Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Oameni de pîslă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oameni de pîslă (X)


Dan Recheşan

10.03.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Rezumatul capitolelor precedente: Agentul principal Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. Şeful lui, Răduleasa, este nerăbdător şi îi cere rezultate care să permită reţinerea acestuia. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. O fotografie din tinereţe a lui Dragoviştean îl face pe Bălosu să îl recunoască: un chitarist care îi jignise cu ani în urmă că poeziile sale sunt pline de emoţii desuete. Bălosu dă un anunţ matrimonial, la care răspunde Analena, zisă Bionsela Ponce de Leon, dansatoare. Se întîlnesc la Universitate şi aceasta îi dă un memory stick pe care e un videoclip bizar, cu nişte adolescenţi prinşi într-un fel de ritual tribal. Răduleasa îi explică lui Bălosu că poliţiştii sunt oameni de pîslă, pentru că se ocupă de protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese. Bălosu are un vis romantic cu Bionsela. Cînd Bălosu află adresa lui Dragoviştean, o găseşte în casă pe Bionsela. Aceasta îi spune că locuieşte cu un unchi iubitor de cărţi şi îl invită să mai treacă pe la ea. Bălosu îi povesteşte că a visat-o, ea spune că dacă visul nu a fost decent nu îl mai primeşte în vizită. Bionsela merge la Hanul cu Tei pentru a-l avertiza pe Drăgan de vizita poliţistului. Răduleasa află că Bionsela e dansatoare la Camino Club şi decide să meargă cu Bălosu să o vadă.

10.

În faţa uşilor din sticlă albăstrie de la Camino Club, comisarul şef al brigăzii f.i.p. îi spuse agentului principal Bălosu:
- Stai dracu mai drept pe tocurile alea şi nu te mai scărpina-n cur!
- Mă strîng dresurile, dom comisar, ce să fac? se văicări acesta, călcînd anevoie în escarpinii înalţi. Se deghizase în florăreasă, purta o fustă largă în stil andaluz, un bolero strîmt în care îndesase două şosete rulate, o perucă cu bucle lungi de culoarea antracitului şi ţinea în braţe un coş cu lalele multicolore. Răduleasa purta şi el un costum de tweed, borsalino gris, ochelari negri, opaci şi îşi lipise o mustăcioară gen Clark Gable sub nas.
- Fii antenă, eu intru, da' tu rămîi cu florile la intrare! Sub nicio formă, repet, da' sub nicio formă să nu te prind că dai vreun semn că ne cunoaştem, că te detaşez cu slujba la gardienii publici, să dai afară muştele din Cişmigiu!

Bălosu schiţă un salut, dar comisarul şef îl pocni peste mîna ridicată la tîmplă, mîrîind un "termină, băi, tîmpitule" apoi luă o lalea din coş, înfigînd-o la butonieră şi împinse uşa. Un mulatru de doi metri pe puţin, cu pomeţii crestaţi şi un cercel cît un ghiul în urechea stîngă îi tăie calea:
- Unde merje bos, aveam rezerveişăn?

Răduleasa îi şopti printre dinţi:
- Valea gorilă, normal că am, pe numele de doctor Alban, dacă ai auzit de el!
- Ăuuu, masta, făcu mulatrul, dîndu-se la o parte, băiat de la Nijeria, mult plăcut cum cîntat, helăuuu afrika, welcome, please, take a seat in the lodge!

Sala de circa o sută de metri pătraţi în care intră semăna cu un acvariu octogonal. În mijloc, ringul de dans, cu podele din cristal gros sub care înotau într-o apă colorată artificial în azuriu peşti vii, pe care se zbenguiau cîţiva tineri, mai mult fete decît băieţi, ameţiţi de alcool, înconjurat de un fel de vitrine, tot din geam securizat care ascundeau lojile, treisprezece la număr, iar în dreptul lor opt cuşti înalte, cilindrice, din bare fosforescente în care se vînzoleau animatoarele. Tot decorul era completat de acvarii mari, paralelipipedice, plasate în pereţii lojelor conţinînd cîini-de-mare, meduze, crabi şi caracatiţe care-şi unduiau absente tentaculele prin apa azurie. Răduleasa se furişă în loja cu numărul nouă după ce se asigură, privind circumspect în dreapta şi-n stînga, că nu-l urmărea nimeni. Ar fi fost şi destul de dificil, colcăiala din sală era scăldată într-o lumină albastră, sinistră, care de-abia te lăsa să distingi contururile mai puţin mijlocul ringului şi cuştile cu trupurile goale ale dansatoarelor. De-abia zăvorî uşa şi se tolăni pe o sofa tapisată cu imitaţie din blană de leopard de mare că îi bîzîi la piept soneria telefonului mobil.
− Ce mă-ta vrei? mîrîi recunoscînd vocea dogită a lui Boktanof, proprietarul clubului Camino.
− Te caută unu blond, cu mutră de gay, zice că te cunoaşte!
− Bine, lasă-l să intre... şi trimite-mi şi o sticlă de tennesse de minim zece ani da' vezi să nu fie din 89' a fost un an rău pentru malţuri!

În urma picoliţei costumate în ondină, purtînd un costum sumar, brasieră şi chiloţei din solzi verde-metalizat apăru un ins mătăhălos dar limfatic, cu faţa păstoasă şi rozalie încadrată de bucle blond-pai sub care răsăreau rădăcinile cărunte. Purta un sacou albastru peruzea, chipiu marinăresc, pantaloni largi, albi şi sandale romane. Un fular corail, atîrnînd pe pieptul gol, epilat şi bronzat la solariu şi un crucifix enorm din argint au repausse îi completau ţinuta dubioasă şi excentrică.
- Mata Hari, rosti el parola după ce fata care aduse băuturile dispăru.
- Sorge! răspunse comisarul şef făcîndu-i semn să se aşeze. Bei ceva, bă Poteraş, sau ar trebui să-ţi spun Willy Cedar?

Blondul se aşeză picior peste picior şi zîmbi onctuos cu buzele suspect de roşii:
- Nu, dragă bond de românia, acum mă numesc Guillaume de Camembert-Rochefort şi sunt econom-stavrofor la abaţia greco-catolică din Neuchâtel!
- Eiii nu mă 'nnebuni, soro, c-or fi mulţi greco-catolici în ţara cantoanelor!?
- Nu prea mulţi dar toţi sunt acoperire... bucuros să te văd, sănătos şi nedesconspirat, amice!
- Nu mai puţin onorat, secătură! Vrei nişte licoare de malţ dublu fiartă? zîmbi comisarul şef turnînd whisky în două pahare.
- Nu, mersic, refuză Poteraş scoţînd o ploscă din polietilenă decorată cu motive populare, am licoarea mea!
- Ţi-e frică să nu te otrăvesc?
- Nu, sunt diabetic, beau doar suc de agave!

Tăcură o vreme privind spectacolul trupurilor aproape goale zbînţuidu-se în cuştile lor fosforescente, Poteraş cu un binoclu de teatru, iar Răduleasa pe deasupra ochelarilor de soare, model mafiot.
- Cu ce treburi prin Românica? rupse el, primul, tăcerea.
- Ai auzit de "noul Ierihon"?
- Poate vrei să zici "noul Ierusalim", un fel de falanster de bigoţi înfiinţat de unul Zorel Cărămidaru!
- Nu, e "noul Ierihon", o armă teribilă pe care o construiesc ruşii, un fel de undă ultrasonică care face praf un zid de beton de o sută de inci de la o mie de mile marine distanţă... turnurile gemene din New York îs un fleac, un joc de copii dacă Ivan dă drumul la chestia asta!
- Tot un visător incurabil ai rămas, bre Poteraş!
- Iar tu, dragă Rică, tot un mincinos incurabil ai rămas... am sursele mele, mi s-a confirmat prin trei canale informatice!
- Ca atunci în Grenada în '89... mare porcărie ne-aţi făcut atuncea, prietene!
- Parcă voi nu! Golful Porcilor, operaţiunea Lam Son, primăvara pragheză, invazia Afganistanului în '79...
- Inchon, revoluţia maghiară din '56, Mogadishu, mujahedinii afgani, intervenţia din Panama, operaţiunea "Furtună-n deşert"...
- Să nu facem istorie!
- Aşa-i, istoria o fac învingătorii, noi suntem simple unelte ale puterii!

Ciocniră şi băură. Pe ring apăru senzaţia serii, Bionsela îmbrăcată doar într-un veşmînt de plasă metalică, argintie sub care trupul ei arămiu lucea ca o statuie din bronz cald.
- Îţi place gagica? rînji Poteraş, arată bine, dar nu se compară cu Ludmila... îţi aminteşti, la Vladivostock erai înnebunit după ea, umblai să găseşti o cadă în care s-o îmbăiezi în şampanie ararat!
- Îmi amintesc... iar tu umblai după curul lui Serioja, atletul ăla blond, campion la săritura cu prăjina, parcă!
- Campion la decatlon, amice... ce vremuri faine, păcat că s-au dus!
- Eram tineri şi necugetaţi, dacă ar fi să mai iau viaţa încă o dată în piept nu aş mai repeta aceleaşi greşeli!

Tăcură din nou o vreme, apoi Poteraş rupse primul tăcerea:
- Spune-mi, poţi să m-ajuţi cu ceva logistică? Pregătesc o lucrare de doctorat despre revoluţiile portocalii... în contrapartidă, mă prind să-ţi instruiesc nişte caralii în tehnica manipulării şi provocarea unor incidente în cazul protestelor populare şi a manifestaţiile de stradă!

Ciocniră din nou, apoi blondul îşi apropie buzele de laleaua înfiptă la reverul celuilalt şi şopti:
- În locul tău, Rică, eu n-aş avea încredere în grasul de Boktanof, pare exact genul de infiltrat al Mossadului!
- Ştiu şi eu, oftă Răduleasa, nu l-am verificat la prepuţ... da, mişto gagicuţa care dansează, ai dreptate e leită Nadejda Şliukhaia aia!

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer