Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Incredibila India (V) - Agra şi Taj Mahal, mausoleul iubirii


Eduard Ţone

11.02.2019
tuktuk.ro, februarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
După halucinanta experienţă de la bizarul hotel păstorit de tânărul fiu al bogatului latifundiar, pornim spre Agra, cel de-al treilea vârf al Triunghiului nostru de Aur, acolo unde ne aşteaptă falnicul Taj Mahal, cireaşa de pe tortul celor cinci zile petrecute în India. Un tort extrem de condimentat, aşa cum este, de fapt, gastronomia acestei ţări.

Mâncarea indiană

Iniţial am vrut să dedic un capitol special mâncării indiene, însă mi-e greu să mă transform ad-hoc într-un specialist care să înceapă să povestească despre curry-uri şi chicken tikka-uri (fel care, culmea!, ar fi fost inventat în Scoţia şi nu în India), despre ce conţin ele şi cum se prepară, cum se mănâncă şi cum se digeră.

Voi schimba strategia şi voi pleca de la două lucruri în privinţa mâncării indiene de la ea de-acasă: 1 - Dacă nu-ţi place mâncarea picantă, adu-ţi conserve cu tine. 2 - Mâncarea indiană este ex-tra-or-di-nar de mişto. Considerând că am rezolvat punctul 1 şi că nu te sperie senzaţiile ceva mai tari cu care se poate confrunta stomacul tău la o adică, mă întorc la alte două lucruri despre care, parcă, am mai pomenit: Unu - India este "autoarea" a 70% din producţia de condimente a lumii şi... doi - India este ţara cu cel mai mic consum de carne pe cap de locuitor din lume.

Acum ai tabloul de start în privinţa gastronomiei indiene. Să mai adaug că indienii pleacă de la teoria care spune că mâncarea are 6 gusturi mari şi... bune: dulce, acru, sărat, picant, amar şi astringent. Niciun preparat indian nu le conţine pe toate dar orice preparat indian va avea unul sau maxim două dintre ele, dominante.

Am gustat multe feluri de mâncare prin minunatele hoteluri indiene în care am luat prânzul sau cina, preparate cu denumiri complicate şi gust divin. Cu mâna pe inimă pot spune că nu carnea a fost "vedeta" ci... orice altceva, în frunte cu, evident, condimentele. De la murăturile picante la banala dar subtila pâine naan cu usturoi.

Mâncarea indiană este atât de diferită de la zonă la zonă, încât te întrebi cum de-au putut să inventeze atâtea feluri de mâncare şi toate să fie atât de bune? Recunosc că nu am avut curajul să încerc mâncarea stradală, deşi cei care au mai fost în India au spus că aceasta e de câteva ori mai bună decât cea de la hotel, fiindcă ingredientele sunt întotdeauna mai proaspete şi "bucătarii" mai pricepuţi. Unul dintre motivele pentru care m-aş întoarce în India ar fi să fac un tur gastronomic al ţării şi să-i descopăr secretele şi magiile, sosurile şi legumele, condimentele şi poveştile.

N-am pozat mâncare - e netul plin. Dar dacă mergeţi în India şi vreţi să ştiţi cam ce vă aşteaptă în privinţa mâncării, încercaţi (după ce vă luaţi viza) restaurantul indian Haveli din Bucureşti, din apropierea ambasadei şi vă veţi face o (mică) idee. Şi încă ceva, înainte de a ajunge în Agra: bucătăria indiană împarte mâncărurile în trei categorii - saatvic (din care fac parte legumele şi sucurile naturale), raajsic (mâncărurile cu sosuri, uleiuri şi cele condimentate) şi taamsic (mâncărurile cu carne şi băuturile alcoolice).

Indienii spun că dacă mănânci saatvic vei avea o stare fizică şi spirituală foarte bună, că raajsic este baza activităţii şi mişcării iar taamsic scoate la suprafaţă doar sentimentele negative. Poate şi din cauza asta (dincolo de motivele religioase) vaca e răsfăţata Indiei. Însă fără să nutresc sentimente vegetariene sau vegane, cred că dacă aş trăi acolo aş cruţa fără probleme orice vacă pentru a mă abandona legumelor preparate atât de diferit în acest paradis mondial al condimentelor.

Fatehpur Sikri, oraşul fantomă

Agra e un oraş ceva mai "aşezat" ca Jaipur. Prezenţa Taj Mahalului, cel mai mare obiectiv turistic al Indiei, îl face un pic mai docil şi mai turistic, în termeni "comerciali". Agra, aflat în statul Uttar Pradesh, parcă nu are nebunia Jaipurului, dar afişează condescendenţa celui care poartă diamantul negru pe turban şi ştie că nu i-l poate lua nimeni.


Oraşul, care în prezent are circa 1,5 milioane de locuitori, a fost fondat de sultanul Sikandar Lodi, conducătorul sultanatului Delhi, în anul 1504. Însă perioada de aur şi-a trăit-o odată cu epoca mughal-ilor şi a împăraţilor Akbar, Jahangir şi Shah Jahan, când oraşul era cunoscut sub numele Akbarabad, capitală a Imperiului Mughal. Conducătorii din acea perioadă au construit atât Fortul Roşu (sau Fortul Agra) cât şi Fatehpur Sikri, două dintre cele trei obiective majore pe care le-am vizitat în Agra, alături de Taj Mahal.

Fatehpur Sikri, Oraşul Victoriei, construit la circa 40 km de Agra, a fost capitala Imperiului Mughal vreme de zece ani. Un complex de temple şi monumente, într-un stil arhitectonic uniform, care include Jama Masjid, una dintre cele mai mari moschee din India. Împăraţii indieni construiau şi abandonau oraşe într-o frenezie, în funcţie de victoriile pe care le repurtau.

Sikri a făcut parte dintr-un asemenea plan iar construcţia lui a durat în jur de 15 ani, începând cu 1571. Împăratul Akbar a transformat apoi oraşul în capitală dar, la scurt timp, l-a abandonat. Motivele au rămas în ceaţă, deşi se pare că Akbar a avut raţiuni militare, atenţia lui fiind îndreptată la războiul împotriva Kabulului. Care era prea departe de Fatehpur Sikri. Explicaţia cea mai plauzibilă este, totuşi, alta: din cauza distanţei mari faţă de orice sursă de apă, locuitorii au abandonat oraşul, care avea să rămână într-o stare perfectă de conservare pe parcursul următoarelor secole.

 
 
 
 
 

Astăzi, construcţiile vechii capitale formează un enorm oraş-fantomă, care-şi întâmpină vizitatorii cu un aer demn. Sunt vreo 46 de clădiri care-ţi "transmit" ideea că aici a existat o femeie frumoasă, care a avut o prea scurtă perioadă de glorie dar care apoi a trebuit să se întoarcă în sărăcie, din cauze obscure şi, oricum, nedrepte.
Papagali coloraţi asortează zidurile roşii ale clădirilor, căutând nişe în care să se ascundă de zoom-urile aparatelor foto. Hiran Minar, un turn circular de vânătoare. Diwan-i-khas, o sală privată, separată de celelalte, accesibilă prin toate cele patru laturi, având în centru o superbă coloană ornată cu 32 de aplice şi cu reliefuri decorative cu motive religioase.
Ankh Michauli, probabil o trezorerie, în care e posibil să se fi desfăşura şi diverse jocuri şi ceremonii. Diwan-i-am, cu al ei coridor prelung şi un spatiu deschis destinat apariţiilor publice ale împăratului Akbar.
Palatul lui Jodha Bai, cea mai mare şi mai importantă clădire, numită după soţia lui Akbar. Şi altele, şi altele - grajduri, curţi interioare, ziduri, palate, coridoare, camere şi cămăruţe, dormitoare (în dormitorul lui Akbar, de pildă, patul e situat la înălţime, fiind destul de greu accesibil. Motivul? Soluţie împotriva celor care ar fi dorit să-l asasineze în mod facil, în timp ce dormea).

Fatehpur Sikri (Video):


Fatehpur Sikri are un farmec indiscutabil. Apusul soarelui, deasupra zidurilor roşii, aşterne o linişte caldă, meditativă. Papagalii se duc la culcare iar noi ne pregătim pentru întâlnirea cu cel mai frumos monument născut din iubire.


Taj Mahal, mausoleul iubirii

Se spune că, pentru a vizita Taj Mahal, trebuie să te trezeşti dis de dimineaţă, ca să-l prinzi învăluit în lumina trandafirie a zorilor, care-i sporeşte farmecul. În mod cert, "sacrificiul" acesta merită făcut (se spune chiar că în funcţie de perioada zilei, monumentul apare colorat divers, acest fapt fiind interpretat drept schimbarea stărilor unei femei).
Dar motivul principal e altul, şi anume să nu prinzi înghesuiala teribilă care se formează la porţile de intrare. Taj Mahal a fost singurul obiectiv turistic din India unde am remarcat un control special şi măsuri sporite de securitate. Cozile se formează pe patru rânduri: bărbaţi/femei, indieni/străini, eşti controlat atent în geantă şi trebuie să respecţi o mulţime de reguli, respectate cu stricteţe. Nu e de mirare: până la 4 milioane de vizitatori îi calcă pragul anual, circa 200.000 fiind turişti străini.


Fără discuţie, Taj Mahal e impresionant. După ce treci de porţi ţi se arată în faţă în toată splendoarea, cu marmura albă şi strălucitoare. Au fost folosite diverse tipuri de marmură, aduse din şapte ţări şi ţinuturi - Tibet, Afghanistan, Sri Lanka, China etc şi, cu cele patru minarete care-l străjuiesc într-o simetrie perfectă (s-au folosit principiile simetriei din geometrie şi arhitectură, cu o fantastică atenţie la detalii - de pildă, dacă minaretele se vor prăbuşi, ele o vor face în exterior şi nu peste mausoleul principal).

E un sentiment unic să te afli faţă în faţă cu una dintre minunile lumii moderne, totodată unul dintre cele mai vizitate locuri de pe planetă. Dar dincolo de arhitectura fascinantă a Taj Mahal-ului, ceea ce uimeşte şi impresionează este povestea lui. Pentru că Taj Mahal e un monument izvorât dintr-o iubire uriaşă.

Este povestea de iubire dintre Shah Jahan şi Mumtaz Mahal, pe care un poet englez, Sir Edwin Arnold, a sintetizat-o, referindu-se la Taj Mahal ca fiind "nu doar o piesă arhitectonică, aşa cum sunt alte clădiri, ci mai ales mândra pasiune a iubirii unui împărat, scrisă în pietre care au suflet". Shah Jahan se născuse în anul 1592, ca fiu al celui de-al patrulea împărat indian din dinastia Mughal.

În 1607, când se plimba prin bazarul Meena, acompaniat de aghiotanţii lui, privirile lui au fost atrase de strălucirea unei fete care purta veşmânt de mătase şi mărgele de sticlă. A fost dragoste la prima vedere între Shah Jahan (prinţul Khurram, cum era cunoscut atunci, când avea 14 ani) şi Banu Begum (mai târziu botezată Mumtaz Mahal), o prinţesă musulmană persană, în vârstă de 15 ani, la acea vreme. După ce a cunoscut-o, Shah Jahan s-a dus la tatăl lui şi i-a spus că ar vrea să se căsătorească cu ea. După cinci ani, în 1612, ceremonia s-a înfăptuit.

În 1628, Shah Jahan a devenit împărat şi i-a oferit lui Banu Begum rolul de împărăteasă, schimbându-i numele în Mumtaz Mahal, care se traduce prin "Bijuteria Palatului". Împăratul avea şi alte neveste (aceasta a fost a treia) dar Mumtaz a devenit favorita lui, cea care îl însoţea oriunde se ducea, chiar şi în campaniile militare.

În anul 1631, când Mumtaz a dat naştere celui de-al 14-lea copil al lor, ea a murit din cauza unor complicaţii. Când era pe patul de moarte, Shah Jahan i-a promis că nu se va mai însura niciodată şi că va ridica un mausoleu care să adăpostească mormântul ei.
Se spune că împăratul a fost atât de distrus după moartea iubitei sale soţii încât a ordonat doliu la curte pentru următorii doi ani. La o vreme după tragicul eveniment, Shah Jahan a luat decizia ridicării celui mai frumos monument din lume, în memoria iubitei sale soţii. 22 de ani au fost necesari pentru a se construi Taj Mahal, nu mai puţin de 22.000 de muncitori lucrând la el.

La moartea lui Jahan, în 1666, trupul său a fost îngropat într-un mormânt aflat lângă mormântul lui Mumtaz Mahal, în mausoleul principal (Rauza). Monumentul a devenit cunoscut sub numele Taj Mahal iar povestea de mai sus nu e o legendă ci este cât se poate de adevărată. Ce intră în categoria legendelor e faptul că împăratul ar fi fost atât de răvăşit de dispariţia soţiei sale încât în numai câteva luni, părul şi barba lui eu devenit albe ca zăpada.
O altă legendă spune că împăratul ar fi ordonat ca muncitorilor care au lucrat la pietrele de mormânt ale lui şi ale soţiei sale să li se taie degetele pentru a nu fi în stare să creeze alte copii ale lor, în alte locuri.

 
 
 
  
 
În termeni financiari, construcţia mausoleului a însemnat un imens efort. S-au folosit materiale dintre cele mai scumpe. Cele trei laterale (în spatele mausoleului se află valea râului Yamuna) sunt construite din piatră roşie iar marmura folosită la mausoleu a fost de cea mai bună calitate, ba mai mult, se spune că e încrustată cu peste 28 de tipuri de pietre semi-preţioase, inclusiv strălucitoarea lapis lazuli.
Arhitectul desemnat să proiecteze Taj Mahal a fost Ahmed Lahauri şi, precum spuneam, peste 20.000 de oameni au lucrat la el de-a lungul vremii, incluzând spărgători de piatră, pictori, artişti caligrafi şi mulţi alţii. Totalul cheltuielilor s-a ridicat la 32 milioane de rupii, care, cuantificate în banii zilelor noastre, ar însemna peste un miliard de dolari.

Nu doar mausoleul principal este impresionant (nu atât de impresionat la interior, unde intri şi faci un tur rapid de jur-împrejurul mormintelor protejate de un gard) ci şi grădinile, casele de oaspeţi, moscheea Masjid şi peisajul din spatele Taj Mahal-ului, cu râul Yamuna pe care, cândva, Shah Jahan obişnuia să navigheze pe o barcă, admirându-şi opera, cu tristeţe.

 
 

Ca peste tot în India, şi la Taj Mahal există indieni binevoitori care ar face orice ca să-şi câştige bacşişul. Pe lângă clasicii fotografi care te aşază în toate poziţiile pentru o partidă de sex vizual cu monumentul, urmând ca după vizită să-ţi înmâneze "dovezile", la numai 100 de rupii poza, sunt unii dispuşi să-ţi arate care sunt cele mai bune poziţii pentru a fotografia minunea.
Reflectată în apă, privită din unghiuri speciale şi aşa mai departe. Deşi enervante la un moment dat, aceste strădanii ale localnicilor săraci de a agonisi câţiva firfirei, sunt de aplaudat. Deşi sunt extrem de mulţi, indienii sunt inteligenţi. Cei din clasele de jos nu stau cu mâna întinsă spunând o poveste, ca-n Filantropica, ci inventează tot felul de mijloace prin care mâna întinsă să merite firfireii.

Una peste alta, cele mai bine de două ore petrecute la Taj Mahal au fost magnifice, cu tot "comercialul" şi aerul turistic pe care-l emană complexul. E un loc pe care ar trebui să-l pui pe lista cu dorinţe şi să încerci să-l vezi o dată-n viaţă, teleportându-te în India secolului 17 pentru o frumoasă poveste de dragoste care a rămas, peste ani, alături de marile poveşti de iubire ale lumii.

Taj Mahal (video):


Fortul Agra

Ieşit de sub vraja Taj Mahal-ului, am închis ultimul unghi al Triunghiului de Aur cu încă un giuvaer. Fortul Agra se află cumva "pe râu în jos", la 2,5 km în apropierea Taj-ului, şi este opera împăratului Akbar, care l-a desăvârşit în anul 1565 (în ideea de structură militară), cel care l-a "înnobilat" cu multe adăugiri fiind însă Shah Jahan (care avea să fie întemniţat aici, pentru 8 ani, chiar de către fiul său, Aurangzeb).


Monument aflat în patrimoniul UNESCO, fortul Agra e construit în mare parte din gresie roşie (sunt şi construcţii din marmură albă) şi este una dintre cele mai importante creaţii ale dinastiei Mughal, fiind realizat în cel mai pur stil arhitectonic al acestei dinastii. Zidurile au două porţi imense, înalte de 21 de metri: Poarta Delhi şi Poarta Amar Singh - prin a doua făcându-se şi intrarea în fort, care dă într-o curte interioară imensă.

În interiorul fortului te minunezi de numeroasele elemente şi clădiri, care-şi dezvăluie frumuseţea incontestabilă: un hol public sprijinit pe câteva coloane, trei moschee, palate şi un magazin denumit "bazarul Zenana Mina". Impresionant e faptul că zidurile clădirilor erau umplute cu un fel de conducte prin care circula apa rece ce avea rolul de a răcori încăperile pe timp de vară.

Un loc încărcat de istorie, de unde, la un moment dat, poţi zări, în ceaţa depărtării, Taj Mahal-ul.

 
 
 
  

Fortul Agra (video):


Am plecat din Agra spre Delhi, parcurgând ultima latură a "triunghiului", pentru ultima noapte în India, una care avea să se materializeze în doar două ore de odihnă înaintea prea matinalului zbor către casă. Pe drum, am făcut cunoştinţă cu ceea ce înseamnă un ambuteiaj pe autostrada indiană, adică un nou prilej de haos, zgomot şi... întârziere.

Dar toate acestea fac parte din farmecul şi aerul unei ţări în care aş reveni oricând pentru a-i descoperi şi cărările mai puţin bătătorite, pentru a-i asculta poveştile şi a-i cunoaşte oamenii. Fiindcă aşa cum am spus în titlul acestui serial, India este, cu adevărat, o ţară incredibilă.

(sfârşit)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer