Cântec de copil / Balada crinilor care şi-au scris frumos

Cântec de copil

Când înserează albuşurile-n ouă
Şi trec ecouri prin borcane goale,
Oh, lămpile când blând ne sug din suflet
Cu dulci fitile o lumină moale,

Şi îngeri muţi miresmele cu roaba
Ni le răstoarnă-n nări ca să ne placă,
Iar cănile atârnă-ntre ulcioare
Pline cu lapte stors naiv din vacă,

Atât de-adâncă e uimirea noastră
Că ni se face teamă în odaie!
Nu se ridică nimeni ca să taie
Cu fierăstrăul roua din fereastră


Balada crinilor care şi-au scris frumos

Trăia într-un oraş din miazăzi
Un crin înzăpezit în datorii

Care primea, scrise pe pluş cu lapte,
Scrisori de la alt crin, din miazănoapte;

Oh, pentru cruda lor corespondenţă
Aveau cea mai naivă diligenţă!

Ei îşi tăiau cu zimţii de la timbre
Miresmele-ntre dânşii să le schimbe,

Poştaşi înflăcăraţi puneau ştampile,
Cântând din corn, pe sacii cu pistile,

Plicuri adânci pudra, sculat din zori
Însuşi directorul caleştilor!!

Dar crinul ce trăia în miazăzi,
Fiind înzăpezit în datorii,

Îi raspundea din ce în ce mai rar
Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar.

Apoi tăcu de tot. O rouă grea
Strivi parfumul amândurora.

Şi astfel cei doi crini nu şi-au mai scris,
Poştasii au murit, poşta s-a-nchis,

Doar uneori mai trece monoton
Prin bulion un vechi poştalion...

(în perioada 1 noiembrie 2018 - 28 februarie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)