Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Comicopolis

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Supergrupările de arhitectură: Archizoom + Superstudio


Genţiana Dumitraşcu

22.11.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Architettura Radicale, mişcarea radicală, pornită în Florenţa este fenomenul care a unit colective diferite de arhitectură, care au ales să formeze un singur front, având un discurs comun, critic şi care au propus un număr de proiecte ipotetice. Pentru fiecare dintre aceste grupări criza, în care se afla arhitectura în acel moment, a oferit un teren propice oportunităţilor de a experimenta cu urbanismul, arhitectura clădirilor şi designul de obiect. Membrii mişcării îşi doreau să rupă barierele modernităţii şi puneau sub semnul întrebării etapele stricte ale realizării proiectului de arhitectură: proiectarea, construcţia obiectului, mobilarea spaţiului rezultat.
 
Machetă realizată pentru proiectul ipotetic No - Stop City al grupării arhitecturale Archizoom
 
Această mişcare arhitecturală a început cu două expoziţii comune ale grupărilor Archizoom şi Superstudio, care purtau numele de Superarchitecture, prima desfăşurându-se în oraşul Pistoia, în anul 1966 şi a doua, în oraşul Modena, în anul 1967, având ca scop explorarea intersecţiei dintre arhitectură şi mobilier, într-o atmosferă puternic influenţată de cultura pop. Privind cu incertitudine, scepticism şi un pic de cinism spre viitorul arhitecturii, reprezentanţii celor două colective hotărăsc să se autointituleze super.
 
Superarchitecture era descrisă, de creatorii săi, ca fiind: "arhitectura superproducţiei, a superconsumului, a superîndemnului la consum, a supermarketului, a lui Superman şi a supercombustibilului. Expoziţiile derulate de cele două grupări acceptau logica producţiei şi a consumului, dar îşi propuneau să depună efortul necesar pentru a le demitiza."[1] Strategia din spatele mişcării Architettura Radicale şi, în mod special, a grupării Archizoom, era tocmai integrarea producţiei şi consumului într-o analiză critică prin căutarea voită de exagerări, care a avut ca rezultat, în cea mai mare parte a proiectelor, ieşirea din scară a obiectului de arhitectură. Membrii mişcării refuzau "miturile specifice proiectării din anii 1960, bazate pe flexibilitate, ansambluri de unităţi şi producţie în masă", Andrea Branzi, liderul grupării Archizoom sublinia că îşi doresc să creeze "obiecte unitare şi spaţii care sunt solide, imobile şi agresive"[2], dorind, în mod extrem, "să aducă, în spaţiul de locuit al individului, tot ceea ce a fost lăsat afară: banalitatea, vulgaritatea intenţionată, mobilierul urban, câinii agresivi."[3]
Avându-i în alcătuirea sa pe arhitecţii Andrea Branzi, Gilberto Correti, Massimo Morozzi şi Paolo Deganello, colectivul Archizoom aduce un omagiu grupării Archigram, făcând trimitere directă, prin denumirea sa, la numărul 4, Zoom!, al publicaţiei arhitecţilor britanici, dominat de lumea fictivă a benzii desenate şi a artei pop. Proiectele realizate favorizează scenariile în care utilizatorul este actorul principal al mediului său înconjurător, punând accentul pe o căutare definită de comunicare, de dialog pentru a se ajunge la proiectarea unui spaţiu potrivit fiecărui individ.
 
Lucrarea reprezentativă a căutărilor grupării este No-stop City, o cercetare radicală, utopie critică, un model de urbanizare globală, ce reprezintă rezultatul unei perioade îndelungi de analiză, şi căruia, deşi este publicată în anul 1969, arhitecţii colectivului îi continuă perfecţionarea direcţiilor abordate până în anul 1972.
 
Proiect ipotetic, bogat documentat grafic printr-o serie de desene, fotografii şi machete, No-stop City înfăţişează o reţea infinită, întreruptă doar de forme masive de relief. Fotografiile prezintă un univers alternativ, în care locuitorii oraşului trăiesc într-un spaţiu complet închis. Materialele grafice înfăţişează propunerea unei lumi artificiale, unde sunt prezentate doar câteva fragmente din natură. În întreg ansamblul se utilizează un număr redus de pereţi de compartimentare, senzaţia generală fiind aceea a unui spaţiu deschis, în care populaţia se adăposteşte în corturi, folosind doar aparatura necesară supravieţuirii şi se deplasează cu ajutorul motocicletelor. No-stop City, prilej de a exersa ideea dispariţiei arhitecturii în interiorul metropolei, a fost văzut ca un instrument de emancipare - ideea unui oraş inexpresiv, care eliberează individul prin lipsa sa de trăsături, prin dezbrăcarea de orice fel de formă, permiţându-i acestuia să fie oricine, oriunde. Singurul tip de arhitectură modernă care îi preocupa pe membrii colectivului Archizoom era arhitectura care eliberează societatea de propria-i alienare, care corespunde ideii de democraţie, fără centru, fără o identitate aparte. Decorul urban infinit provoacă libertatea individului, reprezentând o propunere extremă a unei civilizaţii industriale, ca produs al unui sistem orizontal decorativ, repetitiv. Metropola rezultată era văzută ca un spaţiu interior imens, echipată cu aer condiţionat şi iluminată artificial[4].
 
Proiectul No-stop City reprezintă oraşul fără arhitectură[5], unde tehnologia şi natura erau unite. Acest mod de abordare exclude orice legătură interior - exterior, noua construcţie, fiind decuplată total de oraşul istoric şi prezintă o lume artificială în care arhitectura, pare că se dizolvă.
 
Proiectul Continuous Movement al grupării arhitecturale Superstudio.
 
Spre deosebire de arhitecţii din gruparea britanică Archigram, care considerau că, atunci când este întrebuinţată corect, tehnologia poate contribui cu succes în proiectarea viitorului arhitecturii, membrii grupării Superstudio, având o abordare radicală şi nu conservatoare, considerau valul tehnologic înfloritor al anilor 1960 ca o forţă negativă. Fondat de asemenea în Florenţa, în anii 1966-1967, Superstudio anunţă colaborarea tinerilor arhitecţi Adolfo Natalini, Cristiano Torelado di Francia, Roberto Magris şi Piero Frassinelli. Apare, astfel, o nouă generaţie îndrăgostită de protest, care, printr-o serie de proiecte ipotetice, reprezentate prin foto-colaje, filme, mobilier şi expoziţii provocatoare, îşi propun să submineze certitudinile arhitecturii moderne.
 
În cadrul expoziţiilor, colectivul a împărtăşit viziunea sa distopică asupra viitorului, creând o "anti-arhitectură" care cuprindea ansambluri greoaie, ce invadau oraşul, piramide imense, din aur, păstăi de argint care atacă peisajul rural liniştit, imaginându-şi ca posibilă alternativă a viitorului o planetă fără arhitectură. Proiectul Supersurface, precum matricea Internet-ului care urma să apară, era o reţea plată de energie care înlocuia obiectele arhitecturale, pe care locuitorii care duceau un stil de viaţă nomad (eliberaţi de programul de lucru repetitiv, dorinţele consumerismului şi ierarhiile impuse de putere sau violenţă) o puteau accesa printr-o simplă conectare.[6]
 
Fotocolaj reprezentând reţeaua Superface a grupării Superstudio
 
Asemănătoare cu abordarea arhitectului Yona Friedman, care îndemna renegocierea rolului arhitectului în realizarea clădirilor, acordând un rol mai important ocupantului în proiectarea spaţiului pe care urmează să-l întrebuinţeze, Torelado di Francia susţinea că "arhitectul trebuie să îşi re-evalueze rolul în coşmarul la a cărui apariţie a contribuit."[7]
 
Membrul fondator, Natalini împarte, în dialogul pe care îl are cu Jonathan Glancey pentru articolul "Anti-matter", activitatea grupării din care a făcut parte, în trei etape: arhitectura monumentului, arhitectura imaginii, arhitectura tehno-morfică. [8]
 
Cel mai cunoscut proiect conceptual al colectivului Superstudio rămâne Continual Monument: Un model arhitectural de urbanizare totală, realizat în anul 1969. Elementul comun al foto-colajelor care prezentau proiectul era enunţarea unui ansamblu arhitectural monumental care intra în conflict cu oraşele deja existente. O macrostructură realizată din oţel, arhitectură fără oraş, întreg ansamblul se dezvoltă în jurul aşezărilor urbane importante, precum New York-ul. Arhitectura rezultată se întindea pe toată suprafaţa Pământului, având capacitatea de a se dezvolta şi în spaţiul cosmic. În unele schiţe realizate la începutul proiectului putem observa că, în structura propusă, există module de locuit suprapuse ce alcătuiesc o compoziţie lineară, omogenă. În spatele acestei cortine, care nu divulgă nici o acţiune şi nici o trăsătură definitorie a spaţiului interior, orice se poate întâmpla. Pornind de la o evidentă exagerare, gruparea arhitecturală aducea un comentariu critic la adresa globalizării, prin imensa structură propusă care ar putea ajunge să acopere întreaga suprafaţă a planetei, rezultând un spaţiu fără trăsături caracteristice, similar unui deşert, sugerând că în ritmul în care arhitectura şi urbanismul evoluează la nivel global, toţi locuitorii ar putea să ocupe, în viitorul apropiat, spaţii funcţionale, lipsite de identitatea locală şi de expresia individuală, toate putând fi înlocuite de o reţea continuă, globală[9].
 
Bibliografie:
BRANZI, Andrea. No- Stop City: Archizoom Associati. New Orleans: Climatic Universal System, 2006.
COOK, Peter. Archigram. New York: Princeton, 1999.
LANG, Peter şi William Menking. Superstudio: Life without Objects. Milano: Skira, 2003.
GLANCEY, Jonathan. "Anti-matter: Italy\'s Superstudio hated both the bland future and the twee past". The Guardian (2003), articol disponibil la:
https://www.theguardian.com/artanddesign/2003/mar/31/architecture.artsfeatures
VARNELIS, Kazys. "Programming after Program: Archizoom\'s No - stop City". Praxis 8 Academia.edu: 2006, articol disponibil la:
http://www.academia.edu/6974408/Programming_After_Program_Archizooms_No_Stop_City
WALLIS, Stephen. "A \'60s Architecture Collective That Made History (but not buildings)". New York Times (2016), disponibil la:
http://www.nytimes.com/2016/04/04/t-magazine/design/superstudio-design-architecture-group-italy.html?_r=0
 


[1] "[...] architecture of superproduction, of superconsumption, of superinducement of consumption, of the supermarket, of superman, of super-high - test gasoline. Superarchitecture accepts the logic of production and consumption and makes an effort to demystify it." Kazys Varnelis, "Programing after program", Praxis 8 (2006):87 [Apud Andrea Branzi, The Hot House: Italian New Wave Design (Cambridge: MIT Press, 1984), 54]
[2] "[...] the miths peculiar to the design of the sixties, based on flexibility, unit assembly and mass-production [..] unitary objects and spaces that were solid, immobile and aggressive in their almost physical force of communication."
Kazys Varnelis, "Progamming after Program: Archizoom\'s No-Stop City". a: 2006, 86.
[3] "We want to bring into the house everything that has been left out: contrived banality, intentional vulgarity, urban fitings, bitting dogs", Ibid, [Apud Andrea Branzi, The Hot House: Italian New Wave Design, (Cambridge: MIT Press, 1984), 55]
[4] Andrea Branzi, No-Stop City: Archizoom Associati, (New Orleans: Climatic Universal System, 2006), 147-154.
[5] Crearea unei noi tipologii urbane, oraşul eliberat de arhitectură, unde spaţiul urban are, în alcătuirea sa, containere fără o destinaţie anume, face trimitere la un proiect realizat de gruparea Archizoom în cadrul unei expoziţii, în care difuzau, într-o încăpere închisă, gri, vocea unei tinere fete care descria complex o casă colorată, asumându-şi în mod ironic moto-ul: "locuirea este uşoară".
[6] "Vom păstra tăcerea pentru a ne asculta trupurile. Ne vom asculta inimile şi respiraţia. Ne vom privi trăind We\'ll keep silence to listen to our own bodies./We\'ll listen to our hearts and our breathing. We\'ll watch ourselves living."
Stephen Wallis, "A\' 60 Architecture Collective that made history (but not buildings)", New York Times, (2016): http://www.nytimes.com/2016/04/04/t-magazine/design/superstudio-design-architecture-group-italy.html?_r=0.
[7] "it is the designer who must attempt to re-evaluate his role in the nightmare he has helped to conceive."
Jonathan Glancey, "Anti-matter: Italy\'s Superstudio hated both the bland future and the twee past.", The Guardian, (2003) : https://www.theguardian.com/artanddesign/2003/mar/31/architecture.artsfeatures.
[8]"La început am proiectat obiecte fantastice, pentru producţie, din lemn, oţel, sticlă, cărămidă sau plastic. Asta s-a întâmplat în debutul activităţii noastre, în anul 1966. Apoi ne-am întors atenţia către producţia de obiecte utilizabile, precum scaune, mese sau dulapuri, însă erau gândite într-o manieră deliberat neutră, o critică la adresa consumerismului şi a dorinţei nepotolite pentru noutate. Într-un final, în anul 1969, am început să creăm utopii negative precum Il Monumento Continuo, realizând imagini care erau un avertisment la adresa ororilor arhitecturii, cu metodele ştiinţifice abordate, care încurajau perpetuarea modelelor standard peste tot în lume. Bineînţeles, ne şi amuzam." / "In the beginning, we designed rather fantastic objects for production in wood, steel, glass, brick or plastic. That was at the beginning, in 1966. Then we turned to the production of usable objects, like chairs, tables and cabinets, but these were designed in a deliberately neutral way, a criticism of consumer culture and the continuous drive for novelty. Finally, in 1969, we started designing negative utopias like Il Monumento Continuo, images warning of the horrors architecture had in store with its scientific methods for perpetuating standard models worldwide. Of course, we were also having fun."
Glancey, "Anti-matter".
[9] Glancey, "Anti-matter".

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer