Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Oameni de pîslă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oameni de pîslă (VIII)


Dan Recheşan

24.02.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Agentul principal Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. Şeful lui, Răduleasa, este nerăbdător şi îi cere rezultate care să permită reţinerea acestuia. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. O fotografie din tinereţe a lui Dragoviştean îl face pe Bălosu să îl recunoască: un chitarist care îi jignise cu ani în urmă spunînd că poeziile sale sunt pline de emoţii desuete. Bălosu dă un anunţ matrimonial, la care răspunde Analena, zisă Bionsela Ponce de Leon, dansatoare. Se întîlnesc la Universitate şi aceasta îi dă un memory stick pe care e un videoclip bizar, cu nişte adolescenţi prinşi într-un fel de ritual tribal. Răduleasa îi explică lui Bălosu că poliţiştii sunt oameni de pîslă, pentru că se ocupă de protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese. Bălosu are un vis romantic cu Bionsela. Cînd Bălosu află adresa lui Dragoviştean, o găseşte în casă pe Bionsela. Aceasta îi spune că locuieşte cu un unchi iubitor de cărţi şi îl invită să mai treacă pe la ea. Bălosu îi povesteşte că a visat-o, ea spune că dacă visul nu a fost decent nu îl mai primeşte în vizită.

8.

Dacă Bălosu ar fi avut curiozitatea să ţină sub observaţie căsuţa de pe Aleea Vegetaţiei măcar jumătate de oră, ar fi putut să vadă cum, după ce se plimbă o vreme, agitată, prin încăperi, cu un telefon mobil la ureche, fata se dezbrăcă de rochie, îşi trase o pereche de blugi peticiţi din denim, îmbrăcă un tricou negru şi o jachetă scurtă, încuie toate uşile şi ieşi în grabă. În colţul străzii se opri, fluieră cu dexteritate în degete şi strigă:
− Elvis, fă-te-ncoa, că mă grăbesc la maxim!

După un minut, dintr-o curte cu intrarea mascată de o boltă cu viţă de vie se auzi uruitul unui motor puternic iar în stradă năvăli o motocicletă vopsită în negru şi galben ca o viespe metalică pe roţi, în şaua căreia stătea căţărat un tînăr îmbrăcat într-un costum gros din piele, cu fermoare mari din oţel pe piept şi mîneci, cu genunchiere şi apărători de coate. Se opri în echilibru şi zîmbi enigmatic şi blazat, ca un James Dean autohton şi brunet, cu o mînă în şold, cu cealaltă întinzîndu-i o cască plină de zgîrieturi:
− Unde vrei să te duc, Analena?

Ea îşi strînse repede pletele, îşi puse casca şi strigă ca să acopere uruitul motorului ambalat:
− În Lipscani, la Hanul cu Tei, cît poţi de repede!

Sări în şa şi îşi încolăci bine braţele în jurul taliei brunetului, iar viespea Yamaha condusă de acesta porni în goană precedată de urletul trepidant al motorului. Părăsi încîlceala de străduţe liniştite, o luă pe Nicolae Grigorescu, coti spre bulevardul Basarabia, depăşi coloanele de maşini oprite în intersecţii, trecu pe roşu la trei semafoare, intră apoi pe Călăraşilor viră derapînd controlat ca la cursele enduro peste benzile de circulaţie, se strecură pe contrasens pe Matei Basarab, trecu pe Brătianu şi frînă la intersecţia străzii Blănari cu Lipscani, oprind bolidul cu roata din faţă într-un morman de pămînt proaspăt excavat.
− Balta Albă - Centrul Vechi, în treizeci şi nouă de minute şi douăzeci şi patru de secunde, la oră de vîrf, spuse motociclistul consultîndu-şi ceasul mare cu brăţară din oţel prins peste manşeta costumului. Dacă o luam pe Moşilor şi nu ocoleam bătrînica aia blocată în scuar la "Dunărea Albastră" îmi depăşeam recordul personal!
− Mersic, Elvis, spuse fata coborînd sprintenă din şa, eşti cel mai tare!

Îl sărută scurt pe obraz, iar el o urmări cu privirea aceea blazată de star rebel murmurînd: "Tu eşti cea mai tare, Analena, să mor eu dacă nu!" Ea se întoarse după cîţiva metri, de parcă i-ar fi auzit gîndurile, zîmbi şi îi trimise o bezea. Sări sprintenă peste un şanţ, ocoli cupa unui buldozer şi păşi cu tocurile cizmelor ţăcănind pe caldarîm pînă în dreptul unei bolţi, împinse o uşă din grilaj şi se strecură în curtea interioară. Acolo dădu de un bărbat mătăhălos, cu părul împletit în coadă şi o barbă deasă, roşcată pînă-n dreptul pieptului care cioplea preocupat rotocoale largi într-o bîrnă veche de stejar.
− Ce faci, Bogdane? îl întrebă privind cum mînuieşte cu îndemînare dalta.

Bărbatul aşeză ciocanul pe butuc şi îşi ridică privirea zîmbind cu o blîndeţe surprinzătoare întipărită în obrazul lui fioros:
− Pe malul Iordanului aşezatu-m-am şi-n nisipul umed cercuri am desenat. A venit îngerul şi m-a întrebat: l-ai văzut pe cel nevăzut?
− Unde e Drăgan, l-ai văzut azi?
− Toţi aveţi numai întrebări, nimeni nu are un răspuns, aşa n-o să ridicăm prea curînd Noul Ierusalim! Da, l-am văzut, acum o oră era în pivniţa cu cărţi, unde să fie?

Fata îl sărută în fugă undeva în mijlocul hăţişului stufos de păr şi o luă grăbită spre o uşiţă rustică, din lemn negeluit prinsă în obezi de fier forjat. Coborî treptele înguste aplecîndu-se sub bolţile scunde, de-a lungul pereţilor din blocuri şlefuite de granit şi strigă cînd ajunse în capătul scării:
− Drăgan, Drăgan, vino repede!

Firida se lumină şi din haloul gălbui apăru un bărbat de statură mijlocie, palid, cu părul şaten, încărunţit, îmbrăcat într-un halat din doc cenuşiu. O fixă cu irişii lui de culoarea cremenei şi exclamă surprins:
− Analena, ce-i cu tine aici?

Se îmbrăţişară repede, ca şi nişte rude care se regăsesc după o călătorie îndelungată, iar el îi mîngîie cu un gest părintesc pielea obrazului şi o ascultă cum vorbea precipitată, oprindu-se doar ca să respire:
M-am trezit cu doi poliţai peste mine, acum o oră... nu ştiu de unde au aflat adresa ta, unul dintre ei, destul de tînăr, era în ţoale civile, celălalt gras, avea o mutră de porc sadea şi purta uniformă, au venit c-o Dacie, pe ăla fără uniformă l-am lăsat să intre în casă, l-am servit cu dulceaţă de cireşe amare şi sirop de coacăze, i-a plăcut, dar nu mi-a spus ce căuta... a minţit ceva despre hoţii de fier vechi, s-a zgîit la cărţile tale, mi-a făcut complimente idioate şi zicea că ar fi visat cu mine... am uitat să-ţi spun că ăsta e fraierul pe care l-am agăţat la Universitate şi i-am dat stickul, părea cam aerian, de unde să ştiu că e poliţai şi ce dacă m-a visat, eu n-o să-l visez niciodată, aşa că nu văd care-i problema, problema e că îi tîmpit dacă speră că eu mă pot cupla cu un gabor împuţit... dar cred că te urmăreşte pe tine şi de asta am venit să-ţi spun, pe mobil nu puteam că şi telefoanele pot fi ascultate, n-ai spus tu aşa, că trebuie să fim atenţi ce vorbim şi la telefon... da, mi-e frică că te urmăreşte şi ştie că...

El o opri zîmbind cu o blîndeţe similară cu cea a cioplitorul care bortelea bîrna zdravănă de stejar:
− Ştiu că mă urmăreşte, e un ameţit de agent principal, un slujbaş oarecare cu o leafă ceva mai mare decît a unui rezident din spitale, un amărît care îşi face treaba fără să ştie exact de ce este pus să o facă!
Mi-e teamă, Drăgan, mor de frică să nu te prindă... într-o bună zi o să te înşface de pe stradă, dintr-o librărie sau cînd îţi bei cafeaua pe o terasă, în văzul lumii, fără mandat!
N-au cum, pentru ce motiv să mă salte, n-am făcut nimic împotriva lor! Să vinzi şi să cumperi cărţi nu e un delict, cel mult îmi pot da o amendă contravenţională că nu am autorizaţie de buchinist... Ţi-am spus că marţea trecută, pe la orele prînzului am traversat pe trecerea de pietoni de la biserica Amzei fără să mă asigur şi n-am păţit nimic?

Ea îl pocni cu pumnul în piepţii halatului decolorat, de culoarea blănii de şoarece.
− Nu glumi, ăştia nu am nicio jenă, sunt nişte canalii teleghidate, fac ce li se spune, nu ai fi nici ultimul primul care a fost arestat fără să încalce legea. Chiar tu spuneai odată că trăim într-o democraţie incompletă, leneşă şi deficitară în care cel mai mare deficit este lipsa bunului simţ, iar ei, gaborii şi procurorii, braţul înarmat al legii sunt nişte nesimţiţi ordinari, nişte jeguri umane puse să execute ordinele, ca pe vremea împuşcatului!

Pe pereţii reci, din granit, în cadrul grinzilor străvechi, groase cît mijlocul unui bărbat solid, unele din ele de pe vremea cînd în Crîngaşi se întindea un crîng des, rămăşiţă a codrilor Vlăsiei, iar domniţele în ilice de barşon şi căbăniţe tivite cu blană de jder se plimbau în caretă pe bîrnele podului Mogoşoaiei, umbrele lor descriau racoursiuri groteşti, capetele păreau aplatizate din profil, nasurile lungi de un cot şi membrele comprimate în zigzaguri butucănoase.
− Acum du-te, am mult de lucru şi e trecut de prînz... du-te acasă, ai grijă de gospodărie şi lasă problemele astea cu poliţia, că nu pot să-mi facă nimic rău, da? Îmi promiţi?

Analena aprobă în tăcere, frecînd una din dale cu vîrful cizmei, apoi îl întrebă:
− Dar promiţi şi tu că o să fii prudent şi o să ai grijă de tine, ca atunci cînd trăia maică-mea? Măcar ai mîncat ceva astăzi?
− Da, mi-a adus Bogdan o lipie, două cepe şi o bucată de caş, el asta mănîncă, mă şi mir cum poate ciopli toată ziua cu dieta asta!
− E tare de tot Bogdan!
− Da, e tare... dacă am avea încă zece-cincisprezece ca el, ar fi nemaipomenit, ţara asta ar fi mai curată, politicienii mai corecţi, oraşele mai frumoase, cîmpiile arate pînă la ultimul petic de pămînt, pădurile ar rămîne întregi, cu cerbii, căprioarele, rîşii, mistreţii, lupii şi urşii netulburaţi şi nemediatizaţi, rîurile nu ar ieşi din matcă inundînd sute de case în fiecare primăvară, nimănui nu i-ar fi foame şi copiii toţi, indiferent din ce familie ar proveni, ar umbla în haine curate şi ar merge în fiecare zi la şcoală... hai, du-te acum, mîine trec şi eu pe acasă ca să văd ce faceţi! Costi cum se simte, e bine?

Fata îşi aranjă grăbită şuviţele mătăsoase care-i alunecau pe faţă, înainte de a răspunde cu o voce aparent neutră:
− Nu, nu e bine deloc, iar l-a apucat obsesia aia a lui cu seriile Fibonacci, n-a dormit de mai bine de două zile şi n-a vrut să înghită pastilele cu carbonat de litiu, a trebuit să-l duc din nou la clinica lui Hortopan!

Cînd ieşi, Bogdan îi făcu un semn vesel, înălţînd dreapta cît o lopată, în cealaltă ţinea o bardă cu care descojea o buturugă.
− Stai liniştită, am eu grijă de el! Dacă îndrăznesc să vină aici, nu-i las să se atingă nici măcar de-un fir de păr din capul lui, fii sigură... le arăt baltagul ăsta şi vor înţelege imediat: cine ridică sabia de sabie va pieri... iar dacă n-o să-nţeleagă rostul tăişului am să le zic aşa: caiafelor, ştiţi voi cine a fost înaintea lui Iosua, a lui Ehud înjunghietorul de împăraţi, a lui Ghedeon cu ai lui fraţi, a lui Eli şi a lui Samuel bătrînul, a marelui Solomon înţeleptul ce a luat sabia ca să despice copilul speranţei? A fost El, Iisus, şi numai el, înaintea tuturor... înaintea focului cel veşnic aprins, înaintea luminii, a pămîntului şi a apelor despărţite, înaintea tuturor seminţiilor scoase din lut, a fost El... înaintea lui Pilat din Pont, a lui Edgar Hoover şi a procurorului şef al parchetului general, a fost Iisus, slăvit fie-n veci numele Său!
− Aşa să faci, Bogdane, am încredere-n tine! spuse Analena, posacă, grăbindu-se spre poarta din fier forjat pe care intrase.

Cînd ieşi în stradă şi o luă spre piaţa Rosetti, îşi aminti că uitase să-l roage pe Dragoviştean să o însoţească pe la opt în Camino Club unde fusese angajată să danseze în seara aceea.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer