Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Înaltă ordine de idei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O altă cursă de trei minute


Alberto Păduraru

07.01.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Înainte de a urca în carusel există - întotdeauna - procedura. Îţi laşi obiectele de valoare într-o tăviţă. Te pregăteşti emoţional pentru ce urmează. Priveşti în sus. Analizezi atent fiecare centimetru al şinelor din aria ta vizuală. Plăteşti. Scanezi biletul. Ai intrat.

După ce te-ai aşezat în carusel există - întotdeauna - procedura. Te faci comod în locul ales. Aştepţi adrenalina. Îţi iei măsurile de siguranţă. Îţi imaginezi cam ce presupune să atingi 300 de kilometri la oră. Nu asculţi indicaţiile. Dar totuşi îţi pasă de siguranţa ta. Cobori barele metalice. Le strângi de parcă ţi-ai pune toată încrederea în ele. Faci conversaţie cu tipul de lângă tine. Doar cât să pari dezinvolt. Nu ai nimic. Inconştienţa te-a urcat acolo. Tot ea o să te şi dea jos. Devii conştient că ai ales. Ai în faţă un grup de străini care vorbesc în limba lor. Încerci să decodifici. Urmează temporizatorul. Dai ochii peste cap. Inspiri şi ţii aerul timp de patru secunde. Totul se întâmplă cu un motiv.

Roller coaster-ul se pune în mişcare. Eşti un străin printre alţii la fel. Nu e absolut nicio problemă dacă înjuri în limba ta. Încerci să inspiri. Aerul iese cu un sunet care te ia prin surprindere. Un 'aaaa' prelung. Ascuţit. L-ai auzit şi când ai intrat în parc. Şi când ai plătit la ghişeu. Te-ai minţit că sunetul ăla e nimic altceva decât entuziasmul pur al unor copii care fac asta de mai multe ori pe zi. Că - într-un fel - oamenii sunt plătiţi să fie entuziasmaţi. Din exterior totul pare ireal. Dar frecvenţa sunetului e tangibilă. Începi să înşiri chestii fără sens. Povestea ta de viaţă. Dorinţele tale. Tot ce ţi-ai dori să faci după ce te dai jos din mizeria aia de carusel. Începi să vorbeşti mult. Şi mai mult. Te împrieteneşti cu străinii de pe locurile vecine. Ţipaţi unii la alţii. Începi să urci. Vertical - toate sunt înghiţite de cer. Timpul urcă şi el - în paralel cu tine. Presiunea urcă. Roller coaster-ul încetineşte şi îţi închizi ochii. Orizontal - îţi dai seama târziu că nu mai simţi scaunul sub tine. Ai o perspectivă nouă asupra lumii. Aştepţi să fii zdrobit. Învârtit. Aruncat. Renăscut. Răsucit - într-un final. Accelerezi. Interiorul fiinţei ţi se înnoadă ca un şarpe nestăvilit. Prea târziu, începi să înţelegi ce se întâmplă în tot zbuciumul ăsta.

Cea mai importantă e poza de final. Trebuie doar să ai grijă să te mai poţi recunoaşte. Sunt oamenii care plâng. Oamenii care râd. Cei care se adună. Cei care îşi deşiră trupul martor al noii gravitaţii. Cei care nu înţeleg gravitatea situaţiei. Oamenii care ar bea după asta. Dar tu eşti capabil de altceva. Faţa ta e pur şi simplu blocată în timp. Uitată la început. Căzută. Răsucită. Amintită.

Urmează o nouă cursă de trei minute.

Îţi iei lucrurile înapoi cu vădita apreciere a nonvalorii lor. Persistă mirosul unui "Peach Trees in Blossom". Original. Doamna din gulerul căreia se simte pare să nu fi înjurat deloc în ultimele trei minute. Tu încă tremuri. Îţi ia ceva timp să scapi de ţiuitul enervant din ureche. Ţi se deblochează - pe rând - toate simţurile. Membrele. Pregăteşte-te pentru celelalte atracţii, omule!

Înainte să te îndrăgosteşti există - întotdeauna - raţiunea. It was a cold "starry night" and whispers were gently breezing - for the ears to hear. Şi în seara aia s-au spus multe poveşti cu oameni pe care nu i-ai întâlnit niciodată. Înainte să treci de chioşcul de bilete ai lăsat raţiunea pe masa cu obiectele pe care le credeai de valoare. Te descurci destul de bine şi fără, totuşi. Iubeşti şi fără. Toate celelalte lucruri sunt reflexe. Siguranţa e pe primul plan. Tot ce cauţi intră sub pseudonimul fericirii. Dar nu e indicat nici să te apleci prea mult după ea. Poţi să admiri tot ce ţi se pare interesant. Nu e interzis. Doar locul rămâne al tău pe durata întregii curse.

Firma asta... EXISTENŢATM... vine cu totul inclus. În afară de răspunsuri. Cât timp eşti îndrăgostit, toate lucrurile au sens. Dar nu sensul lor propriu. Cu toate astea, fericirea se simte mai aproape. Trezeşte toate simţurile - pe rând. Ca o prăjitură cu bulion.

Îţi cumperi o pisică. Are grijă de sensibilitatea ta proprioceptivă. Desigur că are şi ea nevoile ei. Roller coaster-ul ei personal. Vă intersectaţi exclusiv pe principiul acţiunii şi reacţiunii. Până la urmă, se spală singură. Te speli singur. Dormi singur. Mănânci singur. Eşti singur.

Îţi faci un prieten în scaunul de lângă. Apoi altul. Toţi ar trebui să fie cât de cât aproape de locul ales. Mişcările de revoluţie se întâmplă firesc. Interiorul fiinţei ţi se înnoadă ca un şarpe nestăvilit. Nu ai cum să cobori. Dar eşti şi aşa destul de comod - contemplator al propriului mediu. Un perpetuum mobil uitat - câteodată - în locul potrivit. La timpul potrivit. Eşti un purtător neconvenţional de perciuni şi vise de evadare. Din când în când şi purtător al unui alt luciu de buze cu aromă de cireşe şi referinţe culturale la minut. #relaxarea e importantă şi ea. Aşa că stai întins pe spate şi gândeşte-te că o să ajungi undeva. Serile de marţi sunt sitcomuri în toată regula. Iar tipa de la centrală te sună să te întrebe ce faci când nu are altceva mai bun de făcut. La întrebarea asta se rezumă toată existenţa. (Câteodată îmi doresc pur şi simplu să fiu eu vânzătorul de bilete. De mână cu timpul. Pe un fir de nisip paralel cu existenţa în sine. Apoi îmi amintesc că e plăcut să fii ce eşti atâta timp cât nu poţi să fii altceva.)

Râzi la lucruri prosteşti şi scuipi seminţe în abisul unei eventuale morţi. Sfidezi totul cu preţul unui bilet nelimitat. Ţi se iartă totul. Eşti propriul tău stăpân. Încă mai există muzică bună şi sporturi extreme. Mai există idile şi invenţii. Dumnezeu e mort. Şi cineva încă se gândeşte la fiecare dintre noi - pe rând. Cineva vinde întotdeauna mai ieftin. Restituie bani pierduţi în speranţa că lucrul ăsta bun o să îi aducă fericirea în altă formă. Nimeni nu scrie despre sine. Niciodată. Şi - mai apoi - cu toţii avem un prieten al cărui tată preferă mousse-ul de ciocolată, sau muzica ambientală care răsune din rulota lui. Cu toţii avem un prieten. Sine qva non. Şi putem fi fericiţi cu asta.

Dacă totul pe lumea asta ar veni cu instrucţiuni nu ai mai lipi stickere cu "well done!" pe capacele de la prize. Ai greşi mai puţin. Dar nu ai asculta de tine. Şi - la urma urmei - s-ar încălca orice - fiindcă în dragoste totul e permis.

Ai cumpărat până acum o cantitate uriaşă de efort cosmic subapreciat. Dar te simţi bine să ştii că roller coaster-ul vieţii tale v-a oprit aici odată cu timpul. Înainte de apus. Amândoi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer