Notre Dame

naveta trece,
valurile se izbesc
de cheiul Montebello,
ghidul rosteşte în megafon:
"La stânga Notre Dame,
catedrala a cărei construcţie
a durat 100 de ani".

Pe terasa însorită
beau un cocktail de fructe exotice,
mănânc o pizza "quattro stagioni",
ascult discuţia în finlandeză
din spatele meu şi
urmăresc puţin distrat
o gărgăriţă care tocmai a aterizat
pe trotuarul încins
şi, mai departe, catedrala,
enorm bloc de fildeş
sculptat de un miniaturist megaloman,
lângă ea trei corcoduşi
acoperiţi de flori roz acadea, în ciorchine,
ca ghirlandele de la gâtul băştinaşelor
din Mările Sudului.
Pe peretele turnului,
relieful unui alt turn
încrustat în zid,
formă surprinsă de răsărit,
blazon al unei epoci impenetrabile
amplificând ambiguitatea,
ţâşnet încremenit,
ţipătul himerelor.

În continuare, transversal,
Marele Vitraliu,
opac precum intrarea în purgatoriu,
pe acoperiş, sub săgeata turlei,
un sfânt înverzit
îşi întinde aripile
deasupra unui dragon:
balet interior.
La capăt, o lungă spinare adormită,
Schelet descărnat
Din care pornesc câteva coaste
Înfipte în pământ:
Anatomie a Sacrului.

O raţă zboară greoi
deasupra zidurilor
acoperite de iederă,
gărgăriţa e acum
o pată roşie pe trotuar,
tam-tam-ul repetă ne-ncetat:
Notre Dame, Notre Dame, Notre Dame,
Biserică, corabie şi cetate,
Castel de zahăr ars şi turle dantelate,
Fecioară, sfântă, carcasă de mamut,
Mormânt celest şi aur transfigurat în lut.

(în perioada 1 martie 2019 - 1 iunie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)