| muşuroaie abia luminate pe dealuri casele se-nşiră acesta este poemul care se scrie singur singure truda şi somnul îi determină ritmul case de lemn case de piatră case de beton şi sticlă Academii Înalte Institute case de carne şi sânge ecuaţia entuziasmului general trebuie să aibă ceva din solidaritatea barăcilor măduva plopului argintiu şi floarea de soc sfărâmă în palme câţiva muguri de brad şi vei vedea cum pe frunze se-adaugă ceara ca bura unei respiraţii ţarcuri joase de împrejmuit animale blânde şi oameni domesticiţi brusc liniştea serii crapă sub pomi fructele cad într-o lumină care vine din lut ______________ Mircea Petean, fragmente din „Peisaje“, în volumul Lovituri de nisip, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2004, p. 33-36. |
0 comentarii
Arhiva rubricii
Descântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuRuga cuvintelor, N. Scott MomadayToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate