Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Oameni de pîslă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oameni de pîslă (III)


Dan Recheşan

20.01.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Agentul principal Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. Decide să angajeze o femeie care să îl ajute la filaj şi lasă pentru asta un anunţ la o agenţie matrimonială. Şeful lui, Răduleasa, este nerăbdător şi îi cere rezultate care să permită reţinerea lui Dragoviştean.

3.

Miercuri, imediat după prînz, agentul Cornel Bălosu, deghizat în acordeonist orb, se postă dinaintea intrării fostei cafenele Alhambra, cunoscută printre clienţii fideli sub denumirea populară de "Birtu' Artiştilor". Tocmai vroia să monteze un microfon în burduful instrumentului cînd o palmă grea şi noduroasă îl bătu pe umăr. Se întoarse şi dădu nas în nas cu un bărbat cam la cincizeci-cincizeci şi cinci, de talie mijlocie, dar bine legat, cu ochi negri, iscoditori şi părul încărunţit, ridicat în creştet, vîlvoi ca o creastă de pasăre războinică.
− Ce mai faci, mă, Gore, pe unde te-ascunzi de nu te mai vede omu' cu anii!

Se apără de inoportun ca de un roi de muşte verzi, din soiul celor care dau ocoluri îndeobşte locurilor insalubre, infestate cu fecale.
− Mă confundaţi, nu-s Gore!

Celălalt însă nu-l slăbi, ba mai mult îl prinse de braţ şi îl trase înăuntrul stabilimentului.
N-are a face, hai să bem ceva, dau eu primul rînd!

Intrară într-o săliţă plină de fum de ţigară cu mese simple din pal melaminat şi scaune de grădină din fier forjat, ocupate aproape toate de persoane de sexe şi vîrste diferite, unele nedefinite. Bălosu, care se lăsase tîrît de-a dreptul în local, simţi nevoia să se să se informeze corect asupra identităţii necunoscutului:
− Totuşi, cu cine am onoarea? Ştiţi, mi-e greu să vă recunosc, am vederea slăbită, de-abia disting ceva ca prin ceaţă, un accident nefericit, eram la o tăiere de moţ şi am consumat dintr-o sticlă de săniuţa contrafăcută, înăuntru careva turnase alcool metelic, cine dracu să bănuie una ca asta!?
− Ion Petriceu, se recomandă celălalt, strîngîndu-i dreapta de îi trosniră falangele, de meserie ţăran sadea, nu un sclifosit dintr-ăia de fermieri muritori de foame, aşteptînd ca blegii să pice pară mălăiaţă în gura lor de nătăfleţi nătîngi, niscai fonduri europene... ar, seamăn, recoltez, am o arie cu cereale şi-o grădină de legume îmi produc singur tot ce-mi trebuie de haleală, iar în timpul liber, iarna îndeosebi sau după terminarea muncilor agricole mă-ndeletnicesc cu scrisul, n-am veleităţi de rahat, c-aş fi mare creator dar nici nu lălăi ca toţi leşinaţii, poezici de-amor către vreo fleancă de curviştină boită, proţăpită în pridvor!
− Alexis Boiangiu, răspunse Bălosu, cantautor sărman, după cum observi, nu am casă nici familie, dar mă descurc, din preaplinul inimi mele amărîte dau lumii ce-i lipseşte: veselie, trăiri înalte, dor de eternitate!
− Ahaaa... cînţi şi pe la parastase? Nu că te-aş judeca, dar io nu cred în ce zic popii, în d'astea cu eternitatea!

Pe Bălosu, sporovăiala jovială a interlocutorului său îl năuci. Acesta scoase din buzunar o butelcă şi îl sili să dea peste cap o cinzeacă pe care i-o turnă pe ascuns în ceaşca de cafea comandată barmanului, care se prefăcu că nu vede manevra.
− Bea, bea fără frică, e rachiu curat de corcoduşe, l-am distilat cu mîna mea!

În timp ce falsul acordeonist privea pe furiş, pe sub ochelari în jur, scoase o foaie din chimirul cu care era încins, o bătu cu palma şi spuse:
− Uite, fincă mi-eşti confrate, îţi citesc ceva, nu-mi pasă de părerea unor firoscoşi gonflaţi de emportanţă, vreau să aud ce are de zis un om simplu, fără prea multă şcoală, ca tine, despre o poetrie scrisă de mine!

Se ridică de pe scaun şi începu să recite, cu un zîmbet ghiduş în colţul ochilor:
"poftim ce-am visat... am visat
că-s un înger în halva îngropat
şi-o damelă cu ochii verzui
îmi bătea drept în sternuri un cui


dar ce tandră remorcă de oase
bascula printre cărnuri sticloase
cînd sta jos turceşte să tragă
pe nas narghileaua cu fragă


ci eu se făcea că-s lăcustă
rozîndu-i tot tivul la fustă
iar dama cu ochii săi gri
mă orbi mă orbi mă orbi


şi-mi zise în basmul din vis
hai vino sărmane proscris
nu sta răzleţit ca-n pahar
aroma de vin mercenar


şi-apoi acea damă de pluş
a zburat pe-un ceresc derdeluş
iar eu înger trist de halva
îi strigam: nu zbura nu zbura
... "[i]

Bălosu, la auzul acestor strofe, simţi cum invidia, materializată printr-o secreţie gastrică abundentă, predominant acidă, începu să-i roadă măruntaiele. Înghiţi zaţul cu gust de drojdii care plutea în resturile de rachiu şi sughiţă acru.
− Frumos, n-am ce zice, da' parcă-i prea la mişto scrisă!

Petriceu nu se supără, rînji şi băgă foaia la loc în chimir.
− Poate... asta e o chestie veche, o poezioară de acu zece ani, cînd mă jucam cu rimele, dar am pus-o împreună cu altele într-un volumaş... mare scofală, căci nimeni nu cumpără niscai poezie, poeţii-s ori nişte famelici ori neşte nenorociţi care ling dosu' oricui le dă un coltuc în timp ce lumea moare de foame, pita, tutunul, rachiul se scumpesc necontenit, oamenii nu au nevoie de versuri, au nevoie de silă şi răzbunare contra hoţilor care ne fură agoniseala!

Îl contrazise de formă, apoi se interesă aşa, întîmplător:
− Văd că te ştie lumea de-aici, vii des? Pe unu' Dragoviştean nu-l cunoşti?

Celălalt ridică sprîncenele, bănuitor:
− Ce treabă ai tu cu unu' ca el? Te pomeneşti că-i fi o lichea de turnător sau un amărît de poliţai, plătit să s-aţînă pe urmele celor care-njură guvernul şi pe mangafaua de marinar chior, proţăpit la cîrma ţării?

Intimidat, agentul nostru se scuză că-l mînă o nevoie fiziologică urgentă şi se îndreptă spre bar, întrebînd:
− Fiţi amabil, toaleta unde-i?

Barmanul, o namilă de om tunsă perie, cu braţele musculoase tatuate cu titlurile volumelor lui Nichita Stănescu, mormăi:
− Prima uşă pe stînga... da' ai grijă că nu curge apa la vece!

Cînd împinse uşa o duhoare de urină îi înţepă nările şi zări înăuntru o doamnă între două vîrste, distinsă, îmbrăcată într-un deux-pièces elegant din stofă ecosez, ciucită pe budă:
− Mă scuzaţi, bîigui, am greşit uşa, nu ştiam că e o toaletu pentru dameze!
− Lasă tîmpeniile, agent Bălosu, răspunse femeia cu vocea comisarului şef Răduleasa, ce drac cauţi aici!
− Permiteţi să raportez: îl filez pe Dragoviştean, aşa cum aţi ordonat! Dumneavoastră?
− Nu vezi? Îmi conectez microfoanele!

Se ridică, aranjîndu-şi fusta:
Te-am văzut la masă cu ăla, Petriceu zis Ion-dela-ţară... ai grijă tipul este extrem de periculos, e un anarhist notoriu şi un terorist înrăit, aflat în atenţia noastră de cinci ani! Dacă auzi sau observi ceva suspect să-mi raportezi imediat!

Bălosu rămase circa jumătate de oră în wc, răstimp în care scrise pe un sul întreg de hîrtie igienică următorul raport:
"Miercuri, ziua şaptezeci şi cinci. urmărirea lui D.D. în continuare.

Suspectul a fost detectat în zona căminelor Grozăveşti întrun local privat de alimentaţie publică consumînd cartofi pai, salată grecească, plus o baclava cu nuci şi migdale şi proferînd pe faţă lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale. Lam încurajat prin aplauze moderate să continue, iar el a comentat: "Te bucuri, amice, nu-i aşa? da' de votat i-ai votat?" Eu am negat orice implicare politică, după care D.D. cu vădite dovezi de agresivitate sa ridicat de la masă lăsînduşi baclavaua neconsumată şi mia arătat degetul mijlociu întins sfidător în sus: "Să io spui lu' mutu şi parlamentarului surdu că nu faci politică... toţi facem, într-un fel sau altul, fără să vrem... facem politică chiar şi atunci cînd mîncăm, ne plimbăm prin parc sau ne suim pe cîte o gagică!"

Iam luat urma după circa un sfert de oră, nici nu era greu, îl vedeam de la distanţă cum îşi fîlfîie braţele în trenciul acela uzat din doc cenuşiu şi îi cunoşteam traseul zilnic, atunci cînd ieşea din staţia de metrou Dristor şi o lua spre Mihai Bravu pe jos.

Astăzi sa întîlnit pe parcurs după cum urmează, în ordine: un ins şters, slăbănog, cu mustaţă mare, roşcată, un domn între două vîrste, cu burtă şi o fată brunetă, îmbrăcată întro pereche de blugi prespălaţi, pe care a salutato entuziasmat "Ciao Căsăndriţo, ce mai faci, tu, ce ai mai scris?". Toţi aceştia au efectuat un schimb suspect de hîrtii cu D.D., hîrtii pe care susnumitul lea vîrît întro sacoşă înmînîndule acestora în schimb bancnote autohtone de diverse valori.

Am profitat că sa oprit la un nonstop să îşi cumpere ţigări şi miam îmbrăcat echipamentul numărul trei, acordeonist manelist orb.

Ştiam unde se îndreaptă, aşa că miam permis să cumpăr un croasan cu ciocolată, munca de urmărire îmi solicită mult adrenalina iar conţinutul de cacao din respectivul produs e benefică pt organismul intern."


Cînd se întoarse de la toaletă, agentul principal dădu cu ochii de o privelişte surprinzătoare care-l lăsă perplex. Suit pe o masă, Răduleasa, travestit în doamnă respectabilă, recita cu un patos suspect, ceva ce părea o poezie modernistă în vers alb, combinată cu note vag shakespeariene:
"a fi tu coborît în timp ce ea urcă
sau a nu fi cînd tu sui coborînd
este o dilemă grea de descifrat
ofelia totuşi urcă scările
cu paşi mari lătăreţi
incompatibilă şi acerbă
cu plasele pline
sacoşele-s grele pîine cartofi lapte iaurt
un pic de praga şi havel sub şuncă
şi-o halva demnă de halima sau
o cauză mai profitabilă
ajunge sleită la ultimul etaj
îşi freacă varicele
închide şifonierul morman de rufe necălcate
deschide frigiderul îşi freacă palmele
ger ger arctic şi totuşi danemarca se-mpute
pînă cînd cresc nuferi la cercul polar
şi soarele descrie o sinusoidă
printre reni foci laponi spărgătoare ruseşti de ceaţă
apoi se aruncă-ntr-o ciorbă
din care n-ai chef să te-nfrupţi"

Cîţiva dintre auditori aplaudară, se alătură şi el, cu timiditate, doar Petriceu fluieră depreciativ printre deşte răcnind:
− Fleacuri şi fandoseli de cucoană menopauzată, n-am auzit o aiureală mai mare în viaţa mea, parcă răşpăluieşti o cadă de tablă zincată cu o daltă... hai, lasă-ne, domnu pohet, rastofileli dintr-astea sensibeloase poate oricine să producă!

Recitatorul în travesti se sclifosi, făcînd o reverenţă:
− Mulţumesc doamnelor, donşoarelor, domnilor şi flăcăilor, e un text pe care l-am scris azi-dimineaţă, mîine s-ar putea să nu mai îmi placă deloc, asta e, vorba bardului din stradfort-upon-avon mai la vale: "Viaţa este o umbră trecătoare, un biet actor care se împăunează şi se agită pe scenă, după care nimenea nu mai ştie nimic despre el"!
"E tare, şefu, gîndi Bălosu, le are şi cu poezia modernistă şi cu engleza, ce mai!"

(va urma)

[i] Poem de Ioan Peia
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer