Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nona Ciobanu: De la Toaca la San Diego şi retur


Nicolae Prelipceanu, un interviu cu Nona Ciobanu

17.12.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nicolae Prelipceanu: Nona Ciobanu, tocmai mă întrebam de ce n-aţi mai ieşit cu nimic nou, nici la vreun teatru, şi nici la "Toaca" şi iată aceste Povestiri din Canterbury atît de plăcute şi curate. Totuşi, ce aţi făcut între timp?

Nona Ciobanu: În ultimii doi ani, am lucrat şi am călătorit destul de mult, în alte ţări. La Belfast, Dublin, New York sau Helsinki... Am lucrat anul trecut 12 zile, la Belfast, cu actori din toată Irlanda, urmînd ca la anul să fac un spectacol acolo. Am fost invitată de New York Theatre Workshop, la un atelier pe care acest teatru îl organizează în fiecare vară la Dartmouth. I-am cunoscut pe Ellen Stewart (directoarea teatrului la MaMa E.T.C. din New York) şi pe Peter Schumann (regizor, actor, fondator al companiei de teatru Bread an Puppet). Ne-au promis (mie şi lui Iulian Bălţătescu) că vor veni să vadă spectacolul pe care îl vom face în San Diego. Am mai lucrat în Statele Unite cu actori din Atlanta, am ţinut un atelier la Portland - Oregon, am văzut spectacole sau repetiţii pe scenele importante din Washington, Boston sau New York (Broadway şi Off Broadway). Am făcut un proiect site specific la o galerie de artă contemporană din Bratislava, situată în mijlocul Dunării, împreună cu artişti din vreo nouă ţări. Am văzut spectacole extraordinare la Berlin, Londra, Budapesta, am lucrat - ca director Toaca şi membru în comitetul executiv al unei organizaţii din care fac parte 30 de centre culturale din toată Europa - la Amsterdam, Helsinki sau în Danemarca.

Continuăm, în această atmosferă de farsă a României de azi, în care de cele mai multe ori lipsesc criteriile după care este judecat un act artistic, în care nu există respect pentru artist (e foarte trist cînd vezi că asta se petrece şi în instituţiile de teatru!), să batem Toaca, în spaţiul din Mircea Vodă nr. 5. Am invitat la Studioul Toaca, pe care îl conduc împreună cu actorul şi scenograful Iulian Bălţătescu, artişti români şi din toată Europa, care au susţinut ateliere de teatru, au făcut spectacole sau au avut expoziţii personale şi am creat în acest studio un spaţiu-laborator pentru tinerii artişti; tocmai s-a încheiat o microstagiune de 50 de spectacole a Asociaţiei Persona - un grup de cinci regizori foarte tineri, care au pus în scenă cinci texte de teatru contemporan -, un proiect pe care noi l-am încurajat şi sprjinit cu multă căldură.

N.P.: Îmi spuneaţi, pe la începutul verii, că plecaţi în Statele Unite şi credeam că pentru un nou spectacol. De fapt, ce aţi făcut, căci v-aţi întors destul de repede?

N.C.: Am fost să-mi aleg actorii, adică am făcut casting, pentru spectacolul Dragostea celor trei portocale, o adaptare pe care am făcut-o după scenariul lui Carlo Gozzi.

Am primit invitaţia de a pune în scenă acest spectacol la unul dintre cele mai prestigioase teatre din America, La Jolla Playhouse, San Diego. Înfiinţat în 1947 de Gregory Peck, pentru actorii de la Hollywood care iubeau teatrul, La Jolla Playhouse este condus în prezent de un regizor de teatru şi de film important: Des McAnuff. Totul se întîmplă la San Diego, Los Angeles şi New York. La Jolla e unul dintre puţinele teatre regionale din SUA care fac casting naţional. Am văzut actori foarte buni, şi cred că i-am ales pe cei mai buni. Unii dintre ei au o experienţă impresionantă, atît pe scenă (au lucrat cu Peter Sellars, Trevor Nunn, Peter Hall etc. în spectacole ale teatrelor regionale, dar şi pe Broadway), cît şi în film.

N.P.: Cînd începeţi repetiţiile şi cînd va fi premiera?

N.C.: Urmează să începem repetiţiile în luna august (Iulian Bălţătescu semnează scenografia şi light design-ul), la jumătatea lui septembrie avem premiera, apoi spectacolul se va juca de 38 de ori, timp de cinci săptămîni. Stagiunea din La Jolla începe în iunie şi se termină în noiembrie-decembrie, iar primul spectacol din stagiunea asta l-a avut ca protagonist pe Billy Crystal.

N.P.: Cum se ajunge de la "Toaca" sau Teatrul Mic la San Diego? Şi cum s-a ajuns, în fond, la "Toaca"?

N.C.: Păi, se ajunge la "Toaca" dacă ai o scară. În 1991, cînd am văzut prima dată scara de lemn (avînd peste 400 de trepte şi peste 100 m lungime) care urca pe vîrful Toaca din Ceahlău am crezut că visez. Scara asta care urcă spre cer ne-a făcut pe amîndoi (pe mine şi pe Iulian Bălţătescu) să numim Toaca fundaţia culturală pe care am înfiinţat-o în 1996.

De la Toaca sau Teatrul Mic la San Diego. Acum un an şi jumătate, un grup de şapte directori de teatru din Statele Unite a venit în România, printr-un program iniţiat de Philip Arnoult şi Centrul Internaţional de Dezvoltare Teatrală pe care îl conduce.

Directorii americani (toţi, la rîndul lor, regizori) s-au întîlnit cu mai tinerii lor confraţi din Bucureşti, Sfîntu Gheorghe, Cluj, Tîrgu Mureş, vreme de o săptămînă, şi au văzut spectacole, repetiţii sau casete video cu spectacole care au fost în repertoriul teatrelor în stagiunile trecute. La Teatrul Mic au văzut Viitorul e maculatură de Vlad Zografi, un spectacol la care ţin enorm, a cărui regie o semnez, şi care se joacă şi acum, după doi ani, cu succes. La final, toţi mi-au vorbit foarte călduros despre cît de mult au apreciat ideea piesei, jocul actorilor, regia sau scenografia. De pe scena Teatrului Mic, ziua următoare au venit pe scena neconvenţională a Studioului Toaca. Au văzut din spectacole făcute aici. La final, după vreo oră şi jumătate, doi dintre americani mi-au oferit să pun în scenă spectacolele Dragostea celor trei portocale şi Cum vă place de W. Shakespeare la San Diego şi Atlanta, în următorii doi ani (am semnat regia pentru ambele pe scena Teatrului Mic şi s-au jucat multe stagiuni, pe scena acestui teatru, cu ani în urmă). Am acceptat şi acum, iată, sunt aproape de a începe repetiţiile la Portocale.

N.P.: Cum e La Jolla Playhouse?

N.C.: La Jolla Playhouse e unul dintre cele mai frumoase spaţii de teatru pe care le-am văzut vreodată, cu trei săli (scenă italiană, amfiteatru şi cutie neagră), un teatru situat pe un deal, într-un adevărat paradis al culorilor şi mirosurilor de plante exotice, avînd în spate clădirea universităţii, iar jos oraşul şi oceanul. Abia aici am avut sentimentul că teatrul îşi recapătă, firesc, poziţia de centru al comunităţii.

N.P.: La Toaca mai aveţi proiecte noi? Dar la Teatrul Mic?

N.C.: La Studioul Toaca încercăm în următorul an, împreună cu Centrul Internaţional de Artă Contemporană, să punem bazele unui laborator multimedia. În octombrie am avut premiera oficială cu Povestiri din Canterbury, o adaptare şi o dramatizare care îmi aparţin, după cîteva dintre povestirile lui G. Chaucer, la Teatrul Mic. E un spectacol la care am lucrat alături de cei şapte actori (Claudiu Istodor, Mihaela Rădescu, Liliana Pană, Vitalie Bantaş, Radu Zetu, Bogdan Talaşman, Ada Simionică) şi de scenograful Iulian Bălţătescu cu enormă plăcere şi dragoste. Aşa că vă invit şi vă aştept la teatru!

N.P.: O să mai vin şi-a doua oară.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer