Trenul București-Constanța pleacă în cinci minute... - 10 pentru FILM la TIFF, 2026

Cineva mi-a spus odată despre tine: "Ai răbdare cu ea, momentan e ca glonțul!".
Om înțelept... a reușit să-ți înglobeze personalitatea într-un singur cuvânt. Uneori energia, zvâcul, impulsivitatea ta mă sperie, uneori mă uimesc, alteori mă fac gelos, dar sub toate astea, știu ca zace un copil plin de speranță, foc de talentat, carismatic, perseverent, perfecționist, ambițios, cald și bun.


Cătălin Bucur: Nu îmi pot scoate o imagine din cap. Prima lectură la Seaside Stories, august 2022, stăteai lângă Iulian Enache, cu părul lipit de cap, timorată si entuziastă, cu carisma-ți la purtător, zâmbeai la orice se zicea. Cum ai ajuns în contextul ăsta?
Anaïs Agi-Ali: Oho, trebuie să mă întorc în timp destul de mult, mai exact la 15 ani (în 2019). Am aflat de pe Facebook de un casting pentru adolescenți, făcut de Radu Afrim la teatrul Andrei Mureșanu. Le-am zis alor mei, și cum ei sunt cei mai mari susținători ever, nici nu au stat pe gânduri; am pregătit un monolog, cam o săptămână, și după ceva timp ne-am urcat în mașină și am plecat la Sfântu Gheorghe, la 5 ore distanță de Constanța. Acolo, la teatru, era o doamnă la intrare cu o lista cu numele tuturor celor înscriși. A spus: "Sper că sunteți toți din Sf. Gheorghe sau Brașov. Am scris și în postarea de pe Facebook că e un casting numai pentru cei de aici." Eu am tăcut mâlc, eram la o ușă distanță de Radu Afrim, nu mă mai putea opri nimic. Am intrat și am început să-i înșir tot ce pot eu să fac mai bine. A rămas surprins de eforturile mele și mi-a zis: "Doamne, nu trebuia să vii până aici, că făceam spectacol și la Constanța.", dar eu fiind acest copil tupeist, cu o încredere de nezdruncinat, am răspuns: "Nu, am venit să te cunosc, ca atunci când ajungi la Constanța să mă iei direct în spectacol." Îi mulțumesc deseori acelui copil inconștient.

Timp de 3 ani mi-am continuat viața absolut normal, iar într-o zi, în vara în care am împlinit 18 ani, primesc un telefon de la Teatrul de Stat Constanța, care mi-a schimbat traiectoria vieții: "Bună ziua! Domnul Radu Afrim vă cheamă la teatru." Știu că îmi va fi imposibil să exprim recunoștința față de Radu Afrim și de spectacolul Seaside Stories, care mi-a adus tot ce am azi, așa că aleg tăcerea.


C.B.: Frumos, dar povestea Radu Afrim mai are o parte pentru tine, una mai recentă, mai nebună, mai colorată și mai...? Mai cum?
A.A.-A.: Mai matură, clar. Am fost foarte hotărâtă, atunci când am aflat că Radu o să monteze un nou spectacol la Constanța, să îmi spăl niște păcate (cu ghilimele de rigoare). El m-a cunoscut într-o formă complet diferită și voiam să-i arăt că sunt mai sigură pe mine, mai disponibilă, mai hotărâtă, să-i arăt că pot mai mult decât atunci. Munca pe care am depus-o acum, împreuna cu Radu, a fost una mult mai lipsită de încrâncenarea aia, specifică mie din trecut. M-am lăsat foarte liberă să acționez, să mă deschid în fața colegilor mei, să vin cu tot felul de propuneri care, spre surprinderea mea, chiar au rămas în produsul final. Eram ferită de ridicol sub prelata lumii geniale a lui Radu Afrim. Eram liberă să fac orice îmi trece prin minte, fără frică. Am avut completă încredere că orice e creat de el o să fie: cu umor, cu poezie, cu profunzime, cu magie, cu tot ce-i frumos pe lume. Spoiler alert: am avut dreptate.


C.B.: Teatrul ca teatrul, dar cu filmul ce relație ai?
A.A.-A.: Măi, nu una foarte apropiată, momentan, dar mi s-au dat și aici câteva ocazii cel puțin minunate. O să numesc rubrica asta M-am îndrăgostit iremediabil de cameră. Deci, am filmat la o distanță de două zile: două episoade din serialul Cei trimiși, în regia lui Anghel Damian și Mihai Brătilă și câteva secvențe în noul film al lui Tudor Giurgiu 3 zile în septembrie. Vreau să spun că niciodată nu m-am simțit mai în largul meu jucând ceva, ca atunci când am avut o cameră în față. La teatru e diferit, îmi bate inima repede, am un gol în stomac, oh, la film nu se pune problema de așa ceva. Acolo mă simt încrezătoare, simt că sunt în controlul propriului meu corp. Nu simt oboseală, aș vrea să filmez fără oprire. Nu pot să-mi explic fenomenul. Am gustat puțin din sentimentul de a fi pe cameră și acum sunt flămândă de asta. Dacă mă gândesc la o viață de vis pentru mine, e o viață în care filmez constant.


C.B.: Filmul ca filmul, dar cu dansul?
A.A.-A.: Dansez de mult, de la trei ani jumate. Am concurat, am fost la workshop-uri. Am făcut balet, dans contemporan, dar cel mai mult îmi place partea asta de jazz și musical. Mă ajuta extrem de mult dansul, atât în viața mea de zi cu zi, cât și în teatru. Mă folosesc mult de asul ăsta din mânecă. Datorită dansului am o virtute, pe care o cunosc toți oamenii cu care am lucrat, ambiția.

C.B.: Ești o artistă plurivalentă. Ce alte abilități artistice sau non artistice mai ai?
A.A.-A.: Sunt un om foarte activ, îmi place să fac pilates, yoga, sală, orice îmi pune sângele în mișcare. De un an de zile m-am apucat de cursuri de canto. Am început să cochetez și cu scrisul. Am făcut pictură mulți ani. Ce să zic, nu pot să stau locului. Dacă nu v-ați dat seama, îmi place să muncesc la mine, cu mine.

C.B.: De ce, totuși, actoria din toate cele enumerate de tine?
A.A.-A.: Da, știu că e un mare clișeu, dar ea m-a ales pe mine. Viața mea s-a așezat în așa fel încât să nu mai pot renunța vreodată la ea. Făcând pictură foarte mult timp, mama voia să ajung mare arhitect. Deci, planul era total altul, dar, prin clasa a doua, învățătoarea mea a luat-o pe mama de-o parte și i-a spus: "Anaïs trebuie neapărat să fie actriță." și de atunci mi s-a întors viața în altă direcție. Eu sunt de părere că am tras lozul câștigător la viață. Mi s-a pus un drum în față pe care eu merg așa, ușor, ușor, până ajung la finish. Simt că am fost predestinată since forever să fiu actriță, să urmez cariera asta.
În școală am primit locul de onoare al mediocrității, nu mă descurcam excelent la mai nimic din ce făceam. Până într-o zi, când am început niște cursuri private de actorie și am descoperit ceva la care mă descurc cu adevărat. Eu cred că aș putea face altceva (că sunt descurcăreață), dar ar fi o nedreptate.

C.B.: Tu zici ca ai tras lozul câștigător la viața, eu îți zic mereu ca ai tras lozul câștigător la genă. În Teatro Lucido, Radu s-a folosit de originile tale și ți-a scris un întreg personaj, tătăroaica Guzel kâz. Cum rămâne, totuși, cu tătăroaică Anaïs Agi-Ali? De unde vine ea?
A.A-A: Originile îmi creionează identitatea cu o peniță subțire. Neamul meu tătar mi-a desenat doi ochi alungiți, posibilitatea de a mă integra în Asia, fără probleme și blândețea. Neamul de aromâni, din partea mamei, mi-a dat determinarea, intensitatea sonoră și, cred, că și pofta de viață. Vin dintr-o familie în care au fuzionat două culturi diferite, două religii, două etnii. Trăiască toate minoritățile din teatrul românesc! Hahaha!

C.B.: Dacă tot ne conversăm pentru interviu, nu vreau să omit faptul că scena ne-a adus iar împreună, dar de data asta la un alt regizor. Lucrăm împreună la o nouă producție a Teatrului de Stat Constanța, Toți fiii mei de Arthur Miller, în regia lui Vlad Cristache. Cum reușești sa îți împarți viața între scena profesionistă și facultate?
A.A.-A.: Eh, uite, ăsta este un efort foarte mare. Pentru cine nu știe, sunt studentă în anul 3 la UNATC. Fac naveta mult, București-Constanța, mai ales atunci când lucrez la un spectacol. Pentru Teatrul de Stat din Constanța aș bate toate autostrăzile din Ro, deci... it's ok.
Anul trecut (2025), de exemplu, a fost un mare tur de forță, de dimineață mergeam la facultate de la 8 la 14, la cursuri de actorie, mă urcam in mașină veneam 2 ore jumate până la Constanța, repetam de la 17 până la 21, mă urcam din nou în mașină, veneam la București, ajungeam la 12 noaptea, mă culcam și o luam de la capăt următoarea dimineață. Am simțit că am trecut de limitele normale de oboseală, mă simțeam rău, m-am îmbolnăvit o perioadă, cedam nervos foarte des. Dar am făcut ce am crezut că este mai bine pentru mine. Mi-am făcut meseria, m-am dus la școală, am încercat să balansez - cum am știut eu mai bine - tot ce se întâmpla în viața mea. Pare foarte dramatic ce am scris, dar am și puțină viață personală printre toate cele enumerate.

C.B.: Ești cea mai tânără apariție din programul 10 pentru TIFF din ultimii ani. Ce gânduri te-au trecut când ai aflat?
A.A.-A.: Eram la cursuri atunci când am primit mesajul în care scria că sunt propusă pentru un program la care puteam numai să visez. Am rămas șocată. A fost una dintre cele mai mari bucurii pe care le-am trăit. M-am simțit extrem de flatată și de validată. Toată munca și eforturile pe care le-am depus au fost încoronate cu o oportunitate extraordinară. Mi-am pus un scop în minte, atunci când am început să joc mai mult: să nu las oamenii să mă vadă și să rămână indiferenți. Pare că reușesc, ușor, ușor, să îl ating și asta nu poate decât să mă bucure. Sunt foarte mulți actori talentați în țara asta și faptul că eu am avut norocul, în 2026, să mă număr printre cei 10 pentru film, e o mare onoare. Cea mai mare favoare pe care i-o poți face unui actor este să îl vezi, așadar, mulțumesc că m-ați văzut! Sunt profund recunoscătoare.


Data nașterii: 23 iunie 2004
Studii: Studentă în anul 3 la UNATC, Facultatea de teatru, secția arta actorului, licență
Proiecte de teatru: La Teatrul de Stat din Constanța: rolul Cati în spectacolul Seaside Stories în regia lui Radu Afrim, rolul Guzel Kaz în spectacolul Teatro Lúcido la Malul Infinitului în regia lui Radu Afrim, rolul Lydia Lubey în spectacolul Toți fiii mei în regia lui Vlad Cristache, și va urma un nou rol (care nu știu încă cum se intitulează) în spectacolul Liber Volatilium. Pentru uz ideologic creat de echipa Vanner Collective, în parteneriat cu Teatrul Metropolis.
Alte proiecte: Apariții în noul film al lui Tudor Giurgiu 3 zile în septembrie și în serialul Cei trimiși în regia lui Anghel Damian și Mihai Brătilă. De asemenea, am făcut parte dintr-un performance numit Covor Plante Poezie, în care am îmbinat recitarea de poezii, dansul și chiar și scrierea poetică.

Cei zece actori selectați pentru ediția TIFF.25 sunt Anaïs Agi-Ali (Teatrul de Stat Constanța), Matei Arvunescu (Teatrul Excelsior București), Răzvan Clopoțel (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați), Elena Emandi (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați), Marin Lupanciuc (Teatrul Național din Timișoara), Kati Méhes (Teatrul de Nord Satu Mare), Calița Nantu (Reactor de Creație și Experiment Cluj), Costin Stăncioi (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați), Dragoș Stoica (Teatrul Masca) și Tiberius Zavelea (Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" București).

Actorii au fost propuși și selectați de un grup de profesioniști din teatru și film: Tudor Giurgiu (regizor și producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Borș, directoarea de casting Domnica Cîrciumaru, editorul portalului LiterNet Răzvan Penescu.

Echipa 10 pentru FILM: Manager de proiect: Cătălina Brândușoiu / Foto-Video: Sabina Costinel / Producție & Styling: Silvia Aștilean / Grafică: Mihaela Vas.