Cu susul în jos

Decor simplu. Un balansoar orientat perpendicular pe direcția publicului, dar nu central. Pe fundal se aude Tame Impala - Feels Like We Only Go Backwards.


(Un băiat îmbrăcat în costum cu papion intră în scenă cu o servietă. Muzica nu se oprește. Băiatul aruncă servieta pe spate și se îndreaptă către balansoar. Se așază și începe să împingă cu picioarele să se înalțe. Repetă de câteva ori.)

1. JOSUL

Băiatul: Sunt sus de tot. Acum sunt jos de tot. Iar sus de tot. Iar jos de tot. Și sus! Și jos! Și jos! Și sus!

Se oprește, ca și când ar fi avut o revelație. Începe să împingă mai apăsat cu picioarele în pământ. Totodată, încearcă să lungească atât cât poate durata unei urcări cu balansoarul. Nu mai dă atenție josului și susului. Acum se precipită când ajunge la mijloc.

Băiatul: Sunt la mijloc! Uite, uite! Sunt la mijloc! (se grăbește să termine de zis până să ajungă jos de tot.) La mijloc nu se întâmplă nimic, sincer. Mă așteptam eu. Ei! (iar începe să fredoneze) Jos! Mijloc! Sus! Mijloc! Jos! Mijloc! Suuus!

Se oprește, ca și când ar fi avut o revelație. Își dă seama că pentru fiecare jos-sus zice de două ori mijloc. Pentru personaj e un detaliu cât se poate de important.

Băiatul: Și eu ca prostul credeam că mijlocul e inutil. Și uite că el se zice de două ori. Mijloc mijloc mijloooc mijlociu mijlocitor mijloc miez mijloc centru jumătate de două ori mai puțin mijloooc! (cântat, după cum simte pe moment) De două ori se zice! Ba nu! De câte ori vreau eu. Dar să începem de jos!

Încă un ciclu în care balansoarul urcă. La coborâre, băiatul trântește picioarele ca să marcheze momentul. Se dă jos de pe acesta, liniștit.

Băiatul: Jos se întâmplă așa de multe, de exemplu școala, sau joaca, sau dansatul. Oamenii toți se întâmplă aici jos. În afară de tata, care e aviator. Dar câteodată se mai întâmplă și el așa. Câteodată... Mda. Mă dor gleznele, ce mă fac?

Se repede către servieta pe care a aruncat-o la început. Scormonește în ea și găsește o cârjă. Se uită la ea fără să se mire absolut deloc.

Băiatul: Asta e de pirați. E momentul să fim pirați.

Se învârte în jurul balansoarului cu piciorul stâng în aer, țopăind cu dreptul. Cântă ceva care, la început pare o bâlbâială continuă. Abia apoi capătă sens.
Cântă de două ori propria invenție, a doua oară mai tare, mai repede și mai mândru de ce a ieșit. Apoi sprijină cârja de balansoar și își amintește despre ce vorbea.

Băiatul: Jos, jos de tot e întuneric. E înfricoșător. Eu am descuiat odată boxa să îmi iau bicicleta singur. Jos e și super nasol să fii singur. De aia eu nu suport să fiu în josul clasamentului de la școală niciodată. Cel puțin nu dacă nu e și cel mai bun prieten al meu acolo cu mine. Și nici dacă mi se spune "Dă-te jos din copacul ăla imediat!" nu ascult. Cu toate astea, îmi place să cred că sunt un copil cuminte. Adică, cel puțin, să mi se spună asta. Că dacă nu mi se spune, nu mai știu ce să cred.

Băiatul se urcă pe balansoar. Începe să se dea din nou pe el, singur. Pe fundal se aude din nou Feels Like We Only Go Backwards. De aici înainte, melodia marchează momentele cheie, când băiatul se plictisește pur și simplu să vorbească și hotărăște să se legene ceva mai mult timp.

(În scenă intră al doilea băiat, îmbrăcat într-un tricou în dungi și cu niște pantaloni scurți. Nu contează culoarea. Băiatul poate să fie gras sau nu, dar preferabil ar fi să fie măcar puțin durduliu.)

Băiatul nou: Mi-e sete, bă! Ai cumva niște suc necarbogazos la tine?
Primul: Din întâmplare, nu. Ce e ăla măcar? Auzi, "necabrozogos"! Parcă ar fi o boală.
Al doilea: Fără acid, bă! Că de la pepsi sau altele cu acid începe să îmi bată inima tare tare și îmi vine să mă bat cu cineva pur și simplu. Pe urmă leșin, dar poa' să fie și mai rău. Uneori nici nu mai pot să dorm la prânz!
Primul: Auzi... Tu... Mai și vomiți? De la alea "cabrogozoase", vreau să spun.
Al doilea: Uneori da, doar că...
Primul: Uaa! Tare. Vreau să văd.
Al doilea: Ce să îți zic!
Primul: Eu n-am mai auzit pe nimeni cu o problemă ca a ta. De aia te și întreb, în scop medical și informativ.
Al doilea: Ha ha! Deci ai, sau nu ai?
Primul: Tu apă bei? Sau vomiți și de la aia și ai voie numai suc fără niciun farmec?
Al doilea: Și apă, bineînțeles...
Primul: Păi eu sunt prost? Auzi? Ai fântâna fix peste drum și uite-așa eu nu mai trebuie să mă ridic de aici. Ce?
Al doilea: Nimic... doar că... eu nu am voie să...
Primul: Voiai să mă mut eu. Să mă dau jos să caut sticla cu apă. Și tu să îmi iei locul în balansoar.
Al doilea: În primul rând, eu nu am voie să traversez singur. Și doi - balansoarul are două locuri, prostule.

Băiatul nou-venit începe să râdă cu atâta poftă încât își dă capul prea repede pe spate și începe să urle deodată, cu mâna la nas. Îi curge sânge. Primul băiat nu înțelege, așa că îl suspectează din nou că vrea cu orice preț locul lui din balansoar.

Primul: Bă, tu chiar vrei locul ăsta, este? Ți-l las imediat, nu te mai preface și tu atâta!
Al doilea: Îmi curge sânge! (Plângând) Îmi curge sânge!
Primul: Bine. Te cred pe cuvânt. Dar vezi, că dacă doamne-ferește nu e așa, promit că o să îți curgă de la mine. Și dacă alergi și te sui te zgâlțâi până vomiți și te țin sus, ca să împroști mai tare. Hahaha!
Al doilea: Te rog... un șervețel!

Primul băiat înțelege că e serios, așa că se repede la servietă și aruncă lucrurile din ea cât colo până dă de pachetul de șervețele.

Primul: Ia mă, ia mâna să văd. (îngrozit) Iaaax, doamne ce scârbos! Ai și muci! Dacă știi că faci din astea, stai acasă! Fața ta îmi întoarce stomacul.
Al doilea: (se ridică; era întins pe scenă) Și uite că totuși m-ai ajutat! Nu ești chiar atât de rău cum vrei să fii.
Primul: Nici tu nu ești chiar un întorcător de stomac. (îl bate pe spate) Combinația de fluide e oarecum șmecheră. Serios!
Al doilea: Nu încerca să te scoți acum... Auzi? Lasă asta... De ce e așa de important locul ăla pe balansoar?

Primul băiat îl întoarce cu spatele, îl prinde de umăr, apoi face un gest cuprinzător cu mâna către priveliștea imaginată de spectatori. Cei doi vorbesc tare unul cu altul, cu spatele.

Primul: Ce vezi?
Al doilea: Ăăă... Un bloc turn?
Primul: Exact! Un bloc turn. Atât. Un simplu și monoton bloc turn.

Îl întoarce cu fața la public. Repetă gesturile.

Primul: Acum ce vezi?
Al doilea (uimit): Uaaaau!!!
Primul (îl imită): Uaaaaau!!! (rămân cu gurile căscate o secundă. niciunul nu dezvăluie ce vede.) Înțelegi?
Al doilea: Acum da! Ce tare! Eu nu prea eram atent niciodată la lucruri din astea.
Primul: E unul dintre motivele mele preferate de balansat. Vin aici des și îmi imaginez tot felul de lucruri.
Al doilea: Și pot să mă dau și eu cu tine în balansoar?
Primul: Ăăă... Sigur. Dar pe partea cu blocul, dacă îți convine.
Al doilea: E ok. În general nici nu prea am cu cine să mă dau pe aici. Fie.

Cei doi aleargă spre balansoar și încep să se joace împreună. Ca orice copii, au și uitat de răutățile de mai-nainte. >În timpul următoarei discuții ce se consumă, balansoarul nu se oprește.
Se aude Tame Impala - Feels Like We Only Go Backwards. Cei doi se dau timp de câteva zeci de secunde, apoi fondul sonor scade, treptat.

2. MIJLOCUL

Muzica se oprește și îi surprinde pe cei doi râzând.

Primul: Fii atent! Numără susurile, josurile, mijlocurile. Nu e ceva ciudat la mijloc?
Al doilea (râzând): Ceva e putred la mijloc! Sau chiar în Danemarca! Hahaha.
Primul: Ba în nasul tău, mă! Vorbesc serios! Auzi? E jos mijloc sus MIJLOC jos! Am descoperit și eu mai devreme. Vezi să nu cazi pe spate!
Al doilea: Chiar e serios! Știi ce cred eu? Cred că orice e la mijloc se întâmplă de mai multe ori. Și mai cred că lumea preferă să fie în centrul atenției.
Primul: Da! Ca ăia care vin și cer sucuri "necabrogozoase" și după se tăvălesc pe aici în sânge și muci! Hahaha!
Al doilea: Deloc amuzant! Încetează! (furios, răstit.)
Primul: Băi, eu glumesc, să știi! Eu chiar cred că i se poate întâmpla oricui.
Al doilea: Am amețit puțin. Vrei să luăm o pauză?
Primul: Ok.

Cei doi coboară și se așază undeva mai aproape de buza scenei. Al doilea băiat observă cârja căzută lângă balansoar și îl ghiontește pe primul.

Al doilea: Și cu asta ce e? Avem amândoi secrete? (Pufnește în râs.)
Primul: Nu, nu! E de pirați. Eu o folosesc atunci când vreau să fiu pirat. Am și propriul meu cântec de pirat. Vrei să îl auzi?
Al doilea: Da. Așa cred.
Primul: Nu ești prea convins... Jură-te pe onoarea ta de pirat adevărat că nu ai să râzi de mine!
Al doilea: Dar eu nu sunt...
Primul: Ne ocupăm și de tine mai târziu. Jură-te.
Al doilea: Jur...
Primul: Așaaa??
Al doilea: Pe onoarea mea de pirat fals...
Primul: Nununu!! Nu PIRAT FALS, pirat A DE VĂ RAT! Altfel ai să primești blestemul marinăresc și nu ai să mai poți cânta niciodată!
Al doilea (speriat): Pe bune, băi?? Atunci...
Primul: Nu, mă, ce-i cu tine? Ești prost? Hai, continuă!
Al doilea (solemn): JUR PE ONOAREA MEA DE PIRAT A DE VĂ RAT!
Primul: Așa! Bun bun! Dacă râzi ai să te trezești cu un cârlig în dos... Imediat ce fac rost de cârlig. (râde.)
Al doilea: Hai, Pirat Prostescu', arată-mi cântecul ăla odată!

Primul ia în mână cârja. Ridică piciorul stâng, țopăind cu dreptul. Face întâi o tură de încălzire în jurul balansoarului. Deja se aud chicotelile celuilalt.

"Sunt un pirat rău
Cu adevărat
O să îți pară rău
Că nu m-ai evitat
O să îți vin de hac cu al meu cârlig
Trebuie să mă gândesc unde să ți-l înfig
Am un papagal bețiv și suntem amici
Beau cot la cot cu el rom din sticluțe mici."

Repetă refrenul de două ori, tot învârtindu-se. >Celălalt nu se poate opri din râs. Râde atât de tare încât își dă, inconștient, capul pe spate. La fel de brusc ca prima dată.

Al doilea: Aaaaa! Băga-mi-aș! Băi! Uite cum ne întoarcem!

Primul aruncă cât colo cârja. De data asta e pregătit, se repede la șervețele. Îl curăță bine și de această dată. Cel de-al doilea își trage mucii de câteva ori.

Al doilea: Cred că mi-a rămas ceva la mijloc! Simt că am ceva în nas, solid, acolo, care pulsează și mă sâcâie.
Primul (râde necontrolat, are o criză.): Vrei să spui că ai ceva în... hihihuhuuu... MIJLOC MIJLOC!!!... ahahahaha. Te-ai prins? Că se zice de două ori! Și unde e? Hihihihuuu... Mai aproape de jos, sau de sus? Te-ai prins? Hahaha... Nu are cum! Că mijlocul e numai unul... Și totuși, ia! Ce să vezi! De fapt e mijloc-mijloc! O, doamne! Pfiuuu... Aaha!
Al doilea (nervos): BĂĂĂĂĂĂI!!!! E acolo acolo! LA MIJLOC MIJLOC! MIJLOC MIJLOC MIJLOC MIJLOC!!! (repetă isteric, necontrolat) E mai SUS SUS de JOS JOS, BĂ! E acolo! Am ceva acolo! (panicat) ACOLO ACOLO ACOLO ACOLO EEEE!!!

Îl ia de guler pe primul și îi strică papionul. Îl zgâlțâie și îi scuipă în față când vorbește. Celălalt se șterge de câteva ori peste față. Spiritele se calmează în cele din urmă.
Primul (aranjându-și cămașa, calm): Poate au fost niște muci uscați! O bilă de muci uscați! Și o piatră să fi fost... ce te-a apucat așa??
Al doilea (acum realizează ce ieșire a avut mai devreme): Atac de panică. Scuze. Ne mai jucăm?

Primul nu îi răspunde, dar se urcă furios pe balansoar și începe să împingă cu putere. Se aude din nou Tame Impala - Feels Like We Only Go Backwards.
Celălalt stă și se uită un timp, în freeze. Muzica se oprește brusc, iar el pornește odată cu liniștea, semn că i-a venit o idee.

Al doilea (ia cârja. țopăie într-un picior. face o tură de încălzire în jurul balansoarului, care rămâne jos, apoi începe):

"Sunt un pirat rău și crud
Mereu puntea merg s-o ud
Cei ce peste mări m-aud
Să ia aminte că-s surd
Să ia aminte că-s chior
Și-mi lipsește un picior
Necruțător cu orice ființă
Fiți atenți că mă fac criță
C-o licoare din alcooale
Și fluide corporale
Aaaarrrrr"

Refrenul acesta se repetă. Primul băiat începe să râdă zgomotos, cade din balansoar și se târăște până la el.

Primul: Ai noroc că ești amuzant. Și prost! Și te-am iertat, dacă vrei să știi. Ți-ai spălat toate păcatele. Și, frate... Pot să spun că ești un pirat înnăscut.
Al doilea: Deeeci? Suntem ok?
Primul: Da, evident. Prostule! (Râde)

3. SUSUL

De această dată se aude Battles - The Yabba, undeva de pe la min 2:16. Cei doi stau întinși pe podea, cu genunchii ridicați. Arată cu degetul către niște forme. Plăsmuiri de nori.

Primul: Mereu mă întreb dacă oare este ceva mai sus decât însuși susul. Nu prea înțeleg de ce oamenii sunt fascinați de orice e acolo, dar îmi place și mie de cele mai multe ori. Adică, nu e ca și cum ai putea să vezi nori sau stele în altă parte.
Al doilea: Mie mama mi-a spus că noi vedem doar mijlocul susului. Că mai e și spațiul cooosmic. Și, pe urmă, Nimicul.
Primul: Așa de sus e Nimicul? Păi pe mine când mă întreabă mama ce fac și îi zic că nimic îmi iau o palmă. Și asta nu vine chiar așa... de foarte de sus... Știi ce zic?
Al doilea: Ba bine că nu! Uite, eu am auzit când eram mai mic niște povești despre un tip care cică a ajuns el foarte sus. Cam așa de sus (își înalță brațul, orientativ.) Și tot ce făcea zilnic era să urce până la etajul 3, că acolo stătea. Și o întreb într-o zi pe mama, când eram în vizită la el, dacă ăsta e ăla de care zice ea că e foarte sus, și unde naiba e el așa de sus dacă stă la masă cu noi. La început nu am înțeles de ce nu mai mergea mami la serviciu. După m-am prins că era șeful ei și că acum era supărat pe ea și pe mine. Morala e că sus e un fel de altă denumire pentru șef, știi? Nu e nimeni cu adevărat sus sus. E un mijloc mai tras de păr.
Primul: Pentru mine sus e atunci când vezi apusul din vârful balansoarului, orizontul limpede. Și vântul parcă bate altfel acolo. E pur și simplu frumos. Cel mai frumos dintre jos la mijloc și sus e clar susul.

Primul mai aberează ceva timp, acoperit de fundalul sonor. The Yabba. După vreo 20 de secunde, al doilea băiat începe iar să țipe.

Primul (aproape ațipind, înainte): Dacă iar îți curge sânge o să mă enervez groaznic și te alerg cu cârja aia până ajungi să treci strada singur. Chiar! Bă, ție nu îți era sete când ai venit? Ai mai pierdut și sânge, știi tu... E cam nasol, îți zic eu!
Al doilea: Nu, bă, nu! Stai, că nu am nimic! Am adormit puțin și am visat că mă alergau niște câini răi... Doamne! Ce plictisitor poți să fii uneori! (Râde.) Nu poți să ții treaz pe nimeni.
Primul (calm, dezmorțindu-se): Niște câini ai zis?
Al doilea: Da, da! Niște câini negri, urâți...
Primul: Ahaa... Ca ăia de acolo? (îi face semn. Într-adevăr, se zăreau niște câini în depărtare)
Al doilea: Vai, ppfffuuuii! Ce ne facem?
Primul: Eu nimic. Dar tu, dacă vrei să fii în siguranță, te sui pe partea mea de balansoar, aia. Și eu pun o piatră mare de cealaltă parte, ca să stai sus mereu. Ok?
Al doilea (speriat): Bine, bine! Hai mai repede, că deja îi simt cum se apropie! Hai, hai!

Se face întuneric în sală, se aud câteva lătrături. Inițial, al doilea băiat râde de situație, convins că niciun animal nu îl poate ajunge. După se gândește cum o să mai coboare de acolo.

Primul: Stai liniștit! Sus nu ți se întâmplă nimic niciodată!