Acum mai bine de 100 de ani, acest drum se urca pe jos. După care a fost introdus un trenuleţ, care a funcţionat între 1893 şi 1943, când a traseul lui a fost distrus din cauza războiului. Construcţia telefericului a început în 1999, fiind inaugurat în noiembrie 2000. Are o lungime de 3200 m şi o viteză de 5 m/sec. Cozile sunt destul de mari, dar treaba merge repede. În momentul în care te urci în cabina cu 8 locuri, eşti fotografiat. Peste 15 minute, la sosire, vei fi îmbiat să cumperi, pentru 10 euro, fotografia cu tine în teleferic, asortată unui DVD. O practică des întâlnită în Madeira, la multe obiective turistice, remarcabilă fiind viteza cu care cei ce operează acest sistem scot poza la finalul unui tur (am întâlnit-o şi la toboganul de pe Monte, şi la Centrul de Vulcanism...) Ce-i drept, ca să scoţi banii din buzunarul turistului trebuie să te mişti perfect.

Precum spuneam, priveliştile din teleferic sunt sublime. Treci pe deasupra caselor cu acoperişuri portocalii, având în spate peisajul mirific al oceanului, eventual cu un mastodont de feribot acostat în port. Nu te poţi abţine să faci zeci de fotografii, mai ales că ferestrele superioare ale cabinei se pot deschide. Sau nu. Mai bine stai pe locul tău şi admiri, retina fiind cel mai bun (şi cel mai egoist) aparat foto, atâta vreme cât memoria îţi rămâne intactă peste ani.

 
 

Toboganele de pe Monte

Cei care urcă pe Monte îşi iau, de regulă, bilet doar dus. Şi asta pentru că e păcat să nu faci, la întoarcere, o tură pe celebrele Carreiros de Monte, toboganele Madeirei, probabil cel mai cunoscut ride al insulei. E vorba de nişte sănii de lemn, manevrate de doi carreiros, ce poartă uniforme albe şi pălării de paie, şi care manevrează vehiculul cu ajutorul a două frânghii dar şi a încălţărilor speciale, cu care frânează.

Sunt 2 kilometri de parcurs în sanie, între Monte şi Livramento. 10 minute pline de adrenalină, chiote şi hohote de râs, în special când ai impresia că băieţii au scăpat hăţurile şi urmează să te loveşti de zidurile caselor ce mărginesc strada îngustă şi patinată de acest "sport" ce se practică în Madeira încă din prima jumătate a secolului 19. Ce-i drept, săniile, cu care faci cunoştinţă de la debarcarea din teleferic nu inspiră prea mare încredere: sunt făcute din nuiele de răchită şi din lemn şi par a scârţâi din toate încheieturile.

  
 
 

La "poalele" bisericii Nossa Senhora de Monte, care se înaltă semeaţă la capătul a câtorva zeci de scări, atmosfera e animată de turiştii care abia aşteaptă să se îmbarce în sănii şi se amestecă printre conducătorii de carreiros ce îşi aşteaptă liniştiţi clienţii, vorbind între ei sau jucând tabinet. E o atmosferă "de duminică". Înainte de a o lua la vale în sania nebunilor, poţi vizita Grădina Botanică de care vorbeam mai sus, te poţi ruga în micuţa biserică sau te poţi plimba prin jurul acesteia. Vei descoperi locul în care este îngropat Charles I al Austriei, ultimul împărat al Imperiului Austro-Ungar, care a murit în exil (ca urmare a unei pneumonii), pe 1 aprilie 1922. Ultima reşedinţă a acestuia a fost Quinta do Monte, aflată în aproprierea bisericii Nossa Senhora.

Am vizitat Quinta do Monte şi am aflat cum stă treaba cu aceste quinte din Madeira. Quintele sunt conace vechi ce au aparţinut unor nobili din Madeira, care au fost renovate şi transformate într-o colecţie de hoteluri de cinci stele, de tip boutique, care recompun atmosfera anilor de glorie ai insulei. Prin urmare, dacă mergi în Madeira şi vrei să stai într-un hotel special, poţi alege o quinta: Quinta do Monte, Quinta das Vistas, Quinta do Estreito, etc. La Quinta do Monte am descoperit, pe lângă camerele mari, cu panorame frumoase asupra insulei, cu restaurantul gourmet, un mini-muzeu aflat la recepţie, care cuprinde câteva piese de excepţie legate de transportul persoanelor în Monte în urmă cu câteva zeci de ani: jilţuri şi jiletci. De remarcat că preţul unei camere la Quinta do Monte nu este atât de mare precum ai crede la prima vedere: în plin sezon de vară, acesta porneşte de la circa 120 de euro.

  

Socotelile cu Monte le-am încheiat odată cu distracţia de pe derdeluşul de asfalt (25 euro/persoană, 30 euro pentru două persoane, 45 euro - 3 persoane). A fost distractiv. Nu atât de "periculos" pe cum mă aşteptam dar suficient de haios. Unii spun că, de-a lungul timpului, s-au înregistrat şi accidente, viteza de 45 km/h (şi sper că nu starea de ebrietate a conducătorilor săniilor) ducând la răsturnări spectaculoase, în special la curbe. De reţinut că punctul final al turului cu sania este în Livramento, şi nu în Funchal, aşa că pentru a ajunge în oraş va trebui să luaţi taxiul.

 
 

(va urma)

"Aventura" noastră cu săniile pe asfalt:

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer