Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Decembrie sincer


Dragoş Bucurenci

04.01.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Să fim bine înţeleşi - nu am nimic cu sărbătorile. Am o problemă cu sărbătorirea lor. Iar din întreg calendarul sărbătoresc românesc, sărbătorile de iarnă îmi întind nervii la maxim. Lucrul nu se întîmplă de ieri, de azi, iar motivele nu sînt frivole. Puse în scris, am speranţa că mă vor linişti într-o oarecare măsură, fie şi în aceea că îi vor scoate pe alţii din sărite.


Sărbătorile lor

Puţine lucruri îmi produc un disconfort egal cu cel resimţit în faţa totalitarismului ţeapăn al celor care-şi închipuie că sărbătoarea lor religioasă e şi sărbătoarea mea. Că Mîntuitorul s-a născut şi pentru mine. Că S-a răstignit şi a Înviat şi pentru mine. Sînt cei care-mi vin cu busuiocul în casă, stropindu-mi tablourile, sînt cei care-mi aduc lumină de Înviere, pătîndu-mi fotoliile, sînt cei care-mi cîntă colinde în magazine, otrăvindu-mi cumpărăturile cu rugăminţi mieroase la sfîrşit: Nu vreţi să semnaţi pentru condamnarea sodomiei? Nu sînteţi împotriva legalizării prostituţiei? În ce fel de ţară vreţi să trăiască copiii dvs.? Nu vreţi să donaţi şi pentru Catedrala neamului? Încerc să-mi închipui cum ar arăta un Bucureşti cu adevărat multi-cultural în care adepţii fiecărui cult religios s-ar apuca să infesteze spaţiul public cu manifestări cel puţin la fel de entuziaste şi insidioase ale propriilor sărbători. Clamarea în falset a Naşterii şi a Imaculatei Concepţiuni de către grupuri turbulente de seminarişti şi aurolaci s-ar completa de minune cu bocetele funerare ale cohortelor de evrei ieşiţi să ţină Yom Kippur-ul în stradă ori cu prosternările Mecca-centriste ale mahomedanilor găsiţi de cîntarea muezzinului care la o casă de schimb, care în staţia de autobuz, care făcîndu-şi cumpărăturile în Amzei. Tabloul ar fi complet dacă adăugăm în Pasajul de la Universitate o jumătate de duzină de măicuţe anabaptise intonînd psalmii lui David, doi iluminaţi ai buddhismului tantric împreunîndu-se pe scara rulantă şi un adept rătăcit al şcolii Zen executînd koan-ul pe una dintre mesele de la McDonalds. Într-un astfel de scenariu, Bucureştiul ar căpăta, de bună seamă, un aer pitoresc, dar mă îndoiesc că şi respirabil. Realitatea e că ar trebui să mă bucur că românii sînt majoritar creştini de rit ortodox. La întrebarea cum poate fi cineva român? , primul răspuns care-mi vine în cap de sărbători este: slavă Domnului, reuşind să nu fie hindus!


Inchiziţia veseliei

Ştiu însă foarte bine cît înseamnă procentul de bună-credinţă din numărul celor care sărbătoresc Naşterea, Botezul, Intrarea în Ierusalim, Învierea sau Înălţarea. Devenim, încet, încet, un popor nedus la biserică, dar care trăieşte trăgînd cu ochiul la sărbătorile acesteia. Devenim un popor de uşernici. Nu credem cu adevărat, dar ritualurile ni se par simpatice (trecutul pe sub masă), pe undeva chiar cuceritoare (noaptea de Înviere), mai ales dacă nu cer eforturi prea mari (cruci rapide în faţa Bisericii, acatiste la sărbători, popă la botez, nuntă şi înmormîntare). Asezonăm din plin cu ritualuri de tradiţie sau de import: facem bradul, primim colindători, tăiem porcul, pocnim artificii, facem porcării, cîntăm colinde, bem şampanie, mîncăm porcării, ne uităm la televizor, oferim şi primim cadouri, mîncăm porcăriile rămase, sorcovim, strîngem bradul, aruncăm restul de porcării. Uneori am impresia că avem o invidie nemărturisită pentru maşinile de calcul: cum altfel să-mi explic resursele nebănuite ale oamenilor care îmbrăţişează ritualurile ca pe nişte cicluri algoritmice cu repetiţie anuală - fă aia, nu fă aia, du-te după aia, pune aia, nu pune aia, nu se face aia, zi şi tu ca aia, în fine - ce bine ne-am aia şi anul ăsta!

O ironie bizară a secolului în care trăim face ca aceşti liber cugetători care instrumentează cam toată comedia sărbătorilor de iarnă să fie mai agresivi decît predecesorii lor, credincioşii get-beget. Agresivitatea credinţelor laice e mai periculoasă astăzi decît fanatismul religios. Pentru că, dacă pentru credinciosul religios eşti în orice moment un potenţial convertit, pentru credinciosul laic eşti botezat avant la lettre. El e convins că şi tu crezi, asemenea lui, în veselia sărbătorilor de iarnă, în bunătatea crăciunului (cu literă mică), în spiriduşii Coca-Cola, în promoţiile şi discount-urile de sezon, în faptele bune făcute în faţa camerei de filmat, în sarmale, caltaboş, sîngerete şi, mai ales, în Cristian Tabără. Pentru că cine nu crede în Cristian Tabără de sărbători? Omul pare să nu existe în restul anului pe micul ecran decît ca o promisiune RGB că Moş Crăciun va veni şi anul acesta. Cu aceşti cruciaţi care propovăduiesc veselia generală ca singură formă de mîntuire în luna decembrie se războiesc nervii mei. Le primesc felicitările şi le trimit altele, le fac cadouri şi vizite şi le primesc cadourile şi vizitele, merg la petrecerile lor de crăciun, unde le cunosc soţiile, animalele şi le las copiii să-mi recite poezii, îi salut prin magazine şi fac conversaţii amabile despre decoraţiunile de brad, le mănînc porcăriile şi le laud artificiile. Şi în tot acest timp, îmi epuizez stocurile de Distonocalm, Calmepan, Prozac şi Diazepam. Ca să se simtă ei bine. Ca să nu se supere. Pentru că ei se supără foarte uşor şi-i ţine foarte mult. Aşa că mai bine nu-i superi.


Sarmale not dead

Faptul că veselia generală culminează cu o noapte de petrecere, îndopare deşănţată sau desfrîu, după caz, mi se pare, totuşi, firesc. Cu ce altceva s-ar putea încheia aceste dionisiace tîrzii care sînt sărbătorile de iarnă? Nu mă îndoiesc, de altfel, că în următoarele decenii reveillon-ul va denegera, onest şi egal cu sine însuşi, într-o orgie amicală permisă de societate cu ocazia schimbării sufixului calendaristic. Pentru că filosofia acestei săbători aceasta pare să fie: să facem măcar o dată pe an una ne-mai-făcută-de-anul-trecut. Cînd eram mic mă incita ideea petrecerii unei nopţi nedormite. Evident, atracţia şi-a pierdut din originalitate cu trecerea timpului, orice petrecere fiind proiectată să ţină o noapte întreagă. Rămîn sarmalele şi porcăriile, pe care, v-aţi prins deja, nu le-am agreat niciodată. Şi rămîn prietenii, pe care ai ocazia, o dată pe an, să-i vezi în număr cît mai mare adunaţi toţi la un loc. Ori tocmai asta eu nu pot pricepe nici în ruptul capului. Ce e atît de atractiv în a-i vedea pe oamenii cu care te vezi tot restul anului în diverse momente şi variate combinaţii, adunaţi într-o supradoză grobiană o noapte întreagă? Înţeleg să cunosc oameni noi, să văd feţe diferite, să trăiesc experienţe unice, nu repetibila reţetă prieteni-sarmale-ştiu-eu-o-vilă-la-Sinaia-salată-de-boeuf-foste-şi-foşti-salată-orientală-de-la-bunica. Anul trecut am îndrăznit pentru prima dată să pun în aplicare reţeta proprie: m-am dus la o petrecere cu DJ unde ştiam doar doi oameni, am bătut apoi cu o mînă de ameţiţi pe care nu-i cunoşteam dinainte vreo trei cluburi şi am sfîrşit tîrziu a doua zi într-un afterhours mai plin ca de obicei unde chiar nu recunoşteam pe nimeni. Nici măcar starea constant extatică în care m-am aflat sub efectul energizantelor nu mi-a permis să experimentez pe viu "bucuria sărbătorilor", dar experienţa a avut oricum o notă generală mai bună decît cele anterioare, adică a fost şi un reveillon mai răsărit ca altele, şi o noapte de club mai bună ca de obicei. Recomand cu căldură. Şi, ca să fac, totuşi, dreptate reveillon-ului, o să spun că, dacă dau deoparte noaptea nedormită, sarmalele, porcăriile şi prietenii, rămîne, totuşi, ceva unic legat de această sărbătoare: salata berlineză pe care o face maică-mea, dracu ştie de ce, numai pe 31 decembrie. Problema e că, de cînd nu mai fac reveillon-ul cu ai mei, i-am cam uitat şi gustul. Mi-aduc, însă, aminte că era foarte bună şi eu mai ceream întotdeauna cîteva porţii, ca să trec mai uşor peste Stela şi Arşinel.

*


Lucrul de care-mi pare cel mai rău este că din iritaţia pe care mi-o produce România sărbătorească, am căpătat o suspiciune reflexă faţă de sărbătoare. Paguba este, evident, a mea. România, aşa cum ştim deja, va continua să se rîdă, să sărbătorească, dar nu va părăsi incinta.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Hey, Ron! (poveste la Poveste pentru Maria), Marius Constantinescu, pe marginea lansării unei cărţi de Ioana Bâldea Constantinescu (4.8/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Două certitudini, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La bucătărie, Andrada Ionescu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gume de mestecat din cer, Andrada Ionescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Marea istorie se scrie chiar în timpul nostru, Ana Damian (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer