La invitaţia prietenilor de la Qatar Airways am petrecut trei zile în această fascinantă ţară arabă, explorând câteva dintre minunăţiile unei lumi în care contrastele se împletesc cu elementele ştiinţifico-fantastice dar şi cu cele ce ţin de dogmele religiei islamice, mai greu de înţeles pentru europeni dar respectate de toată lumea în acest loc în care m-am simţit, poate, mai în siguranţă ca oriunde. Cu un picior în prezent, cu unul în viitor, cu un bagaj de reguli şi etichete comportamentale, cu aparatul foto mereu deschis şi cu dorinţa (veşnic nesatisfăcută) de a bea o bere în arşiţa celor peste 30 de grade, iată ce să vezi şi ce să faci în Qatar, această perlă a deşertului.
Impactul cu ţara contrastelor: tradiţie şi modernism
Primii paşi pe care-i faci ieşind din Aeroportul Internaţional Hamad din capitala Doha (o bijuterie construită recent, inaugurat în 2014 şi traversat de peste 50 de milioane de pasageri anual, fapt ce-l plasează pe locul 9 în lume, ca mărime) te poartă către îmbrăţişarea viguroasă a căldurii. În noiembrie, aceasta nu te va sufoca. În Qatar începe "iarna" iar aerul devine respirabil, atât ziua (când temperaturile se opresc undeva puţin peste 30 de grade) cât mai ales seara, atunci când e o plăcere să ieşi şi să petreci timp în aer liber, fugind de eternul aer condiţionat care înlocuieşte ozonul pădurilor inexistente aici. Am aflat că vara e aproape imposibil să stai pe stradă, prin urmare dacă intenţionezi să vii în vacanţă în Qatar, fă-o între octombrie şi aprilie, cel mai bun interval de vizitat fără şocuri termice.
Vremea e bună, prin urmare, în acest început de noiembrie în care acasă iarna se pregăteşte să-şi arate colţii. Orice reîntoarcere la vară e binevenită iar Doha ne pune vara la picioare, asortând-o cu cea mai bună limonadă cu mentă pe care am băut-o vreodată. Din goana maşinii care se grăbeşte către Oryx Rotana, hotel de 5 stele, dichisit şi binecuvântat de Allah cu toate cele trebuincioase dar şi cu o atenţie a detaliului legat de design cum numai prin zona Golfului găseşti, realizezi că această ţară e un imens şantier. Se construieşte în Qatar cu relaxare, bucurie şi curăţenie. Sunt şantiere pe lângă care treci şi nu-ţi dai seama că acolo se ridică ceva, atât de ordonat e totul. Eşti în deşert dar senzaţia aceea de Bucureşti-în-care-respiri-praf, nu există.
Există însă, din start, senzaţia că această ţară e una dintre cele mai bogate din lume. Qatar a cheltuit recent nu mai puţin de 30 de miliarde de dolari pe o infrastructură nouă. Proiecte diverse au fost finalizate sau sunt în plină desfăşurare, precum Ashghal's Expressway sau New Port. Ceva mai târziu, pe drumul către Al Shahaniya, locul în care se desfăşoară cursele de cămile, am văzut cum se ridică o impresionantă linie de metrou, care străbate zone în care, practic, momentan nu se află nimic. Probabil e un "must" pentru organizarea Mondialului de peste şase ani, fiindcă automat te întrebi cine, în afară de suporteri, se va deplasa cu el? Qatarezii adoră să-şi folosească propriile maşini (iar lucrul acesta se simte în trafic, uneori: la urma-urmei, litrul de benzină costă 1-1,5 lei!) iar sistemul de transport în comun e utilizat doar de către păturile de jos ale populaţiei. Benzina costă atât de puţin în Qatar încât e mai ieftin să umpli rezervorul unui Hummer decât să cumperi două beri într-un club (unicele locuri în care se vinde alcool).
Qatar are o populaţie de 2,2 milioane de locuitori însă doar 15% din aceştia sunt qatarezi get-beget, restul fiind naţionalităţi conlocuitoare şi expaţi. Nu cred că am avut plăcerea de a face cunoştinţă cu un qatarez adevărat. Sunt indieni (cei mai mulţi), nepalezi, filipinezi, sri-lankezi, egipteni, pakistanezi şi alte naţii. Primul recensământ, din 1970, arăta faptul că ţara avea, la acea vreme, puţin peste 100.000 locuitori. Sunt de trei ori mai mulţi bărbaţi decât femei, iar lucrul acesta se observă imediat, cu atât mai mult cu cât pe femei e mai greu să le observi, atâta vreme cât nu numeri mantiile negre (abaya, la care se adaugă hijab-ul de rigoare, ce acoperă faţa, lăsând doar ochii liberi) sub care se deplasează.
Doha e o capitală frumoasă şi vom vorbi ceva mai încolo despre ce poţi să vizitezi aici. Un oraş în care se vede cu ochiul liber cum autorităţile încearcă (şi reuşesc) să menţină o calitate a vieţii la un standard înalt. În Doha e curat peste tot iar poliţia îşi face simţită prezenţa în orice moment, de la trafic la ordinea publică. De altfel, Qatar e una dintre cele mai sigure ţări din lume, nivelul infracţional fiind extrem de redus. Se spune că femeile pot merge fără probleme noaptea inclusiv prin zone care pot părea dubioase. Siguranţa oferită e dublată însă de câteva reguli pe care, ca turist, eşti obligat să le respecţi.
Cum să te îmbraci în Qatar. Obiceiuri sociale
Unul dintre cele mai importante aspecte e legat de îmbrăcăminte. Când eşti în Doha, sau oriunde în Qatar, îmbracă-te modest, fără să epatezi, arătându-ţi astfel respectul pentru cultura islamică. Dacă eşti femeie, acoperă-ţi întotdeauna umerii şi nu purta fuste deasupra genunchilor. Ca bărbat, e de preferat să porţi pantaloni lungi şi cămaşă, deşi poţi avea foarte bine şi tricou. Localnicii poartă acele veşminte albe, lungi, imaculate, numite thobe (sau thawb), asortate cu bucăţile de pânză care le acoperă capetele, numite ghutra. Acestea sunt albe sau albe cu roşu, diferenţa nefiind semnificativă în prezent, dar pornind de acum câteva decenii când pânza din care erau făcute cele alb cu roşu era ceva mai groasă, pentru a-i proteja de vântul care bate iarna.
Femeile din Qatar, cele de religie islamică, poartă, aşa cum spuneam, abaya şi hijab. Nu vezi femei la orice pas. O plimbare prin Souq Waqif, bazarul din Doha, te va face să te "ciocneşti" de ele. Te privesc cu ochi rimelaţi şi migdalaţi, de sub hijab-ul care nu lasă loc la interpretări şi e greu să-ţi dai seama dacă e bine sau nu să-ţi intersectezi privirile cu ele. Pe dedesubtul abayei poartă haine normale iar poveştile despre obiectele de îmbrăcăminte de mii de dolari, de la cele mai bune mărci, pe care femeile arabe (nu) le afişează sub îmbrăcămintea tradiţională par să fie adevărate.
În Qatar există plaje pentru localnici, plaje pentru turişti şi plaje mixte, iar una dintre regulile stricte este că femeile nu au voie să facă topless. De altfel, fiind o ţară cu populaţie islamică (peste 70%), în care Constituţia se bazează pe legea divină sharia, e bine să eviţi să intri în zona de încălcare a acesteia, pentru a nu avea (mari) probleme. Prin urmare, nu te îmbrăţişa şi nu te săruta în public, poartă-te decent în orice situaţie, nu consuma alcool în public (oricum, e cam greu...) şi nu oferi de băut alcool unui localnic, nu te îmbăta, Allah fereşte să te uiţi la filme erotice sau să consumi narcotice!
Şi apropo de gesturile în public, qatarezii au un fel aparte de a se saluta uneori: pe lângă strânsul mâinilor sau al ducerii mâinii drepte la piept, obişnuiesc să-şi frece de câteva ori nasurile între ele, precum eschimoşii, o formă de salut păstrată din generaţie în generaţie şi transmisă dinspre beduini, care indică o prietenie adâncă şi o formă de respect maxim.
Alcoolul în Qatar
Probabil cel mai discutabil subiect este cel legat de alcool. Alcoolul nu e interzis în Qatar. Mai ales atâta vreme cât e o ţară în care trăiesc atâtea naţionalităţi. Doar că vânzarea şi consumul acestuia sunt controlate, existând câteva legi stricte care se aplică. Una dintre acestea se referă la faptul că e ilegal să introduci alcool în ţară, prin urmare nu veni cu sticle de băutură la bord, fiindcă ţi se vor confisca. Nu te aştepta să găseşti alcool de vânzare în magazine sau restaurante. Poţi cumpăra alcool doar în cluburi şi, eventual, poţi găsi câte ceva în minibarul din cameră. La preţuri exorbitante. Ca să-ţi faci o idee, o bere mică, la cutie, costă în jur de 50 de lei (moneda locală, ryalul qatarez, e aproximativ la paritate cu leul românesc: 1 QR = 1,15 lei). Un cocktail într-un club poate ajunge la 100-150 de lei. Şi aşa mai departe. Pe scurt, în Qatar nu te duci să bei. Sau, dacă vrei s-o faci, pregăteşte-ţi cardul. În caz că apa nu te satisface, înlocuieşte băuturile alcoolice cu limonada despre care vorbeam mai sus, cu ceaiuri, sucuri sau răcoritoare.