Codruța Popov: Încep cu o întrebare pe care o pun doar în contextul meseriei tale: ești un om timid, introvertit sau dimpotrivă?
Marin Lupanciuc: Sigur sunt timid, dar nu mai sunt atât de sigur dacă am rămas introvertit. Cred că meseria mă forțează să fiu puțin altfel și o practic deja de suficient de multă vreme încât să mă fi schimbat. Dar este o realitate faptul că încep orice proiect nou cu teama că n-o să mă ridic la înălțimea așteptărilor mele și ale celorlalți. Urmează o perioadă de auto-convingere, un fel de "hai că nu-i chiar așa, te descurci, o să fie bine" la nivel existențial. Cum să spun, într-un fel, eu merg contra curentului, dar asta am făcut toată viața, că altfel rămâneam acasă, timid și introvertit, atârnat de jocurile pe computer.
C.P.: Înțeleg acum că pentru tine actoria e o meserie mult mai complexă decât ar părea la prima vedere, nu că n-ar fi așa prin definiție.
M.L.: Da, e ceva foarte personal. Pe de altă parte, materialul cu care lucrez ăsta este: emoțiile mele, fricile, gândurile - și cele ușoare, și cele grele - care mă alcătuiesc. Iar în ce mă privește, procesul se complică oarecum, fiindcă îmi dau seama că nu mă cunosc foarte bine. Uneori, impulsul este mai rapid decât gândul și nu întotdeauna îmi premeditez acțiunile și reacțiile.
C.P.: Acum vorbim despre meserie sau despre viață?
M.L.: Pentru mine, granița dintre ele este extrem de fină și de permeabilă.
C.P.: Deci actoria reprezintă pentru tine un fel de parcurs inițiatic, un drum spre tine însuți?
M.L.: Da, exact așa. Dar să știi că e mult mai puțin romantic decât sună. Adevărul e că n-am știut de la început ce e, mi se părea un fel de joacă, dar apoi lucrurile s-au ramificat și s-au întrepătruns din ce în ce mai mult. Încă mă mai întreb, din când în când, de ce nu caut eu niciodată starea de bine, confortul interior.
C.P.: Și de ce nu cauți starea de bine?
M.L.: Din două motive. Unu: cred că actoria este singurul lucru pe care am învățat să îl fac bine, deși mai am mult de muncit până să fie cât mi-aș dori eu de bine și, al doilea motiv - poate cel mai important, dacă e să fiu cinstit - e faptul că a fi actor e... cum s-ar spune, rewarding, îmi aduce cu adevărat cele mai mari satisfacții, mă împlinește. La sfârșitul zilei, doar teatrul îmi dă sentimentul acela că am făcut ce trebuie și că sunt bine, indiferent de efortul și de angoasele de pe parcurs. Și, de fapt, așa îmi traduc eu viața. Da, acum că discutăm despre asta, îmi dau seama că nu pot despărți foarte bine identitatea mea profesională de cea personală, dar nu mă deranjează. Cred că am ajuns la o formă de echilibru și sunt ok așa. Cel puțin deocamdată.
C.P.: Îți propun să mai rămânem puțin în spațiul identității. Consideri că oamenii te văd altfel decât te percepi tu? Și dacă da, și dacă nu, cum te raportezi la imaginea ta?
M.L.: Eu credeam că nu, dar de fapt, da. Interesant că mă întrebi, fiindcă pentru mine, în ultimele câteva luni, răspunsul la întrebarea asta a însemnat o temă serioasă de gândire. Am realizat că nu am nici un control asupra felului în care mă judecă omul din fața mea, n-am cum să interferez cu experiențele, temperamentul și caracterul nimănui, oricât mi-ar fi de apropiat sau de străin. Este un sentiment eliberator.
C.P.: Există zile în care actoria nu face parte din viața ta?
M.L.: Doar când fac curățenie... poate fac curat prea des (râde). Chiar ieri am făcut și după ce am terminat, am dormit cel mai bun somn cu putință. Cred că - vai, ce oribil! (râde) - asta vine din nevoia mea de ordine și de limpezime. Atunci când n-o găsesc în repetiții, de pildă, încerc să o reproduc acasă, iar în momentele alea, teatrul trece în plan secund.
C.P.: Ai și alte pasiuni în afară de actorie? Apropo, actoria o trecem la pasiuni sau la meserie?
M.L.: Hmmm.... e meserie, dar cum poți practica o meserie dacă nu din pasiune? Adică, de putut, poți s-o faci, dar de ce? E păcat. Nu știu ce să spun despre pasiuni, nu-mi place să mă gândesc în termenii ăștia. Sunt lucruri pe care îmi place să le fac: îmi plac jocurile video, îmi place să citesc, să mă uit la filme, să merg la sală, la ore de canto sau de dans contemporan, să fac vocalize, mișcare, dar îmi dau seama că toate astea le fac, în realitate, ca pregătire, e muncă pentru devenirea mea ca actor, sunt toate forme de antrenament pentru meseria mea.
C.P.: Cu alte cuvinte, cam tot ce faci tu când nu ești pe scenă se subsumează tot scenei.
M.L.: Așa este. Eu nu m-am mulțumit niciodată cu ce am. Mi se pare mereu că dincolo de punctul în care am ajuns mai există ceva, e ceva mai mult și că trebuie să muncesc, să fac efortul de a atinge acel loc despre care încă nu știu cum arată și încotro mă va duce. Și că trebuie să fac acum, nu mai târziu.
C.P.: Am vrut să fac un interviu despre omul din spatele actorului. Mi-e imposibil, ești impregnat de teatru.
M.L.: Poate că, de fapt, tema discuției noastre se rezumă la faptul că tot ce îmi place în viață folosesc ca material pentru meseria mea. De-a lungul timpului, teatrul a însemnat foarte multe lucruri pentru mine; și foarte diferite. La început de tot a fost distracție, apoi a devenit frustrare, când mi se părea că orice fac nu e destul și că nu evoluez destul de rapid. Un timp, teatrul a fost frică, apoi, după ce am depășit etapa asta, frica s-a transformat în grad de comparație... cred că abia în ultimul an și jumătate am ajuns într-un punct extraordinar, în care teatrul a devenit plăcere pură. Și nu fiindcă m-am obișnuit, ci fiindcă am început să înțeleg.
C.P.: Te simți un om singur sau nu?
M.L.: Sunt un om singuratic. Dar cred că, în același timp, sunt un om foarte norocos: deși nu am știut niciodată ce trebuie să fac să păstrez oamenii lângă mine, oamenii care contează în viața mea mi-au rămas alături. Pentru asta le sunt foarte recunoscător și încerc mereu să îi facă să vadă.
C.P.: Ai sentimentul urgenței?
M.L.: Da. Și cred că și puțin din "sindromul obiectului strălucitor", nu mă pot opri (râde).
Data nașterii: 28. 11. 1997
Studii: Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. LICENȚĂ (2016-2019) la clasa lui Sütö-Udvari András. MASTERAT (2019-2021) la clasa Adei Hausvater.
Proiecte în teatru (selecție): 2026 - Bulganin în Bolnavii de Antonio Alamo, traducerea Ioana Anghel. (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Regia: Irina Moscu // 2025 - Iubitul în Scriitoarea de Ella Hickson, traducerea Radu Iacoban. (Teatrul "Andrei Mureșanu", Sfântu Gheorghe / Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Regia: Radu Iacoban / Austin în Vestul adevărat de Sam Shepard, traducerea Andrei Marinescu. (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Regia: Felix Alexa / Buckingham în Richard al III-lea de William Shakespeare, traducerea Horia Gârbea. (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Regia: Radu Iacoban // 2024 - Polițistul în Victimele datoriei de Eugen Ionesco. (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Regia: Radu Iacoban / Christian în De Bergerac. Fantasmele lui Cyrano de Michele Santeramo, după Edmund Rostand, tradus de Maria Rotar. (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Regia: Roberto Bacci // 2023 - Ben Ivănescu în Exod de Marius Ivaškevičius, traducerea de Raluca Rădulescu. (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Regia: Oskaras Koršunovas / Polițist în Bros, un spectacol de Romeo Castellucci, coproducție Societas (Italia) cu Kunsten Festival des Arts Brussels; Printemps des Comédiens Montpellier 2021; LAC - LuganoArte Cultura; Maillon Théâtre de Strasbourg - Scène Européenne; Temporada Alta 2021; Manège-Maubeuge Scène nationale; MC93 Maison de la Culture de Seine-Saint-Denis; ERT (Emilia Romagna Teatro) Italy; Le Phénix Scène nationale Pôle européen de création Valenciennes; Ruhrfestspiele Recklinghausen; Holland Festival Amsterdam; Triennale Milano Teatro; National Taichung Theater, Taiwan. (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara) Regia, concept: Romeo Castellucci // 2022 - Lucențio în Îmblânzirea scorpiei după William Shakespeare, traducere și adaptare de Radu Iacoban(Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Regie: Radu Iacoban / Vlad în Copiii nopții de Andrei Radu (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Regie: Alexander Weinberger-Bara / 2021 - Dansator în Vocile Orașului - Central Park de FrenAK (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Scenariul și coregrafia: FrenAK / Chiriac în O noapte furtunoasă. Un exercițiu, adaptare după I. L. Caragiale, scenariu de Ada Lupu Hausvater (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Regie: Ada Lupu Hausvater / Gianni în boala familiei m de Fausto Paravidino (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara. Premiera 17.04.2008), Regie: Radu Afrim // 2020 - Robert în Pisica verde - de Elise Wilk (Teatrul Național "Mihai Eminescu", Timișoara), Concept: Claudia Ieremia.
*
Cei zece actori selectați pentru ediția TIFF.25 sunt Anaïs Agi-Ali (Teatrul de Stat Constanța), Matei Arvunescu (Teatrul Excelsior București), Răzvan Clopoțel (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați), Elena Emandi (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați), Marin Lupanciuc (Teatrul Național din Timișoara), Kati Méhes (Teatrul de Nord Satu Mare), Calița Nantu (Reactor de Creație și Experiment Cluj), Costin Stăncioi (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați), Dragoș Stoica (Teatrul Masca) și Tiberius Zavelea (Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" București). Click pe linkuri pentru interviuri cu cei selectați. Actorii au fost propuși și selectați de un grup de profesioniști din teatru și film: Tudor Giurgiu (regizor și producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Borș, directoarea de casting Domnica Cîrciumaru, editorul portalului LiterNet Răzvan Penescu.
Echipa 10 pentru FILM: Manager de proiect: Cătălina Brândușoiu / Foto-Video: Sabina Costinel / Producție & Styling: Silvia Aștilean / Grafică: Mihaela Vas.