Cultura poate să coste mult, dar beneficiul îl reprezintă o societate educată

Tamara Constantinescu: D-nă Gina Chivulescu, cine vă întâlneşte pentru prima dată se poate întreba, şi pe bună dreptate, de ce această doamnă, care este "o apariţie", nu se află pe scenă în lumina reflectoarelor ca actriţă... sau de ce nu este un creator efectiv (regizor, scenograf, etc.) al spectacolului de teatru? Aţi preferat să fiţi "în lumina reflectoarelor" dar oarecum în spatele scenei, în biroul directorial. Nu v-aţi gândit niciodată să faceţi teatru, să creaţi efectiv?
Gina Chivulescu: Este o întrebare care mi se pune destul de des. Poate că în copilărie visam să devin actriţă, eram liderul evenimentelor culturale în şcoală, însă când a fost momentul deciziei pentru carieră părinţii mi-au sugerat să fac "ceva ca să nu mor de foame", şi nu regret, pentru că lucrez tot în domeniul artistic. Sunt o fire foarte emotivă şi de aceea am crezut că nu pot face faţă acestei profesii. Deşi se spune că este o modalitate de a-ţi depăşi emoţiile, dar ce să-i faci? Aşa a fost să fie şi chiar nu regret. Fiecare are drumul lui.
Îmi amintesc când făceam serbările şcolare şi, deşi ştiam rolul sau poezia foarte bine, aveam mereu teama de a nu mă bloca. Nu dormeam o săptămână înainte de eveniment, dar, până la urmă ieşea foarte bine. Visul meu era să devin profesor de matematică, dar nici pe asta n-am făcut-o. Am făcut o facultate de drept care, recunosc, în această funcţie mi-e de mare ajutor. Teatrologia am absolvit-o mai târziu, şi am făcut-o cu aceeaşi plăcere cu care aş fi terminat o facultate în urma căreia aş fi devenit profesor de matematică. Această lume m-a fascinat de la început şi singurul regret este că nu am urmat şi cursuri de scenografie sau regie.

T.C.: Faceţi parte din colectivul acestei instituţii încă de la înfiinţare, din anul 1996, am putea afirma chiar că aveţi un fel de "mariage". Cum a fost începutul?
G.C.: Aveam 24 de ani când am aflat că se înfiinţează un teatru la Buzău şi că se fac angajări. M-am prezentat la concurs şi am intrat. Ȋn data de 5 martie 1996 eram angajată la Teatrul "George Ciprian", împreună cu alṭi 17 colegi. Au trecut 22 de ani de atunci şi niciodată nu am fost tentată să lucrez în altă parte, chiar şi pentru un salariu mult mai mare. Iubesc acest teatru. Este o lume specială.


T.C.: D-l Paul Ioachim a fost primul dumneavoastră director, despre dânsul se rostesc numai cuvinte deosebite. V-a fost, într-o oarecare măsură, model? Dar ceilalţi directori care i-au urmat?
G.C.: Domnul Paul Ioachim a fost mai mult decât un director pentru toţi angajaţii. Era în primul rând un prieten, un mentor şi apoi un director şi chiar unul sever în unele cazuri. Este cel care a pus prima cărămidă pentru construirea acestei instituṭii şi de la care toţi am învăţat ce înseamnă să lucrezi într-un teatru, pentru că nici unul dintre noi nu avea experienṭă în acest domeniu. Este cel care mi-a dat posibilitatea de a descoperi ce înseamnă secretariatul literar. Realizam caietul program de sală al fiecărui spectacol producţie proprie, machete pentru afişe, comunicate, sinopsis spectacol şi multe, multe lucruri care acum îmi sunt de folos.

T.C.: Conduceţi un teatru care face parte din categoria teatrelor de proiecte, spre deosebire de cele de repertoriu, cu trupă fixă. Ce influenţează pregnant, în cazul Teatrului "George Ciprian", alegerea proiectelor: pretenţiile publicului, textul (povestea!), dramaturgul, regizorul, vedetele din spectacol? V-aş ruga să ne vorbiţi pe larg despre toate acestea.
G.C.: Teatrul "George Ciprian" a fost primul teatru de proiecte de stat din România. Având marele avantaj că Buzăul se află la doar 120 de Km de Bucureşti, această formă de organizare, deşi foarte contestată la acea vreme, de teatrele de repertoriu şi nu numai, a mers foarte bine. Iată că sunt 22 de ani de activitate şi acest teatru rezistă şi, mai mult, a fost un model de organizare şi pentru alte teatre din Bucureşti şi din ţară. Se ştie că teatrul de proiecte nu are ca angajat permanent decât personalul tehnic şi administrativ. Personalul artistic (de la regizor, scenograf, actori, etc.) era angajat cu contract de colaborare pe proiect, la început, iar din iunie 1996 pe contract de drept de autor, conform Legii 8 din 1996. Acest lucru permite ca distribuţia, la proiectele proprii, să fie realizată mereu cu alţi actori, să monteze alţi regizori, să creeze alţi specialişti din domeniul artelor spectacolului. Mai mult, acest gen de organizare permite ṣi preluarea de spectacole, realizarea de coproducţii, dar şi posibilitatea de a găzdui spectacole din Bucureşti şi din ţară. Pot spune că teatrul de proiecte faţă de teatrul de repertoriu (acum alăturându-se şi teatrul independent) permite artiṣtilor din alte teatre să se dezvolte.
Ce mă surprinde, la unele teatre de repertoriu, este faptul că se realizează totuṣi producţii cu foarte mulţi colaboratori, în condiţiile în care au o schemă artistică completă. Dar...
Aşa cum am spus mai devreme, Teatrul "George Ciprian" împleteşte foarte bine forma de teatru de proiecte cu cel de teatru gazdă. Acest lucru face ca publicul nostru să aibă posibilitatea de a ne viziona producţiile proprii, de la comedie la dramă, cu texte ale dramaturgilor naţionali sau universali, dar şi producţii ale altor teatre din Bucureşti sau din ţară, cu actori vedete, pe care buzoienii au avut ṣi au şansa să-i vadă jucând pe scena lor.

T.C.: Care tip de instituţie vi se pare mai avantajoasă, atât din punctul de vedere al instituţiei în sine, cât şi din punctul de vedere al publicului? Un teatru de proiecte are nevoie de un buget mai mic?
G.C.: Negreṣit un teatru de proiecte, pentru Buzău, pentru că suntem aproape de Bucureşti şi acest lucru ne permite să realizăm spectacole cu creatori diferiţi, la fiecare proiect. Este adevărat că acest lucru se realizează din ce în ce mai greu, în ceea ce priveşte adunarea distribuţiei, stabilirea datei spectacolelor, dar ne descurcăm. Actorii, într-un teatru de proiecte, au şansa de a lucra mereu cu alţi regizori, regizorii cu alţi actori ş.a.m.d., plus că aceştia nu sunt legaţi de un anumit teatru, având posibilitatea de a juca în mai multe spectacole, în mai multe proiecte, obṭinând şi un câştig pe măsură.
Fiecare trebuie să ţină cont şi de resurse materiale, financiare, de public, mă refer în special la teatrele din provincie, care nu au un buget prea mare, deṣi sunt teatre cu o istorie în spate, ca: Teatrul "Maria Filotti" din Brăila, Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, Teatrul Tineretului din Piatra Neamṭ, etc.
Pentru noi este mai avantajos teatrul de proiecte, pentru că nu avem o schemă artistică încărcată, pe care să nu o folosim întotdeauna, ne putem permite schimbarea actorilor la fiecare distribuţie, putem alege ce regizor dorim, putem impresaria şi alte spectacole, aducând venit teatrului.
De exemplu, banii din bugetul teatrului nostru se cheltuie mai bine de jumătate pentru salarii, iar restul se folosesc pentru întreţinere şi producţii. Nu putem afirma că nu am avut o stagiune încărcată şi că publicul nu a avut posibilitatea de a-şi petrece timpul liber la teatru. Avem un public fidel, numeros, pe care l-am crescut de-a lungul a 22 de ani de activitate, un public avizat, inteligent şi, mai nou, un public deschis şi pentru producţiile în care predomină tinerii actori. Se ştie că la Buzău dacă nu aveai cel puţin o vedetă, cap de afiş, acel spectacol nu se vindea, nu avea succes. Dar, din fericire, realizând proiecte foarte bune pentru tineri, cum este de exemplu Săptămâna Teatrului Tânăr, care anul acesta a ajuns deja la cea de a VI-a ediţie, sau spectacole pe texte din programa şcolară, am reuşit să atragem publicul tânăr, pentru care doar povestea contează, dar şi foarte mult public matur.

T.C.: Şi dacă tot am vorbit despre buget, care este relaţia dumneavoastră cu autorităţile? Vă aflaţi "sub aripa" Consiliului Judeţean.
G.C.: Teatrul "George Ciprian" s-a bucurat permanent, de-a lungul anilor, de sprijinul Consiliului Judeţean. Cel puţin în ultimii ani realizările culturale au crescut foarte mult. Nu a existat niciodată, de când sunt eu la conducere, implicarea politicului şi cred că şi înainte a fost la fel şi sper să rămână tot aṣa ṣi în viitor. Pot spune că bugetul nostru a crescut, fapt ce a dus la dezvoltarea activităţii teatrului. Avem un program atât de încărcat, încât s-a ajuns în situaţia în care unii salariaţi nu au avut timp să-şi ia zilele libere, pentru orele lucrate suplimentar. Avem şi norocul ca la conducerea Consiliului Judeţean să existe oameni iubitori de cultură şi cred că asta spune tot. Ceea ce trebuie înṭeles este faptul că nu se poate face cultură de calitate cu bani puţini. Cultura poate să coste mult, dar beneficiul îl reprezintă o societate educată, iar teatrul este unul din motoarele de educare a societăţii. Sperăm ca ṣi în perioada următoare bugetul alocat pentru cultură să fie din ce în ce mai consistent.

T.C.: Dar relaţia cu sponsorii? Ce vă finanţează, cu precădere, proiectele?
G.C.: Dacă acum 15 ani exista numai un sponsor, acum ne bucurăm de sprijinul a cincisprezece sponsori oficiali şi câṭiva neoficiali. Asta ne face să credem că Teatrul "George Ciprian" a reuṣit ca, prin proiectele sale valoroase, să convingă sponsori importanṭi să îi acorde sprijinul la realizarea lor şi că prin ceea ce facem suntem pe drumul cel bun. Mulţumesc ṣi pe această cale sponsorilor pentru încrederea acordată, pentru că sunt mereu alături de noi.


T.C.: Teatrul "George Ciprian" a fost inaugurat cu spectacolul "Omul cu mârţoaga" (text scris de dramaturgul al cărui nume îl poartă), spectacol regizat de Tudor Mărăscu. Urcau astfel pe această scenă marii actori ai acelui moment, ce reprezintă astăzi nume mari în Istoria Teatrului românesc, şi mă refer, mai ales, la Sebastian Papaiani sau la Emil Hossu. Vă gândiţi să permanentizaṭi existenṭa unor spectacole pe texte semnate de George Ciprian sau de Ion Băieşu, un alt important dramaturg născut în Buzău? Să statorniciṭi prin aceasta şi prezenţa unor remarcabili actori?
G.C.: Desigur, prioritate ar trebui să aibă textele marilor dramaturgi buzoieni George Ciprian şi Ion Băieşu, dar, din păcate, obţinerea drepturilor de autor este foarte dificilă, uneori imposibilă, dar vom încerca, în limita legii, să aducem aceste texte valoroase în faţa publicului.
A fost o deosebită onoare ca într-un text semnat de George Ciprian, Omul cu mârţoaga, piesa de debut a Teatrului, să avem atât de multe vedete: pe Sebastian Papaiani, de prezenţa căruia ne-am bucurat pentru ultima oară la sărbătorirea a 20 de ani de la primul gong, în 2016, pe Emil Hossu, Geo Costiniu, Radu Panamarenco (din păcate... ṣi domniile lor ne-au părăsit!), apoi pe Mircea Diaconu, Adriana Trandafir, Diana Lupescu. S-a jucat ṣi Preşul de Ion Băieṣu, cu Radu Panamarenco ṣi Tamara Buciuceanu, în perioada în care nu era necesară obţinerea drepturilor de autor. Acum însă este foarte dificil. Dar sper ca lucrurile să se rezolve în viitor.
Ȋn cei 22 de ani de activitate teatrul nostru a oferit publicului posibilitatea de a se bucura de prezenţa multor mari actori ai teatrului românesc şi sper să facem asta ṣi în viitor.


T.C.: Aveţi o relaţie de constantă colaborare, de parteneriat, cu teatre din Bucureşti sau din ţară? În cazul acestui parteneriat ce primează?
G.C.: Relaţii de colaborare avem cu multe teatre din Bucureşti, cu teatre de stat din ţară, dar şi cu teatre independente. Parteneriatul este fie pe schimb de săli, fie pentru contractarea de spectacole. Totodată invităm teatre independente pentru a juca pe scena teatrului nostru, diversificând astfel oferta culturală.

T.C.: Sunteţi la conducerea acestei instituţii din 2012, mai întâi ca director interimar, iar din 2017 ca manager, în urma câştigării concursului. În timp, ca urmare a experienţei acumulate, s-a schimbat ceva notabil în viziunea dumneavoastră de conducător, în relaţia cu angajaţii sau colaboratorii?
G.C.: Bineînṭeles că experienţa celor 16 de ani de activitate (cât aveam când am fost numită director interimar, acum s-au adunat 22!) în Teatrul "George Ciprian" a contat în momentul venirii mele la conducerea instituṭiei, atât ca interimar, cât ṣi ca manager, în urma concursului. În primul rând, am putut duce mai departe misiunea teatrului, misiune a cărei temelie a fost consolidată de fiecare director care a urmat la conducere. Temelia a fost turnată de marele om de cultură buzoian, cel care a fost dramaturg, actor şi directorul Teatrului "George Ciprian", domnul Paul Ioachim, ajutat de alt mare om de teatru, criticul Valentin Silvestru, apoi a continuat Răzvan Ioan Dincă din 2003, cu un aer de tinereţe şi entuziasm, până în 2006, iar din 2007 până în anul 2011 următoarele căramizi au fost adăugate de doamna Marinela Ţepuş, consolidând zidul. Ca director interimar am dus mai departe construcţia, iar ca manager nu mi-am propus sub nicio formă să dărâm ceea ce s-a construit, dimpotrivă, mă străduiesc să înalţ acest zid astfel încât să poată fi vizibil în toată Europa şi nu numai.


Dorinṭa mea, în calitatea de conducător pe care o am, este aceea de a duce numele Teatrului "George Ciprian" peste hotare, ca instituţie generatoare de proiecte culturale de mare anvergură. În prezent am obţinut o finanţare pentru un proiect ce are ca temă migraṭia, cofinanţat cu fonduri europene prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Este singurul teatru lider de proiect din România, la această sesiune de finanţare obṭinând un punctaj foarte bun, proiect care se va finaliza în anul 2019. Avem doi parteneri din Uniune, un partener din Spania - Universitatea din Murcia şi o municipalitate din Lousada, Portugalia. Proiectul se află în stadiul în care s-a realizat producţia cu spectacolul Planeta viselor, în colaborare cu UCAM (Universitatea Catolică din Murcia), după un text scris în urma unor chestionare realizate pe tema migraţiei (relaṭia copil - părinte, prin intermediul tehnologiei), deci proiectul are şi o componentă de cercetare. Cealaltă parte de proiect constă în realizarea a trei scurtmetraje, realizate de către partenerii din Portugalia în colaborare cu partenerii din Spania, tot pe aceeaşi temă. De curând suntem parteneri într-un alt proiect cu finanţare europeană, proiect cu lider din Grecia, alături de alţi parteneri din Italia, Norvegia, Polonia şi Suedia, proiect ce se va desfăşura tot pe perioada a doi ani 2018 - 2020.
În ceea ce priveşte relaţia cu angajaţii, ce pot să spun? Am o relaţie normală manager - subalterni. Totul merge foarte bine atâta timp cât fiecare îşi face cu răspundere treaba, colegii mei au înţeles acest lucru şi îl aplică.

T.C.: De numele Teatrului din Buzău se leagă şi un prestigios festival de teatru. Pentru două sau trei ediţii, la început, s-a numit "Gala noilor generaţii - Capul de regizor". Aici şi-au prezentat creaţiile tineri regizori care, în timp, au devenit nume importante în regia românească: Radu Afrim, Claudiu Goga, Ada Lupu... La secţiunea pentru copii: Ion Brancu, Gabriel Apostol. De ce a avut o viaţă atât de scurtă această variantă a festivalului?
G.C.: Acest festival a fost iniṭiat în anul 2003 de către domnul Răzvan Ioan Dincă, când a venit la conducerea teatrului. A fost o idee îndrăzneaţă, la acea vreme, pentru că publicul buzoian era obişnuit cu spectacole în distribuţia cărora era cel puţin un cap de afiş, o idee foarte bună pentru promovarea tinerilor artişti, fie ei regizori, actori, scenografi, etc., aşa cum aţi menţionat nume celebre astăzi în teatrul românesc. Cred că publicul nu era pregătit atunci pentru spectacole fără actori cunoscuţi, fără vedete. Nu ştiu să spun de ce nu a mai continuat acest festival, dar pot spune că ideea de promovare a viitorilor mari artişti a fost continuată prin secţiunea "Vedeta de mâine", în anul 2007, când festivalul a fost rebranduit ca - "Gala vedetelor - VedeTeatru", de către doamna director Marinela Ţepuş, pe conceptul de vedetă. Din anul 2017 festivalul a fost din nou rebranduit, fiind personalizat ca - "BUZĂU IUBEŞTE TEATRUL", dezvoltând această secţiune prin "Studentul de azi, artistul de mâine", unde sunt prezentate spectacole cu studenţi. Până acum am reuşit să aducem cinci prestigioase universităţi de specialitate din ţară.

T.C.: Aṣadar, în anul 2007 festivalul a îmbrăcat "haine de gală", transformându-se în "Gala vedetelor - VedeTeatru", unde în fiecare an era "vedeta" un segment al creaţiei teatrale: actoria, regia, scenografia, muzica, etc. Vorbiţi-ne vă rog despre această perioadă.
G.C.: Dacă "Gala noilor generaţii.... Capul de regizor" nu a prea avut succes la un public numeros (aşa cum am spus, publicul nostru era doritor de spectacole cu vedete), odată cu venirea la conducerea teatrului a doamnei Marinela Ţepuş care făcuse parte şi din echipa vechiului festival, acesta s-a rebranduit sub titulatura de "Gala vedetelor - VedeTeatru" în 2007, aducând în faţa publicului ceea ce-şi dorea: vedete. Fiecare ediţie era personalizată pe câte o vedetă: actorul vedetă, regizorul vedetă, scenograful vedetă, dramaturgul vedetă, spectacolul vedetă, etc. Au fost prezente în cele zece ediţii spectacole de succes, mai ales, din Bucureşti.


T.C.: Din anul 2017, cum spuneaṭi, Buzăul afirmă cu tărie că iubeşte ceea ce se întâmplă în această instituţie, iar festivalul capătă un alt nume: "Buzău iubeşte teatrul". Sunt prezente în ediţiile acestui prestigios eveniment creaţii teatrale de vârf, de top ale anului respectiv. Ce v-a determinat să daţi o nouă imagine festivalului?
G.C.: După 22 de ani de activitate, am reuşit să avem un public avizat, un public fidel teatrului, un public deschis la nou şi cel mai important lucru este acela că am reuşit, prin proiecte dedicate tinerilor, să aducem în sala de spectacole un nou segment de public - publicul tânăr. Cred că o schimbare era benefică. Publicului, ca să nu-l plictiseşti, ca să-i menţii constant atenţia asupra instituţiei, suntem obligaṭi să-i oferim mereu ceva nou. Nu trebuie să-i prezentăm întotdeauna numai ce-i place sau ceea ce credem noi că-i place. Societatea evoluează odată cu tehnica, iar teatrul trebuie să ţină pasul cu acestea. Oamenii evoluează, iar noi avem datoria să-i ajutăm să evolueze. Acest festival a fost creat pentru buzoieni în primul rând. Nu este un festival care aduce neapărat în faţa publicului actori vedetă. Pentru noi este important să prezentăm spectatorilor producţii foarte bune, din Bucureşti şi/sau din ţară, care au ca temă cel mai nobil sentiment de pe pământ, DRAGOSTEA. Surpriza, încă de la prima ediţie, a fost aceea că toate spectacolele s-au jucat cu sala plină, chiar neputând onora toate cererile de bilete. Festivalul a debutat aşa cum era normal cu cea mai frumoasă şi cunoscută poveste de dragoste, Romeo şi Julieta, de W. Shakespeare, spectacol al Teatrului Metropolis, în regia lui Victor Ioan Frunză. Prin acest festival ne-am propus să arătăm publicului, cu precădere, marile poveşti de dragoste din marea dramaturgie, dragostea sub toate formele sale.

T.C.: Aţi schimbat numele acestei întâlniri teatrale, dar o parte din echipa cu care aţi lucrat s-a păstrat? Şi mă refer, mai ales, la Adrian Găzdaru - directorul artistic al festivalului, Carmen Stanciu - selecţionerul, Oana Borş - care se ocupă, printre multe altele, de lansările de carte.
G.C.: Este doar o parte din echipa Galei Vedetelor. Adrian Găzdaru şi Carmen Stanciu sunt în echipa festivalului din anul 2016, când doamna Marinela Ţepuş s-a retras cu o altă parte. Am ales persoane cu experienţă, responsabile, specialişti în artele spectacolului, cu care am colaborat foarte bine la organizarea festivalului. Formarea şi menţinerea unei echipe de festival este un lucru foarte important. Fiecare membru ştie ce are de făcut, ştie cu cine colaborează. Lucrul cel mai important este atmosfera, apoi coeziunea, relaṭia de comunicare între manager şi echipă, încrederea şi respectul reciproc. Nu vă gândiţi că totul a fost numai lapte şi miere, nu, dar profesionalismul tuturor ne-a ajutat să trecem cu bine peste toate greutăţile, iar finalul să fie cel la care ne-am aşteptat.

T.C.: Festivalul se bucură aproape anual şi de prezenţa importantului om de teatru, criticul Florica Ichim. Vorbiţi-ne, vă rog, şi despre această colaborare.
G.C.: Doamna Florica Ichim este o prezenţă adorabilă la festival. Publicul pur şi simplu o iubeşte. Modul în care realizează lansările de carte a făcut-o foarte populară în rândul publicului buzoian. La Buzău are cele mai multe cărţi vândute, după evenimentul de lansare, comparativ cu alte importante festivaluri din ţară. Ne bucurăm întotdeauna de prezenţa dumneaei. Florica Ichim este un om extraordinar, de la care avem foarte multe de învăţat, chiar dacă ne şi ceartă uneori. Sperăm ca Fundaţia "Camil Petrescu", al cărei preṣedinte este, să fie mulţi ani prezentă la festivalului nostru.

T.C.: Ȋn afară de spectacolele prezente în "Secţiunea oficială", aveţi şi o secţiune dedicată producṭiilor pentru copii, dar şi o alta rezervată spectacolelor de licenţă ale absolvenṭilor universităţilor de arte din ţară. Ce v-a determinat să aveţi o ofertă atât de largă?
G.C.: Spectacolele din "Secţiunea oficială" sunt spectacole mari, producţii ale teatrelor din Bucureşti şi din alte oraṣe, care se pliază pe tema festivalului, dar avem ṣi spectacole pentru copii, invitate de la teatre din Bucureşti cum sunt: Teatrul Ţăndărică, Teatrul "Ion Creangă", Teatrul Excelsior.
La secţiunea "Studenţii de azi, artiştii de mâine" promovăm tineri din universităţile de specialitate din Bucureṣti şi din ţară. Dacă la început parteneriatul era doar cu Universitatea Naṭională de Artă Teatrală ṣi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti, în prezent avem încheiate parteneriate ṣi cu Universitatea Naṭională de Arte "George Enescu" din Iaşi, Universitatea de Arte din Craiova, din Constanţa, Sibiu, Târgu Mureş. La aceste spectacole intrarea este gratuită şi pot spune că s-au bucurat de interesul publicului.
Un festival trebuie să-ṣi mulṭumească spectatorii. Un festival este o ofertă de evenimente culturale, de care trebuie să se bucure o cât mai largă paletă de public. Este totodată ṣi o ocazie ca specialiştii în artele spectacolelor să se poată întâlni, să facă schimb de experienţe şi idei. Avem lansări de carte, ateliere, colocvii cu oameni de teatru, în care se dezbat diferite teme, dar avem ṣi evenimente de stradă. Festivalul îl concepem şi în funcţie de câţi bani avem, dar niciodată doar de dragul de a-l face. Îl vom continua atâta timp cât nu vom fi nevoiţi să scădem calitatea spectacolelor selecṭionate.

T.C.: Nelipsite sunt, cum aṭi amintit, lansările de carte de teatru, conferinţele pe teme teatrale. Vă gândiţi să păstraţi şi în viitor aceste laturi?
G.C.: Ce pot să vă spun este că nu vom renunţa la ceva care cu greu a fost dobândit - publicul doritor de carte de teatru. Şi încă ceva - vom căuta să dezvoltăm aceste laturi în viitor şi prin alte proiecte atractive.

T.C.: O altă idee notabilă este aceea a revistei festivalului "Spectacool", revistă unde, sub îndrumarea unui specialist în jurnalism teatral, fac practică studenţi de la secţiile de Teatrologie ale universităţilor de arte. Mai mult, în acest an aţi apelat şi la câţiva elevi de la licee din Buzău. Ce puteţi spune despre aceste colaborări?
G.C.: Revista festivalului este foarte importantă pentru noi. Pe lângă faptul că este gratuită ṣi informează publicul despre tot ce se întâmplă în cadrul evenimentului, prin articole ṣi interviuri cu personalităṭile prezente, este o revistă în care publică tineri studenţi de la secṭiile de Teatrologie. Anul acesta, cum aṭi precizat, am avut ṣi o cerere a două eleve de la Colegiul "Mihai Eminescu" din Buzău, pentru a lucra alături de studenţii de la Teatrologie, toţi sub îndrumarea unor specialiṣti în jurnalism teatral, cum sunt doamnele Maria Sîrbu, Oana Borş, Mirela Sandu. Deja avem cereri de participare la colectivul de redacṭie al revistei, pentru ediṭia de anul viitor.

T.C.: Sunt festivaluri unde ideea de competiţie, în sine, a dispărut. Nu mai există un juriu specializat, aṣa cum se obiṣnuieṣte la Buzău, care să acorde premii, simpla prezenţă a spectacolului în festival este considerată a fi "un premiu". În cazul festivalului "Buzău iubeşte teatrul", cum veţi proceda la ediṭiile viitoare?
G.C.: Atât "Secţiunea Oficială", cât şi secţiunea "Studenţii de azi, artiştii de mâine" au caracter competitiv. Juriul este format din specialişti în artele spectacolului: un regizor, un actor, un critic de teatru. Am urmărit ca din juriu să facă parte specialişti din fiecare generaţie. Nu neglijăm nici implicarea publicului în festival. Un juriu, al spectatorilor, se alege încă din prima zi a festivalului reprezentând "Juriul publicului", format din persoane cu profesii ṣi vârste diferite. S-a întâmplat de multe ori ca premiile acordate de reprezentanṭii spectatorilor să coincidă cu cele ale juriului de specialitate. Intenṭionăm să păstrăm caracterul competitiv ṣi la viitoarele ediṭii.


T.C.: Şi dacă tot am ajuns la Măria Sa - Publicul, pe care sunteṭi preocupaṭi să îl mulṭumiṭi, cum poate fi descris mai pe larg?
G.C.: Deṣi Buzăul are un public divers, acesta este mare iubitor de teatru, un public avizat, cum am spus. Un public cald, sincer. Fiind foarte aproape de Bucureşti, spectatorii au avut ocazia să vadă la Buzău spectacole de toate genurile: comedie, dramă, pantomimă, teatru-dans, musical. În perioada festivalului ştiu că au bucuria unor producţii mari, a unor spectacole variate. Pot râde în hohote la o comedie bună, pot plânge la o dramă sau pot pleca cu o serie de întrebări de la un spectacol de teatru-dans sau pantomimă.

T.C.: Le oferiṭi, mai ales tinerilor, spectacole care să le rafineze gustul? Credeţi în scopul educativ al teatrului?
G.C.: Gustul este cel mai greu de educat, atunci când publicul este obişnuit să gândească aṣa: vreau să râd, vreau să mă destind după o săptămână de muncă. Da, este foarte adevărat, dar nu numai acesta este rostul teatrului. De multe ori impresarii caută comedie comercială, pentru că aceasta se vinde cel mai uşor şi destul de bine. Ȋnsă teatrul nu înseamnă numai comedie. Aṣadar, scopul nostru trebuie să fie ṣi rafinarea gusturilor, aducând în faţa spectatorilor creaṭii de calitate, indiferent de gen. Societatea evoluează în permanenţă, iar teatrul trebuie să fie în pas cu societatea. Trăim vremuri în care tehnologia a devenit o absolută necesitate în viaţa noastră, ceea ce a dus la apariṭia altor forme de teatru, pe care publicul trebuie să le vadă ṣi să le aprecieze. Consider că teatrul poate fi o formă de educare a societăţii, mai ales pentru tineri, ale căror pretenṭii ṣi interese au crescut, s-au diversificat ṣi nu mai pot fi mulţumiṭi cu orice. Un exemplu este Săptămâna teatrului tânăr, un eveniment creat special pentru a atrage această categorie de spectatori, dar şi de a crea o punte de legătură între tânăra generaţie de artişti (fie că sunt actori, regizori, scenografi) şi publicul matur, care este, în mare parte, dornic de spectacole cu vedete. Am reuşit, se pare, ca prin cele şase ediţii să convingem că un spectacol creat de tineri artişti poate fi la fel de bun ca ṣi cel al vedetelor consacrate. Aceasta o demonstrează, mai ales, sălile pline de la acest eveniment, la care participă public de toate vârstele, ceea ce face ca Săptămâna teatrului tânăr să rămână un proiect foarte important în programul cultural al teatrului nostru, proiect pe care îl vom continua.

T.C.: Doamna Director, în afara acestui "mariage", dumneavoastră sunteţi totuşi soţie şi mamă. Despre acest "parteneriat" ce ne puteţi spune?
G.C.: Mă străduiesc să nu-mi neglijez familia. Până acum am reuşit acest mariage (27 de ani de căsătorie şi 22 de ani de parteneriat cu teatrul). Marele meu noroc este să am o familie care mă ajută ṣi care înṭelege cât de important este să fac ceea ce trebuie, ocupând această funcţie, iar pentru asta îi mulṭumesc.