Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Înaltă ordine de idei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cu susul în jos


Alberto Păduraru

22.04.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Decor simplu. Un balansoar orientat perpendicular pe direcţia publicului , dar nu central. Pe fundal se aude Tame Impala - Feels Like We Only Go Backwards.


(Un băiat îmbrăcat în costum cu papion intră în scenă cu o servietă. Muzica nu se opreşte. Băiatul aruncă servieta pe spate şi se îndreaptă către balansoar. Se aşază şi începe să împingă cu picioarele să se înalţe. Repetă de câteva ori.)

1. JOSUL

Băiatul: Sunt sus de tot. Acum sunt jos de tot. Iar sus de tot. Iar jos de tot. Şi sus! Şi jos! Şi jos! Şi sus!

Se opreşte, ca şi când ar fi avut o revelaţie. Începe să împingă mai apăsat cu picioarele în pământ. Totodată, încearcă să lungească atât cât poate durata unei urcări cu balansoarul. Nu mai dă atenţie josului şi susului. Acum se precipită când ajunge la mijloc.

Băiatul: Sunt la mijloc! Uite, uite! Sunt la mijloc! (se grăbeşte să termine de zis până să ajungă jos de tot.) La mijloc nu se întâmplă nimic, sincer. Mă aşteptam eu. Ei! (iar începe să fredoneze) Jos! Mijloc! Sus! Mijloc! Jos! Mijloc! Suuus!

Se opreşte, ca şi când ar fi avut o revelaţie. Îşi dă seama că pentru fiecare jos-sus zice de două ori mijloc. Pentru personaj e un detaliu cât se poate de important.

Băiatul: Şi eu ca prostul credeam că mijlocul e inutil. Şi uite că el se zice de două ori. Mijloc mijloc mijloooc mijlociu mijlocitor mijloc miez mijloc centru jumătate de două ori mai puţin mijloooc! (cântat, după cum simte pe moment) De două ori se zice! Ba nu! De câte ori vreau eu. Dar să începem de jos!

Încă un ciclu în care balansoarul urcă. La coborâre, băiatul trânteşte picioarele ca să marcheze momentul. Se dă jos de pe acesta, liniştit.

Băiatul: Jos se întâmplă aşa de multe, de exemplu şcoala, sau joaca, sau dansatul. Oamenii toţi se întâmplă aici jos. În afară de tata, care e aviator. Dar câteodată se mai întâmplă şi el aşa. Câteodată... Mda. Mă dor gleznele, ce mă fac?

Se repede către servieta pe care a aruncat-o la început. Scormoneşte în ea şi găseşte o cârjă. Se uită la ea fără să se mire absolut deloc.

Băiatul: Asta e de piraţi. E momentul să fim piraţi.

Se învârte în jurul balansoarului cu piciorul stâng în aer, ţopăind cu dreptul. Cântă ceva care, la început pare o bâlbâială continuă. Abia apoi capătă sens.
"Sunt un pirat rău
Cu adevărat
O să îţi pară rău
Că nu m-ai evitat
O să îţi vin de hac cu al meu cârlig
Trebuie să mă gândesc unde să ţi-l înfig
Am un papagal beţiv şi suntem amici
Beau cot la cot cu el rom din sticluţe mici."

Cântă de două ori propria invenţie, a doua oară mai tare, mai repede şi mai mândru de ce a ieşit. Apoi sprijină cârja de balansoar şi îşi aminteşte despre ce vorbea.

Băiatul: Jos, jos de tot e întuneric. E înfricoşător. Eu am descuiat odată boxa să îmi iau bicicleta singur. Jos e şi super nasol să fii singur. De aia eu nu suport să fiu în josul clasamentului de la şcoală niciodată. Cel puţin nu dacă nu e şi cel mai bun prieten al meu acolo cu mine. Şi nici dacă mi se spune "Dă-te jos din copacul ăla imediat!" nu ascult. Cu toate astea, îmi place să cred că sunt un copil cuminte. Adică, cel puţin, să mi se spună asta. Că dacă nu mi se spune, nu mai ştiu ce să cred.

Băiatul se urcă pe balansoar. Începe să se dea din nou pe el, singur. Pe fundal se aude din nou Feels Like We Only Go Backwards. De aici înainte, melodia marchează momentele cheie, când băiatul se plictiseşte pur şi simplu să vorbească şi hotărăşte să se legene ceva mai mult timp.

(În scenă intră al doilea băiat, îmbrăcat într-un tricou în dungi şi cu nişte pantaloni scurţi. Nu contează culoarea. Băiatul poate să fie gras sau nu, dar preferabil ar fi să fie măcar puţin durduliu.)

Băiatul nou: Mi-e sete, bă! Ai cumva nişte suc necarbogazos la tine?
Primul: Din întâmplare, nu. Ce e ăla măcar? Auzi, "necabrozogos"! Parcă ar fi o boală.
Al doilea: Fără acid, bă! Că de la pepsi sau altele cu acid începe să îmi bată inima tare tare şi îmi vine să mă bat cu cineva pur şi simplu. Pe urmă leşin, dar poa' să fie şi mai rău. Uneori nici nu mai pot să dorm la prânz!
Primul: Auzi... Tu... Mai şi vomiţi? De la alea "cabrogozoase", vreau să spun.
Al doilea: Uneori da, doar că...
Primul: Uaa! Tare. Vreau să văd.
Al doilea: Ce să îţi zic!
Primul: Eu n-am mai auzit pe nimeni cu o problemă ca a ta. De aia te şi întreb, în scop medical şi informativ.
Al doilea: Ha ha! Deci ai, sau nu ai?
Primul: Tu apă bei? Sau vomiţi şi de la aia şi ai voie numai suc fără niciun farmec?
Al doilea: Şi apă, bineînţeles...
Primul: Păi eu sunt prost? Auzi? Ai fântâna fix peste drum şi uite-aşa eu nu mai trebuie să mă ridic de aici. Ce?
Al doilea: Nimic... doar că... eu nu am voie să...
Primul: Voiai să mă mut eu. Să mă dau jos să caut sticla cu apă. Şi tu să îmi iei locul în balansoar.
Al doilea: În primul rând, eu nu am voie să traversez singur. Şi doi - balansoarul are două locuri, prostule.

Băiatul nou-venit începe să râdă cu atâta poftă încât îşi dă capul prea repede pe spate şi începe să urle deodată, cu mâna la nas. Îi curge sânge. Primul băiat nu înţelege, aşa că îl suspectează din nou că vrea cu orice preţ locul lui din balansoar.

Primul: Bă, tu chiar vrei locul ăsta, este? Ţi-l las imediat, nu te mai preface şi tu atâta!
Al doilea: Îmi curge sânge! (Plângând) Îmi curge sânge!
Primul: Bine. Te cred pe cuvânt. Dar vezi, că dacă doamne-fereşte nu e aşa, promit că o să îţi curgă de la mine. Şi dacă alergi şi te sui te zgâlţâi până vomiţi şi te ţin sus, ca să împroşti mai tare. Hahaha!
Al doilea: Te rog... un şerveţel!

Primul băiat înţelege că e serios, aşa că se repede la servietă şi aruncă lucrurile din ea cât colo până dă de pachetul de şerveţele.

Primul: Ia mă, ia mâna să văd. (îngrozit) Iaaax, doamne ce scârbos! Ai şi muci! Dacă ştii că faci din astea, stai acasă! Faţa ta îmi întoarce stomacul.
Al doilea: (se ridică; era întins pe scenă) Şi uite că totuşi m-ai ajutat! Nu eşti chiar atât de rău cum vrei să fii.
Primul: Nici tu nu eşti chiar un întorcător de stomac. (îl bate pe spate) Combinaţia de fluide e oarecum şmecheră. Serios!
Al doilea: Nu încerca să te scoţi acum... Auzi? Lasă asta... De ce e aşa de important locul ăla pe balansoar?

Primul băiat îl întoarce cu spatele, îl prinde de umăr, apoi face un gest cuprinzător cu mâna către priveliştea imaginată de spectatori. Cei doi vorbesc tare unul cu altul, cu spatele.

Primul: Ce vezi?
Al doilea: Ăăă... Un bloc turn?
Primul: Exact! Un bloc turn. Atât. Un simplu şi monoton bloc turn.

Îl întoarce cu faţa la public. Repetă gesturile.

Primul: Acum ce vezi?
Al doilea (uimit): Uaaaau!!!
Primul (îl imită): Uaaaaau!!! (rămân cu gurile căscate o secundă. niciunul nu dezvăluie ce vede.) Înţelegi?
Al doilea: Acum da! Ce tare! Eu nu prea eram atent niciodată la lucruri din astea.
Primul: E unul dintre motivele mele preferate de balansat. Vin aici des şi îmi imaginez tot felul de lucruri.
Al doilea: Şi pot să mă dau şi eu cu tine în balansoar?
Primul: Ăăă... Sigur. Dar pe partea cu blocul, dacă îţi convine.
Al doilea: E ok. În general nici nu prea am cu cine să mă dau pe aici. Fie.

Cei doi aleargă spre balansoar şi încep să se joace împreună. Ca orice copii, au şi uitat de răutăţile de mai-nainte. >În timpul următoarei discuţii ce se consumă, balansoarul nu se opreşte.
Se aude Tame Impala - Feels Like We Only Go Backwards. Cei doi se dau timp de câteva zeci de secunde, apoi fondul sonor scade, treptat.

2. MIJLOCUL

Muzica se opreşte şi îi surprinde pe cei doi râzând.

Primul: Fii atent! Numără susurile, josurile, mijlocurile. Nu e ceva ciudat la mijloc?
Al doilea (râzând): Ceva e putred la mijloc! Sau chiar în Danemarca! Hahaha.
Primul: Ba în nasul tău, mă! Vorbesc serios! Auzi? E jos mijloc sus MIJLOC jos! Am descoperit şi eu mai devreme. Vezi să nu cazi pe spate!
Al doilea: Chiar e serios! Ştii ce cred eu? Cred că orice e la mijloc se întâmplă de mai multe ori. Şi mai cred că lumea preferă să fie în centrul atenţiei.
Primul: Da! Ca ăia care vin şi cer sucuri "necabrogozoase" şi după se tăvălesc pe aici în sânge şi muci! Hahaha!
Al doilea: Deloc amuzant! Încetează! (furios, răstit.)
Primul: Băi, eu glumesc, să ştii! Eu chiar cred că i se poate întâmpla oricui.
Al doilea: Am ameţit puţin. Vrei să luăm o pauză?
Primul: Ok.

Cei doi coboară şi se aşază undeva mai aproape de buza scenei. Al doilea băiat observă cârja căzută lângă balansoar şi îl ghionteşte pe primul.

Al doilea: Şi cu asta ce e? Avem amândoi secrete? (Pufneşte în râs.)
Primul: Nu, nu! E de piraţi. Eu o folosesc atunci când vreau să fiu pirat. Am şi propriul meu cântec de pirat. Vrei să îl auzi?
Al doilea: Da. Aşa cred.
Primul: Nu eşti prea convins... Jură-te pe onoarea ta de pirat adevărat că nu ai să râzi de mine!
Al doilea: Dar eu nu sunt...
Primul: Ne ocupăm şi de tine mai târziu. Jură-te.
Al doilea: Jur...
Primul: Aşaaa??
Al doilea: Pe onoarea mea de pirat fals...
Primul: Nununu!! Nu PIRAT FALS, pirat A DE VĂ RAT! Altfel ai să primeşti blestemul marinăresc şi nu ai să mai poţi cânta niciodată!
Al doilea (speriat): Pe bune, băi?? Atunci...
Primul: Nu, mă, ce-i cu tine? Eşti prost? Hai, continuă!
Al doilea (solemn): JUR PE ONOAREA MEA DE PIRAT A DE VĂ RAT!
Primul: Aşa! Bun bun! Dacă râzi ai să te trezeşti cu un cârlig în dos... Imediat ce fac rost de cârlig. (râde.)
Al doilea: Hai, Pirat Prostescu', arată-mi cântecul ăla odată!

Primul ia în mână cârja. Ridică piciorul stâng, ţopăind cu dreptul. Face întâi o tură de încălzire în jurul balansoarului. Deja se aud chicotelile celuilalt.
"Sunt un pirat rău
Cu adevărat
O să îţi pară rău
Că nu m-ai evitat
O să îţi vin de hac cu al meu cârlig
Trebuie să mă gândesc unde să ţi-l înfig
Am un papagal beţiv şi suntem amici
Beau cot la cot cu el rom din sticluţe mici."

Repetă refrenul de două ori, tot învârtindu-se. >Celălalt nu se poate opri din râs. Râde atât de tare încât îşi dă, inconştient, capul pe spate. La fel de brusc ca prima dată.

Al doilea: Aaaaa! Băga-mi-aş! Băi! Uite cum ne întoarcem!

Primul aruncă cât colo cârja. De data asta e pregătit, se repede la şerveţele. Îl curăţă bine şi de această dată. Cel de-al doilea îşi trage mucii de câteva ori.

Al doilea: Cred că mi-a rămas ceva la mijloc! Simt că am ceva în nas, solid, acolo, care pulsează şi mă sâcâie.
Primul (râde necontrolat, are o criză.): Vrei să spui că ai ceva în... hihihuhuuu... MIJLOC MIJLOC!!!... ahahahaha. Te-ai prins? Că se zice de două ori! Şi unde e? Hihihihuuu... Mai aproape de jos, sau de sus? Te-ai prins? Hahaha... Nu are cum! Că mijlocul e numai unul... Şi totuşi, ia! Ce să vezi! De fapt e mijloc-mijloc! O, doamne! Pfiuuu... Aaha!
Al doilea (nervos): BĂĂĂĂĂĂI!!!! E acolo acolo! LA MIJLOC MIJLOC! MIJLOC MIJLOC MIJLOC MIJLOC!!! (repetă isteric, necontrolat) E mai SUS SUS de JOS JOS, BĂ! E acolo! Am ceva acolo! (panicat) ACOLO ACOLO ACOLO ACOLO EEEE!!!

Îl ia de guler pe primul şi îi strică papionul. Îl zgâlţâie şi îi scuipă în faţă când vorbeşte. Celălalt se şterge de câteva ori peste faţă. Spiritele se calmează în cele din urmă.
Primul (aranjându-şi cămaşa, calm): Poate au fost nişte muci uscaţi! O bilă de muci uscaţi! Şi o piatră să fi fost... ce te-a apucat aşa??
Al doilea (acum realizează ce ieşire a avut mai devreme): Atac de panică. Scuze. Ne mai jucăm?

Primul nu îi răspunde, dar se urcă furios pe balansoar şi începe să împingă cu putere. Se aude din nou Tame Impala - Feels Like We Only Go Backwards.
Celălalt stă şi se uită un timp, în freeze. Muzica se opreşte brusc, iar el porneşte odată cu liniştea, semn că i-a venit o idee
.

Al doilea (ia cârja. ţopăie într-un picior. face o tură de încălzire în jurul balansoarului, care rămâne jos, apoi începe):
"Sunt un pirat rău şi crud
Mereu puntea merg s-o ud
Cei ce peste mări m-aud
Să ia aminte că-s surd
Să ia aminte că-s chior
Şi-mi lipseşte un picior
Necruţător cu orice fiinţă
Fiţi atenţi că mă fac criţă
C-o licoare din alcooale
Şi fluide corporale
Aaaarrrrr"

Refrenul acesta se repetă. Primul băiat începe să râdă zgomotos, cade din balansoar şi se târăşte până la el.

Primul: Ai noroc că eşti amuzant. Şi prost! Şi te-am iertat, dacă vrei să ştii. Ţi-ai spălat toate păcatele. Şi, frate... Pot să spun că eşti un pirat înnăscut.
Al doilea: Deeeci? Suntem ok?
Primul: Da, evident. Prostule! (Râde)

3. SUSUL

De această dată se aude Battles - The Yabba, undeva de pe la min 2:16. Cei doi stau întinşi pe podea, cu genunchii ridicaţi. Arată cu degetul către nişte forme. Plăsmuiri de nori.


Primul: Mereu mă întreb dacă oare este ceva mai sus decât însuşi susul. Nu prea înţeleg de ce oamenii sunt fascinaţi de orice e acolo, dar îmi place şi mie de cele mai multe ori. Adică, nu e ca şi cum ai putea să vezi nori sau stele în altă parte.
Al doilea: Mie mama mi-a spus că noi vedem doar mijlocul susului. Că mai e şi spaţiul cooosmic. Şi, pe urmă, Nimicul.
Primul: Aşa de sus e Nimicul? Păi pe mine când mă întreabă mama ce fac şi îi zic că nimic îmi iau o palmă. Şi asta nu vine chiar aşa... de foarte de sus... Ştii ce zic?
Al doilea: Ba bine că nu! Uite, eu am auzit când eram mai mic nişte poveşti despre un tip care cică a ajuns el foarte sus. Cam aşa de sus (îşi înalţă braţul, orientativ.) Şi tot ce făcea zilnic era să urce până la etajul 3, că acolo stătea. Şi o întreb într-o zi pe mama, când eram în vizită la el, dacă ăsta e ăla de care zice ea că e foarte sus, şi unde naiba e el aşa de sus dacă stă la masă cu noi. La început nu am înţeles de ce nu mai mergea mami la serviciu. După m-am prins că era şeful ei şi că acum era supărat pe ea şi pe mine. Morala e că sus e un fel de altă denumire pentru şef, ştii? Nu e nimeni cu adevărat sus sus. E un mijloc mai tras de păr.
Primul: Pentru mine sus e atunci când vezi apusul din vârful balansoarului, orizontul limpede. Şi vântul parcă bate altfel acolo. E pur şi simplu frumos. Cel mai frumos dintre jos la mijloc şi sus e clar susul.

Primul mai aberează ceva timp, acoperit de fundalul sonor. The Yabba. După vreo 20 de secunde, al doilea băiat începe iar să ţipe.

Primul (aproape aţipind, înainte): Dacă iar îţi curge sânge o să mă enervez groaznic şi te alerg cu cârja aia până ajungi să treci strada singur. Chiar! Bă, ţie nu îţi era sete când ai venit? Ai mai pierdut şi sânge, ştii tu... E cam nasol, îţi zic eu!
Al doilea: Nu, bă, nu! Stai, că nu am nimic! Am adormit puţin şi am visat că mă alergau nişte câini răi... Doamne! Ce plictisitor poţi să fii uneori! (Râde.) Nu poţi să ţii treaz pe nimeni.
Primul (calm, dezmorţindu-se): Nişte câini ai zis?
Al doilea: Da, da! Nişte câini negri, urâţi...
Primul: Ahaa... Ca ăia de acolo? (îi face semn. Într-adevăr, se zăreau nişte câini în depărtare)
Al doilea: Vai, ppfffuuuii! Ce ne facem?
Primul: Eu nimic. Dar tu, dacă vrei să fii în siguranţă, te sui pe partea mea de balansoar, aia. Şi eu pun o piatră mare de cealaltă parte, ca să stai sus mereu. Ok?
Al doilea (speriat): Bine, bine! Hai mai repede, că deja îi simt cum se apropie! Hai, hai!

Se face întuneric în sală, se aud câteva lătrături. Iniţial, al doilea băiat râde de situaţie, convins că niciun animal nu îl poate ajunge. După se gândeşte cum o să mai coboare de acolo.

Primul: Stai liniştit! Sus nu ţi se întâmplă nimic niciodată!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer