cu faţa la chenarul din care se desprinde răsăritul

băiatul ia micul dejun şi zâmbeşte
în bolul ciobit de supă înoată stele în lapte
băiatul mănâncă lingura şi râde
iar bolul nu mai e de supă acum
îşi apasă picioarele pe gresia rece şi plânge
bolul ciobit cade şi stelelor le e frig
pe podeaua bucătăriei
băiatul se apleacă şi le strânge
cioburile bolului ciobit şi stelele
puţin lapte îmbibat în genunchii pijamalelor
cu lacrimi pe faţa depărtată acum de chenarul
din care se desprinde răsăritul
molfăie lingura în continuare
bolurile de supă rareori sunt ciobite
de altceva decât de supărare
ori sunt ciobite de altceva decât de supărare
dar te trezeşti cu ele aşa peste noapte
peste zi nici nu mai ştii unde e primul ciob
asta are de-a face cu visele cu ochii deschişi
care privesc răsărituri prin chenarele din care
se desprind şi molfăie linguri fără stare
visele sunt singure în zori
singurele vise pe care băiatul le crede
înscrise într-un chenar cu o infinitate de culori
şi doar un strop de lumină
a urmat un cu totul alt bol de supă şi doar
un strop de lapte şi unul de lumină
şi stele noi ameţite de calitatea uluitoare
a lingurii de a amesteca şi a amesteca
şi de calitatea uluitoare a băiatului
de a înghiţi fără a mesteca
băiatul fumează acum şi citeşte
trestii în vânt la fiecare mic dejun
la şapte fix efix auzea zgomotele făcute de panas
femeile moarte la naştere care îşi storceau rufele
cu un etaj mai sus
zoaiele se prelingeau pe chenarul noului răsărit
şi un glas feminin arunca scuze şi primul
te iubesc pe care băiatul l-a auzit
a închis cartea şi a început să molfăie lingura
ca în vremurile bune şi râdea
apoi a atins cu urechea gresia de pe podea
şi a început să plângă că în vremurile bune
stelelor le e frig pe podeaua bucătăriei
iar bolul nu mai e de supă orice ar spune
şi golul din suflet umplut cu scrum
se reumplea cu sunetul glasului feminin
care stropea cu zoaie răsăritul
şi îi ciobea în cel mai frumos mod cu putinţă
sufletul
băiatul a crescut şi a cunoscut ce îl făcea fericit
şi pentru asta a dat vina pe fiecare răsărit
numind intenţionat chenarul şi nu fereastra
de frică să nu se ciobească
din fericire acum şi asta