În căutarea unui titlu pierdut - 10 pentru FILM la TIFF, 2026

Răzvan Clopoțel: Nu ne-am hotărât la titlu. Așa că punem toate versiunile aici, ca intro. Petronelei îi place prima variantă, mie ultima.


Răzvan Clopoțel: Să-mi spui dacă e ceva în neregulă cu interviul.
Răzvan Penescu (editorul LiterNet): Cam scurt.
Răzvan Clopoțel: Eu am crezut că e prea lung deja, cine citește atât?


Petronela Buda: Clop, m-am bucurat mult când m-ai rugat să te intervievez. Și emoționat, recunosc. Prietenia noastră durează de o vreme și dacă știu ceva universal adevărat despre tine este că poți fi acolo fără prea multe întrebări. Ceea ce spune poate mai multe despre omul Răzvan decât despre artist. Răzvan Clopoțel, actor de comedie. Am citit și am auzit asta de prea multe ori. Eu cred și intuiesc în tine multă sensibilitate. De altfel, am convingerea că oamenii cu profunde căutări personale pot face comedie bună. Erai student când te-am văzut prima oara în Gaițele și mi-ai rămas pe retină. Erai bun. Ce s-a întâmplat?
Răzvan Clopoțel: :)) Foarte subtil. În cantonament am fost, m-am antrenat! Plus că am mai avut și cartofi de vândut, niște nevoi speciale de îndeplinit, să mănânc, să mă îmbrac, să trăiesc. Lăsând gluma la o parte, habar n-am când au trecut 13 ani de când toată atenția mea a fost îndreptată către "Fani Tardini", Galați. Oricum, anii ăștia au trecut mult mai ușor urmărindu-te la repetiții. Să știi că am un singur regret: că nu ne-am întâlnit mai des pe scenă. Toată perioada asta mi-a adus foarte multe oportunități. Am avut ocazia să trăiesc atâtea momente și experiențe care m-au format, am avut norocul să întâlnesc regizori și actori de mare clasă, de la care am învățat și de la care am furat din secretele meseriei. "Clopoțel, actor de comedie", am auzit și eu destul de des asta, însă, să știi că în ultimii ani am simțit cum încep să mai scot și alte sertărașe din mine, jucând în câteva spectacole de dramă. Nu vreau să fiu doar atât și îmi place să cred despre mine că pot fi mai mult decât un bufon. Da, ai dreptate, în spatele măștilor amuzante se ascunde o sensibilitate pe care mi-am asumat-o și pe care n-am ascuns-o de tot niciodată. Asta e una dintre responsabilitățile artistului, nu? Să-și pună sufletul pe tavă.


P.B.: Am glumit, evident. Asta am învățat de la tine, când nu știi cum să începi, mai bine bagi o glumă. Dar a devenit un interviu serios. Încercăm și așa. Nu știu dacă o să ne iasă. Măcar încercăm.:) Când erai în anul II de facultate, ai devenit colaborator al Dramaticului (Pețitoarele, regia Ion Sapdaru). Ai jucat mult de când am devenit colegi (știu, știu, nu suficient de mult zici tu, nu toți actorii zic asta? Și nu suficient de mult împreună, aici sunt total de acord) însă, dramă... prea puțină pentru gustul meu. Te-am adorat în Vulpașin (Domnișoara Nastasia, regia Radu Nichifor), am râs, cum rar mi se întâmplă, când te-am văzut la lucru în Salba (Salba dracului, regia Sandu Dabija), ți-am admirat versatilitatea în Liselotte și comicul fără margini îmbinat cu puterea de a îndura în Vânzătorul unde jucai un pitic chinuit și extraordinar de comic. A fost ăla momentul când ai simțit că orașul te iubește?
R.C.: Orașul m-a iubit dintotdeauna, în afară de cămătari, mai toți. Nici nu e prea greu să-l iubești pe Clopoțel. E mult spus că a fost un moment în care am simțit că mă iubește orașul, vorbești doar de un personaj care a fost ceva mai memorabil, pentru că făceam o compoziție în care imitam niște oameni cunoscuți la nivel național (nu intrăm în detalii), încă mai sunt salutat în oraș cu replici din acel spectacol.

P.B.: Răzvane, până să ajungi la actorie, ai căutat puțin. Mi-ai zis: "ca să nu ajung sărac și golan!", ce chestie, că și mie tare frică mi-a fost să nu ajung vânzătoare (așa cum ne repeta obsesiv un asistent în facultate). Nu c-ar fi ceva rău în asta, dar eu voiam să fiu actriță. Eu zic că ne-a ieșit. Tu ce simți?
R.C.: Am fi ipocriți să spunem că nu, mai ales știind bine că mulți dintre colegii noștri de facultate n-au avut norocul nostru. E deja multă vreme de când ne tot plimbăm pe scenă, cumva, cumva, s-o fi prins și ceva actorie de noi. Și să nu uităm că avem șansa ca într-un oraș de provincie (dacă mi-ai fi zis asta cu 10 ani în urmă n-aș fi crezut) să ne desfășurăm activitatea, și deja o facem, în alte două teatre independente, Teatru pe Țeavă și Teatrul din Buzunar. Pare că în ultimii ani orașul nostru este din ce în ce mai aproape de fenomenul ăsta numit teatru.


P.B.: După un pic de ASE și trei ani de Jurnalism, te-ai oprit la Actorie. Nu ți-a ajuns, ai terminat și Regie. Ai apucat și să regizezi?
R.C.: Și eu cel mai mult am visat să fiu fotbalist... Regia n-am terminat-o, m-au exmatriculat. De la ASE am plecat eu singurel după ce m-am uitat pe un manual care se numea Matematici Superioare, gros cât o biblie, erau numai avioane pentru mine, m-am ridicat, m-am dus la catedră, am pus manualul pe catedră și am spus "domnule profesor, eu de azi nu mai vin." Ei au râs, eu chiar nu m-am mai dus.

P.B.: Cred că ai făcut bine. Să-l inviți pe prof la teatru. Nu mi te pot imagina făcând altceva, deși, lucrul pe care îl admir cel mai mult la tine este cât de rezilient și muncitor poți fi. Ai fost parte din Social Act Theatre, joci și la Teatrul din Buzunar. Ai o răbdare dezarmantă care, mărturisesc, uneori mă enervează. Ai avut aprozar, acum ai teatru (Teatru pe Țeavă). Pare că să fii patron e ceva ce te urmărește.:)) Cum e să fii patron de artă? Pardon. Manager.
R.C.: Sărăcie, cum să fie?:)) E mult spus patron sau manager de artă, proiectul Teatru pe Țeavă a fost doar o manifestare a preaplinului, a dorinței de a face mai mult decât făceam deja pe scena dramaticului, nu am gândit-o neapărat ca pe o afacere. Dar, cred că ar fi trebuit. Cu toate astea m-am lovit de niște responsabilități pe care nu mi le-am dorit și față de care nu m-am achitat ca un manager. Am văzut și eu cât este de greu să faci un program stabil, mai ales când lucrezi cu actori care sunt deja implicați în alte teatre, am văzut mai mult spatele scenei și am văzut cât de rău este să n-ai o cabinieră, un mașinist, am fost șocați cu toții când am văzut că decorul nu apărea singur pe scenă sau că cineva trebuie să mai spele și wc-ul.


P.B.: Ai făcut niște lucruri atât de curajoase la Țeavă. Ți-ai cumpărat o casă, te gândeai să stai în ea, bine că te-ai răzgândit și ai făcut un teatru în care să ne jucăm fără plasă de siguranță. l-ai adus pe Sandu Dabija, Ion Sapdaru, Vlad Zamfirescu, Alex Bogdan. Dacă doar bănuiam, acum mi-e clar că oamenii te iubesc pentru puterea ta de muncă dar și pentru curaj. Și nici nu te-ai "încordat prea tare" după cum minimizezi tu. Dar, dacă ar fi să o faci? Unde vezi Țeava peste ani?
R.C.: Acum că mi-ai amintit, să știi că fost extrem de încurajator faptul că regizori ca cei pe care i-ai menționat, au acceptat să monteze spectacole în Galați, pe o scenă cât o bucătărie. Deschiderea lor față de proiectul nostru ne-a spus că suntem pe un drum bun, care nu se va opri curând. N-am împlinit încă 3 ani de activitate și deja simțim că ne-a rămas cam mic spațiul. Așa că, în viitor, ne propunem să avem spectacole într-o sală mai mare, unde să producem în continuare spectacole de calitate.

P.B.: În toamna lui 2024 ai câștigat două premii. Unul în festivalul COMIC 7 B din cadrul BIAF, premiul pentru cel mai bun actor dar și în Festivalul de Comedie Galați, alături de Radu Horghidan, premiul pentru cuplu comic. Care e relația ta cu premiile? Îți plac, nu-ți plac, te măgulește, te bucură sau te încurcă?
R.C.: Da, este ceva foarte nasol să primești premii, vorba aia, de ce să-ți fie bine când poate să îți fie rău? Mă încurcă foarte tare, mai ales când e și cu bani.


P.B.: Spuneai într-un alt interviu "și dacă nu vreu, tot compun". În 2019 ți-ai făcut primul spectacol-concert, Flu Flu, pentru care mi-am luat bilet și am cântat din toți rărunchii pe rându' ăla bun. Scrii, compui, înregistrezi, știi percuție, ai o voce bună. Care e relația cu muzica, dulce-amară, ai părăsit-o vreodată? Sau găsești o voluptate în faptul că te bântuie zi-noapte?
R.C.: Volup cum? Mersi că ți-ai luat bilet! În casa în care am crescut, erau la un moment dat vreo 15 chitări și alte instrumente, surorile mele obișnuiau să predea cursuri pentru copii, așa că, fără să vreau, s-a prins și de mine. Muzica e mișto, n-am părăsit-o, chiar dacă n-am cântat perioade bune din viață, mai mereu a existat un instrument în casă și chiar daca n aveam stare să cânt, mă uitam la chitară și ziceam "uite muzica!":)) O să scot eu în viața asta și un album.

P.B.: Abia aștept să dau banii pe el. Așa cum, și la cinema, abia aștept să îmi iau bilet să te văd. Ai avut apariții în Las Fierbinți și Libertate. E asta ceva ce visezi să faci mai des?
R.C.: Mi-a plăcut foarte mult să fiu pe platoul de filmare și da, visez să fac asta mai des.


P.B.: E ceva ce tânjești să știe lumea despre tine și nu te-a întrebat nimeni până acum?
R.C.: Pe cine interesează, să mă întrebe. Nu tânjesc să se știe ceva anume din viața mea, dar nici prea secretos nu sunt, o carte deschisă.

P.B.: Ne apucăm și noi de textul ăla? Știi tu. Sau ne tot prefacem că n-avem timp?
R.C.: Știi bine că abia aștept să lucrez cu tine, și dacă n-o să mai facem textul ăla, găsim altul. Avem multe planuri la Țeavă și nu doar.


P.B.: Ce crezi că ar zice Răzvanul de 5 ani despre Răzvanul care ai devenit și care în 2026 merge la TIFF?
R.C.: În copilărie nu-mi plăceau deloc păroșii și bărboșii, nu știu de ce, îi detestam, iată-mă!
Nici despre actori nu aveam o părere bună, erau și săraci și aroganți, iată-mă!


Data nașterii: 21 decembrie 1987
Studii: Facultatea de Jurnalism & Facultatea de Arte, Universitatea Dunărea de Jos, Galați
Proiecte teatru (selecție): La Fani Tardini - Regina nopții, regie Leta Popescu / A 12-a noapte, regie Andrei Huțuleac / Acasă la tata, regie Mimi Brănescu.
La Teatru pe Țeavă: Încă o noapte furtunoasă, regie Alex Bogdan / Artă, regie Vlad Zamfirescu / Ursul, regie Ion Sapdaru
La Teatrul din buzunar: Îngropați-mă pe după plintă, regie Ion Sapdaru
Alte proiecte: Fondator asociația Teatru Pe Țeavă.

Cei zece actori selectați pentru ediția TIFF.25 sunt Anaïs Agi-Ali (Teatrul de Stat Constanța), Matei Arvunescu (Teatrul Excelsior București), Răzvan Clopoțel (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați), Elena Emandi (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați), Marin Lupanciuc (Teatrul Național din Timișoara), Kati Méhes (Teatrul de Nord Satu Mare), Calița Nantu (Reactor de Creație și Experiment Cluj), Costin Stăncioi (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați), Dragoș Stoica (Teatrul Masca) și Tiberius Zavelea (Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" București). Click pe linkuri pentru interviuri cu cei selectați.

Actorii au fost propuși și selectați de un grup de profesioniști din teatru și film: Tudor Giurgiu (regizor și producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Borș, directoarea de casting Domnica Cîrciumaru, editorul portalului LiterNet Răzvan Penescu.

Echipa 10 pentru FILM: Manager de proiect: Cătălina Brândușoiu / Foto-Video: Sabina Costinel / Producție & Styling: Silvia Aștilean / Grafică: Mihaela Vas.