Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Pagini de jurnal


William S. Culbertson, Alvin M. Owsley, traducere de Lavinia Popica

16.01.2019
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
William S. Culbertson şi Alvin M. Owsley
Pagini de jurnal
Editura Vremea, 2018

traducere din limba engleză de Lavinia Popica

Citiţi cuvântul înainte al acestei cărţi.

*****
Intro

Un jurnal inedit al Ambasadorului Statelor Unite în România: W.S. Culbertson (1925-1928). Filele de jurnal sunt foarte interesante, nu doar din punctul de vedere al cercetătorilor, ci şi al cititorului pasionat să afle (dacă şi) cum au evoluat lucrurile în România, de la primii ani ai Marii Uniri şi până azi. Pe alocuri, cartea dovedeşte că foarte multe lucruri nu s-au schimbat deloc.

În plus, acest jurnal poate fi considerat o bună mostră de părere pe care americanii şi-o formează despre români, la faţa locului. A.M. Owsley este un alt diplomat ale cărui pagini de jurnal se regăsesc la finalul acestei cărţi.

Fragment

Bucureşti, 25 iulie 1925

Am sosit aici azi de dimineaţă după 10 şi am fost întâmpinaţi la tren de domnul Riggs[i]. Călătoria aceasta de la Paris a fost, în ansamblu, plăcută. Peisajul francez şi cel german au fost fermecătoare la vremea recoltei. Odată ajuns în Ungaria şi Transilvania, am remarcat un declin în eficienţă şi în stăpânirea omului şi a naturii. Starea recoltelor începea să sugereze natura problemei cu care va trebui să mă confrunt. Mă opresc, pentru moment, la Hotelul Athenee Palace.

Bucureşti, 26 iulie 1925

Mi-am petrecut cea mai mare parte a zilei cu Riggs. Am mers la legaţie în această dimineaţă şi am inspectat casa Lahovary, care a fost sediul legaţiei de ani de zile. Nu sunt sigur că voi menţine contractul de închiriere. Am discutat cu Riggs problema telegramei pe care o voi trimite Departamentului [de Stat], după amiază am jucat golf cu el la Country Club şi seara am luat cina cu familia lui.

Bucureşti, 27 iulie 1925

Am trimis o telegramă Departamentului, ca să cer instrucţiuni. Regele nu se întoarce până la sfârşitul lui august şi nu pot să-mi preiau oficial atribuţiile de ministru până nu ii prezint scrisorile de acreditare.

Am început să caut o casă. Asta e una din glumele serviciului nostru diplomatic - miniştrii trebuie să îşi găsească singuri reşedinţă. Aproape toate celelalte naţiuni au ambasade şi legaţii proprii în diferitele capitale.

Bucureşti, 30 iulie 1925

De câteva zile aproape că nu fac nimic altceva decât să mă uit la case şi să studiez condiţiile locale.

Bucureşti, 2 august 1925

Ieri, împreună cu domnul şi doamna Riggs şi domnul Dithmer[ii], am mers cu maşina lui Riggs la sud de Dunăre, la un club de vânătoare, unde am tras în raţe şi gâşte în timpul zborului lor de seară şi de dimineaţă, după care azi, înainte de ora 2, ne-am întors. Ieri noapte am stat afară până pe la 10.30, şi ne-am trezit la 3.30 de dimineaţă. Eu n-am nimerit decât un vultur mare, dar Riggs şi Dithmer au împuşcat şi raţe şi gâşte. Pitorescul întinderilor Dunării m-a fermecat. Turme de oi hrănindu-se; dealurile de la sud, dealurile mai mici la nord. Cerul în culorile curcubeului. Păsări de toate felurile zburând încoace şi încolo - raţe, gâşte, fluierari, ibişi negri, lebede, găini, berze.

Bucureşti, 4 august 1925

Astăzi am avut prima mea întrevedere importantă cu domnul Duca, ministrul de externe. I-am comunicat conţinutul unei telegrame primite de la Departament sâmbătă, care spunea că ultimul răspuns al domnului Duca la nota noastră în chestiunea datoriei nu a fost satisfăcător. Am rezumat întrevederea într-un memorandum.

Bucureşti, 6 august 1925

Ieri, domnul Hughes[iii], directorul companiei de petrol Româno-Americană, ne-a luat cu maşina pe Riggs şi pe mine, împreună cu alţi doi, la terenurile petrolifere de la Moreni, şi apoi la rafinăria lor de lângă Ploieşti, unde am stat toată noaptea. Terenul de la Moreni e forat de mulţi ani şi a fost foarte productiv. În prezent, unul din puţurile companiei Româno-Americană arde. A fost o privelişte magnifică. Dar mi se pare o risipă teribilă.

Am inspectat rafinăria şi atelierele în această dimineaţă. Funcţionează, într-adevăr, la standardele de eficienţă ale Standard Oil.

Astăzi, la 5, l-am văzut din nou pe domnul Duca şi mi-a dat un alt răspuns nesatisfăcător.
Comandantul H. Delano este aici. Este acum comandantul lui "Sarpian", care se află în Constanţa pentru două săptămâni. Am luat cina împreună în această seară.

Bucureşti, 8 august 1925

Noua mea maşină Packard a ajuns aici fără nici o zgârietură. Am montat-o deja, dar nu o voi folosi până la întoarcerea din călătoria mea în nordul Europei. Azi am jucat golf cu Riggs, dar mi-am dedicat majoritatea timpului muncii la legaţie, în principal în problema finanţării datoriei.

9 august 1925

Exemplu de formalităţi duse la extrem: eu şi Riggs jucam după amiază golf. Ministrul italian trecea pe lângă noi. Domnul R. i-a spus: "Acesta este noul ministru american!" Italianul i-a răspuns: "Nu vreau să îl cunosc până nu-şi prezintă scrisoarea de acreditare." Apoi a plecat.

Un oarecare Aronovici[iv], un evreu, încearcă să le împrumute bani românilor pentru îmbunătăţirea căii ferate şi pentru lucrări de dezvoltare hidroelectrică. El spune că cei care asigură fondurile vor deţine şi controlul asupra proiectelor. L-am întrebat despre prevederile legii minelor. Voia să spună că există modalităţi să ocolească legea, dar i-a ieşit, în schimb, într-o engleză stricată "avem moduri să circumscriem legea minelor, avem."

[...] Budapesta, Ungaria, 11 august 1925

Am plecat din Bucureşti la 1.15 după amiaza ieri şi am ajuns aici la prânz. Am instrucţiuni de la Departament. [...]

Budapesta, 12 august 1925

[...] Am primit aseară o telegramă de la Riggs, care-mi spune că Ministerul de Externe a declarat că Vintilă Brătianu mă va vedea la Royat, în Franţa [...]

Geneva, Elveţia, 15 august 1925

[...] Cu cel din urmă [vezi mai sus Domnul Tuck[v], consilierul american] am discutat să merg la Royat să il văd pe Vintilă Brătianu. Domnul Dudley Longyear[vi], asistent consilier de afaceri externe, mă va duce acolo cu maşina sa.

Royat, Franţa, 16 august 1925

Am ajuns azi aici cu maşina lui Longyear - am mers aproape 210 mile. Peisajul a fost minunat şi ne-a dat o idee nouă despre Franţa, cea în afara Parisului. Ne-am întâlnit cu Brătianu, dar am amânat discuţia în amănunt până mâine.

Roanne, Franţa, 17 august, 1925

Ne-am petrecut practic tot timpul de la 9.00 dimineaţa la 4.30 după amiaza vorbind cu Brătianu. Voi detalia întrevederea într-un memorandum către Departamentul de Stat. [...]

Bucureşti, 2 septembrie 1925

Am ajuns aici la 6 p.m. Am plecat din Praga pe 31 seara şi am petrecut şase sau şapte ore în Budapesta.

Regele a sosit azi la Sinaia. Totuşi, probabil că n-are să mă poată primi pentru câteva zile.

Bucureşti, 11 septembrie 1925

De aproape două săptămâni lucrez la îndeplinirea preliminariilor noii mele slujbe. Am căutat o casă, timp în care am locuit la hotel şi am mâncat, de regulă, la Cina. Am văzut până acum un număr considerabil de persoane şi obligaţiile mele au devenit deja stricte.

Am primit veşti cum că Dennis[vii] a fost numit vice-preşedinte al T.C. [Comisia Tarifelor] şi Brossard[viii], membru al Comisiei. Deci preşedintele face o treabă bună în înfăptuirea "crimei." Ceasul judecăţii va veni şi eu îmi voi juca rolul în reîntoarcerea la o guvernare onestă.

Omul trebuie să ţină pe lângă el cât mai mulţi prieteni, dar când e nevoie să ofenseze, trebuie să îşi facă duşmani adevăraţi. Mai bine să ai un duşman recunoscut decât o mulţime de cunoştinţe călduţe.

Sinaia, România, 12 septembrie 1925

Azi am fost primit oficial de către regele Ferdinand, la Palat, în calitate de ministru american.

Am venit ieri aici de la Bucureşti într-un vagon special oferit de guvernul român. Am fost însoţit de Mary, Junia şi Jane şi de personalul legaţiei.

Sinaia este o staţiune fermecătoare din Carpaţi, unde familia regală îşi petrece lunile de vară şi unde nu doar românii, ci oameni cu stare din toată Europa de sud-est vin să îşi petreacă vacanţele. Munţii din jur sunt acoperiţi cu păduri, cu excepţia unui lanţ mai înalt şi mai îndepărtat, care se vede cel mai frumos când silueta piscurilor sale neregulate se proiectează pe cer la căderea serii.

Spre deosebire de majoritatea diplomaţilor din alte ţări, diplomaţii americani nu poartă uniformă. Cred că acum mulţi ani subiectul uniformei a fost luat în considerare, dar s-a decis că nu este în conformitate cu tradiţiile noastre democratice. Ambasadorii sau miniştrii noştri poartă la ocaziile oficiale, indiferent de oră, zi sau noapte, costumul standard de seară cu vestă neagră, mănuşi albe şi joben negru. Într-o astfel de ţinută m-am îmbrăcat eu azi, pe la 12, şi la 12.30 un aghiotant al regelui, în uniformă completă, a venit după mine la Hotel Palace. Însoţit de el, cu secretarii mei urmându-mă în automobil, am mers într-o trăsură a la Daumont[ix] la Palat. Toată afacerea a fost plină de strălucire şi foarte palpitantă. Trăsura era trasă de cinci cai, grupaţi în două rânduri, trei în faţă şi doi în spate, cu un surugiu călărind calul cel mai apropiat. Surugiul era îmbrăcat într-un splendid costum popular şi a mânat caii mai întâi la trap şi apoi în galop, în sus, pe dealul întortocheat care duce la Palat. Părea să se bucure de ocazie la fel de mult ca mine. Îşi pocnea biciul lui cel lung peste cai şi tot chiuia, ca un cowboy când îşi călăreşte armăsarul sălbatic la un rodeo. La asta se adăuga zgomotul clopoţeilor de la gâtul cailor. Un lacheu, şi el în costum popular, stătea pe un scaun ridicat în spatele trăsurii.

Chiar înainte de a ajunge la Palat, ne-am oprit o clipă. Garda Palatului a luat poziţie de drepţi, apoi am intrat în curtea Palatului Peleş şi orchestra a început să cânte imnul naţional american Star-Spangled Banner[x]. Aghiotantul trimis să mă aducă nu părea să înţeleagă că trebuie să stau în poziţie de drepţi când se cântă imnul, şi a încercat să mă scoată din trăsură şi să mă conducă în Palat înainte ca muzica să se fi terminat. Am reuşit, totuşi, să îmi ţin pălăria în mână şi faţa întoarsă spre orchestră.

Am intrat apoi în Palat printr-un şir de uniforme - n-aş fi putut spune care erau servitorii Palatului şi care erau oficialii statului. Odată ajuns în partea de sus a scărilor, am păşit într-un hol magnific, cu pereţii acoperiţi cu picturi şi sculpturi şi am fost prezentat unei duzini de oficiali şi ofiţeri. Apoi am străbătut o anticameră şi am pătruns în sala de recepţie a regelui, unde am fost primit de Majestatea Sa. La intrare, când am fost anunţat, am făcut reverenţa formală obişnuită, apoi am înaintat puţin, m-am oprit, m-am inclinat din nou şi mi-am susţinut discursul, prezentându-mi scrisoarea de acreditare. Regele a răspuns conform protocolului, iar apoi m-a salutat cordial şi m-a prezentat Prinţului moştenitor Carol şi ministrului de externe, care erau de asemenea prezenţi.

Imediat după această ceremonie am fost condus într-o altă cameră superbă, direct opusă sălii de recepţie a regelui, unde am fost prezentat formal Majestăţii Sale, Regina. Aceasta era însoţită doar de una dintre doamnele sale de companie. M-a salutat la fel de cordial ca şi Regele şi am început imediat o conversaţie animată.

A fost anunţat prânzul şi toţi douăzeci, cam caţi eram, ne-am aşezat în jurul unei mese minunat aranjate. Sângele regal, în România, depăşeşte orice altă poziţie, deci prinţul moştenitor a stat la dreapta Reginei şi eu la stânga ei. Regele a stat direct în faţa reginei. Masa nu era foarte lată şi conversaţia cu Majestăţile sale s-a scurs firesc în timpul mesei. Membrii familiei regale trebuie să sugereze subiectele de conversaţie, dar din punctul acesta de vedere, nu a fost nici o dificultate. Atât Regele cât şi Regina erau nu doar interesaţi, ci şi informaţi despre America. Erau foarte atraşi de viaţa din Vestul nostru. De exemplu, au citit romanele lui Zane Grey[xi]. Ne cunosc parcurile naţionale şi au vorbit cu familiaritate despre Marele Canion din Colorado.

Aproape că am uitat să menţionez mâncarea, care a fost excelentă şi servită perfect de o mulţime de servitori îmbrăcaţi în uniforme cu tunici negre şi pantaloni roşii până la genunchi. Dau aici meniul în franceză cum a fost pe meniul publicat[xii]:
Déjeuner du 12 Septembre 1925

Esturgeon Calypso
Dinde à la Mascotte
Salade Carmen
Mousseline de Jambon Tosca
Choux-Fleurs
Sauce Solferino
Bombe Royale
Diablotins de fromage
Dessert
**

După prânz am băut cafea turcească în sala mare şi conversaţia a devenit foarte generală. Am vorbit îndelung cu Majestatea Sa despre problemele româneşti. Este remarcabil de bine informat despre problemele ţării sale şi discutarea lor sinceră cu mine a fost extrem de folositoare.

Din nou, în conformitate cu protocolul regal, nimeni nu poate pleca înaintea Majestăţilor Sale. În cele din urmă au venit şi au spus la revedere şi au părăsit sala, urmate de prinţul moştenitor. Am fost atunci liberi să plecăm şi am început să dau din nou mâna cu toţi oficialii şi ofiţerii, apoi am fost conduşi jos pe treptele de la intrare, unde surugiul mă aştepta cu trăsura regală şi cei cinci cai. Din nou orchestra a cântat Star-Spangled Banner şi din nou am fost întrerupt în efortul meu de a asculta în poziţie de drepţi. Cu acelaşi sunet şi pocnit de bici am mers în goană pe stradă, la hotel, unde am fost lăsat - în sfârşit, în mod oficial şi categoric, ministru american în România.

Spre mijlocul după-amiezii, împreună cu Mary şi copiii ne-am plimbat cu maşina pe un drum pitoresc de munte care duce spre unul dintre cele două cluburi de golf din România. Regele şi Regina erau aşteptaţi acolo mai târziu şi nu voiam să stăm deoarece Mary nu fusese încă prezentată oficial. Totuşi, una din doamnele dintre suita reginei era acolo şi ne-a îndemnat să rămânem. Când au sosit Majestăţile lor, ne-am intersectat pe terenul de golf. Regina s-a dus direct la fete şi le-a sărutat pe amândouă. Jane tocmai ce spusese de dimineaţă: "Doamne! Am văzut o regină!". Acum, mucalită ca de obicei, a spus: "Doamne! M-a pupat o regină".

Vizita aceasta la club avea loc cu ocazia inaugurării unei fântâni pe terenul de golf. Slujba a fost ţinută de un preot al Bisericii Ortodoxe. El, purtând veşmântul clerical, a citit o slujbă şi apoi a vărsat apă sfinţită în fântână, murmurând câteva cuvinte de binecuvântare. A fost o scenă plăcută - munţii înălţându-se de o parte şi de cealaltă, iarba verde a terenului de golf, pe care păştea o turmă de oi, Regele şi Regina României, în picioare, lângă fântână, în timp ce preotul oficia ceremonia de inaugurare.

Bucureşti, 14 septembrie 1925

Ieri am mers spre Buftea în noul nostru Packard. Ne interesează viaţa ţăranilor. La un moment dat, ne-am emoţionat văzând pe drum cum un alai de nuntă a depăşit mulţimea adunată pentru înmormântarea unui copil.

Jane a scris astăzi următoarea scrisoare uneia dintre micile ei prietene:

Dragă Elizabeth:

Scrisoarea ta a ajuns cu bine şi m-am bucurat să aud toate veştile de la tine.

Mă bucur că ai avut o vară aşa de fericită. Noi nu suntem de prea mult timp în Bucureşti, pentru că am vizitat Londra şi Paris, după cum ţi-am mai spus, şi Geneva, München, Nürnberg, Praga şi Budapesta.

Vineri am mers la Sinaia, unde tati şi-a prezentat sâmbătă scrisoarea de acreditare. O trăsură trasă de cinci cai l-a dus şi l-a adus înapoi de la Palat. Toţi caii aveau clopote la gât şi vizitiul era îmbrăcat în culori strălucitoare şi tot striga şi pocnea din bici. În spatele trăsurii venea o maşină, în care au călătorit secretarii tatei, şi în urma acesteia veneau Majestatea Sa Regele Ferdinand şi Majestatea Sa Regina Maria într-un automobil. La sosirea şi, de asemenea, la plecarea de la Palat, orchestra a cântat The Star-Spangled Banner.

După prezentarea scrisorii de acreditare, tati a fost prezentat reginei Maria şi apoi toată lumea a luat prânzul acolo. Pe urmă, după amiaza, cineva ne-a invitat la clubul country şi s-a întâmplat ca o doamnă din suita reginei Maria să fie acolo. Ne-a rugat să rămânem şi să luăm ceaiul cu regele şi regina, care veneau mai târziu. N-a durat mult şi au venit. Regina are trei prepelicari negri (Spaniel), care au venit cu ea. Ea purta un costum popular românesc şi regele era în pantaloni scurţi. Regele şi regina au participat la o scurtă ceremonie religioasă oficiată de un preot pentru inaugurarea unei fântâni pe terenul de golf. Pe urmă am luat ceaiul cu ei şi cu ceilalţi oameni de acolo şi cu câinii, pe care i-am hrănit cu toţii. Regele şi regina au plecat curând şi noi am plecat ca să prindem trenul spre Bucureşti, de la şase şi un sfert.

Cu drag de la
Jane Culbertson

P.S. Am avut un vagon special de la Bucureşti la Sinaia şi înapoi.

Bucureşti, 18 septembrie 1925

Am semnat un contract de închiriere cu domnul Lahovari să păstrăm actuala reşedinţă a legaţiei pentru încă un an. Chiria este 3.750$, dintre care 2.000$ sunt plătiţi de guvern. Nu este adecvată, dar ne vom descurca. Facem curăţenie, angajăm servitori, etc. Apoi, fac vizite oficiale miniştrilor şi, la rândul meu, primesc vizite. Sunt mulţumit de cei pe care i-am cunoscut. Mary este şi ea ocupată cu protocolul. Ieri am luat ceaiul cu baronul şi baroneasa de Nagell[xiii], iar azi i-am avut la ceai pe vicontele şi vicontesa Kintomo Mushanokoji[xiv], din Japonia. Protocolul înseamnă, de fapt, un set de politeţuri instituţionalizate, şi este folositor dacă nu se exagerează.

Bucureşti, 19 septembrie 1925

Am dictat câteva telegrame astăzi - despre Basarabia, datorii etc.
M-am întâlnit, de asemenea, cu doi americani interesaţi să investească în România[xv] - Domnul Bertron[xvi] şi Domnul Phillips[xvii].
Domnul Clairborne[xviii] e noul secretar al legaţie. El şi soţia sa au luat ceaiul cu mine azi şi mai târziu am fost împreună cu maşina la clubul country.


[i] Benjamin Reath Riggs (1892-1978), diplomat american (1919-1947) în România, Albania, Suedia. Absolvent al Universităţii Columbia în 1915. Căsătorit, soţia, Virginia, cu doi copii, Edward şi Althea Michie.
[ii] Hans sau Roger Dithmer, consulul, respectiv vice consulul Danemarcei la Bucureşti.
[iii] J.F. Hughes, directorul companiei de petrol Româno-Americane, reprezentanţa Standard Oil în România (1904-1940). Pentru detalii despre istoria petrolului în România vezi Gh. Buzatu, România şi trusturile petroliere internaţionale până la 1929 (Iaşi: Junimea, 1988) şi O istorie a petrolului românesc (Iaşi: Demiurg, 2009).
[iv] Arnold Aronovici, agent general pentru compania Great Eastern Railway Company în Paris. Vezi Records of the Department of State Relating to Internal Affairs of Rumania, 1910-1944, rola 15, telegrama nr. 871.53.7385/13 din 20 septembrie 1925 detaliază o întâlnire din 14 septembrie 1925, în care se precizează că este cetăţean român care a locuit mulţi ani la Paris şi care aspiră să fie un mediu de contact între finanţele din Vest şi întreprinderile româneşti.
[v] S. Pinkney Tuck (1891-1967), diplomat american. A absolvit Universitatea Dartmouth în 1913, de profesie avocat. În 1913 a intrat în serviciul diplomatic, unde a servit, printre altele, drept consul în Alexandria, Cairo, Vladivostok şi Geneva, ambasador în Egipt. La demisia sa, în 1948, a menţionat dezacordul său profund faţă de politica americană în Orientul Mijlociu şi, în special, recunoaşterea precipitată a statului Israel. Mai multe detalii în New York Times, 23 aprilie 1967, p. 94.
[vi] Robert Dudley Longyear (1896-1972), diplomat american. A absolvit facultatea de Drept, Universitatea Harvard în 1920. Asistent consilier de afaceri externe la Lucerna, apoi la Geneva în 1926, din 1927 la Departamentul de Stat.
[vii] Alfred Pearce Dennis (1869-1931), profesor de istorie şi din 1925 vice-preşedinte al Comisiei Tarifelor. Doctorat în istorie la Universitatea Princeton în 1894 şi în drept la Universitatea George Washington în 1925.
[viii] Edgar Brossard (1889-1980), economist, profesor de economie la Universitatea de Stat din Utah. A obţinut masterul şi doctoratul în economie la Universitatea Minnesota. Mai multe detalii la https://www.washingtonpost.com/archive/local/1980/08/25/edgar-b-brossard-91-dies/3d2936ac-6172-41dd-9228-3eca1a6beec4/?noredirect=on&utm_term=.609c228ea2a1, accesat 28 iulie 2018.
[ix] Trăsură deschisă, folosită adesea la parade, ai cărei ocupanţi pot fi văzuţi şi admiraţi de mulţime (n. red.).
[x] Conform ziarului Gândacul de Colorado "singura traducere în limba română a imnului de stat american ("Steagul împestriţat cu stele") a fost făcută de Cristian Petru Bălan - traducere autorizată şi integrală, inclusă şi în Enciclopedia Imnurilor de Stat ale Ţărilor Lumii, o carte de acelaşi autor, apărută la Editura Mileniul III, Ploieşti, în anul 2008, având prefaţa scrisă de maestrul Gheorghe Zamfir", disponibil la http://www.gandaculdecolorado.com/imnul-statelor-unite-ale-americii-tradus-în-limba-romana/, accesat 10 iunie 2018.
[xi] Pearl Zane Grey (1872-1939), scriitor american. S-a născut în Zanesville, Ohio, cunoscut pentru romanele sale care idealizează Vestul şi frontiera americană.
[xii] Prânzul din 12 septembrie 1925 - Sturion Calypso / Curcă à la Mascotte / Salată Carmen / Spumă de jambon Tosca / Conopidă / Sos Solferino / Bombe royale / Rondele de brânză / Desert.
[xiii] Baron Justinus Egbert Hendrik de Nagell (1882-1963), diplomat olandez. A fost ministrul plenipotenţiar al Olandei în România. Căsătorit cu Julia J. Calhoun în New York în 1914, luna de miere în sud, apoi se întoarce în Olanda, unde intră în serviciul diplomatic. A fost ministru în Mexic.
[xiv] Kintomo Mushanokoji (1882-1962), diplomat japonez. A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea Imperială din Tokio. A fost ministru plenipotenţiar în România, ambasador în Suedia, Finlanda, şi Germania (1934-1937), semnatar al pactului anti-Komintern.
[xv] Vezi Records..., rola 15, telegrama nr. 871.53.7385/13 din 20 septembrie 1925. Mr. Bertron şi Mr. Philips, reprezentanţi ai United Steel Corporation au sosit în Bucureşti pe 16 septembrie, dar au cerut o întâlnire pe 19 septembrie 1925, după care, pe 20 septembrie, Culbertson a aflat că au semnat o tentativă de înţelegere pentru un împrumut de un million de dolari cu oraşul Bucureşti. Domnul Bertron a fost surprins când a fost întrebat despre aceasta şi a spus că nu a fost semnat nici un acord, dar nu l-a informat despre întâlnirile pe care le-a avut cu ministrul finanţelor şi primarul Bucureştiului. Culbertson a răspuns cu cuvinte viguroase domnului Betron, "care a prezentat punctul de vedere al românilor, că vor obţine un moratoriu de 10-12 ani pentru plata datoriei către Statele Unite şi că au fost «forţaţi» să plătească datoria statelor europene. Mai mult, opinia americană nu va accepta astfel de condiţii şi el nu le va recomanda sub nici o formă."
[xvi] Samuel Reading Bertron (1865-1938), bancher american. A studiat la Universitatea Yale. A devenit membru al baroului din New York în 1892.
[xvii] Ellis L. Phillips (1873-1959), inginer şi om de afaceri american. A absolvit Universitatea Cornell în 1895, preşedinte şi fondator al Long Island Lighting Company în 1912. Mai multe detalii la https://ellislphillipsfoundation.org/our-history/, accesat 30 iulie 2018.
[xviii] Hamilton Cabell Clairborne (1888-1928), diplomat american. A studiat trei ani la Universitatea din Virginia. Angajat de diverse companii de asigurări în Richmond, Virginia; a intrat în serviciul consular în 1915, servind, printre altele, în Marea Britanie, România, Germania. S-a căsătorit cu Cornelia Ensign în 1924, au avut o fiică, Cornelia Clairborne.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer