Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

În domeniul educaţiei, dictatura s-a instalat deja


Petre Barbu, un interviu cu Mihail Penescu

15.02.2019
Forbes, aprilie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Prin măsurile luate în 2017, Ministerul Educaţiei a naţionalizat piaţa manualelor alternative şi auxiliare, instaurând o dictatură în domeniul educaţiei, atrage atenţia Mihail Penescu, director general al Grupului Editorial ALL.

Petre Barbu: Cum a influenţat piaţa de carte din România deciziile şi măsurile luate de Ministerul Educaţiei Naţionale pe parcursul anului 2017?
Mihail Penescu: Aşa cum ne-a obişnuit, Ministerul Educaţiei ne-a mai arătat o dată totala sa lipsă de cunoaştere şi de competenţă, desfăşurată agresiv pe un fond de rea-credinţă care ne aminteşte de nişte forţe de ocupaţie.
Ministerul Educaţiei luptă împotriva educaţiei cu toate mijloacele. După ce a blocat, mai direct sau mai subtil, orice posibilitate de dezvoltare concurenţială şi transparentă a cărţilor adresate şcolii - mă refer la cărţile numite generic "manuale alternative şi auxiliare" -, ministerul şi-a luat inima în dinţi şi a naţionalizat complet domeniul. Prin acţiunea cu iz de kamikaze a "eroului" Pop Liviu - ajuns ministru al educaţiei printr-un accident cosmic, credeam noi la început - ne-am întors la anii '50, adică la manualul unic şi la cenzură.
În momentul în care se întâmplă astfel de lucruri într-o piaţă considerată cât de cât liberă, ne aflăm de fapt într-o situaţie echivalentă cu forţa majoră în caz de război, când ţara este cotropită de o armată străină, ostilă. Consecinţele sunt devastatoare. Mă voi referi doar la cele asupra industriei cărţii. Dar să nu uităm că atacul ministerului nu este asupra editurilor. Atacul este asupra şcolii şi a elevilor, ca grup-ţintă. Aceştia trebuie controlaţi şi educaţi conform intereselor partidului de ocupaţie.
Prima consecinţă asupra industriei cărţii este că nimeni nu va mai visa să dezvolte cărţi adresate şcolii.
În rest, cei mai mulţi vor pierde şi vor fi şi câţiva care vor câştiga, ca în orice război. Marii perdanţi, însă, repet, vor fi elevii acestor generaţii, care nu vor mai avea niciun reper şi, încet-încet, vor fi tot mai rupţi de realitate. În afară de cei care se vor salva părăsind ţara.
Mi se pare inadecvat să mai vorbesc despre o industrie a cărţii în domeniul educaţional. Ceea ce se va întâmpla în continuare nu are nicio legătură cu o industrie a cărţii, în sens european. Vor fi doar mici aranjamente specifice unei dictaturi. Cu mari câştigători, care vor fi apoi sacrificaţi peste noapte, pentru a le lua locul alţii din aceeaşi categorie.
O singură concluzie: în domeniul educaţiei, dictatura s-a instalat deja.

P.B.: În 2017, creşterile veniturilor populaţiei, generate de măsurile guvernamentale privind salarizarea, au condus la încurajarea vânzărilor de carte în România?
M.P.: Formularea dumneavoastră politicoasă referitoare la "politica guvernamentală de majorare a salariilor" are în aceste zile, când vedem rezultatul aplicării acestor politici, un aer de ironie. Din păcate, nu suntem puşi în faţa unei ironii guvernamentale, ci mai degrabă în faţa unei farse groase, venite din cinism, ignoranţă şi multă rea-credinţă.
În 2017 a existat o tendinţă de creştere a consumului de carte. Dar, ca de fiecare dată, trebuie să menţionez că această afirmaţie reprezintă doar o părere personală, bazată pe o impresie şi pe rezultatele din propria editură. Repet de fiecare dată, România nu are niciun sistem de monitorizare a vânzărilor de carte.
Pe de altă parte, a devenit banal să vă reamintesc că România are cea mai slabă industrie a cărţii din Europa, că cifra de afaceri pe carte este de 130 de ori mai mică decât cea a Germaniei. Ori, în acest context, creşteri sau scăderi de 5 - 10% nu reprezintă decât fluctuaţii statistice şi nu pot fi interpretate ca o tendinţă.

P.B.: În opinia dvs., care au fost segmentele şi domeniile producţiei de carte care au suferit scăderi ale vânzărilor în 2017? Care domenii au cunoscut creşteri?
M.P.: În mod onest, nu ştiu să răspund la această întrebare. Cum am reamintit, nu există niciun sistem de măsurare, astfel încât toată industria funcţionează în orb. Vedem cu toţii o creştere a interesului faţă de cartea pentru copii. În rest nu pot să mă pronunţ.

P.B.: Pe parcursul anului 2017, aţi constat o îmbunătăţire a distribuţiei de carte? Au intervenit schimbări notabile în relaţia editurii dvs cu distribuitorii?
M.P.: Acum, în zona asta aş zice că ne bucurăm de stabilitate. Aceasta este întotdeauna o veste bună în economie. Aş mai spune că se manifestă tendinţele previzibile - creşte ponderea vânzărilor on-line în defavoarea librăriilor individuale. Lanţurile de librării sunt mai stabile. Am trecut de perioada insolvenţelor în cascadă.
Partea proastă este că nu avem investiţii noi şi, ca urmare, nici speranţe de creştere.

P.B.: Premiile literare, interne şi externe, reprezintă vectori de vânzări şi de marketing în piaţa editorială din România? Cu alte cuvinte, o carte distinsă cu un premiu intern se vinde mai bine? Dar o traducere cu un premiu extern are un avantaj competitiv în vânzări?
M.P.: Premiile literare externe sunt întotdeauna folosite de către editori pentru a-şi promova titlurile. Nu cred că poate măsura cineva influenţa unui asemenea atu, dar în mod sigur este un argument în decizia de cumpărare. În România cred că se publică practic toate titlurile care primesc în străinătate un premiu important. Putem spune că editorii din străinătate îşi vând titlurile mult mai bine dacă acestea sunt însoţite de un premiu important.
În cazul premiilor locale, lucrurile sunt destul de diferite. Noi nu avem încă o cultură suficient de dezvoltată a premiilor literare. Se ştie puţin despre aceste premii, faima lor rămâne într-un cerc cultural restrâns, iar cititorii acordă foarte puţină atenţie acestor trofee.
Personal, am o experienţă recentă destul de dezamăgitoare. Editura ALL a iniţiat şi a organizat acordarea unui premiu literar pentru roman, Premiul "Augustin Frăţilă". Am sperat ca efortul nostru, care nu a fost mic, să producă o creştere a interesului publicului pentru autorii autohtoni. Premiul s-a acordat vreme de trei ani şi trebuie să spun cu tristeţe că nu a produs niciun impact. Lumea culturală nu a fost deloc solidară, ci mai degrabă ostilă, cu accente agresive din unele zone, inclusiv din partea Uniunii Scriitorilor. Cititorii, deşi am făcut eforturi mari de promovare, au ignorat complet încercările noastre. Aş zice că nici premiaţii şi nici editurile care i-au publicat nu s-au arătat prea încântaţi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer