Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Oameni de pîslă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oameni de pîslă (IX)


Dan Recheşan

03.03.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Agentul principal Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. Şeful lui, Răduleasa, este nerăbdător şi îi cere rezultate care să permită reţinerea acestuia. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. O fotografie din tinereţe a lui Dragoviştean îl face pe Bălosu să îl recunoască: un chitarist care îi jignise cu ani în urmă spunînd că poeziile sale sunt pline de emoţii desuete. Bălosu dă un anunţ matrimonial, la care răspunde Analena, zisă Bionsela Ponce de Leon, dansatoare. Se întîlnesc la Universitate şi aceasta îi dă un memory stick pe care e un videoclip bizar, cu nişte adolescenţi prinşi într-un fel de ritual tribal. Răduleasa îi explică lui Bălosu că poliţiştii sunt oameni de pîslă, pentru că se ocupă de protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese. Bălosu are un vis romantic cu Bionsela. Cînd Bălosu află adresa lui Dragoviştean, o găseşte în casă pe Bionsela. Aceasta îi spune că locuieşte cu un unchi iubitor de cărţi şi îl invită să mai treacă pe la ea. Bălosu îi povesteşte că a visat-o, ea spune că dacă visul nu a fost decent nu îl mai primeşte în vizită. Bionsela merge la Hanul cu Tei pentru a-l avertiza pe Drăgan de vizita poliţistului.

9.

Comisarul şef Răduleasa împinse draperiile grele din velur purpuriu care-i barau calea, adevărată cortină de teatru şi îşi învîrti privirea prin încăperea somptuos decorată cu mobilier în nuanţe de fildeş şi aur vechi, cu sfeşnice uriaşe din bronz patinat, covoare în care se afunda talpa pînă la gleznă şi plină de antichităţi contrafăcute. Se apropie curios de un acvariu mare cît o cadă vetustă în care picotea un crocodil cu solzii decoloraţi, pipăi neîncrezător blana unui leopard împăiat încremenit pe un butuc şi-şi aprinse un Kent căruia, după obiceiul său, îi rupse filtrul. De după o uşă mascată de imitaţia unui sarcofag egiptean din perioada celei de-a optsprezecea dinastii, se ivi un bărbat obez, cu tenul gălbui şi ţeasta rasă înţolit într-un halat din mătase albă cu ciucuri auriţi care-i întinse o palmă pufoasă şi transpirată.
- Ce plăcere, dom' comisar-şef în persoană, plescăi grasul din buzele-i unsuroase, cu ce pot să vă fiu de ajutor?
- Ce mai faci, bă, Boktan, cum îţi merg afacerile?
- Mulţumesc lui Dumnezeu, Allah, Moses şi lui Sakyamuni, binişor, nu pot să mă plîng!

Boku Boktanof, proprietarul clubului Camino şi a unui lanţ de restaurante cu specific oriental îi făcu semn să se aşeze pe una din pernele din piele marochinată răspîndite pe podele, apoi se prăbuşi icnind pe o sofa. Bătu din palme şi o fetişcană oacheşă, de cel mult şaptesprezece ani, costumată în baiaderă, le turnă cafea în nişte ceşcuţe cît găoacea unui ou prinse în filigean de argint.
- Uite de ce am venit, io, la tine, spuse Răduleasa stingîndu-şi chiştocul în zaharniţă, tu trebuie să ştii toate curvele de lux ce se fîţîie prin metropola ciobanului Bucur...

Boktanof rîse de i se cutremură toată osînza pîntecului revărsat:
- Dacă vroiai o fetiţă era suficient să mă suni, nu trebuia să te deplasezi în persoană pînă aici!

Poliţistul scoase din buzunarul sacoului său Armani stickul pe care i-l înmînase Analena agentului principal Bălosu şi i-l întinse:
- Uită-te la chestia asta şi spune-mi dacă recunoşti vreo pipiţă!
- Ce nu fac eu pentru dumneata, aş trece şi Marea Neagră înot dacă ar fi lac rusesc!

Chelia îi luci ca o bilă de popice bine lustruită cînd se aplecă gîfîind şi scoase de sub o măsuţă de abanos un laptop cu capacul placat cu platină. Vîrî memory stick-ul în el şi se scărpină gînditor la subraţ şi pe burtă în timp ce viziona clipul.
- Eiii, o ştii pe vreuna, spuse Răduleasa nerăbdător rupînd filtrul altei ţigarete, ce zici?

Boktanof îl privi jignit, cu ochii mijiţi, îngustaţi de pungile de grăsime care-i atîrnau sub pleoape:
- Ce dracu, băi Rică, de cînd ne ştim noi... zece, doisprezece ani? De ce vii cu rahaturi de-astea la mine, eu nu mă ocup cu aşa ceva, sunt un investitor cinstit!
- Eşti cinstit pe mă-ta! Ştii că pot să-ţi închid prăvălia cît ai clipi pentru trafic de carne vie!? Hai, ciripeşte, că n-am timp!

Celălalt oftă cu un pufăit lung ca foalele dezumflate ale unei forje:
- Pe-asta brunetă, Bionsela, am angajat-o dansatoare exotică la Camino Club, are program diseară!

Răduleasa se ridică, strivi mucul Kentului de o carpetă scumpă, de samarkand şi-l plesni cu familiaritate peste obrajii unsuroşi:
- Vezi, amice, că nici n-a fost aşa greu... vin pe la zece s-o văd, să-mi rezervi un separeu!

Cînd dădu să iasă se opri între faldurile grele, purpurii ale draperiilor ca şi cum şi-ar fi amintit din întîmplare un fleac:
- Era să uit, comisionul meu pe luna-n curs mi l-ai dat?

Grasul pufăi din nou şi scoase de sub halat un teanc de bancnote verzi, prinse cu un elastic, numără zece bucăţi cu portretul lui Benjamin Franklin şi i le întinse.
- Hai, mai bagă cinci sutare, nu te zgîrci, spuse rînjind neîndurător Răduleasa, şi nu uita, diseară-s invitatul tău!

Cînd ajunse la sediu, scoase din cotorul gol al unui dicţionar o sticloanţă în formă de ţărăncuţă o porţie generoasă de lichid gălbui şi-l gîlgîi scurt. Rîgîi lung, îşi vîrî în gură o lamă de chewing-gum şi răcni:
- Agent Bălosu, pas alergător la mine! după care începu să răsfoiască un dosar cu coperţile pline de pete unsuroase, fără să-şi ridice privirea cînd cel apelat înţepeni dinaintea biroului.

De cînd părăsise casa Analenei, Cornel Bălosu se simţea ca-n transă, cerul i se părea mai senin, aerul mai pur, străzile şi clădirile mai arătoase, feţele oamenilor mai prietenoase şi-n general viaţa mai frumoasă şi lipsită de neajunsuri.
- Ce rînjeşti ca prostu', se răsti superiorul său, stai jos şi citeşte-mi ultimul tău raport!
- Acum, domn comisar? Nu l-am terminat, mai am cîte ceva de adăugat!
- Eşti tîmpit sau îndrăgostit? Raportează-n morţii mă-tii ce ai de raportat sau te trimit să dirijezi circulaţia în Alexandria... aia din Teleorman, nu din Egipt!

Cu chiu cu vai, cel apostrofat atît de macabru, scotoci prin porthart, scoase o foaie cam mototolită şi începu să citească încet, corectînd ici cu colo sau subliniind cîte un cuvînt-două cu un creion roşu, bont.
"În cursul zilei de joi anu' curent suspectul Drăgan Dragoviştean a fost depistat în curtea Hanului cu Tei unde sa întreţinut jumătate de oră cu numitul Bogdan Grozavu. de profesie artist popular şi cu diaconul stagiar Zorel Rusalin Cărămidaru, de la biserica Cuibul cu Barză, de pe Ştirbey vodă. Din audierea materialului înregistrat a reieşit că cei trei, deşi sunt de confesiune ortodoxă au idei mistice neconforme cu tradiţia creştină şi canoanele reglementate de b.o.r. aşa că s-a continuat operaţiunea de recepţionare, în scop preventiv, aşa cum reiese din..."
- Ce-mi îndrugi acolo, ce-s aiurelile astea? izbucni Răduleasa. Vino cu ceva concret, că pe aiuriţii ăştia cu noul Ierusalim îi ştiu demult, îs nevinovaţi, n-ar face rău niciunei gîze!
- Permiteţi să raportez, am considerat că e util să ştiţi, atît artistul popular cît şi candidatu' la popie au intenţia să destabilizeze marea masă a credincioşilor prin activităţi subversive care îndeamnă la nesupunere faţă de cultul oficial!
- Aşa, şi? Ce-o să facă, dau foc la moaşte, mîzgălesc icoanele cu vopsea, toarnă vitriol în agheasmă şi cianură-n prescuri?

Bălosu ridică din umeri şi continuă să buchisească.
... "după cum reiese din procesul verbal al incidentului din ziua de bobotează, anul curent, cînd crucea aruncată, conform tradiţiei în Dîmboviţa a fost măsluită în scopul denigrării instituţiilor de cult, fiind confecţionată din polistiren placat cu furnir imitaţie de fag şi umplută cu plumb, nu din lemn curat aşa cum se obişnuieşte în mod curent. De asemenea s-a constatat că în aceeaşi zi, pe la prînz, în curtea locaţiei amintite s-au descărcat dintr-o camionetă Renault o cantitate mare de cherestea, circa juma de metru ster, carton, foi de placaj, pînză metraj şi nealbită trei baloţi mari şi vopsea de diverse culori şi sortimente..."
- Da, şi ce-i cu asta, mormăi Răduleasa plictisit, aprinzîndu-şi cea de-a nouăsprezecea ţigaretă cu filtrul rupt din ziua aceea, eu ce concluzii să trag?
- Dacă-mi permiteţi, eu cred că suspecţii, conduşi de Dragoviştean ăsta, care e capu' răutăţilor, au de gînd să construiască un locaş de cult, neortodox, în care să-şi facă mendrele, să adune proleziţi, să zăpăcească lumea şi să pună beţe-n roate autorităţilor!
- O biserică din carton şi pînză nealbită? De ce nu tabernacolul legii din hîrtie de ambalaj? Să fim serioşi... şi de altfel nici nu-i treaba noastră, Bălosule, dacă tipii n-au autorizaţie de construire îi înşfacă oricum controlul de stat în construcţii, ce dracu'! Altceva mai ai?
- Nu, asta e tot pe moment, dacă apar date noi, am să le consemnez post factor!

Răduleasa se hlizi înveselit:
- Cum ai zis mă, post-cum?
- Post factor, să trăiţi, adică în funcţie de factorii care vor apărea pe parcurs!

În timpul acesta, cît agentul principal îi lectura superiorului său datele din raport, din care lipsea, cu bună ştiinţă, informaţia referitoare la vizita în casa de pe Aleea Vegetaţiei, Analena intra pe poarta unei clădiri cu faţada octogonală vopsită în culoarea plămînului de viţel de pe Vasile Lascăr, colţ cu Icoanei. Urcă cu paşi repezi treptele altădată somptuoase, trecu de un geamlîc cu ocheţii plesniţi şi lipiţi cu leucoplast şi întrebă o femeie în vîrstă, în uniformă bleu ponosit de infirmieră cu un polonic şi găleată plină cu ciorbă în mîini.
- Domnu doctor Hortopan e-n cabinet?
- De un' să ştiu eu, spuse aceasta morocănoasă, poate e, poate nu e, poate nici nu vrea să se ştie unde-i!

Fata împinse o uşă, două, trei la rînd pînă cînd într-a patra încăpere găsi un bărbat între două vîrste, îmbrăcat într-un halat din molton care fluiera deasupra unei cuştii largi în care ţopăiau două-trei mierle şi o stăncuţă cu penajul jerpelit. Cînd auzi scîrţîitul uşii se întoarse şi îi zîmbi, cu toate cutele feţei sale limfatice, păstoase, iar smocurile de păr stufos şi vopsit în arămiu tizian care-i încadrau fruntea pleşuvă se înfoiară vesele, ca peruca unui clovn.
- Încerc să le dresez ca să intoneze Primăvara lui Vivaldi, se scuză el, dar e tare dificil, nu pot să le fac să cînte în cadenţă şi n-au noţiunea de contrapunct!

Analena suspină privind cu tristeţe păsările încarcerate:
- Am venit să văd cum se simte fratele meu!
- Da, sigur spuse Hortopan, frecîndu-şi palmele grăsulii pătate de pistrui, să mergem în rezerva unde l-am cazat!

Ieşiră din salonul care mirosea tare a găinaţ şi pene încinse şi conduse de-a lungul unui coridor slab iluminat pînă-n dreptul unei uşi din metal. În timp ce descuia lacătul care o zăvora spuse tot zîmbitor, de parcă explica unui ţînc existenţa unei comori misterioase:
- Pe vremuri acesta locul acesta adăpostea un fel de depozit de alimente şi ustensile de bucătărisit: condimente şi coloniale de tot felul, oale şi cazane, un întreg arsenal casnic, încă miroase a nucşoară şi a bulion. L-am cazat aici fiindcă e mai mult loc, în salonul în care stătea iniţial a umplut toţi pereţii!

Fata privi peste umărul lui, pereţii care ar fi avut nevoie urgentă de o zugrăveală, plini de mîzgălituri, opera unui tînăr costeliv şi brunet, îmbrăcat doar în pantaloni de pijama din stambă vărgată, care, rămase nepăsător de apariţia lor, continuînd să aştearnă cu o bucată de cărbune şiruri de cifre şi simboluri misterioase pe tencuiala mucegăită.
- Din păcate, i-a revenit vechea obsesie cu numerele lui Fibonacci, şopti aşa-zisul medic, eu am încercat de toate: moxe, împachetări cu nămol, muzică barocă, i-am dat şi un abac, am încercat chiar să îi abat atenţia spre geometria imaginară a lui Lobacevski, dar fără niciun rezultat!

Ea suspină adînc, gata să-i dea lacrimile, apoi se apropie de cel care mîzgălea şi îi atinse umărul gol.
- Costi, ce faci, eşti bine... să-ţi aduc ceva data viitoare? Muzică, dulciuri, cărţi, reviste sau ceva bun de papa?

Băiatul îşi trecu mîinile prin părul vîlvoi şi mîrîi agresiv:
- Mă deranjezi, tocmai calculam ecuaţia diferenţială a recursivei lui phi şi tu mă-ntrerupi cu tîmpeniile tale!

Se ridică şi se îndreptă spre peretele opuse pe care începu să aştearnă cu frenezie cifre, linii şi vortexuri strîmbe.
- Vedeţi, din punct de vedere ştiinţific, ceea ce face este valabil, s-ar putea chiar să realizeze o descoperire uluitoare şi să ia premiul Nobel, dar noi trebuie mereu să dăm cu bidineaua în urma lui, pe toţi pereţii clinicii, ceea ce creşte enorm costurile de internare... dacă aţi putea face o donaţie am cumpăra şi un electroencefalograf nou!

Analena scoase un portofel bărbătesc, uzat şi burduşit înmînîndu-i stîngace tot conţinutul lui.
- Nu puteţi să-i daţi barem cîteva coli de hîrtie şi un pix?

Dresorul de mierle clătină din căpăţîna lui mare, în timp ce netezea bancnotele şi le aşeza una cîte una în buzunar, iar privirea ghiduşă de clovn părea să-i contrazică mina preocupată şi tristă:
- Nu putem risca, am avut pacienţi care au încercat să se sinucidă înghiţînd ghemotoace smulse din saltea, un pix în clinica mea este considerat o armă letală!

În timp ce se îndrepta cu gîndurile aiurea spre staţia autobuzului o sută treizeci şi trei se ciocni de un bărbat de talie mijlocie, dar bine legat, cam la cincizeci-cincizeci şi cinci de ani, cu ochi negri, iscoditori şi părul vîlvoi care căra o sacoşă enormă din rafie. Dădu să-l ocolească dar celălalt îi spuse:
- Aniluţo, ce-i cu tine, tu, fătuco?

Îl privi surprinsă, apoi exclamă:
- Dom' profesor Petriceu, dumneata erai? Nu v-am recunoscut în primul moment... ce mai faceţi, cum o mai duceţi cu sănătatea?

Ion Petriceu îşi bombă pieptul şi-şi încordă bicepşii:
- Ca un atlet, niciodată n-am fost mai în formă ca acu'... beneficiile vieţii la ţară, ce vrei....mă scol la cinci-cinci jumate, dau la animale, am douăzeci de moţate ouătoare şi tot atîtea raţe, sap prin grădină, culeg legumele, după aia, mănînc zdravăn de prînz, numai alimente produse în regie proprie, mă învîrt o oră-două prin livadă sau prin vie, am şi cincizeci de butuci, numa soi nobil, crîmpoşie, furmint şi fetească neagră şi înainte de nouă îs în pat, chiar şi vara!

Fata îşi ridică sprîncenele negre, codate:
- Aţi renunţat la scris, nu mai frecventaţi cenaclul Eutherpe?
- La ce bun, e pierdere de vreme, e plin de neica-nime şi fete bătrîne ofticoase şi ofticate pe-acolo!? Habar nu au care e diferenţa între un iamb şi-un troheu şi care nu l-au citit nici măcar pe Pessoa sau pe Prévost, ce să-ţi mai zic!

Cînd sosi autobuzul ticsit de călători se urcară împreună. Petriceu îşi croi drum prin mulţime, îmbrîncindu-i şi pocnindu-i peste picioare pe pasageri cu sacoşa, făcîndu-şi loc pînă găsiră găsiră o banchetă neocupată. Sporovăiră o vreme pînă la Foişorul de Foc, unde Analena coborî, fără să observe că unul dintre călători care o urmărise tot timpul călătoriei cu luare aminte, un bărbat aparent solid dar cu musculatura flască şi părul încărunţit vopsit în blond pai, îmbrăcat într-o cămaşă havaiană şi bermude, coborî odată cu ea.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer