7 iunie 2001
- Nu-mi spui mulţumesc?
- Nu.
- De ce?
- N-am pentru ce.
- Bine, Adeluş. Eu acum te las...
- Ca să mă iei mîine mai bine?
Corina, la telefon.
"Toţi şmecherii din oraş au BMW sau Oltcit. Eu am Oltcit!" Cu mîndrie, Tinu.
Hai să ridic o hîrtie din sutele aflate pe covor:
"Doors. Pachete de ţigări, de cafea. Coji de portocale şi portocale. Rodii. Gura ei avea gust de rodie. Fete frumoase, sexi, blugi strîmţi, bluze delicate. Beţişoare chinezeşti sau indiene împrăştiind, pe măsură ce ard, parfum în cameră."
Alta:
"Primise caseta video prin poştă. Nu ştia de la cine. Apăsă pe play şi, surprins, văzu că e vorba despre rezumatul vieţii lui. Nerăbdător, derulă pe repede-înainte spre finalul acela neştiut (trecuse deja de momentul actual). Suspansul creştea şi el îşi dădu seama că nu voia să ştie, că nu voia să mai vadă şi încercă să dea înapoi. Dar telecomanda nu-l mai asculta. I se terminaseră bateriile.
Încă o foaie:
Corina la Casa pionerilor şi Şoimilor patriei, la cercul de croitorie. "Ce mai zici? Ce mai spui? Tot cu baba aia te ţii?!", îi scria, tot ea, fratelui meu aflat în armată. Şi tot atunci lua şi pastile împotriva radiaţiilor (eu n-am luat), dar, probabil, nodulul tiroidei ei, tot Cenobîlului se datorează.
În acele vremuri eu mă prefăceam că vreau să mă duc la Rovinari, să muncesc (era acolo un Şantier Naţional al Tineretului). Eram prea laş pentru un astfel de plonjon. Mama scria: "Frigul mă descurajează". Jucam şah. Ascultam muzică. Şi meciurile de fotbal; un comentator (Ion Ghiţă) ne vorbea mereu despre unghiuri de 45 de grade. Se acordau premii ale Uniunii compozitorilor.
8 iunie
Cîteva zile la rînd m-am trezit cu dureri groaznice de cap. Între mine şi restul lumii s-a căscat hăul acela dintre omul bolnav şi ceilalţi, sănătoşii.
11 iunie
Aş vrea să văd, iar, un film cu Vincent Gallo.
"14 iulie 1994. În Craiova, pe covor. Am gînduri".
"Same shit, different day" îmi spune Corina că avea Susan Sarandon scris pe uşă, într-un film. Brad Pitt seamănă cu Edi. Sau invers. "Fii cool!" ne îndeamnă o reclamă, pe fiecare dintre noi.
În Alexandria erau şi concursuri de carting şi "ciclism", cu arbitri care nu cunoşteau regulamentul şi un individ care hotăra cîştigătorul. Mai erau vînzătoare care îţi răspundeau cu gura plină şi funcţionare care nu cunosc cuvîntul "amabilitate". Tanti Viorica ratase pandişpanul (nu-i ieşise), la radio se vorbea despre dividende, am săpat, după ce am smuls muşeţelul şi ştevia. Pe urmă a plouat încet. Şi ploaia bătea în acoperişul de tablă aproape în acelaşi ritm cu ciocul găinii în cratiţa cu grîu.
Purtam un pulovăr pe care îl aveam de cînd eram mic (cîteva din hainele mele de copil zac în şifonierul bătrîn) Pămîntul era uscat dedesubt, cînd săpam. Tot de la radio aflam că în China e secetă, că guvernul lor plănuieşte să pompeze apă din Iantze, spre nord.
"- Ce faci, calule?
- Mănînc ovăz."
Zilnic aud acest dialog. "Calul" este Agigea. Unul dintre noi pune întrebarea, altul (în numele ei) răspunde.
- Ceva fasoane de major? îl întreabă Corina pe Tinu, în legătură cu Neală care a împlinit 18 ani.
- Da, vrea să-şi ia permis de conducere.
12 iunie
Tu ştii cumva cine e Răzvan Penescu? Şi ce "săptămînă culturală" bucureşteană realizează?