Oameni de pîslă (XIII)

Rezumatul capitolelor precedente: Agentul Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. Şeful lui, Răduleasa, îi cere rezultate care să permită reţinerea acestuia. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. O fotografie din tinereţe a lui Dragoviştean îl face pe Bălosu să îl recunoască: un chitarist care îi jignise cu ani în urmă spunînd că poeziile sale sunt pline de emoţii desuete. Bălosu dă un anunţ matrimonial, la care răspunde Analena, zisă Bionsela Ponce de Leon, dansatoare. Răduleasa îi explică lui Bălosu că poliţiştii sunt oameni de pîslă, pentru că se ocupă de protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese. Bălosu are un vis romantic cu Bionsela. Cînd Bălosu află adresa lui Dragoviştean, o găseşte în casă pe Bionsela. Bălosu îi povesteşte că a visat-o, ea spune că dacă visul nu a fost decent nu îl mai primeşte în vizită. Bionsela merge la Hanul cu Tei pentru a-l avertiza pe Drăgan de vizita poliţistului. Răduleasa află că Bionsela e dansatoare la Camino Club şi decide să meargă cu Bălosu să o vadă. Dragoviştean îi spune Bionselei că gruparea sa şi a părintelui Cărămidaru încearcă să boicoteze alegerile. Bălosu vrea să meargă la o ghicitoare pentru a afla un răspuns într-o problemă personală.


Seara, în cele calde şi senine îndeosebi, după ce soarele apune, iar umbrele se întind peste şesuri, coline şi măguri împădurite şi aerul e răcorit, spălat de colbul zilei, pămîntul respiră altfel şi pare animat de o viaţă secretă. Nu e vorba de creşterea invizibilă a firului de iarbă, nici de cea a gîngăniilor care foşgăie prin fîn ori a rîmelor care sapă-n ţărînă, indiferente la ciclul lumină-ntuneric, e forţa primordială care împinge seva vie în toate, iar uneori puterea ei face să răsară din tină şi să danseze pe maidane de sînziene, ielele, cu sîni şi coapse lăptoase, ori cîte o herghelie de lăcuste uriaşe, fumurii ca cele din apocalipsă, caii morţii care aleargă tropăind peste cîmp de Sîntoader. Pe vremuri, în triunghiul cuprins între bulevardul Grigorescu la vest, Liviu Rebreanu la nord şi parcul Titan la sud se întindea un larg bărăgan nearat, pe care nu creştea firicel de iarbă sau legumă, oricît s-ar fi străduit zarzavagii locului, numai buruieni firave şi ciulini ca pe sărături. În vremea ciumei lui Caragea, pe la 1812, aici s-au săpat gropi umplute mai apoi cu var în care erau aruncaţi ciumaţii, unii dintre ei încă respirînd fără ca nicio faţă bisericească să le binecuvînteze. Multă vreme molima a continuat să bîntuie şi să secere mii de vieţi, fiindcă ploaia spăla macabrele vărelniţe şi ducea morbul în pîraiele dimprejur, în puţuri şi cişmele din care se adăpau oamenii şi vitele. Dacă treci în toiul nopţii pe stradelele şi aleile din zonă ţi se poate năzări, ca şi cum ar fi aievea, cum din grădini, dintre tufe şi rădăcinile pomilor se iscă un abur iute, mirosind puţin a putreziciune şi a var nestins, iar arătări aburoase albe, translucide şi fără chip se prind de mîini şi se învîrt în cerc, ca într-o horă a damnaţilor. Babele zic că-s sufletele ciumaţilor care n-au linişte fiindcă n-au avut parte de o înmormîntare creştinească şi care bîntuie locul cerşindu-şi pacea, iar cel sau cea care intră-n vorbă cu umbrele acelea îşi pierde pe veci liniştea şi-l munceşte gîndul să-şi curme cît mai degrabă viaţa. Pe o astfel de noapte între aleea Zăvideni şi uliţa asfaltată prost a străzii Cozia se furişau două umbre vînăte, una dintre ele slabă şi de statură mijlocie, cealaltă mătăhăloasă, lăbărţată peste uluci. Cînd intrară pe aleea Vegetaţiei, cea slabă şopti:
- Eşti sigur că ţine descîntecul, dacă a greşit baba vreo boscoane?
- Dă-i drumu' odată, Gogule, nu te mai codi atîta, că mi-e somn de-mi pică ochii în gură, spuse cea grasă, uite a răsărit şi luna, poate ne vede dracu careva şi ne facem de rîs!

Bălosu, căci el era, însoţit de hahalera de Flinteşteanu se apropie de gard îşi vîrî deştele într-o cutie ce conţinea sînge de cocoş negru şi mînji temelia, apoi boscorodi: "Aşa cum bate din aripi cocoşu' şi cîntă-n noapte, aşa să te ridici şi tu, Analena, iar după ce te ridici şi la mine în pat să vii cît ai clipi!" Repetă spusele astea de nouă ori, îşi făcu cruce pe dos cu stînga şi apoi zise:
- Dacă tot am venit pînă aici, hai s-aruncăm un ochi şi-năuntru, să văd ce face fata!
- Eşti nebun, fără mandat? Dacă ne vede un vecin şi face plîngere la chestorul general? Barem de n-am fi în uniformă, mai zic!

Inspirat de ideea lui, Bălosu îşi lepădă vestonul, nădragii şi ghetele şi numai în izmene se apropie de cerdac:
- Stai de şase că eu trec repede-n revistă casa!

Cu ajutorul unui briceag SwissArmy, suvenir de la un simpozion pe teme de siguranţă cu poliţia din Ţara Cantoanelor, deschise binişor broasca şi se furişă înăuntru. Ascultă, fără să respire zgomotele din casă, dădu ocol uşilor, iar după ce se convinse că nu era nimeni înăuntru aprinse o lanternă chioară şi începu să cotrobăie prin bibliotecă. Un fulger portocaliu blănos trecu peste prag şi, stuchind, îi sări în ceafă. Era cotoiul fetei, Parsival, care păzea casa în lipsa stăpînei ca tizul său paladin neînfricat şi plin de devotament. Cînd ieşi din curte, după cinci-şase minute, plin de zgîrieturi pe mîini şi obraz, Bălosu îi spuse tovarăşului său:
- Cred că ne-am scos, prietene, am dat lovitura, ne iartă şefu' de circulaţie!
- Cum aşa, Gogule, pe ce te bazezi!
- Pe asta, spuse el, arătîndu-i un caiet gros, cu coperţile legate în piele neagră, uite-aci, spovedania lui Dragoviştean... ştiam eu că-i musai să dau de el, ăştia suspecţii intelectuali ţin mereu un jurnal în care scriu de-a fir în păr tot ce fac şi ce gîndesc!