"Şi dintre toţi oamenii pe nimeni
n-am iubit şi n-am urât atât cât
am iubit-o şi am urât-o pe ea."
(Lev Tolstoi)
n-am iubit şi n-am urât atât cât
am iubit-o şi am urât-o pe ea."
(Lev Tolstoi)
Să reconstruim un portret - aşa cum din câteva cioburi
se poate ghici forma unui vas de către arheologi,
să umplem şi noi cu un lut de altă culoare
acele câteva cioburi ale amintirii păstrate, construind un întreg.
Şi atunci te simţi într-o stare bolnăvicioasă
cu toate forţele minţii lucrând mai activ, mai limpezi
iar gândurile ţâşnesc din prea multe părţi înspre tine
(gândul că adevărata iubire - una neomenească aproape,
care astfel nu se poate schimba niciodată în ură -
este iubirea pentru vrăjmaşii tăi cei mai crunţi
o dragoste anorganică nestăvilită
de nici o strajă a interesului;
sau alt gând despre iubirea aceasta
care seamănă cu o cârciumă zăvorâtă peste noapte
cu scaunele pe mese.
Apoi îţi spui, aparent fără vreo legătură:
"mai binele, nu-i aşa, este duşmanul binelui")
Să reconstituim un portret - aşa cum din câteva coburi
se poate ghici forma unui vas de către arheologi
să umplem şi noi cu un lut de altă culoare
să umplem şi noi... - ce să umplem?
(în perioada 1 noiembrie 2018 - 28 februarie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)