Sick cat poems

Ultima oară am găsit asta vara trecută. Credeam că e scrisă cu şi despre pisici. Nu înţelegeam pe atunci nicio alegorie. Citisem cu câteva zile înainte Pisica pe acoperişul fierbinte. Nu era de mirare de ce viaţa mea se învârtea acum incontrolabil în zona asta.

Ideea e că am scos - chiar am simţit nevoia să scot - versurile refrenului. În special pe ăla: "And all of the million kids meow..."

Nu ai cum să găseşti niciodată prostii într-o bibliotecă. Mai ales dacă e aia din capătul casei de la ţară, unde e răcoare mai toată vara. Unde nu se supără nimeni că nu stai afară, fiindcă nici nu aveţi pisici în curte şi un câine o să apară ceva mai târziu.

A, corect, poezia... Poezia e asta:
Sick cat, sick cat poems
I'll throw up on your carpet
If you give me cat cereal

Depressed little shit,
Give me jelly
Whiskas
Scratch me, and you'll have
Scratches in your neck

I pee on your bed,
Pee on your bed
I'll kill everyone,
Is that the reason
Behind your love?

Spring-time is here,
Male cats in heat
I've been sterilized,
Can't do the do
Love me,
I'm a mean creature
I have nobody,
We cry together
But it's cool

În traducere liberă, sună a set de instrucţiuni pentru "breedingul" felinei domestice. Eu am pus "But it's cool" acolo la sfârşit. Mi se părea necesar în momentul în care am transcris. Dacă ai peste 14 ani se prea poate să îţi dai seama că nu e vorba despre pisici. De altfel, nici aia de pe acoperişul fierbinte nu era o pisică adevărată. "In heat". "On fire". Eu nu aveam 14+, aşa că le citeam cu imaginea animalului în minte. Pe vremea aia nu existau oameni care să înlocuiască personajele. Chiar credeam că o pisică pe bune se îndrăgosteşte - literalmente - de un bărbat pe bune. Chiar aşteptam să văd şi eu pisica aia bolnavă care a scris "Poemul pisicii bolnave". Şi tot aşa.

Versurile de mai sus nu sunt altceva decât alegoria Zairului din '65 până în '97. Dar asta poate că nu se înţelege atât de bine, fiindcă am scos eu alte câteva - şi refrenul. Tot în perioada aia am auzit poveşti despre un domn cu numele foarte lung şi greoi - Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga. Am avut o criză de râs când l-am auzit prima dată. Dacă uitam de el şi îl auzeam în următoarele zile mă apuca o nouă criză de râs. Amuzant fel de a te striga.

Ne adunam mai mulţi copii în curte şi bolboroseam numele ăsta până râdea şi ultimul din grup. Îl despărţeam în silabe, îl fredonam, îl citeam invers uneori. Şi a fost nevoie de multe repetiţii ale noului "cor" format până să ne dăm seama că urma să se nască un joc nou.

Am ajuns şi la ziua de testare a jocului. Dacă funcţiona bine, puteam să îl păstrăm între 3 şi 6 săptămâni. Dacă se învechea, nu renunţam la el aşa - dintr-o dată. Începeam să ne jucăm mai rar. Cele clasice reveneau, dar ne simţeam de parcă le descopeream abia atunci. Jocul ăsta nu a apucat să se învechească - totuşi - atâta doar că nu a mai rămas timp de jucat.

Regulile sunt simple:
Se fac taberele. Exploratori şi Apaşi. Se diferenţiază unii de alţii prin lutul de pe obrajii celor din urmă. Zairul rămâne întotdeauna biblioteca din spatele casei. Apaşii sunt cei care strâng obiecte, cheamă ploaia, cântă în legea lor, se strigă unii pe alţii şi pot folosi animalele în luptă. Exploratorii pornesc din inima Zairului în împrejurimi. În decursul unui joc există un norocos care poartă două pene mari de gâscă pe umeri, semn că el e Mobutu. De acesta trebuie să asculte atât apaşii cât şi exploratorii. Regula de bază - nimeni nu calcă pe flori. Doar pe pământuri argiloase şi fără culturi pe ele. Cei mai mici se pot urca în vie. Doar cei mai mici.

Cui îi mai păsa atunci că tribul numit se găsea numai în Statele Unite? Jocul în sine presupunea cucerirea, dar până să ne dăm seama, ne retrăgeam cu toţii în camera răcoroasă plină ochi cu cărţi şi uitam de rivalităţi şi de orice alte scopuri. Inima Zairului. Sau locul în care am auzit pentru prima dată cel mai lung şi mai straniu nume din câte există. Sau locul în care puteai să găseşti răspunsul la orice doar deschizând o carte la întâmplare şi citind ceea ce îţi sare imediat în ochi.

Erau şi vreo două cărţi despre Congo. Sau alte state africane. Toposul întregii omeniri se strângea între două scoarţe. Noi combinam titluri, fragmente, pagini întregi. Ne citeam jocurile de mâine. Luam totul din cărţi de bun şi nu ne oboseam să punem prea multe întrebări. Simpli executanţi ai marii literaturi. Dacă ne pica pe mână Tolstoi, aşteptam ziua în care puteau să iasă toţi la joacă, până la ultimul copil. Dintr-o mână de oameni mici parcă ţâşnea dorinţa asta să fim şi noi de ordinul sutelor, ca scoşi dintre pagini. Uneori război, de cele mai multe ori pace. O singură dată dragoste. Şi o singură dragoste.

Am crescut. Îmi lipseşte - parcă - ceva. Să mă pot juca aşa, ca mai demult. Am început să vin mai rar. Şi să închid uşa bibliotecii, cu grijă. Tot ce se strângea acum sub ochii mei nu mai erau simple jocuri. Am început să citesc ca să aflu. Şi ca să ştiu. Şi ca să cred. Am început să citesc în linişte, să îmi doresc să fie linişte. Să nu mai chem pe nimeni acolo ori de câte ori mai stăteam. Degeaba - cum ar zice mama. Sau cu un rost - cum ar zice tata. Şi în perioada asta am reajuns, cumva, la pisici. Am dat iar peste "Pisica pe acoperişul fierbinte". Se făcuse o femeie în toată firea. Am citit-o pe un fotoliu vechi, care scârţâia. Am ţinut să precizez asta. Prima oară stăteam ascuns în dulap ca să o citesc. Pe vremea când vedeam doar ce există sub ochii mei.

Depressed little shit,
Give me jelly
Whiskas
Scratch me, and you'll have
Scratches in your neck

Câinele a apărut, în cele din urmă. Dezlegat. Aşa cum se spunea că ar trebui să fie un câine paşnic de curte. Nu mai ţin minte sigur ce nume avea. Răspundea bine la " 'tuţ chelea ta!", dar pentru mine a rămas fără nume. Un câine nou însemna o gură în plus, dar o gură capabilă să mănânce salam stricat. Natura nu aruncă nimic. Doar conservă.

Şi conserve mânca. Şi pâine. Mâncăruri gătite.
Se îngrăşase. Aşa că a fost legat, ca eu să pot continua să vin în vizită. Din ce în ce mai rar. Mie mi-e frică de câini.

În bibliotecă nu am mai intrat. Nu am pomenit nimic de pisica grasă - adică, bine, însărcinată - care a fugit să nască în altă parte şi nu a mai venit. Asta destul de recent. Chiar recent. Motanul era acolo, cel mai probabil. Şi uşa bibliotecii a rămas închisă.

Oricine putea spune că nu a mai rămas timp şi pentru citit. Bună observaţie. Veneam când mai aveam nevoie de câte una pentru şcoală. Sau să fac curat. Sau să găsesc accidental jurnalul în care tata i-a scris mamei primele gânduri. Nu am mai căutat "Pisica pe acoperişul fierbinte". Protagonista, săraca, trecuse prin toate stadiile posibile. Nu mai aveam ce să inventez. Cu ce să o asemăn.

I pee on your bed,
Pee on your bed
I'll kill everyone,
Is that the reason
Behind your love?

Mobutu Sese Seko Kuku... vezi? Cât pe ce să îl uit. Ce nume lung şi ciudat. Şi ce vis şi mai ciudat în care toate cărţile îşi răstălmăcesc sensurile şi se întorc împotriva mea. Împotriva celui care le-a trădat, trăind tot mai distant de ele.

Mă scuzaţi, doamnă, ştiu că suntem în Piaţa Mare... Mi-e ruşine să citesc asta pe două voci. Mă ajutaţi cu...? A, nu... Nicio problemă.

Oricum întrebasem întâmplător. Versiunea mea mijlocie mi-a demonstrat că e mai bine să citeşti totul numai în capul tău. În linişte. Departe de oricine.

Chiar şi acoperişul ăla se răceşte când se schimbă anotimpurile.

Spring-time is here,
Male cats in heat
I've been sterilized,
Can't do the do
Love me,

I'm a cat with a kleptocrat's name
I want jam, want jelly Whiskas
Too lazy to lick the bowl,
Someone else did the dishes
You love me, I scratch
I look you in the eyes as I dig the flowerpot
I pee on your bed, pee on your bed
I pee on everything,
What's the reason behind your love?