Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Autonom


Annalee Newitz, traducere de Mihai Iordache

15.05.2019
Editura Nemira
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Annalee Newitz
Autonom
Editura Nemira, 2019

Traducere din limba engleză de Mihai Iordache


Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****
Intro

Cu doctorat obţinut la Universitatea Berkeley din California, Annalee Newitz este o jurnalistă specializată în impactul cultural al ştiinţei şi tehnologiei. A lucrat ca analist politic pentru Electronic Frontier Foundation şi a scris pentru publicaţii precum Ars Technica, Gawker, Wired, New Yorker. În 2008 a fondat io9, unul dintre cele mai citite bloguri de science-fiction din lume. Autonom, romanul ei de debut, a fost nominalizat la premiile Nebula şi Locus.
*
Pământul, 2144. Cetăţenia a fost înlocuită de franciză, iar oamenii lucrează alături de roboţi avansaţi, care încep să dea semne de emancipare.
Judith Chen "Jack" este pirat şi, din propriul submarin, le distribuie medicamente săracilor. Dar cel mai recent, Zacuity, provoacă victime, iar Jack trebuie să descopere repede antidotul.
Pe urmele ei porneşte o pereche neaşteptată: Eliasz, un agent militar angajat de cea mai mare companie farmaceutică, şi partenerul său robot, Paladin. În goana după informaţii, cei doi se apropie mai mult decât credeau că e posibil.
Însă cel mai important e să oprească epidemia bizară care distruge vieţi şi aproape îneacă New Yorkul.
*
"Cartea aceasta este pentru biotehnologie şi inteligenţă artificială ce a fost Neuromantul pentru internet." (Neal Stephenson)

"Este o mare noutate felul naturalist, subiectiv şi paradoxal de umanist în care se dezvoltă punctul de vedere al unui robot - totul pentru o poveste puternică şi însufleţită." (William Gibson)

Fragment

Vara lui 2114

Acum treizeci de ani, când Jack era de vârsta lui Threezed, îşi petrecea toate după-amiezile într-o cameră cu temperatură controlată a laboratorului de genetică de la universitate. Era într-o stagiatură care implica, în cea mai mare parte, organizarea unor biblioteci de mostre de proteine şi de bucăţi obscure de ARN. Când nu marca eprubete, visa să devină biolog sintetic, unul care să poată opri bolile genetice cu terapii proiectate perfect. Ştia, fără nicio îndoială, că într-o bună zi va face Ştiinţă Bună şi va salva milioane de vieţi. Trebuia doar să găsească proteina sau secvenţa de ADN potrivite, care să corecteze oricare greşeală în tiparul molecular care făcea o celulă mutantă să trăiască atunci când ar fi trebuit să moară. În vara aceea, Jack învăţă arta apoptozei sau cum să determine celulele să se stingă de unele singure.

Când veni toamna, se înscrise într-un program doctoral la unul dintre departamentele de bioinginerie de vârf din Zona Comercială Liberă. Universitatea Franklin se afla lângă un vechi oraş portuar - şi o bază militară - pe nume Halifax, chiar la Atlanticul de Nord. Jack nu trăise niciodată lângă ocean. Închirie o cămăruţă printre ale cărei avantaje se număra faptul că avea în raza vizuală reţeaua de antene de mare viteză - mai bună decât reţeaua gratuită cu particule -, plus o privelişte marină spectaculoasă. Se alătură unui laborator bine finanţat, Bendis, ce proiecta virusuri pe comandă pentru asimilarea medicamentelor.

Apoi ceva neaşteptat schimbă traiectoria promiţătoarei sale cariere academice.

Se întâmplă într-o după-amiază caldă de vineri. Hoinărind spre oraş pe drumul larg de spumă, se întâlni cu un tip pe nume Ari, care participa la seminarul ei de plierea proteinelor.
- Ia zi, cum ţi s-a părut ultimul laborator? îl întrebă.

El se enervase, în clasă, din cauza unei chestii pe care o spusese profesorul despre relaţia directă între proteine şi comportamentul uman.
- O porcărie totală, pufni el. Ce planuri ai pentru diseară?

Jack se învioră. Ari era destul de drăguţ, şi trecuse ceva timp de când ea nu se mai combinase cu nimeni.
- Nu cine ştie ce. Mă gândeam să înfulec ceva la cină şi să văd un film. Ai chef să stăm de vorbă?
- Mă duc la întâlnirea de la Culturaliberă. Ar trebui să vii şi tu.

Jack nu ştia mare lucru despre Culturaliberă, în afara faptului că principala cercetătoare de la laboratorul ei, Louise Bendis, avea un conflict cu ei în legătură cu un brevet pe care îl depusese. Din cauza asta şi a unor istorii despre Culturaliberă din jurnalele ştiinţifice, rămăsese cu vaga impresie că erau genul de oameni care aruncau în conversaţie o mulţime de termeni tehnici, doar ca să justifice faptul că vindeau droguri "emancipate".

Probabil că părea bănuitoare, fiindcă Ari râse.
- N-o să te îndopăm cu droguri sau altceva, zise el. Dar ar trebui să ştii mai multe despre sistemul de brevete, dacă ai de gând să lucrezi la Ferma de Brevete Bendis.

Făcu o mutră sarcastică. Apoi zâmbi din nou şi îi atinse uşor braţul.
- Pe urmă, câţiva dintre noi o să luăm cina împreună.
- M-ai convins, decretă ea.

La naiba! Venise la universitate să-şi lărgească orizontul, nu? Şi poate că va avea parte şi de ceva sex.

Întâlnirea era într-o sală aerisită, a absolvenţilor, pe acelaşi hol cu Departamentul de Biologie a Plantelor. Acum mulţi ani, un glumeţ modificase nişte gene ale unei plante proiectate să repare sticlă şi o lăsase să crească peste ferestre. Acum lumina era filtrate de frunze a căror structură moleculară se contopise cu sticla şi care rămăseseră înţepenite acolo în pâlcuri artistice, deşi planta murise de mult. Pe nişte scaune aşezate în cerc stăteau vreo douăzeci şi cinci de studenţi, care se prezentară la sosirea lui Ari şi a lui Jack. Cei mai mulţi dintre ei studiau inginerie genetică, dar erau şi câţiva ciudaţi de la cognitive şi neurologie. Erau cu toţii surprinzător de deştepţi, iar pe Jack o fermecă imediat conferenţiarul invitat, un profesor tânăr din Saskatchewan care se împotmolise într-o confruntare juridică prelungită cu universitatea lui privind permisiunea de a înscrie sub o licenţă deschisă nişte antivirale simple pe care le descoperise. Avea părul bogat, lung până la umeri, şi ochi verzi care ieşeau în evidenţă pe chipul brun. Numele lui era Krish Patel şi o făcu pe Jack să uite toate planurile vagi de a se combina cu Ari.

Krish compara sistemul de brevete cu sistemul servituţii, ceea ce lui Jack i se păru oarecum exagerat. Trebui să admită însă că sistemul brevetelor părea să fie la rădăcina multor probleme sociale. Doar oamenii cu bani puteau beneficia de medicamentele noi. În consecinţă, doar bogaţii puteau rămâne sănătoşi fizic, în timp ce săracii n-aveau cum să-şi păstreze minţile destul de ascuţite pentru a prinde slujbele bune şi în general nu trăiau mai mult de o sută de ani. În plus, ciclul acesta era transmis, în mod nedrept, în familii. Oamenii care nu-şi puteau permite medicamente brevetate erau predispuşi să aducă pe lume copii bolnăvicioşi, care nu trăiau mult, intrau în servitute şi nu scăpau niciodată de ea. Jack înţelese teoria lui Krish despre cum o mulţime de probleme de bază s-ar fi rezolvat dacă, pur şi simplu, ar fi fost reformată legea acordării brevetelor.

Mai târziu, la restaurant, Jack intrase într-o uriaşă dezbatere cu Krish, despre posibilitatea reală ca antiviralele brevetate sub licenţă deschisă să ducă la inovaţii în ingineria învelişurilor virale. O încântă felul calm în care el reacţiona la fiecare critică şi cum încorpora ideile ei, pe loc, în soluţiile pe care le găsea.

După cină o conduse acasă, iar Jack inventă o scuză incredibil de stupidă ca să-l invite sus.

Ghemuiţi pe o canapea lângă fereastră, împărţiră nişte 420 şi ascultară sunetul îndepărtat al oceanului.
- Deci asta-i politica învelişurilor virale, spuse Jack, suflând fumul. Fierbinte chestie. Foarte sexy.

Krish o privi, iar mâna i se opri în aer, ţinând pipa care răspândea încet fum. Părea pe jumătate îngrozit, pe jumătate perplex. Brusc, Jack se întrebă dacă el înţelegea că îl adusese acolo ca să facă sex. Poate crezuse că ea îşi doreşte într-adevăr să discute toată noaptea despre secvenţe.
- Flirtez cu tine, îl lămuri ea.
- Ah, bun, aşa credeam şi eu, râse bărbatul. Totuşi, nu ştii niciodată sigur.

Îi plăcea stilul lui de a nu face niciodată presupuneri, nici măcar despre lucruri de bază, ca relaţiile sexuale.

Atunci când se sărutară, simţi gustul analizei politice pe care o descrisese în timpul întâlnirii de la Culturaliberă. Aroma lui, un amestec de chimen şi fum, îi evoca Ştiinţa Bună la care visase în anii studenţiei: acea ştiinţă care le venea în ajutor oamenilor şi le dădea şansa de a duce vieţi de care să poată fi mândri. Nimic n-o îmboldea mai tare să dezbrace complet un tip decât convingerea că are idei bune - aşa că asta şi făcu. Simţi un gust de analiză etică nuanţată a sistemului brevetelor pe tot corpul lui.

În următoarele câteva luni, Jack îşi împărţi timpul între o muncă nu prea solicitantă la Ferma de Brevete Bendis şi lecturi extrem de solicitante despre brevete. Unele erau chestii pe care i le recomandase Krish, dar odată citite eseurile şi cărţile de bază, urmase notele de subsol şi referinţele şi continuase pe cont propriu. Deveni o obişnuită a întâlnirilor Culturaliberă, iar într-o seară chiar făcu un demo despre un mic program pe care îl scrisese şi care putea ajuta la crearea, prin inginerie inversă, a anumitor clase de medicamente brevetate. Deşi, legal vorbind, astfel de lucruri se situau în zona gri, sublinie că programul avea doar un scop de cercetare - sau poate ar fi devenit util pentru cine ştie ce situaţie de pandemie, când ar fi trebuit preparate imediat o mulţime de medicamente.

Unul dintre tipii de la ŞtiCog întrebă de ce nu puteai, pur şi simplu, să te duci la Oficiul pentru Brevete şi să iei reţeta medicamentului direct din brevetul depus acolo. Ca răspuns, Jack îi cită un articol recent al unui cercetător juridic de la Harvard, membru Culturaliberă, care analizase cât timp şi câţi bani i-ar trebui unei persoane obişnuite ca să plătească avocaţi şi experţi capabili să navigheze prin bazele de date scumpe cu brevete şi să-şi dea seama cum rezultase un anume medicament. Majoritatea medicamentelor care trecuseră de teste erau o amestecătură confuză de părţi licenţiate şi procese şi, ca să pricepi cum sunt făcute, ţi-ar fi trebuit banii pe care îi au doar corporaţiile. Pentru o persoană obişnuită care ar fi vrut doar să copieze o terapie genetică, ar fi fost în general mai simplu să amplifice şi să obţină iute secvenţa medicamentului, apoi să-l analizeze cu micul program conceput de ea.

Unii studenţi adăugară câte ceva la programul lui Jack şi destul de curând acesta deveni un mic, dar activ proiect cu sursă deschisă, numit invin - de la "inginerie inversă". Krish le transmise invin-ul studenţilor lui din Saskatoon, aceştia îl pasară mai departe inginerilor din Iqaluit şi, în curând, Jack începu să primească instrucţiuni de corecţie de la oameni din locuri ciudate de care nu auzise niciodată, din Uniunea Asiatică şi Statele Braziliene.

Atunci când nu încerca să demonteze sistemul brevetelor, ocupaţia lui Jack era să fie complet îndrăgostită de Krish. Ce-i drept, nu lua dragostea în serios la fel de mult ca unele dintre colegele ei, care vorbeau despre "întâlniri" şi "căsătorie". Privea iubirea ca pe oricare alt proces biologic. Era produsul unor semnalizări electrice şi chimice din creierul ei, inspirate de stimuli din lumea exterioară. Dacă era delirant de fericită în preajma lui Krish şi dacă îşi dorea constant să facă sex cu el atunci când era departe, asta însemna doar că aria tegmental-ventrală a creierului ei şi un snop de căi neuronale funcţionau.

Krish avea pentru Jack aceleaşi sentimente. Chiar şi atunci când plecă să predea un trimestru la Saskatoon, continuară să vorbească zilnic. Apoi duseră lucrurile la nivelul următor: fondară împreună un depozit de resurse-text anonim, despre modalităţi practice de a trece medicamente în domeniul public. Pentru Jack, fusese cea mai intensă relaţie pe care o avusese vreodată.

5 iulie 2144

Un mecanism de intrare din Yellowknife declanşă o interogare spre o bază de date de molecule din Berna, căutând mai multe şiruri specifice dintr-un câmp de date. După o sută şaizeci de milisecunde, interogarea returnă un set de pointeri.

Respectivul mecanism de intrare din Yellowknife, care ceruse acest set, era un biobot pe nume Med, care tocmai privise cum un bărbat murise fiindcă îi cedaseră organele interne. Cu trei zile înainte, omul ajunsese în camera de primire a urgenţelor, aproape în comă. Cinci zile în şir nu făcuse altceva decât să-şi zugrăvească apartamentul - fără să mănânce şi abia luând din când în când câte o înghiţitură de apă, fără să iasă din casă decât pentru a-şi procura şi mai multă vopsea, ca să poată da şi mai multe straturi. Neuronii din creierul lui mijlociu îşi pierdeau receptorii de dopamină după un tipar obişnuit pentru dependenţă, de felul celui care apare după ani întregi de heroină sau de jocuri de noroc. Nimeni nu mai auzise însă vreodată de cineva care să dezvolte un astfel de tipar ca răspuns la o săptămână de zugrăvit.

Acesta era motivul pentru care Med făcea investigaţii asupra moleculelor din fluxul sangvin al tipului. Se potriveau perfect cu un medicament brevetat numit Zacuity, dar era imposibil ca acest instructor de snowboard să fi avut bani pentru genul ăsta de reţetă. Făcuse probabil rost de el ca drog de pe stradă, ceea ce însemna că cineva reuşise perfect să sintetizeze Zacuity prin inginerie inversă.

Med îşi dădu din ochi o buclă blondă şi îşi rezemă silueta subţire, acoperită de carne, de birou. Fusese proiectată să arate uman, faţa ei fiind replica chipului unei femei a cărei imagine aparţinea unei vechi baze de date Facebook, de unde o cumpărase inginerul de ţesuturi al lui Med. Deşi, tehnic, nu putea fi deosebită de respectiva umană care murise de mult, trăsăturile lui Meg prezentau acel aspect generic de "fată albă drăguţă" care, pentru majoritatea umanilor, constituia un indiciu că era de fapt bot. Sub pielea palidă, deghizarea înceta imediat. Endoscheletul din aliaj era împletit cu fibre şi circuite care ar fi fost evidente pentru oricine avea senzori cu care să ajungă dincolo de spectrul vizibil. Med închise sesiunea cu Berna, se conectă la particulele spitalului cu antenele ei încorporate şi îşi depuse raportul despre moleculă.

Tatăl tipului cu zugrăvitul trebuia să vină în câteva ore de la Calgary, iar sarcina de a-i explica omului de ce pe fiul lui îl ucisese "dependenţa de zugrăvit" avea să-i revină vreunui doc. Încă un motiv pentru care Med prefera să rămână pe partea de cercetare a lucrurilor. Mai puţine drame umane.

În timp ce Med traversa curtea spitalului, îndreptându-se spre biroul ei, datele pe care tocmai le salvase pe intranetul local erau examinate de un algoritm de recunoaştere a tiparelor. Acest algoritm secret ajunsese în reţea pe o uşă ascunsă, destinată forţelor de ordine, vizibilă doar pentru cel care o iniţiase. Algoritmul marcă mai multe şiruri din raportul lui Med, care fusese deschis înainte de a putea fi trimis oricui din afara spitalului şi suprascris instantaneu cu nonsensuri.

6 iulie 2144

Jack îl mai văzuse pe Threezed gol înainte, atunci când se curăţase, dar niciodată atâtea ore în şir. Începea să se obişnuiască. Acum, privea când la computer, când la trupul lui slăbănog, care ieşea de sub învelitoarea de pe patul ei, unde el dormea acum. Privind de pe fotoliul de lângă birou, îi putea distinge doar curba palidă a fundului. Însă acum fluxul de ştiri care îi scânteia sub degete i se părea mai important.

Veştile erau proaste. Ca niciodată, registrele comunităţii ştiinţifice şi corporaţiile media erau de acord asupra unui lucru, şi anume că în Calgary muriseră cel puţin o sută de oameni din cauza complicaţiilor legate de droguri. Experţii în dependenţă scoteau întruna studii de caz. Nimeni nu menţiona că vinovatul era Zacuity, varianta obţinută prin inginerie inversă.

Odată ce un specialist decent în ingineria inversă avea să se uite serios la medicamentul ei, provenienţa lui ar fi devenit destul de evidentă. Aşa că ori nu încercase nimeni asta, ori Zaxy muşamaliza rezultatele. Niciunul dintre contactele ei din Zonă nu postase semnalul lor de alertă, care trebuia să fie ascuns steganografic într-o imagine şi încărcat pe un forum al iubitorilor de pisici cu foarte mult trafic. Asta însemna că nimeni nu fusese vizitat de CIP. Sau, cel puţin, că nimeni nu trăise suficient încât s-o poată avertiza.

Jack nu va mai fi în siguranţă multă vreme, dar se părea că încă dispunea de ceva timp pentru a îndrepta lucrurile.

Dacă erau corecte calculele ei rapide, oamenii deveneau dependenţi de Zacuity după doar una sau două doze - un lucru pe care nu-l mai văzuse decât la droguri pentru petreceri, proiectate prost, şi la cocaina nemodificată. N-avea idee câţi cumpăraseră Zacuity piratat de ea şi cu atât mai puţin câtă lume consuma legal versiunea beta. Dar era clar că oamenii predispuşi la dependenţă aveau să moară în continuare dacă cineva nu le punea celor de la Zaxy cuţitul la gât şi nu-i obliga să admită că făcuseră un drog de productivitate care se comporta ca un stimulent căcăcios din secolul al XIX-lea.

Problema era că ar fi trebuit să-şi ascundă descoperirile în spatele altcuiva - cineva căruia legea îi permitea să obţină Zacuity prin inginerie inversă. În plus, trebuia să producă şi să distribuie rapid un antidot pentru dependenţă, înainte să mai moară cineva. Jack ştia exact ce laborator putea face toate astea: ingineria inversă, publicitatea şi antidotul de ultim moment pentru problema dependenţei date de Zacuity. Dar şansele de reuşită erau mici. Trecuseră decenii de când lucrase acolo şi s-ar putea să nu prea fie bine-venită. Însă era singura ei speranţă.

Threezed era încă întins în patul ei. Jack se îndreptă spre cabina de comandă şi verifică poziţia navei. Cu puţin noroc, în douăzeci şi patru de ore, putea fi în camion, cu încărcătura înghesuită în siguranţă în spate. Era un plan foarte prost, dar nu atât de prost ca acela din cauza căruia ajunsese în acest coşmar moral general.

Subul se înfipse cu nasul în marea Beaufort, cu apele ei înconjurate de un lanţ enorm de insule ale cărui margini formau Labirintul Pasajelor din Nord-Vest. Destinaţia ei era un promontoriu mai curând urât, cunoscut drept insula Richards. De acolo aveau să îngrămădească tot echipamentul într-un caiac, să urmeze ţărmul estic al insulei, să ajungă la curba largă a fluviului Mackenzie şi să convingă un remorcher să-i tragă tocmai până la docurile din Inuwik. Acolo avea să-i dea drumul lui Threezed în oraş şi să conducă spre sud, spre laborator, cât mai rapid posibil.

Jack începu să caute locuri unde să poată staţiona subul.

Deşi era miezul verii, mai existau regiuni din ocean unde, din cauza aisbergurilor năruite şi a gheţarilor, apa cea palidă era încă plină de gheaţă. Bucăţile mari şi albe erau bune ca ascunziş şi aveau şi avantajul că gemeau de microcontrolere şi gunoi de particule ce apărea încă pe radare. Semnalul cu rază scurtă de acţiune al navei ei avea să se piardă în bolboroseala traficului emis de cipuri şi de antene muribunde.

În cală, ea şi Threezed puseră ce rămăsese din încărcătura ei în saci elastici, subţiri şi etanşi. Pilulele şi sticluţele erau ambalate în cutii de aromaterapie viu colorate, cu poze învolburate de zei şi zeiţe hinduse pe ele. Brusc, Threezed se opri din adunatul cutiilor şi începu să se uite fix la una anume, cu un Ganesha gras şi plin de bijuterii ai cărui ochi radiau de fericire deasupra rotocolului trompei.

Jack era nervoasă.
- Să ne grăbim, Threezed. E timpul să mergem.
- Nu mă laşi să rămân aici, să mă ascund cu nava? Pot să fabez chestiile care-mi trebuie. O să ţin curăţenie şi n-o să fac altceva decât să mă uit la filme.
- Uite, îmi placi, dar asta n-o să se întâmple. Nu te cunosc destul de bine ca să te las să ai grijă de subul meu.
- Poţi să-mi blochezi accesul la sistemul de navigaţie.
- De unde ştiu că nu eşti vreun maestru criptograf şi un expert în sisteme care o să-mi spargă sistemul de securitate în câteva minute, dacă ai chef?

Jack mătură aerul cu mâna, cu o mişcare ce spunea că discuţia s-a încheiat.
- Şi n-aş fi făcut asta până acum, dacă puteam?
- Nu, nu neapărat.

Inconştient, Jack îşi căută mânerul cuţitului pe care-l ţinea sub curea, apoi îşi lăsă palma deschisă pe el. Nişte comenzi speciale de lângă lamă îi activară sistemul perimetrului.
- Închide sacii ăia şi ajută-mă să pregătesc caiacul.

Poate că dacă-i găsea tot timpul câte o ocupaţie lui Threezed, acesta n-avea să-i mai ceară să se încreadă în el mai mult decât în oricine altcineva - inclusiv în ea însăşi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer