Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sorin Vieru legacy


Izabella Ghiţă

16.11.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cu tristeţe mă număr printre cei care împărtăşesc regretul că în ultimii ani nu au găsit răgazul de a-l vizita pe marele om Sorin Vieru. În ceea ce mă priveşte, acest imens regret este alimentat în primul rând de faptul că nu am găsit calea prin care să spun la timp ce a însemnat el pentru formarea mea ca om într-ale filosofiei, şi a multor altora ca mine, şi cât de importantă este moştenirea pe care el o lasă prin noi, toţi cei care i-am fost învăţăcei, că "Mulţumesc"-ul spus cu inima deschisă şi cu, pe cât posibil, aceeaşi căldură cu a domniei sale nu a fost rostit.


Pentru cei care nu mă cunosc, şi ştiu că sunt foarte mulţi, sunt o persoană venită de nicăieri ce încearcă să spună ceva frumos despre un om care nu mai este. Pentru cei care mă cunosc însă, atât de puţini câţi sunt, sunt cea care şi-a dat doctoratul în filosofie cu domnul Sorin Vieru pe o tema din Marcuse. Atât pentru aceştia, cât mai ales pentru ceilalţi, trebuie să mărturisesc că acest doctorat a fost de fapt un drum împreună, un drum de aproape şapte ani într-ale ontologiei sociale, un drum în care Marcuse a fost doar un pretext pentru a căuta, de la Platon încoace, în orice fel şi cu orice mijloace, repere pentru un "proiect social" actual. Astfel, reîntâlnirea din 2000-2001 a domnului Vieru cu Marcuse a fost un punct de turnură de la preocupările pentru logică către adevăratele sale îngrijorări filosofice.

Despre minunatul om Sorin Vieru, vorbesc atât de frumos prietenii, şi am putea vorbi şi noi, confirmând încă o dată ce spun aceştia. Despre filosoful Sorin Vieru, va trebui însă să ne (re)strângem ca să vorbim, iar ceea ce voi spune în continuare doresc să fie perceput nici mai mult nici mai puţin decât un punct de plecare în acest demers.

Sorin Vieru a fost şi rămâne o figură socratică prin excelenţă. În contextul destinului personal al omului Sorin Vieru, "ne(-)ştiutorul", ca atitudine filosofică, a fost un mod de viaţă. În contextul destinului său filosofic, "neştiutorul" este însă un concept. Originat în sintagma "Cunoaşte-te pe tine însuţi" şi exemplificat în dialogurile de tinereţe ale lui Platon, acest concept a devenit reper în preocupările sale filosofice şi centru de interes pentru toate turnurile pe care destinul său le-a cunoscut.

Întâlnirea lui Sorin Vieru cu filosofia greacă a mai recuperat de asemenea două idei cheie, cea de kalokagathia şi de paideia, şi un instrument de lucru exemplar pentru un destin desăvârşit pe drumul gândirii, silogistica. Magnific pentru acest destin unic din filosofia românească este faptul că oricât am încerca nu putem separa omul de gândirea sa. Astfel, atât triada bine-adevăr-frumos, ca valori care nu pot merge niciodată decât împreună, cât şi deschiderea pentru studiul laolaltă al filosofiei şi ştiinţei, se regăsesc şi în omul Sorin Vieru şi în filosoful Sorin Vieru.

Ulterior acestei întâlniri, căutarea în contemporaneitate a căii către Binele Suprem - Fericirea şi către recuperarea de valori într-o lume disipată şi alienată l-a apropiat mai mult de teoria critică, dar şi de alţi filosofi mai tineri şi mai noi, pe care o mână de studenţi îi propuneam la serile noastre informale de dezbateri ale "Clubului de Gândire Politică Post-Recentă".

În acest context, speranţa omului din spatele filosofului Sorin Vieru era de a putea recupera ceva dintr-un discurs post-utopic în vederea (re)gândirii unui proiect social. Aceasta a fost însă şi marea sa dezamăgire, cu îngrijorare afirmând, nu o dată, că în zilele noastre nu mai avem un astfel de proiect.

De aici, moştenirea pe care ne-o lasă acum această figură aparent solitară, dar mereu tributară lui "împreună", suntem în primul rând noi, toţi cei care am înţeles că filosofia este un mod de viaţă. Moştenirea filosofică însă este o responsabilitate ce ne revine de a nu înceta să căutăm repere pe un drum aparent fără busolă în care la final să găsim Omul şi proiectul social care să îl servească în cel mai înalt grad, evitând sau asumându-ne toate "riscurile gândirii".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer