Arunc-o pe soră-mea din tren

Bărbatul porneşte brusc maşina de tuns - moment în care capra tresare ca lovită de o revelaţie.
"Paştele mă-tii! Dacă nu stai la tuns, Tuţi, cum să te mai urc eu în vagon liniştit? Stai dracului odată, că te şi îmbrac după. Pe urmă nu scoţi niciun sunet în vagon şi - una-două - ne şi văd ajunşi la Paşcani. Poate chiar înainte să vină naşul. Of, Tuţi, Tuţi... Dă-te aşa, să-ţi fac perciunii!"

Capra asculta, parcă hipnotizată, parcă obosită, parcă raţională, în cele mai nebănuite sensuri cu putinţă. Bărbatul părea realmente satisfăcut. Se ocupase bine de ea. Tuţi nu numai că nu scotea sunetele unei capre obişnuite, ba chiar învăţase - în ritmul ei, bineînţeles - să zică "bună seara" şi "mă scuzaţi". Avea, totuşi, câteva prelungiri specifice pe vocalele finale. Dar treceau neobservate de cele mai multe ori.

Era curent în gangul în care bărbatul termina de tuns patrupedul. Ochelarii de soare, baticul şi rochia bufantă erau deja pregătite. După tactul omului se înţelegea că nu era nici prima nici ultima dată când aplicau metoda neconvenţională de urcat în trenuri. De altfel, în Paşcani aveau şi să rămână preţ de câteva luni bune. Iarbă nouă şi alt pământ pentru ea. Un nou job la uzină pentru el. Totul la distanţă de numai câteva ore.
"Ai să stai la geam. Dacă îţi e curent mă lingi pe ureche şi facem schimb de locuri, în linişte. Ne punem în spate direct, pe ultimul set de scaune. Faţă în faţă cu ieşirea dinspre baie. Să mă asculţi întocmai şi să îţi pleci capul când e forfotă pe culoar. Explicaţiile le dau eu, în caz că lucrurile se complică."

Tuţi era deja gata să defileze pe picioarele din spate, la braţ cu bărbatul misterios. Peronul nu era nici pe departe pustiu. Din când în când se mai agăţau de rochia ei complimentele unor străini. Capra le şi răspundea uneori. "Mulţumeeesc". Bărbatul simţea nevoia să adauge şi el, când voia să se asigure că totul merge conform planului, "Vai, bunico, ce răguşită eşti". Urma să o calce finuţ pe tivul care atârna - semn că de acum trebuia să tacă din gură un timp.

Iată-i, deci, trecuţi de treptele vagonului. Trecuţi de coridorul îngust. Aşezaţi. Bărbatului i se face somn, dar situaţia e de aşa natură încât ar prefera mai degrabă să îşi adoarmă capra.

Inducţie: capra adoarme - începe să sforăie - sforăitul o dezumanizează şi mai mult - lumea din vagon începe să arunce priviri dubioase - tipul începe şi el să tuşească - acoperă, relativ, fundalul sonor al vietăţii de pe scaunul de lână - pentru început - sunt la clasa a II-a - la clasa a doua oamenii nu au pretenţii - bărbatului i se pare că a văzut un bichon undeva în vagon - speră să fie cât mai departe - începe introspecţia severă - mustrări de conştiinţă - îşi imaginează deja amenda babană din partea controlorului - apoi cea din partea protecţiei animalelor - ideatic - vor fi amândoi aruncaţi din tren - capra nu va şti să spună decât "mulţumesc" şi "bună ziua" - măcar o să fie politicoasă în orice situaţie critică - bărbatul o va călări înspre apus - când o va împinge cu călcâiele, capra va învăţa să înjure - involuntar - dacă o va călări prin pustietate toată noaptea (căci va ocoli cu siguranţă orice aşezare, de ruşinea poveştii încă neîntâmplate), vor ajunge să fugă de răsărit - lumina soarelui o să îi înghită din spate - şi cum vor mai intra ei în Paşcani?

Nu! Sub nicio formă capra nu trebuie să adoarmă. Dacă nu cumva...
"Băga-mi-aş! Tuţi! Tuţi, dragă... Scoală-te! Scoală-te imediat! Pfuuu..."

Bărbatul începe să îşi zgâlţâie capra. Aceasta, vădit deranjată, îşi întinde piciorul proaspăt epilat şi ascuns sub rochia cu voaluri cu toată puterea în coapsa stăpânului. "Mulţumeeeesc."

Circul nu apucă să se întâmple. În jur lumea doarme, croşetează, lucrează în word, sau chiar se joacă popa prostu' peste rândurile de scaune. Se aude şi binecunoscutul "Apă minerală, bere, bake-rolls, covrigei" din partea tipului venit cu aprovizionarea. În tren miroase a iarbă, fapt care o agită din ce în ce mai tare pe Tuţi...

Încă o oră jumătate până la sosire. Soseşte controlorul gras, descheiat până la buric, transpirat pe sub mustaţa lui deasă şi tuciurie şi la subsiori. Cu repulsie faţă de noul venit, bărbatul misterios îşi ghionteşte - strategic - capra. Cea din urmă îşi lasă capul în jos. Omul întinde ambele bilete. Sunt capsate. Controlorul face un semn arătând cu degetul către bereta ce îi acoperă sprâncenele. Îşi scoate la iveală fruntea îmbrobodită de transpiraţie. Le urează "sărut mâna" şi "drum bun". Răspunsul caprei se potriveşte ca turnat şi de această dată. "Bună ziua. Mulţumeeesc."

Sosirea în Paşcani umple peronul de freamăt. Demascarea caprei are loc la imediata coborâre, în văzul tuturor. Prostia omului este - cel puţin în contextul ăsta - iertată în faţa prostiei celorlalţi. Triumfător, el ţine un discurs despre neatenţia lumii, despre prostia multora, de care se foloseşte ori de câte ori are ocazia. Mâine-poimâine o să urce un porc şi o să fie privit cu o absenţă şi mai mare. Când mai-mai să i se urce toată lumea în cap, deranjată de cuvintele spuse, ceva cu totul binevenit se întâmplă.

Ca de obicei, e de datoria caprei să încheie într-o notă politicoasă, cu singurele două cuvinte pe care le ştie.
"Nu eşti prost să îţi înveţi capra să facă ce tu nu eşti în stare!" i se spune, dispreţuitor, din partea mulţimii întregi. Dar omul e deja coborât. Tuţi e deja coborâtă şi ea. Naşul îşi face o cruce mare. De atunci se zice că pipăie pe toată lumea. Să se convingă care e om şi care nu.

Bărbatul jubilează la gândul întâmplării. "Tare te mai iubesc eu pe tine, Tuţi." îi zice "Te-aş lua şi la starea civilă, dar ar trebui să te învăţ să zici şi DA".

"Arunc-o pe soră-mea din tren!" se aude glasul unui copil de-o şchioapă către mama lui. Apoi se aude un sunet strident de sticlă spartă. Peronul amuţeşte. Dar asta e de acum altă poveste. Câte ciudăţenii într-un singur tren!