Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De la Mamaia din scara blocului la întruchiparea incredibilă a comunistei Ana Pauker - 10 pentru FILM la TIFF, 2019


Alina Moscalu, un interviu cu Oana Rusu

18.05.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
După ce o întâlneşti pe Oana Rusu rămâi cu sentimentul puternic că lumea este un loc bun de trăit şi că fricile tale sunt aiurea hrănite de pesimismul propriu. Eu aşa am remarcat-o pe Oana: că zâmbeşte tot timpul. Aşa îi recunoşti şi pe cei doi copii pe care îi are: au ochii Oanei care par tot timpul că zâmbesc.
Ca să stăm de vorbă ne-am întâlnit într-o dimineaţă rece şi am rezistat eroic pe o terasă. Ne-am aşezat la o masă şi ne-am minunat că înflorise o iasomie la un metru de noi.
Este majoră în lumea teatrului, moldoveancă din Iaşi, cu studii de actorie la Târgu Mureş, cu primul job la Oradea, cu o perioadă de un an în Italia şi apoi Bucureşti.
Dacă ar fi să vă descriu detaliat o zi normală de-a Oanei, v-aş cam ameţi: între două repetiţii - găteşte, îşi ia copiii de la şcoală, îi duce la antrenament (fiica, Maria, face gimnastică de performanţă), iese în parc la joacă, face cumpărături, citeşte în troleibuz, ia lecţii de canto, face curăţenie, voluntariat. Altminteri, reuşeşte să se bucure de toate. Poate acesta este şi secretul energiei pe care o are: bucuria că le poate face pe toate.


Oana Rusu (Foto: Andreea Cocunus Zanka)

Cea mai bună decizie pripită

Alina Moscalu: Oana, pari croită să fii actriţă. Cum ai intrat în lumea asta ce pare inaccesibilă pentru muritorii de rând?
Oana Rusu: Brusc! (şi râde din tot sufletul)
Eram în clasa a XI-a şi un amic îmi spune că el dă admitere la teatru. Imediat am spus: şi eu!
Şi chiar vorbeam serios. El nu a mai dat la teatru, eu am cam zburat!
Până atunci nici nu fusesem vreodată la teatru. Ascultam însă teatru radiofonic, pe lângă ai mei. După ce am decis că vreau să devin actriţă am început să merg la teatru în fiecare zi în care se juca. Astfel am văzut de zeci de ori Aşteptându-l pe Godot, Azilul de noapte, Chiriţa în provincie, Efectul razelor gamma asupra anemonelor. Le-am văzut de zeci de ori, ştiam deja replicile, diferenţele de la un spectacol la altul.

A.M.: Şi, ai fost susţinută de familie?
O.R.: De data asta am avut norocul să fiu înţeleasă şi sprijinită de părinţi. Atunci am aflat şi o mică parte a istoriei familiei mele: bunicul meu fusese mânuitor de decor la primul teatru evreiesc din lume - la Iaşi. Şi tatăl meu şi-a dorit să facă teatru, dar nu a fost lăsat de părinţi. Aşa că a venit rândul meu să ajung pe scenă, cu poveştile lor în spate.

Cere şi ţi se va da

A.M.: Încotro ai plecat după ce ai terminat facultatea?
O.R.: Încotro se dădeau concursuri. Prima dată am fost la Braşov. Nu am luat şi apoi am mers la Oradea. Am luat concursul acolo şi am jucat doi ani. Spre norocul meu, am lucrat cu regizori importanţi: Mihai Mănuţiu - la el am debutat, în cor, apoi am lucrat cu Cristi Juncu, Sorin Militaru şi Alexander Hausvater.
Apoi am fost la Gala Tânărului Actor HOP, ţin minte că aveam premieră la Hausvater şi nu mă încadram în perioada de preselecţie pentru Gală. Aşa că l-am sunat pe Cornel Todea şi l-am rugat să prelungească perioada pentru că am premieră. Culmea este că a prelungit-o, aşa am reuşit să ajung şi să iau preselecţia şi să iau şi premiul Timică la Gală.

Visul italian

A.M.: Şi cât ai stat în Oradea?
O.R.: După doi ani de Oradea am hotărât, împreună cu trei colegi de facultate, să plecăm din ţară, în Italia, şi să revoluţionăm lumea teatrală de acolo. Ha-ha-ha, am plecat cu un spectacol în două personaje, într-un rucsac de munte. Planurile noastre nu au funcţionat. Aşa că după un an ne-am întors în ţară.

Sosirea în Bucureşti

A.M.: Şi ai aterizat direct în Bucureşti?
O.R.: Da, direct în Bucureşti. Şi, ce să vezi: cât visam eu prin Italia, mă căuta Hausvater, să mă ia într-un spectacol la Timişoara. M-am dus fără să stau pe gânduri, era o gură de aer pentru mine. A fost greu pentru că nu mai jucasem nimic un an. Timişoara are o trupă foarte faină, iar Ada Hausvater face o treabă excelentă ca directoare acolo.

Începuturile

A.M.: Haide să revenim la momentul când te-ai decis că vrei să te faci actriţă. Unde ai dat examen, ai intrat din prima?
O.R.: Nu! Prima dată am dat la Iaşi, nu am luat. În anul în care am stat acasă am mers la Teatrul Studenţesc Ludic, un fel de teatrul Podul din Bucureşti. Am jucat Vişniec în anul ăla, eram Dorra, medicul din Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia. (citiţi sau descărcaţi gratuit această piesă în versiunea publicată de LiterNet aici).
Apoi am hotărât să plec din Iaşi, aşa, ca un fel de răzbunare: nu m-aţi vrut, plec. La Ludic se vorbea că la Mureş e şcoală bună aşa că am plecat acolo. Era prima dată în viaţa mea când mergeam cu trenul.

A.M.: Primul profesor?
O.R.: Tata! E un om cu foarte mult umor, expresiv şi deosebit de sensibil.
Apoi a fost Mihaela Arsenescu Werner, care mi-a dat o încredere în forţele proprii de nezdruncinat. Credeam că sunt la fel de bună ca Oana Pellea sau Maia Morgenstern. Nu aveam niciun dubiu că pot juca de la egal la egal cu ele. Monologul meu de admitere a fost Lady Margaret din Richard al III-lea.
Cel care m-a readus cu picioarele pe pământ a fost profesorul meu de an de la Târgu Mureş, Ion Săsăran. Îmi asumasem cumva tipologia de forţă şi a reuşit să mă surprindă distribuindu-mă în rolul Ninei din Pescăruşul. Mi-a dat jos măştile şi am avut încredere să o iau de la zero cu el, pas cu pas.

A.M.: Cum ai ajuns la Operetă?
O.R.: La fel de brusc cum am hotărât să dau la teatru. Beatrice Rancea căuta o actriţă care să ştie să cânte. Cineva care mă văzuse la Gală m-a recomandat şi iată-mă la prima colaborare la Operetă. Apoi au urmat alte colaborări până la un rol principal într-un muzical de renume: Cabaret!

O Julieta tunsa scurt si colaborarea cu Bocsardi

A.M.: Un spectacol care te-a marcat!
O.R.: Romeo si Julieta, în regia lui László Bocsárdi. A fost neaşteptat de altfel şi de sensibil. Spectacolul se juca în limba maghiară, erau actorii trupei de la Tamási Áron din Sf. Gheorghe. Julieta era înaltă, mai înaltă decât Romeo, tunsă scurt, cu trăsături tăioase. Şi, Doamne, ce frumos ştia să iubească!
Îmi aduc aminte perfect momentul în care mi-am spus în gând: minunat, vreau şi eu să lucrez cu Bocsárdi! Nu mi-am împlinit visul ăsta, mai am timp, sunt optimistă!

Spectacole în scara blocului

A.M.: Dacă nu erai actriţă, erai...?
O.R.: Prima mea dragoste a fost muzica, jocul meu preferat era organizarea şi participarea la Festivalul de Muzica uşoară Mamaia din scara blocului. Făceam medalii din staniolul dulciurilor, rupeam ce flori găseam, totul era pregătit în amănunt şi publicul hotăra prin aplauzele oferite cine ia premiul întâi, doi şi aşa mai departe. Concuram cu vecina de la etajul I. Am vrut să merg la liceul de artă în clasa a cincea dar părinţii mei au ales un liceu teoretic de prestigiu din oraş.

Detalii importante

A.M.: Cum împaci viaţa de familie cu actoria?
O.R.: Cu foarte multă graţie. Las actoria la uşă când intru în casă, devin mamă, mereu neobosită, blândă şi cu chef de joacă. Sunt şi modestă, nu?

A.M.: Filmul preferat.
O.R.: La strada şi Nopţile Cabiriei, Fellini.

A.M.: Ce ai să îţi reproşezi ca actriţă?
O.R.: Că nu fac studiu permanent, aşa cum balerinii fac studii în fiecare zi cel puţin o oră.

A.M.: Cu ce regizor ţi-ar plăcea să lucrezi?
O.R.: Cu László Bocsárdi, Silviu Purcărete, Victor Ioan Frunză, Andrei Şerban.

A.M.: Roluri preferate?
O.R.: Cele la care urmează să lucrez. Îmi doresc să joc Shakespeare şi Cehov.

A.M.: Care sunt actorii pe care îi admiri din lumea filmului?
O.R.: Meryl Streep, Giulietta Masina, Sir Ian McKellen, Daniel Day Lewis.

A.M.: Dacă copiii tăi ar vrea să se facă actori, ce le-ai spune?
O.R.: Mmmm, sincer nu mi-aş dori să facă asta. Îi voi sprijini orice şi-ar alege să facă dar sper să se sature de atâta teatru până vor ajunge să-şi aleagă o meserie.

Sally Bowels şi Ana Pauker sunt în top

A.M.: Care e rolul preferat interpretat până acum?
O.R.: Sunt două: Sally Bowles, din muzicalul Cabaret, regia Beatrice Rancea şi Ana Pauker din Cultul Personalităţii, regia Mihai Lukacs.

Micile-mari secrete ale actoriei

A.M.: Cum simţi publicul de pe scenă? Te influenţează cum joci?
O.R.: Îl simţi pur şi simplu, îl trăieşti. Totul se întâmplă în primele secunde de la începerea spectacolului. Uneori e magic şi atunci totul e perfect. Alteori nu e magic; mi s-a întâmplat să mă întrebe o colegă, după începerea unui spectacol, dacă sala e goală. Nu se auzea nimic, nu se simţea nimic. Şi nu, sala nu era goală.

A.M.: Ce preferi: teatrul de stat sau teatrul independent?
O.R.: Am activat mai mult în teatre de stat, îmi place apartenenţa la o trupă, îmi plac scenele mari, mirosul din teatru. E un privilegiu să ai toate facilităţile unui teatru: maşinişti, costumieră, make-up artist, luminist.
Fac şi teatru independent şi cu atât mai mult conştientizez toate diferenţele materiale de care vorbeam, dar îmi place să joc în locuri neconvenţionale, să stau de vorbă cu publicul după spectacol, să lucrez şi să cunosc oameni noi, actori, regizori.
Mă simt privilegiată că sunt angajată într-un teatru de stat şi fac şi teatru independent.

A.M.: Avantaje şi dezavantaje ale actoriei?
O.R.: Primul şi cel mai important avantaj e că faci ce îţi place şi unii numesc asta muncă. Apoi actoria te duce inevitabil spre o autoanaliză permanentă, te ajută să te descoperi, să înţelegi oamenii şi din alt punct de vedere.
Dezavantajele sunt similare cu frustrările: dacă nu ai luat nu ştiu ce rol, dacă nu joci, dacă nu iei nu ştiu ce premiu. Suntem oameni care ne hrănim din aplauze, din recunoaşterea muncii. Şi dacă acestea nu sunt la înălţimea aşteptărilor noastre şi nu ştii să-ţi gestionezi aceste porniri, e posibil să ajungi destul de rău.

În afara scenei

A.M.: Ce îţi place să faci când ai timp liber?
O.R.: Când am timp liber stau cu copiii, clar! Îmi simt foarte mult lipsa, când am mai mult de lucru. Mergem în parc, pictăm, decupăm, facem prăjituri şi aşa mai departe.
Timp liber când nu sunt cu copiii? Nu vă gândiţi la prostii: îmi place să merg la teatru, să cânt, să citesc, să beau cafea cu prietenii. În timpul liber mai fac şi voluntariat la un centru de plasament din Bucureşti.

A.M.: Care sunt viciile tale?
O.R.: Nu am vicii, sunt perfectă! (Râde cu toată gura.)
Mă enervez destul de greu şi asta nu e bine.
Unii spun că mă iubesc prea mult. Nu ştiu ce să zic. Fumez.

A.M.: Te rog să îţi faci un autoportret cât mai aproape de realitate.
O.R.: Pfff! Sunt echilibrată, nu am excentricităţi, aşa cum sunt tentaţi oamenii să creadă despre actori, ţin foarte mult la liniştea familiei. Am un optimism înnăscut, sunt calmă. Cred că de asta îmi şi plac rolurile de forţă, sunt contre-emploi. Sunt de etnie romă pe jumătate, şi sunt tare mândră de asta. Am multă forţă de muncă fără că asta să mi se pară greu, sunt de cursă lungă.

Oana Rusu
Data naşterii: 10.10.1978
A absolvit Academia de Arte Teatrale Târgu-Mureş, secţia actorie (1999-2003)
Joacă mult şi bine în multe piese. Câteva ar fi: 2019 - Sexodrom, regia Bogdan Georgescu, CNDB / 2018 - Cultul personalităţii, text şi regia Mihai Lukacs, Macaz / 2018 - Ţara Surâsului, de Franz Lehar, operetă, regia Anda Tăbăcaru / 2018 - Frumoasa din pădurea adormită, muzical de Marius Ţeicu, Teatrul Naţional de Operetă şi muzical Ion Dacian / 2017 - Bonjour, bonnuit Paris, regia Dana Rotaru, Teatrul Naţional de Operetă şi Muzical Ion Dacian / 2016 - Marea ruşine, de Alina Şerban, regia Alina Şerban, Teatrul Mic / 2016 - My fair lady, de Frederick Loewe, regia Răzvan Ioan Dincă / 2015 - 11.1 Echo Point, de Rajiv Joseph, regia Sebastian Marina, proiect independent (citiţi sau descărcaţi gratuit această piesă în versiunea publicată de LiterNet aici) / 2015 - Anais, spectacol de poezie după un concept de Ştefan Doniga, Teatrul de Operetă şi muzical Ion Dacian / 2013 -"The Wedding Chamber-A meeting trough Creation"-The Focused Research Team in Art as Vehicle, Work center of Jerzy Grotowski and Thomas Richards
 Debut Teatrul de Stat Oradea: 2004 - Cor, Electra, Sofocle şi Euripide, regia Mihai Mănuţiu // 2004 - Jane Chandler, Vedetă de cabaret, Noaptea de 16 Ianuarie, Ayn Rand, regia Alexander Hausvater // 2004 - Fellipa, Licuricii, Marius Damian, regia Traian Şoimu // 2004 - Paraziţi, Marius von Mayenburg, regia Sorin Militaru, spectacol lectură // 2003 -Fatima Mansur, Noaptea Arabă, Roland Schimerphelling, regia Cristian Juncu  (citiţi sau descărcaţi gratuit această piesă în versiunea publicată de LiterNet aici)
 Oana Rusu a fost selectată în programul 10 pentru FILM din cadrul TIFF 2019, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2019 vor fi protagonişti ai unor interviuri pe LiterNet până la începutul TIFF 2019 (31 mai - 9 iunie 2019).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2019


0 comentarii

Spacer Spacer