Iluzia utopiei. Archigram

Secvenţă surprinsă din filmul "Metropolis" (1927), realizat în regia lui Fritz Lang, înfăţişând peisajul urban al oraşului viitorului din 2026, dominat de clădirea conducerii, denumită Noul Turn Babel.

 

Termenul utopie a avut numeroase definiţii, aflându-se la baza unui număr vast de lucrări de cercetare. Încă din primele pagini ale lucrării Utopii sau Scheme pentru evoluţia socială. De la Sir Thomas More la Karl Marx, Moritz Kaufmann conturează o definiţie generală a utopiei:
 
"[..] o insulă fericită, amplasată într-un teritoriu depărtat, unde înfloresc relaţiile sociale perfecte, iar locuitorii sunt guvernaţi de o constituţie perfectă şi conduşi de un guvern fără vreun defect, se bucură de o existenţă încântătoare, lipsită de incidente, griji supărătoare şi de frământările fără sfârşit ale vieţii obişnuite."[2]
 
Definiţia lui Raymond Trousson structurează termenul astfel: utopia este o naraţiune, care descrie un colectiv, ajuns să fie descoperit prin intermediul unei călătorii imaginare într-un spaţiu real sau imaginat. Societatea nou descoperită funcţionează după un set bine stabilit de reguli economice, politice şi morale stricte şi poate să aibă un discurs constructiv (în cazul în care este descrisă o societate model) sau să fie antiutopică, atunci când se află în discuţie prevestirea negativă a unui viitor întunecat). [3]
 
Utopia, sau antonimul termenului distopia, presupune: (1) un teritoriu imaginar, (2) o societate considerată superioară celor cunoscute, (3) membrii societăţii au un discurs critic la adresa componenţei celorlalte societăţi existente, (4) pretextul de a aduce la cunoştinţă o societate superioară celor existente, model care se doreşte a fi implementat, pentru a atingerea utopiei, sau pentru prevenirea distopiei descrise. [4]
 
Alexandru Ciornărescu conturează o serie de trăsături distinctive ale utopiei: izolarea geografică a teritoriului pe care se dezvoltă comunitatea ideală, (frecvent, aceasta este o insulă în mijlocul oceanului, în plin deşert, în zone împădurite, în munţi), caracterul totalitar al regimului politic care o guvernează (fiind obligatorie absenţa dreptului la libertate a individului), istorie proprie absentă, imposibilitatea de a modifica ordinea politică şi socială.[5]
 
Françoise Choay face o selecţie mult mai concentrată, afirmând că pentru a putea fi definită utopie, lucrarea trebuie să conţină cele şapte caracteristici ale modelului imaginat de Morus: (1) să aibă autor; (2) exploratorul să se exprime la persoana întâi singular; (3) textul să aibă forma unei povestiri în care este introdusă, la indicativ prezent, caracterizarea unei societăţi model; (4) descrierea acestei societăţi model să se opună celei unei societăţi istorice reale; (5) societatea model să aibă ca suport un spaţiu model, acesta fiind parte integrantă şi necesară a descrierii; (6) societatea model trebuie să fie situată în afara sistemului nostru de coordonate, în spaţiu şi timp; (7) societatea model nu este afectată de schimbări sau de trecerea timpului.[6]
 

Secvenţă din pelicula "1984", bazată pe romanul omonim al scriitorului George Orwell, înfăţişând unul din numeroasele momente în care locuitorii Londrei anului 1984 erau antrenaţi în susţinerea oarbă a conducerii statului Oceania, care promova războiul, interzicerea gândirii libere şi supravegherea constantă a membrilor societăţii.

 
Concentrat, utopia este caracterizată de contactul unui explorator cu o societate superioară faţă de cele cunoscute până în momentul desfăşurării acţiunii, acesta parcurgând toate etapele de la admiraţie desăvârşită faţă de structura nou descoperită, până la respingere fermă. O astfel de organizare perfectă, în care toate necesităţile individului sunt satisfăcute ("[..] în Utopia, unde fiecare om are dreptul la orice, cu toţii ştiu că dacă se îngrijesc să menţină magazinele publice pline, nici un om nu-şi poate dori nimic [...]"[7]) conduce totuşi la pierderea libertăţii de alegere, la constrângerea de a renunţa la creativitate, la distrugerea varietăţii vieţii, impunând o rutină perfectă, care implică obligaţia de a accepta un regim tiranic, pe care, sub pretextul evoluţiei, este imposibil să-l schimbi. Deşi o astfel de organizare porneşte de la premise pozitive, rezultatul final este diferit faţă de cel enunţat iniţial, în consecinţă, o societate rigidă ia naştere. Utopia poate să fie, însă, folosită ca aparat analitic, având ca scop analiza unor variante de structurare a societăţii, împingând limitele imposibilului, generând evoluţie, putând fi privită ca un exerciţiu de imaginaţie din care este posibil să rezulte elemente pozitive. Este necesar să subliniem că utopia poate să fie un instrument de analiză şi nu o destinaţie care este necesar să se ajungă.
 
Start Archigram!
 
Într-o decadă dominată de aselenizare, muzica formaţiilor Beatles şi Pink Floyd, festivalul Woodstock, curentul hippie, Războiul din Vietnam, s-au format grupări de arhitecţi cu o gândire creativă şi optimistă asupra tehnologiei. Aceste grupări au creat propuneri poetice dar şi puternic tehnologice, care explorau o posibilă evoluţie a maşinilor, au îmbrăţişat utopiile tehnologice şi au manifestat un interes profund faţă de necesităţile societăţii aflate în continuă schimbare şi mişcare. La sfârşitul acestei decade, acest avânt începe însă să se diminueze, dar nu înainte de a lăsa o vastă moştenire grafică. Combinaţia realizată între arhitectura vizionară, cultura pop, artă şi rebeliune a făcut ca lucrările acestora să devină cunoscute dincolo de limitele cercurilor preocupate de istoria şi evoluţia arhitecturii şi a urbanismului. Rămân fascinante şi astăzi, şi datorită, calităţii estetice excepţionale a planşelor realizate, grupările Archigram, Archizoom, Gruparea Metabolistă, sau Superstudio.
 
Arhitecţii de la Archigram, (grup avangardist de arhitectură format în anii 1960, cu o abordare futuristă a proiectelor) au fost fiind puternic inspiraţi de tehnologie cu scopul de a crea o nouă abordare asupra arhitecturii, care a fost exprimată doar prin proiecte ipotetice. Membrii grupării s-au apropiat cel mai mult de dezvăluirea simultană a actului de creaţie în cadrul unei poveşti despre proiectarea şi folosirea proiectului de arhitectură. Arhitecţii fondatori ai grupului, Peter Cook, Warren Clark, Ron Herron, Dennis Crompton, Michael Webb şi Davis Greene au avut o activitate intensă în încercarea de a-şi promova ideile. Între anii 1961 şi 1974 au apărut nouă numere din revista Archigram, au fost difuzate două filme documentare la postul de televiziune BBC, membrii grupului au participat la numeroase conferinţe, dar, cel mai important, au efectuat un impresionant număr de schiţe şi machete.[8]
 

Proiectul ipotetic Walking City realizat de gruparea arhitecturală Archigram, permite structurilor de peste 40 de etaje să se mişte liber prin oraş, cu ajutorul picioarele telescopice.

 
Pamfletul prin care îşi anunţau ideile s-a numit Archigram I şi a fost tipărit în 1961. Fideli conceptului de high-tech, cu o abordare infra-structurală care se concentra pe tehnologia de supravieţuire, grupul a experimentat, utilizând tehnologia modulară, mobilitatea spaţiului înconjurător, capsule spaţiale. Un proiect Archigram considera că stilul de viaţă nomad poate să fie forţa socială dominantă, iar schimbul şi metamorfoza arhitecturii, în timp, luau locul elementelor ce până în acel moment erau considerate statice. Munca lor oferea o viziune seducătoare asupra unei strălucitoare ere a maşinilor, dar, cu siguranţă, modalitatea de prezentare a proiectelor este cea care a rămas emblema grupării. Portofoliul Archigram conţine 900 de lucrări, în care, pentru prima dată, în planşele de prezentare ale proiectelor propuse de arhitecţii Archigram, oamenii care populează perspectivele nu mai erau prezenţi doar pentru a da scară construcţiei, cum se întâmplă frecvent în majoritatea perspectivelor care ilustrează propuneri arhitecturale. Forţa unui desen de arhitectură poate să treacă mai departe de reprezentarea bidimensională a unei clădiri şi trebuie să exprime puterea clădirii care a luat viaţă sau viaţa pe care o insuflă aceasta.
 
Cu siguranţă imaginile create de această grupare de arhitecţi vor rămâne ca un bun exemplu şi punct de plecare pentru arhitecţii ce vor să exploreze diferite modalităţi de exprimare grafică a proiectului arhitectural. După cum afirmă şi Simon Sadler "ideile şi imaginile erau, invariabil, extreme, înfăţişând scene de un modernism violent."
 
Esenţială pentru cercetarea mea este apariţia numărului 4 al revistei Archigram, care se întorcea la preocupările primului manifest şi anume la căutarea unor noi căi de a ieşi din continua stagnare în care se afla scena arhitecturală. Arhitecţii grupării au găsit inspiraţia pentru acest manifest în banda desenată Space Comic Future, susţinând că proiectarea unor astfel de forme devine adecvată perioadei pe care aceştia o traversau. Elemente precum capsula sau nava spaţială trebuiau să înceteze să mai existe doar în mediul fantastic al benzii desenate, iar caracteristicile acestora să poată fi transferate clădirilor ce urmează a fi proiectate. Una dintre slăbiciunile spaţiului urban este incapacitatea de a conţine, în peisajul său, obiecte care se pot mişca rapid şi liber, însă spaţiul imaginar al benzii desenate lasă libertate creării unor astfel de elemente.
 

"Space probe" realizat de Warren Chalk este publicat în numărul 4 al revistei Archigram
 

Folosind limbajul curajos al benzii desenate şi elemente de arhitectură împrumutate din zona science fiction pentru realizarea proiectelor ipotetice, devenind un exemplu valoros de punct de întâlnire dintre grafica narativă şi arhitectură, Zoom! este primul număr din seria realizată de Archigram care foloseşte arta secvenţială în discursul arhitectural. Lucrarea devine cea mai populară dintre cele realizate de colectivul de arhitecţi, cu o vizibilitate crescută în zone diferite ale Europei dar şi în Statele Unite ale Americii.
 
Fără a-şi dori să ţină cont de limitele impuse de prezentarea grafică tradiţională de arhitectură, membrii Archigram au ales banda desenată ca mijloc de prezentare, perfect conştienţi că o să deranjeze restul comunităţii de arhitecţi, care avea limite mult mai stricte în ceea ce priveşte desenul de arhitectură. Grafica narativă folosită în numărul patru este întrebuinţată mai departe de Peter Cook în proiectele "Addox Strip" şi "The Metamorphosis of an English Tower", acesta incluzând banda desenată în prezentările celor mai recente proiecte ale sale [9].
 
Bibliografie:
BELL, Wendell. Foundations of Futures Studies. Values, Objectivity, and the Good Society. Human Science for a New Era. Vol.2. U.S.A: Transaction Publishers, 2000.
COOK, Peter. Archigram. New York: Princeton, 1999.
ENE, Mihai. Utopia şi Arhitectura. Imaginarul arhitectural în literatură şi arte vizuale. Bucureşti: Editura Universitară Ion Mincu, 2013.
KAUFMANN, Moritz. Utopias or, Schemes of Social Improvement. From Sir Thomas More to Karl Marx. London: C. Kegan Paul&Co, 1879.
MORUS, Thomas. Utopia. Westminster: Penguin Classics, 2003.
PEYTON, Charles. Open Utopia, New York: Minor Compositions, 2012.
OLÓRIZ, Clara, ARANA, Koldo, Luz. "Amazing Archigram!". Mass Context 20 (2013) : 48, articol disponibil la:
http://www.mascontext.com/issues/20-narrative-winter-13/amazing-archigram/

---