Binecuvântare / Uşa

Binecuvântare

Crapă pielea ca o păstaie.
Prea puţină, mereu prea puţină apă.

Picurarea,
ecoul stropului minuscul
alunecat într-o cană de tinichea,
ca o voce de zeu îndurător.

Şi dintr-odată, noroc
neaşteptat. Se sparge ţeava municipală,
argint risipit în ţărână,
curgerea se prelinge pe limbi,
iar limbile strigă. De prin colibe,
o congregaţie: de la străzi depărtare
bărbaţi, femei, copii,
învălmăşiţi, cu oale
de aramă, alamă, aluminiu,
cu găleţi de plastic,
mâini frenetice,

copii în pielea goală
ţipă în şuvoiul de soare,
forme perfecte, poleite,
luciri intermitente,
cântec binecuvântat
peste oasele lor plăpânde.

Uşa

Ţipă pruncul
în pragul lumii.
Timp de o clipă, sângele a încetinit.

O aşteaptă atâtea întâmplări
îngrămădindu-se la poartă.

Ce va fi să fie al ei
în viaţa aceasta care va să fie trăită?

Cred că ar fi mai bine să nu aflu.

(în perioada 1 martie 2019 - 1 iunie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)