Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Documentele secrete Parvus. Revoluţia cumpărată


Elisabeth Heresch, traducere de Adela Motoc

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Elisabeth Heresch
Documentele secrete Parvus. Revoluţia cumpărată
Editura Meteor Press, 2018

traducere din limba germană de Adela Motoc


Citiţi prefaţa acestei cărţi.

*****
Intro

Elisabeth Heresch a studiat rusa, slavistica şi romanistica şi a lucrat pentru radiodifuziunea din Viena şi în SUA, ca şi pentru Departamentul Europa de Est al UNESCO. Este autoarea a - până acum - unsprezece cărţi despre istoria şi cultura rusă, printre care Alexandra - Tragik und Ende der letzten Zarin, Rasputin - das Geheimnis seiner Macht, Alexej, der Sohn des letzten Zaren, Petersburger Zarenschlösser und Zarenmord. Elisabeth Heresch trăieşte la Viena.
*
În culisele Revoluţiei ruse
Marxistul şi milionarul ruso-evreu Alexander Parvus, economist şi politolog ca profil profesional, a avut o viziune: răsturnarea ţarismului şi instaurarea unui regim revoluţionar în Rusia. Tovarăş de drum al lui Troţki, a ajuns, prin Zürich, în Turcia, unde a făcut afaceri cu devize şi arme, care i-au adus o imensă bogăţie şi influenţă politică. 1914 a fost anul marii sale şanse: din însărcinarea Reich-ului german - şi cu milioanele acestuia - el a manipulat căderea cursului rublei şi, cu ajutorul unei reţele de agenţi perfect organizate, a pregătit preluarea puterii de către Lenin.
*
... cine a fost Parvus? Născut in 1867 într-o familie de evrei din pătura mijlocie, nu departe de Minsk, tânărul talentat a făcut studii de economie în Elveţia, după care a plecat în Germania. Încă de foarte devreme, Parvus a fost însufleţit de două dorinţe inegale: visul despre bani mulţi - şi despre marea revoluţie. 1914 a fost anul său fast. Când, după jumătate de an, războiul pe Frontul de Est încă nu era decis pentru guvernul Reich-ului german, Parvus s-a prezentat cu un plan îndrăzneţ. Acesta conţinea toate ingredientele necesare pentru a provoca, la momentul potrivit, prăbuşirea puterii de stat ruseşti şi măturarea guvernului ţarist, iar apoi înlocuirea lor cu revoluţionari docili. Sforile persoanelor implicate în acţiune până sus la Lenin le trăgea Parvus însuşi. Berlinul a acceptat această ofertă. Până la finalizare, acţiunea urma să coste guvernul Reich-ului german o sumă care, actualizată, ar reprezenta aproximativ un miliard de mărci.
*
Pare cu neputinţă ca un singur om, mânat de ambiţii uriaşe, susţinute, ce-i drept, de o temeinică instruire şi de abilităţi înnăscute şi cultivate profitabil, să se afla la baza unor schimbări pe cât de profunde, pe atât de vaste.

Mottoul cărţii nu ne spune altceva.

Cartea Elisabethei Heresch, Documentele secrete Parvus, aşază conştiincios şi cu migală piatră lângă piatră, document lângă document, urmărind o cronologie strictă, neîntreruptă de niciun comentariu din partea autoarei pentru a nu ştirbi nimic din autenticitatea aproape incredibilă a faptelor.

Istoricii vor citi cartea cu interes şi deopotrivă de interesaţi vor fi şi cei care nu sunt istorici, cu diferenţa că aceştia din urmă nu-şi vor putea reprima mirarea şi reţine întrebarea: "Cum a fost posibil?"

"Fără Parvus, Lenin cu greu ar fi ajuns la putere în octombrie 1917 la Petrograd." (Der Spiegel)

"O lectură captivantă nu numai pentru istorici de profesie." (Zeit Online)

Fragment

"Un război între Austria şi Rusia ar fi extrem de folositor pentru revoluţie, dar este improbabil ca Franz Joseph şi Nikolaşa să ne facă această bucurie." (Lenin către Gorki, 1913)
 
De la enfant terrible la souffleur politic
Constantinopol 1915

În ziua de şapte ianuarie 1915, în primele ore ale după-amiezii, un bărbat coboară dintr-o maşină în faţa portalului Ambasadei imperiale germane din Constantinopol. Înfăţişarea bărbatului aflat cam pe la mijlocul vieţii, cu o statură impunătoare, corpolentă, pe care era aşezat un cap masiv, cu o frunte înaltă de gânditor, cu barbă îngrijită şi croială elegantă lasă impresia unuia dintre europenii aceia înstăriţi - industriaşi sau bancheri - care reuşesc să profite de şansă şi să fie la momentul potrivit în locul potrivit. Pare să fie conştient de importanţa întâlnirii iminente, deoarece, în pofida minei sale ferme şi a ţinutei sigure de sine, gesturile cu care-şi strânge servieta, mănuşile şi jobenul sunt hectice.

În timp ce aşteaptă să fie primit, privirea îi alunecă pe faţada acelei clădirii înalte. Elegantul Palat imperial de pe Boulevard Ajaz-Paşa, o construcţie înaltă în stil neorenascentist, din cărămidă roşietică cu chenare albe, este situată maiestuos pe colina care se ridică în spatele Palatului Dolmabahce. De aici se deschide o perspectivă unică asupra Bosforului, Cornului de Aur, Mării Marmara şi Insulelor Principilor. Chiar şi această poziţie dominatoare este totodată un semn exterior al puterii şi importanţei Reich-ului german şi al siguranţei de sine a guvernului său. Dar ea simbolizează şi poziţia strategică a acestei ambasade, cu care Berlinul îşi marchează prezenţa în Balcani. În sfârşit, în cele cinci luni de când durează războiul, aici s-au petrecut unele evenimente importante pe care merită să le aflăm.

Uşa se deschide şi vizitatorul îşi spune numele: "Alexander Parvus - Doctor Parvus". Înainte de a intra în clădire, aruncă mecanic o privire scurtă în jur. A fost anunţat personal la ambasadorul Konrad, baron de Wangenheim. Câteva clipe mai târziu, el urcă grăbit, treaptă după treaptă, pe scara principală spre salonul de primire, înaripat de conştiinţa neînşelătoare că fiecare pas îl va duce pe el - şi nu numai pe el - mai aproape de acele prefaceri însemnate, la care a visat toată viaţa. Acum problema este să-şi expună viziunile politice cu forţă de convingere. Numai aşa planul său are perspectiva de a fi realizat.

Pentru Wangenheim, Parvus nu este un necunoscut. Încă înainte ca acesta să-i fi fost recomandat ambasadorului de Max Zimmer, un negociator german stabilit de multă vreme aici, în vederea unei întâlniri personale, el se tot ciocnise de numele vizitatorului. Se spunea că Parvus este originar din Rusia, crescut într-un ghetou evreiesc de lângă Minsk, un socialist cu convingeri revoluţionare, economist instruit şi publicist pe cât de satrălucit, pe atât de cinic; că apoi se făcuse cunoscut ca sponsor al unui ziar socialist naţional turcesc şi că funcţiona semioficial în spatele culiselor în calitate de consilier economic şi politic al guvernului turc. În schimb, domeniul acelor activităţi cu care îşi câştigase într-un timp scurt o avere considerabilă - la care se adăugau şi propriile bănci - şi reşedinţa sa de pe nobilele Insule ale Principilor era ascuns dincolo de o ceaţă de zvonuri şi speculaţii. Într-un cuvânt, Parvus trece drept un bărbat spălat cu toate apele Europei şi Balcanilor şi ale cărui cuvinte ar merita să fie auzite.

Toate acestea sunt absolut interesante pentru reprezentantul Reich-ului german, pentru care războiul pe Frontul de Est durase oricum dublu decât fusese plănuit. Filogerman declarat - şi antirus, în orice caz -, Parvus propune o alianţă de acţiune a Guvernului Reich-ului cu revoluţionarii ruşi. El arată, cu o logică convingătoare, că Rusia ar putea fi învinsă doar dacă, simultan, ar fi slăbită prin tulburări interne, care ar face să se clatine regimul ţarist şi, dacă, şi-ar pierde forţa de luptă prin sfărâmarea marelui imperiu în mici părţi individuale. Toate acestea ar putea fi provocate printr-un program de acţiune cu un scop bine precizat. Iar el, Parvus, a elaborat deja un asemenea program. Cu alte cuvinte, vizitatorul îi oferă interlocutorului german organizarea, contra plată, în colaborare cu Guvernul Reich-ului a unei revoluţii în Rusia, completată cu mişcări secesioniste până la căderea ţarului.

După numai o zi, ambasadorul von Wangenheim telegrafiază superiorului său din Ministerul de Externe de la Berlin, secretarul de stat şi ministrul prusian Gottlieb von Jagow, impresiile lui despre întâlnirea cu Parvus. Vorbeşte în termeni superlativi despre "atitudinea eminamente filogermană" şi despre "serviciile valoroase" prin care Dr Parvus s-a "remarcat în ultimul timp". Să fi avut oare în vedere eforturile acestuia de a determina guvernul turc - care, în pofida alianţei, păstrase iniţial "neutralitatea armată" - să intre în război de partea Germaniei împotriva Rusiei?

Concepţia schiţată sumar de "Dr Parvus" este suficientă pentru a trezi la Berlin interesul cancelarului Reich-ului, Bethmann-Hollweg. Fireşte - stimularea mişcărilor de independenţă naţionale într-o ţară inamică singură n-ar fi fost nimic nou, era deja o tactică politică practicată înainte de război, care le-a costat, întrucâtva, atât pe Germania, cât şi pe Austro-Ungaria. Un exemplu proeminent este acţiunea lui Bismarck în ţările coloniale britanice, finanţată din "fondurile reptilelor". Acum, legarea acestei tactici în cadrul unui mai mare plan subversiv cu o revoluţionare sistematică în vederea înfrângerii adversarului sună foarte promiţător şi este interesantă ca mijloc suplimentar pentru ducerea războiului.

La Berlin, se aşteaptă cu încordare amănunte legate de acest program şi despre autorul lui, Alexander Parvus. În acest scop, Jagow îl aduce pe Kurt Riezler, omul de încredere al lui Bethmann-Hollweg la Marele Cartier General, în capitala Reich-ului. La 10 ianuarie 1915 el telegrafiază la Marele Stat Major: "Rog primire Dr Parvus la Berlin. Jagow."

În momentul acesta, Parvus este de mult plecat. Nici n-a mai aşteptat să sosească răspunsul de la Berlin la Constantinopol. Reacţia pozitivă a lui von Wangenheim i se pare o garanţie suficientă: Berlinul, care cu ani în urmă îl expulzase din cauza maşinaţiunilor sale revoluţionare, l-ar întâmpina acum cu braţele deschise. Încă în 8 ianuarie 1915, la o zi după discuţiile sale de la Ambasada imperială germană de la Constantinopol, el a şi pornit în călătoria care trebuia să-l ducă la ţelul râvnit: distrugerea imperiului ţarist rus cu ajutor german.

Ruta aleasă de Parvus trecea prin Bucureşti, Sofia şi Viena. Staţionând în aceste puncte, el vrea să verifice poziţia tovarăşilor de partid stabiliţi acolo faţă de o posibilă colaborare în revoluţionarea Rusiei în beneficiul guvernului german; totodată, el vrea şi să încerce să sondeze atitudinea ţărilor momentan încă neutre, România şi Bulgaria, în ce priveşte stabilitatea lor. Interesul lui era să atenueze poziţiile neutre şi să-i procure Germaniei noi parteneri de alianţă în războiul împotriva Rusiei.

După discuţia lui Parvus cu ambasadorul german la Constantinopol şi raportul trimis de acesta la Berlin, secretarul de stat Jagow telegrafiază la Ministerul de Externe: "Rog primire Dr Parvus la Berlin."

La 9 ianuarie 1915 Parvus soseşte la Bucureşti. Omul său de legătură aici este Hristo Rakovski, originar din Bulgaria, acum cetăţean român, socialist revoluţionar şi tovarăş de idei din trecutul lui Parvus. Activităţile lui Rakovski umpluseră dosarele Ohranei încă înainte de schimbarea secolului. Serviciul secret pentru străinătate rus era pe urmele lui: puţini erau atât de ocupaţi în mod continuu cu activitatea subversivă împotriva Rusiei. Încă dinainte de a se revedea cu Parvus, Rakovski acţiona de partea germană - şi asta într-o ţară a cărei casă regală era cât se poate de legată de dinastia rusă.

Rakovski întruneşte mentalitatea de ortac cu angajamentul conspirativ. Lucrează pentru ziarul de partid socialist român şi acceptă bucuros oferta lui Parvus de a subvenţiona publicaţii de profil. Rakovski va lansa, astfel, articole cu adresă precisă, în presa română, dar şi în cea din străinătate - de pildă, în Italia - pentru a influenţa opinia publică împotriva cauzei ruse şi în favoarea celei germane în război.

În Bulgaria, Parvus are mai puţin noroc. Presa de partid bulgară îl taxează pe Parvus drept "şovin german" şi se declară mai degrabă de partea adepţilor aripii pacifiste, aşadar a duşmanilor declaraţi ai războiului, ca Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht, pe care el îi criticase aspru într-o adunare publică. Le ţin isonul publiciştii slavofili care, spre deosebire de Parvus, consideră că o declaraţie de război la adresa Rusiei ar fi o tragedie. Ei argumentează că astăzi pericolul pentru Europa nu este ţarismul, ci imperialismul german. Parvus nu are aici nicio şansă.

Dezamăgit, Parvus părăseşte Sofia cu intenţia ca de acum încolo să acţioneze mai mult din spatele culiselor pentru a-şi duce mai departe opera fără a fi stânjenit de cei care gândesc altfel.

În tatonările sale, Parvus îşi pune mari speranţe în Viena; la urma urmelor, ea este un bun teren pentru centre conspirative, unde el şi tovarăşii săi au găsit mult sprijin şi acoperirea spatelui. Crede că va putea să aibă din nou mai multă încredere după întâlnirea cu vechii săi tovarăşi de luptă şi că-i va putea atrage să colaboreze.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer