Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Anesthesia

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Anesthesia (XLVI)


Dan Recheşan

25.11.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Doctorul Stark este angajat de Leopold de Leuben, regent al Lodomeriei, ca medic curant al curţii din Salzberg. În trenul spre Salzberg, Stark îl cunoaşte pe Aldo, un pictor homosexual, căruia îi propune să îl însoţească. Leopold îi cere lui Stark să se ocupe de Waldemar, viitor moştenitor al tronului, un copil anemic, cu semne de retardare şi cruzime nejustificate, iar lui Aldo să îi realizeze un portret. Stark descoperă că un copil este captiv în podul castelului şi crede că ar fi Waldemar. Cînd Waldemar moare, Stark bănuieşte că a fost otrăvit cu arsenic.
Un bărbat înalt şi deşirat, pe nume Fábian Vizállás de Szigetházy, diagnosticat cândva de Stark cu mitomanie şi anesthesia sexuală, îi este secund într-un duel tînărului locotenent Emil Miclos Cândea. Locotenentul este ucis, iar Fábian îi duce soţiei acestuia lucrurile lui. Soţia, Cornelia, este o tînără baroneasă, foarte frumoasă şi cu activităţi secrete revoluţionare alături de Frăţia Dragonului.
Cornelia vrea să recupereze trupul soţului ei, dar i se spune că a fost înmormîntat pe cîmpul de luptă. Egon von Stahlfaust, prieten al locotenentului şi rudă a soţiei regentului Leopold, o cheamă pe Cornelia la Salzberg, promiţînd să o ajute să caute mormîntul. Cornelia ajunge la Salzberg împreună cu o prietenă, Nora. Fábian îi declară Corneliei iubirea sa, fără a fi luat în serios. Totuşi Cornelia îi promite că îi va îndeplini cea mai nebunească dorinţă dacă o ajută să găsească trupul soţului ei. Doctorul Stark este atras şi el de Cornelia.
Soţia regentului o invită pe Cornelia la Palat, ca doamnă de companie pentru fiica sa, Charlotte, pe care intenţionează să o căsătorească cu Egon. Charlotte se întoarce în Salzberg şi le face avansuri lui Stark şi Aldo. Egon îi mărturiseşte Corneliei că o iubeşte şi că nu va accepta căsătoria cu Charlotte. Fábian îl recunoaşte pe Egon ca fiind cel pe care l-a ucis pe Emil. Cornelia decide să se răzbune. Cumpără un pistol şi se dovedeşte o trăgătoare de elită.
Stark e martor la o revoltă a unui mic grup de lodomerieni împotriva regentului, înăbuşită în sînge de soldaţii conduşi de Egon. Nimerit accidental la o întrunire a unui grup de polonezi revoluţionari, Fábian se angajează să îl omoare pe regentul Leopold, dar nu reuşeşte decît să îl rănească, omorîndu-l însă pe Aldo, cu care regentul începuse o relaţie. În închisoare, Fábian îl roagă pe Stark să o avertizeze pe Cornelia că e pîndită de un mare pericol.
Soldaţii lui von Stahlfaust sunt decimaţi de tifos.

46.

JURNALUL DOAMNEI C.

Nora a căzut la pat, victimă a climei schimbătoare, cînd geroase, cînd neaşteptat de calde şi de umede. Tuşea şi se plîngea de migrene, iar eu i-am pus comprese pe frunte şi pe piept şi i-am dat să bea tisane din muşeţel şi coada-şoricelului doftoricind-o cum m-am priceput mai bine, mulţumită că îngrijirea ei mi-a ocupat toată ziua.

Spre seară m-am trezit la uşă cu un valet care mi-a înmînat un plic cu sigla regală. Deschizîndu-l am răsuflat uşurată fiindcă nu era o înştiinţare oficială, ci cîteva rînduri de la doctorul Stark. Fiindcă valetul aştepta un răspuns am scris repede pe dosul plicului: "Veniţi vă aştept" şi i-am dat cinci coroane să-l ducă cît mai repede la palat. Mi-am trecut repede pieptenele prin părul încîlcit şi am îmbrăcat o rochie simplă, neagră, cu un decolteu îngust, acoperit de dantelă neagră. Se lăsase de-a binelea întunericul cînd am auzit o bătaie discretă în tăblia uşii. Cu un sfeşnic în mînă şi revolverul cumpărat de la armean ascuns sub cutele rochiei am întredeschis uşa cu precauţie. În prag, l-am văzut pe Stark, înfofolit într-o pelerină neagră cu gulerul ridicat pînă la urechi. Din camera ei, Nora a strigat alarmată: "Cine e la ora asta?" I-am făcut semn doctorului să intre şi i-am răspuns: "E medicul curant al regentului, dragă, a venit să te vadă!"

Ea s-a făcut roşie ca racul perpelindu-se că fusese surprinsă în négligé, cu o cămaşă de noapte obişnuită din pînză. Stark i-a luat pulsul şi temperatura spunîndu-i cu vocea lui calmă, profundă:
"Nimic grav, doar un catar respirator! Am să vă dau nişte salicilat şi pînă mîine vă veţi ridica din pat!"

În ochii ei înroşiţi de febră a lucit o luminiţă cochetă:
"Ohhh, doctore, deja mă simt mult mai bine... să treceţi şi mîine ca să vă pot mulţumi din tot sufletul pentru îngrijirile pe care mi le-aţi acordat!"

Am trecut, apoi, în camera mea şi i-am turnat un păhărel cu votcă pe care l-a sorbit dintr-o duşcă:
"Mulţumesc, chiar aveam nevoie de un întăritor!"

Nu arăta nici el prea bine, încercănat şi cu obrazul mai palid decît de obicei.
"De ce mi-aţi scris, ce pericol mă urmăreşte?" l-am întrebat de-a dreptul.
"Fábian Vizállás de Szigetházy a fost arestat... a încercat să-l asasineze pe regent!"

Eu am făcut o strîmbătura ca-n adolescenţă cînd nu-mi păsa de ifosele şi rangul celor cu sînge albastru.
"Păcat că n-a izbutit, un ticălos mai puţin pe lume! Oamenii din ţara asta ar răsufla uşurată dacă n-ar fi condusă de un degenerat cu aere de tiran!"

A zîmbit şi el cu amărăciune:
"Ce simplu ar fi, i-am elimina pe toţi despoţii şi-am duce o viaţă fără constrîngeri!"

Nu ştiu ce mi-a venit şi i-am spus într-un impuls de simpatie:
"Ce păcat că ne întîlnim într-o lume plină de constrîngeri..."

El s-a fîstîcit şi l-am văzut cum îşi frămîntă mîinile puternice dar fine, cu încheieturile frumos modelate. S-a lăsat o tăcere stînjenitoare pe care am destrămat-o nerăbdătoare să aflu mai multe despre nefericitul atentator:
"L-au torturat pe Fábian?"
"Nu, nu cred că e nevoie, toate dovezile arată că ar fi vinovat de crimă de lez-majestate sunt clare şi de necontestat, iar va fi executat în curînd... dar nu vă temeţi, nici dacă ar fi torturat nu v-ar destăinui numele şi nimic din ce ştie despre persoana dumneavoastră!"
"Şi-atunci, de ce ar trebui să mă simt ameninţată?"

Şi-a încleştat din nou mîinile:
"Poliţia imperială vă urmăreşte pentru alte motive... cele legate de duelul defunctului locotenent Cândea... de aceea, ar fi prudent să plecaţi din oraşul acesta mizerabil, undeva departe, la moşia pe care o aveţi în Banat!"
"Credeţi? Acolo ar fi primul loc unde m-ar căuta!"

El a reflectat cîteva clipe la ceea ce-i spuneam, apoi a oftat:
"Aş putea să vă găsesc o ascunzătoare convenabilă în clinica din Mariagrunn, acolo nu-şi bagă nasul poliţia!"

Am fost mişcată de grija reală pe care mi-o arăta:
"Mai am un amănunt de descîlcit, dar îndată ce-l voi lămuri voi pleca de aici!"

M-am ridicat şi i-am întins mîna. Palmele sale erau uscate şi fierbinţi, iar cînd l-am condus spre uşă am remarcat că răsufla greu ca unul atins şi el de un catar respirator.
"Nu ştiu cînd ne vom revedea, a murmurat cu o timiditate pe care nu i-o ştiam, dar îmi place să cred că ne vom întîlni într-un loc mai ferit de intrigi, comploturi regale şi spioni... poate după ce se va încheia doliul?"

Nora avea dreptate, Stark se îndrăgostise de mine. Dacă nu l-aş fi jelit pe Emil mi-ar fi făcut mare plăcere să-l accept ca amant. M-am gîndit că ar fi trebui să îi destăinui ce intenţii aveam şi de ce, eu, o tînără văduvă dintr-o provincie îndepărtată a imperiului a cumpărat un revolver. Poate, dacă nu ar fi fost în joc şi soarta celor din Frăţia Dragonului i-aş fi spus şi singură că m-ar fi înţeles, fiindcă era un bărbat complet diferit de toţi cei pe care i-am cunoscut.

Am aşteptat răbdătoare ca un păianjen ce-şi ţese plasa, dar şi răbdarea mea avea limite, întotdeauna fusesem o impetuoasă care prefera să sară peste stavile în loc să le ocolească. Fiindcă nu aveam nicio veste de la Egon, am trimis-o pe Agniezsa să iscodească soldaţii din garnizoană şi ea s-a întors după două ore cu o veste importantă: von Stahlfaust se întorsese din expediţia sa războinică, însă nimeni nu putea să-l vadă fiindcă era în carantină. Fata nu ştia alte amănunte şi atunci m-am hotărît să-i trimit o scrisoare. Am avut nevoie de multă hotărîre ca să pun mîna pe toc şi să-i scriu pe un ton nepăsător şi amical celui care-mi ucisese bărbatul.

"Dragul meu prieten,

Îţi mărturisesc că tăcerea ta mă sperie. Dacă ţi-am greşit cu ceva, împinsă de vreun capriciu al firii mele nestatornice ca a oricărei femei, ar trebui să-mi spui fără menajamente, şi-ţi promit că am să-mi repar greşeala. Ne leagă o prietenie statornică şi mi-ai dovedit în felurite împrejurări că nu-ţi sunt indiferentă. Simt nevoia, acum, cînd sentimentele mele sunt tot mai puternice, braţului tău protector. De aceea, te rog să pui capăt aşteptării chinuitoare şi să-mi trimiţi veşti despre tine.

A ta, Cornelia von K."

Terminînd de scris biletul, l-am pecetluit cu inelul meu şi am trimis-o pe Agniezsa să-l ducă lui Egon. S-a întors după două ore, cu veşmintele răvăşite şi obrajii înroşiţi:
"E jale mare-n cazarmă, doamnă, a spus ea, zece cătane au murit de troahnă şi încă treizeci de bolesc!"
"Ai dat scrisoarea colonelului Stahlfaust?"
"I-am dat-o, doamnă, barem că era tare mînios şi n-a catadicsit să vă dea răspuns... atîta a zis că are mult de furcă cu cătanele betege şi n-are vreme să vă scrie!"

N-aveam altceva de făcut decît să aştept. Nora s-a plîns că doctorul n-a mai trecut să o vadă şi s-a apucat, cu ajutorul Agnezsiei să coacă un cozonac cu nucă pe care să i-l trimită în semn de gratitudine că a îngrijit-o. Parcă de cozonacii ei îi ardea acum lui Stark!

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer