Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Înaltă ordine de idei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Povestea semitragică a clientului 100 sau survolaj deasupra unui cuib de flamingo


Alberto Păduraru

15.04.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Bună ziua, clientule 100! Te informăm că ai fost înregistrat gratuit la tombola lunară sponsorizată de Nivea. Te rugăm să verifici datele deja introduse în formularul ataşat. Dacă totul corespunde, apasă "Submit" şi aşteaptă verdictul. Sperăm că luna aprilie este luna ta norocoasă!

Cu prietenie,
Echipa M.I.

"Clientul 100... Clientule 100? Al 100-lea client este rugat să se prezinte în ceapa mă-sii! Să-şi ridice nimicul ăla de gel de duş împachetat într-o hârtie aproape igienică. Cine e, mă', clientul 100? Asta sunt eu pentru voi? Un număr? N-ai cum să faci avere cu tâmpenia asta de tombolă lunară. Bienală să fie - tot nu merge aşa. Nimic nu merge aşa. Niciodată, frăţioare!"
- cam aşa se derulau gândurile unui individ tipic din cartierul central al oraşului, pe vremea când încă mai existau câteva lucruri gratuite pe lumea asta. Tipul stătea tolănit în fotoliul imens de birou. Îl lăsa să se învârtă de la balansul picioarelor. De fiecare dată când poziţia lui se alinia cu monitorul, se holba cu oarece urmă de speranţă la emailul binevoitor de la echipa M.I.
Dacă recitea sintagma "clientule 100" fără să se enerveze de nicio culoare, lucrurile căpătau sens aşa, dintr-o dată.

"Mi-am dat eu vreodată vreo dată la nenorociţii ăştia? Am completat vreun formular cu caracter personal? Da, mi-a plăcut făina voastră. 5 stele! Dar de aici până la adresă. Nume, prenume. Sex. Ei, hai că asta nu e aşa greu de ghicit. Număr de telefon. CNP. Bag seamă că liber nu mai poţi să fii nici dacă vii pentru o amărâtă de franzelă. Din vorbă în vorbă, fata de la casă află că ai un frate cu doi ani mai mare. Căruia, întâmplător sau nu, o cumnată de-a ei i-a făcut nişte teste ADN. Că doar acolo lucrează, cu asta se ocupă. Confidenţialitate la mâna a doua, ce să zici şi tu acum.
Rămâi perplex cu bananele în mâna stângă şi tot ce îţi răsună în cap sunt cuvintele alea generice - CE MICĂ E LUMEA, DOMNULE! - da, da, domnişoară e mică. Dar de la mică până la a şti că mă mai cheamă şi Florin e, cu siguranţă, o îmbârligătură de toată mirarea. Numele ăsta e al treilea şi nici măcar nu am fost botezat aşa. Nu e trecut în acte oficiale. Dar ştiţi cum e, e suficient să ai un vecin care ţi-e şi prieten din copilărie şi ai pus-o."

Pentru posteritate. Profilul individului ăstuia generic se materializează în arhetipul unui adevărat Florin. Din comoditatea unei identităţi o să îl numim astfel de acum. Florin... Florin Popescu? 34 de ani. Are un frate cu doi ani mai mare. XT... Soţie. Copii - nu. Sex - masculin. Cumpărătorul lunii martie. Clientul 100. Fictiv? Desigur.

"Doamne, iartă-mă! Cum au ajuns ăştia să mă cunoască în halul ăsta de precis? E de-a dreptul de speriat cum evoluează lucrurile. Un dezastru."

Florin se învârte în continuare în scaun. Emailul primit parcă emite fotoni de toate culorile dintr-o dată. Îi soarbe sufletul prin monitor, de parcă ar culege informaţii concomitent cu momentul mişcării de spin cu scaunul.
Fost student la ştiinţe politice, actualmente şomer. Are fibrilaţii în cazul unei odihne lacunare şi nu se preocupă prea intens de alimentaţia lui. A avut două mari momente de libertate în viaţa lui. Unul într-o dacie break pe malul Dâmboviţei şi altul când a furat dacia break de la un service aproape de malul Dâmboviţei. Tinereţea conţine şi informaţii pe care nu ar trebui să le scrii niciodată, de pildă, într-un formular.

Pe măsură ce îşi reactualizează existenţa, Florin nu reuşeşte să îşi dea seama dacă ceea ce îi trece prin minte e doar o frântură din formularul de pe email, sau propria experienţă. Devine din ce în ce mai absent, până când pare că se contopeşte cu scaunul rotativ.

"Eu am pupat odată o fată în Bucovina într-un lift şi după ne-am dus în spatele bisericii să băgăm covrigi cu muştar şi mama a crezut că am icter, pentru că se uscase muştar pe toată faţa mea până să ajung acasă. Şi nici nu s-a dus tot de la prima spălare. Nu îmi mai aduc aminte... Sărutul din lift a fost de un miros îngrozitor, pentru că de aşa natură era spaţiul. Dar bine că pe atunci eram liberi să facem orice. Acum până şi libertatea costă. Am dat doi lei alaltăieri să le umplu de rahat hala din piaţa mică. La propriu. Au mărit taxele pe pungi şi pe chibrituri. Au deschis magazine de colţ care fac tombole lunare cu produsele care expiră. Sau nu. Sau da."

Care e secretul lor? De ce îţi respiră în ceafă? De ce îţi atribuie un număr şi - eventual - te fac să plăteşti pentru numărul ăla? De ce nu se reabilitează fântânile şi cişmelele care erau odată pe unde treceam cu bicicleta? Ca să îmbutelieze şi mai multă apă, normal. Acum iei amendă dacă treci cu bicicleta prin aceleaşi locuri.
Un individ obişnuit are calitatea uluitoare de a fi îmbuteliat şi vândut la o tombolă, sau înscris într-o cursă care îl epuizează. De cursă afli mult mai târziu, ce-i drept.

CE MICĂ E LUMEA, DOMNULE! Pot să jur că şi de dumneavoastră am profitat în autobuz, la o coadă la bancă, la poştă. Spun asta pentru că nu am mai făcut ceva de drag de mult. Atâta, poate. Doar cei care mai scriu sau cântă sunt liberi. La o adică, raportul trebuia să fie gata de ieri, eşti conştient, nu-i aşa, Florin? Pardon, clientule 100.
Un formular potrivit rezolvă, la vremea lui, multe probleme. Ştim totul de când ne naştem şi comparăm statistici, dar nu ştim spre ce ne îndreptăm, nici cât ne ia, nici cât ne costă. Şi nu ştim nimic cu adevărat.

Singura certitudine e că scaunul o să se oprească, din fericire, din învârtit. Florin o să cadă pradă capcanei întinse tuturor clienţilor. Va câştiga nenorocitul ăla de şampon, un salam picant, uneori poate chiar o dacia Duster. Va fi fericit în liniştea căminului lui.

- pe fundal zgomotul a patru ustensile destinate construitului grămadă - bărbatul îşi lasă scaunul să încetinească de la sine, ridicându-se -

"Tata a fost un om grozav. A îmbătat un papagal rârâit - care deja avea probleme când încerca să articuleze litera C - şi încerca să îl înveţe alfabetul. Exact ca oamenii, papagalul prindea mai uşor înjurăturile dintre litere. Veneau firesc. De la A la Z se succedau nenumărate înjurături. Papagalul le imita pentru că înţelegea starea tatălui care le spune - inconştient. Şi el se simţea epuizat. La ce bun să înveţi o pasăre să înşire literele arhiauzite deja în cuvinte? E deja mult prea umanizat tot procesul. Mai bine te bucuri că te înjură şi că o face mai bine decât ai fi reuşit tu într-o mie de ani."

După lungi serii de gânduri, iată că a venit şi ziua tombolei. Bărbatul somat de email să se prezinte la sediul central M.I. nu era de găsit. În ziua aia nici măcar în propria casă nu era. Nici în oraş.
Era preocupat să îşi repornească maşina la a 15-a cheie pe un drum pustiu de la marginea unei păduri. Nu era, în fond, aproape de nimic. Se gândea - în timp ce arunca înjurături în stânga şi în dreapta - la povestea cu tatăl său şi papagalul. Acolo, în locul ăla specific, se simţea cel mai liber din toată viaţa lui - după liftul ăla din bucovina, desigur.

- la un moment dat se opreşte din încercarea constantă de pornire, cu mâna fixată pe potenţiometrul casetofonului de bord - casetofonul anunţa, parcă într-un vis ciudat, ceva despre dispariţia clientului 100. Bărbatul - Florin - râdea copios.

"Degeaba îmi dau toate datele şi jonglează cu ele pe posturile locale. Cum ar fi să fiu la capătul lumii şi să nu mă mai poată ajunge nimeni? Adevărul este că în viaţa asta nu am câştigat nimic niciodată."

1,78 şi 76 de kilograme. Uite ceva ce nu îşi amintea să fi citit în formularul ăla. Şi dacă a minţit pe toată lumea? Dacă nu e cine e, şi nici cine crede că e, dar nici cine se vrea a fi. Sau, mai rău, dacă a fost minţit tot timpul.
La tombolă oricum ar fi nimerit şamponul, ca de fiecare dată, şi poate că ar mai fi vândut o parte din el. Din el cel adevărat.

Am trăit fiecare seară a fiecărei zile cu şi din cele mai frumoase amintiri pe care le-am făcut de-a lungul vieţii. Am trăit din nou şi din nou şi din nou şi din nou şi din nou în mai nou.

Dar mereu am avut câteva secunde în care m-am făcut mic lângă lucrurile cu care nu m-am mai întâlnit aproape niciodată. Sau cu care m-am întâlnit prea puţin. Scrisul e, totuşi, un lucru care a rămas. Şi nu mă aşteptam. Nu mă mai obosesc să citez. Aşa sunt şi eu. Bine, nu chiar aşa. Cu câteva mici variaţiuni, dar ideea... Ideea e că sunt la a 15-a cheie, bine? Şi simt constant că am făcut de toate, dar că, de fapt, nu am făcut absolut nimic.

- scaunul începe să se învârtă mai tare de unul singur şi cade - pereţii se învârt şi ei, odată cu mine - îmi dau câteva palme, să mă asigur că nu am băut nimic - mi-am scris mie un email în care am pus toate astea şi încă multe altele -

Survolaj deasupra unui cuib de flamingo. Vreau să scriu despre cealaltă şi - câteodată - despre ce a fost mâine. Dar un lucru ştiu sigur. Dacă mâine clientul 100 ar primi un email în care să i se dea posibilitatea să ia viaţa de la început, cu deciziile oarecum resetate, ei, bine...
Aş apăsa că vreau, dar - paradoxal - aş face totul exact la fel. Mi-aş construi destinul exact la fel. Şi totuşi... Dacă nu aş fi luat bananele alea de la supermarket, viaţa mea ar fi arătat altfel?

P.S.: Se pot sări aberaţiile despre Dâmboviţa dacii break taţi dresaj de papagali lifturi piaţa mică practic da, SE POATE SĂRI TOT TEXTUL. / Înlocuirea cu alte aberaţii de tipul celor de mai sus şi completarea eventuală sunt recomandate.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer