Oameni de pîslă (XI)

Rezumatul capitolelor precedente: Agentul principal Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. Şeful lui, Răduleasa, este nerăbdător şi îi cere rezultate care să permită reţinerea acestuia. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. O fotografie din tinereţe a lui Dragoviştean îl face pe Bălosu să îl recunoască: un chitarist care îi jignise cu ani în urmă spunînd că poeziile sale sunt pline de emoţii desuete. Bălosu dă un anunţ matrimonial, la care răspunde Analena, zisă Bionsela Ponce de Leon, dansatoare. Se întîlnesc la Universitate şi aceasta îi dă un memory stick pe care e un videoclip bizar, cu nişte adolescenţi prinşi într-un fel de ritual tribal. Răduleasa îi explică lui Bălosu că poliţiştii sunt oameni de pîslă, pentru că se ocupă de protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese. Bălosu are un vis romantic cu Bionsela. Cînd Bălosu află adresa lui Dragoviştean, o găseşte în casă pe Bionsela. Aceasta îi spune că locuieşte cu un unchi iubitor de cărţi şi îl invită să mai treacă pe la ea. Bălosu îi povesteşte că a visat-o, ea spune că dacă visul nu a fost decent nu îl mai primeşte în vizită. Bionsela merge la Hanul cu Tei pentru a-l avertiza pe Drăgan de vizita poliţistului. Răduleasa află că Bionsela e dansatoare la Camino Club şi decide să meargă cu Bălosu să o vadă. La club, Răduleasa se întîlneşte cu Poteraş, un spion cu care deapănă amintiri, în timp ce Bălosu rămîne de pază la intrare, deghizat în florăreasă.


După ce comisarul Rică Răduleasa dispăru în bolgiile albastre ale clubului Camino, Bălosu rămase de pază, cu coşul de lalele în braţe pe hol, lîngă reproducerea din stuc poleit a unei venere din milo cu braţele reconstituite. Îl strîngeau groaznic pantofii, iar dresurile de damă pe care le purta îi produceau mîncărimi, aşa că încercă să reflecteze la ceva plăcut care să-i distragă atenţia. Încercă să recite în gînd cîteva strofe din Luceafărul eminescian dar nu-i veniră în minte decît versurile "ce-ţi pasă ţie, chip de lut, dac-oi fi eu sau altul?" Legat de această poezie avea o amintire neplăcută, era în clasa zecea şi colegul său de bancă, Titi Buliga modificase strofa cu pixul în manual într-un gen absolut jignitor pentru marele poet naţional: "ce-ţi pasă ţie, chip de lut, dacă te f... t sau nu te f... t!" Cornel îl pocni cu cartea în cap, fiindcă i-o mîzgălise, iar profa de română intervenise şi văzînd porcăria aia îi lăsase pe amîndoi corijenţi.

Bodyguardul care se fîţîia pe hol se apropie şi se hlizi spre decolteul său:
- Ce face fetisa?!

Îi întoarse spatele făcîndu-şi de lucru cu florile din coş, a căror petale începeau să se ofilească, dar mulatrul se apropie şi-i puse o labă pe fese, fără niciun echivoc:
- Femeia roman place la mine, Joogokubwa avut mult prieten femei şi fetise frumoz de la romania! Vrei să culci cu Joogo, beautiful nzuri?

Îl îmbrînci şi spuse încruntat:
- Lasă-mă-n pace, sunt logodită!
- Ooo, no problem Joogo avut mult logodnica şi soţia!

În acel moment atenţia le fu distrasă de un Alfa Romeo Junior 1300 de culoare roşie care frînă lîngă intrare. Dinăuntrul maşinii se rostogoli o arătare umană bizară, de înălţimea unui copil de opt-nouă ani, gheboasă şi cu capul disproporţionat de mare faţă de restul corpului. Era înţolit într-un costum de mătase oliv, purta o cămaşă violetă, o cravată oranj, o pălărioară neagră din fetru, cum poartă mafioţii în filmele hollywoodiene şi ghete de cowboy cu botul ascuţit din piele albă. Mulatrul îi tăie calea, dar piticul îi spuse: "o aştept pe Luana, e animatoare!" Le făcu amîndoura cu ochiul, "Luana e nevastă-mea" şi începu să se plimbe legănat, păşind cu picioruşele lui crăcănate pe dalele lucioase din granit compozit.

Bălosu se afundă din nou în reverie şi un şir de întîmplări disparate îi năvăliră în cap: gustul fad al grisului cu lapte plin de nisip care-i era servit în mod invariabil de cină la internatul şcolii profesionale, mingea de fotbal pe care i-o cumpărase taică-su, de altfel singurul cadou pe care i-l făcuse înainte de a dispărea definitiv din viaţa lui şi care îi fusese furată a doua zi, excursia în munţii Bucegi cu organizaţia u.t.c. cînd seara, pe platoul Babelor în umbra hîdă a Sfinxului îi declarase unei fete cu ochelari şi pieptul plat "am să te păstrez în sufletul meu toată viaţa!" sau momentul de neuitat al depunerii jurămîntului militar, cînd, întristat de faptul că era singurul din contingentul său pe care nu-l vizitase nicio rudă apropiată sau vreun prieten să-l asiste la eveniment se îmbătase cu rom şi bere, umplînd apoi de vomă tot coridorul în drum spre grupul sanitar.

Piticul se proţăpi în faţa lui, cu mîinile-n şold:
- N-ai o ţigară? Încerc să mă las, Luanei nu-i place cînd îmi pute gura a tutun, dar nu reuşesc oricît aş vrea!

Scoase din buzunarul fustei două Kenturi ori de cîte ori bea cafea cu şeful său, acesta îi arunca şi o ţigară dar cînd se aplecă să şi-o aprindă de la Ronsonul aurit al piticaniei, acesta îl prinse de sutienul îndesat cu cîrpe şi pipăindu-i-l constată:
- Nu eşti femeie, şmechere!

Se sperie că fusese atît de uşor desconspirat dar piticul urmă înveselit:
- Nicio problemă, nu te dau eu de gol, am cunoscut mulţi travestiţi celebri, toţi băieţi de gaşcă, n-aveai treabă cu ei, după ce-şi dădeau jos ţoalele de muiere erau oameni ca toţi oamenii!

Pe urmă, coborî vocea, conspirativ:
- Să-ţi spun un secret: eu o dublam pe Gigi Marga în tinereţe, ştiu cum e... ai idee ce era cel mai greu? să port jartiere, îmi tăiau circulaţia periferică şi mi se umflau picioarele de credeam că mor... o dată, cînd era răcit, l-am dublat la voce şi pe Luigi Ionescu, fermecător tip, avea priză la femei, ceva de speriat!

Smulse o lalea din coş şi începu să cînte fals, cu un glas gutural şi piţigăiat: "lalele, lalele, frumoasele mele lalele, cît îndrăgesc aceste flori, cu chipul în multe culori, lalele, lalele, sfioasele mele lalele..."

Vru să găsească o scuză, eventual să-i explice că el nu era un profesionist şi n-avea intenţii murdare cînd fără niciun avertisment, dinăuntrul acvariului se auzi o bubuitură puternică, însoţită de ţipete disperate şi clincănit de cioburi. Se repezi înăuntru, după ce, cu o abilitate neaşteptată îl evită pe mulatrul care încercă să-l placheze ca la rugbi şi dădu de o privelişte care-i tăie suflarea: o parte din lojele de sticlă erau ţăndări, pereţii erau afumaţi pînă-n tavan, podelele leoarcă erau pline de peşti cu măruntaiele sîngerînde, iar fetele care dansau în ring, urlau înspăimîntate cu perucile pîrlite şi feţele pline de funingine. Bălosu făcu ceea ce fusese instruit să facă într-o astfel de situaţie. Scoase din sîn un fluier şi începu să ţivlească strident. În cîteva secunde în Camino Club năvăli un grup de patru inşi cu cagule negre, conduşi de colegul său Flinteşteanu.
- Blocaţi toate ieşirile, răcni asumîndu-şi rolul de coordonator al acţiunii, pipăind sub fuste, revolverul cu aer comprimat împrumutat de la Flinteşteanu. Acesta preluă ordinele, gîfîind, gata să-i pleznească bojocii, de cum alergase într-acolo:
- Gogule, e groasă rău, bosul e undeva pe-aici, prin zonă într-o misiune ultrasecretă!
- Ştiu, trebuie să-l evacuăm urgent, că dacă a păţit ceva e nasol, adio grupul operativ filaj-înregistrare-prelucrare şi pensiile noastre speciale!

Mascaţii arestară deja un grup de suspecţi dintre spectatori şi încercau să-i pună cătuşele unui ins obez, chelios, îmbrăcat într-un kimono decorat cu dragoni albaştri, caricatural de strîmt şi scurt pentru talia lui care se zbătea ţipa isteric: "am paşaport diplomatic, sunt cetăţean israelian, am imunitate, faceţi o mare eroare, îl cunosc pe domnu chestor, am să fac plîngere şi la parchet!"

Fliteşteanu se aplecă icnind, culese o zdreanţă arsă şi o amuşină îndelung:
- Cocktail molotov, Gogule, să mor io dacă greşesc!
- Bine că nu s-a extins focul, că trebuia să chemăm şi pompierii şi ştii cum îs ăia, îşi bagă şi ei nasu' peste tot ca să simtă ei importanţi.
- Să chem şi dubele, avem fo douăzeci de arestaţi, ce facem cu ei?

Bălosu îşi scoase peruca, şosetele din sîn şi-şi aruncă escarpinii strîmţi din picioare:
- Du-i la circa trei de poliţie, îi anchetăm ulterior!
- Cu fetele ce facem, le reţinem şi pe ele?
- Nu fii prost, Flintă, fiecare dintre ele are cîte un peşte cu pile barosane, n-avem nevoie de încurcături în plus şi de altfel, cred că ele n-au nici un amestec, ăla de a azvîrlit bomba era un neadaptat social, un frustrat care ura muierile la maxim! Bine că nu e nimeni grav rănit!

Cînd situaţia se calmă, ambulanţa şi autospecialele poliţiei pline cu arestaţi se retraseră şi toate reintrară aparent în normal, Bălosu se îndreptă lipăind desculţ către Dacia în care îl aştepta Flinteşteanu gîndind mulţumit: "Şefu o să mă felicite pentru promptitudinea cu care am intervenit, cine-ştie, poate mă propune şi pentru o primă, mai ştii dacă nu voi fi şi decorat!?" şi deodată în minte îi veniră versurile nepieritoare: "Tu vrei un om să te socoţi, cu ei să te asameni, dar piară oamenii cu toţi, s-or naşte iară oameni."