Iubirea

un băieţel a făcut pe el
în mijlocul unui muzeu de artă
şi a început să plângă fără zgomot
fiindcă - paradoxal - nu voia
să atragă atenţia
oricum lumea nu a înţeles
toţi credeau că l-a speriat
lecţia de anatomie a doctorului
Nicolaes Tulp
sau că e înzestrat cu
o sensibilitate aparte
şi devenise o curiozitate
un mister al muzeului de artă
o artă a misterului de muzeu
şi lumea îi arunca priviri
demne de Rembrandt
nemaivăzutul şi admiraţia
se întâlneau acum
în mijlocul muzeului
băieţelul tremura de frig
şi era din ce în ce mai admirat
părea că fiorul artei transcede
orice urmă a raţiunii
spectacolul micuţului
umplea pereţii de obscuritate
şi nimeni nu se întreba
ce face copilul ăla acolo
sau ce caută copilul ăla acolo
etc

a făcut pe el
nebunilor
şi s-a pierdut de ai lui
în baroc
şi nu voia să se mişte din loc
ca să fie găsit de cine trebuia

cam aşa se întâmplă
şi cu iubirea
- în funcţie de
ceea ce iubeşti -
muzeul se schimbă
(dar băieţelul niciodată)
iubirea aşteaptă
în locul în care ştie
că o să fie găsită
la momentul potrivit
de persoana potrivită
şi totul în jur
orbitează
tangent inexistenţei
în jurul ei
simţurile se atrofiază
- treptat -
sufletul devine
un amalgam tulburat

arhiplin de pictori supăraţi pe nonculori
şi de pianişti care dezacordează viori