Poem asupra singurătăţii dintre oameni

îngropaţi-vă singurătatea
la poalele unui deal
treceţi apoi neînsoţiţi
preţ de câteva săptămâni
poate luni
să vă udaţi singurătatea
uitaţi-vă în jur
dacă nu se uită nimeni
îngropaţi-o şi pe cea cu care aţi venit
cine ştie - poate -
cineva se va ivi pe urmă
ca din pământ

lăsaţi tristeţea într-un pahar peste noapte
acoperiţi-o cu un ciorap negru de bumbac
dacă veţi trage cu ochiul imediat în zori
veţi vedea tristeţea înmugurită
aşa că e cel mai bine să nu vă uitaţi
peste încă o noapte
uneori chiar peste încă o noapte
tristeţea o să putrezească
iată ceea ce vă interesează cu adevărat

reveniţi cu tristeţea lăsată la putrezit
la poalele dealului iniţial
dacă dealul dumneavoastră nu s-a prefăcut în munte cât aţi lipsit
singurătatea v-a fost de mărime mică spre medie
dacă din întâmplare au crescut nuci
e semnul clar că orice se vindecă
pun pariu că nici drumul acela din partea stângă a imaginii
nu v-a atras atenţia până acum
drumul acela e bătătorit de paşii celor
care şi-au îngropat - la rândul lor -
singurătăţile prin împrejurimi
nu e niciun secret
toată lumea a trecut pe acolo

lăsaţi speranţa la fermentat
într-un borcan de 800
într-o încăpere neaerisită
burduşită cu amintiri
importante sunt drojdia
apa uşor sărată câteva boabe de muştar
două linguriţe de oţet
şi numărul de musculiţe care se adună -
pe ele le îmbată speranţa dumneavoastră
pe când
pe dumneavoastră vă îmbată
numai alcoolul şi o altfel de aglomeraţie
cea din cârciumile centrale
- nu doar centrale -
unde oamenii beau cot la cot
de singurătate şi de tristeţe
împreună în gândul supravieţuirii

când e gata de fermentat
mirosul speranţei trecute o să intre
în pereţii micului dumneavoastră
apartament-studio decomandat
veţi simţi atunci dorinţa să treceţi
pentru ultima oară
pe la poalele dealului înalt

veţi privi lung noua urbe formată
noua apă a fostei singurătăţi
filtrată de reţeaua centrală a aşezării
(doar chiuvetele oraşului şi-au păstrat
dreptul să ofteze)
din fericire
veţi ţine de mână o doamnă
ocazional câte doi-trei copii pe care îi iubiţi
nucii s-au transformat în parcuri de nuci
şi nimeni nu se plimbă singur pe acolo
niciodată

poate vă întrebaţi
unde s-a ascuns iubirea în toată vremea asta
a stat la maturat împreună cu fericirea
în beciuri din care nimeni nu o scotea
decât la evenimente sau sărbători
ca orice alte rarităţi cu care te poţi doar lăuda
în faţa multora care fac zgomot şi atât

viaţa limpede şi plăcută pe care aveţi
impresia că o trăiţi
e nimic mai mult decât o amânare a orizontului
cu alte dealuri -
sume de tristeţi mici
medii mari
intercalate cu alte sume
de speranţe iubiri fericiri
mici medii
sau mari
de noroc şi infinit
încercări sublime de a trăi
şi de a face un scop din ceva mai mult

recviemul o să vină simplu
încununând toate acestea
veţi ajunge un nuc
un deal o apă un borcan de 800
în braţe cu singurătatea pe care aţi îngropat-o
la naştere
ca într-un abis nedefinit al sinelui
un scâncet de copil
"noi am mai fost pe aici"
vă veţi spune - mergând - cu mâna stângă în cea dreaptă
veşnicia plânge pe umărul dumneavoastră
obosită şi dezamăgită
scuturaţi-vă
măcar puţin