Râpa

Sufletul e întocmai ca o râpă
Văzută din vârf de stâncă
Mai întunecată şi mai profundă
Decât o prăpastie oarecare
Şi asta numai pentru că are
Marele avantaj să ascundă
Obiectele personale
- folositoare sau banale -
Ale lui Dumnezeu

Eu
Alaltăieri seară
Am scos din râpa asta
din greşeală
Un uscător de păr
Patru obiecte sfinte
Şi - cu oarece dureri -
Un cotor de măr
Dacă aş fi ştiut mai dinainte
Aş fi făcut cumva să scot
O pereche de pantaloni evazaţi
Pe care să îi ţin de tot

Obiectele sfinte aveau datoria să iasă
Pentru că de mult nu am mai avut în casă
De feon nu am ştiut ce să mai zic
Eram mic şi am zis că poate
Aşa se usucă şi Dumnezeu
Ca noi pe cap
Dar când să îl testez...
(Nu a mai mers)
Şi-abia atunci am înţeles
Că nu eu trebuie să le folosesc

Bine, prăpastia asta a mea a avut jucării
mult timp, cât timp erau în jurul meu
numai copii
Era un chin să îi privesc cum
coboară pe rând şi ies strângând
ursuleţi maşinuţe păpuşi
Pe ale mele le ascundea mama în saci
După uşi
Şi toţi mă întrebau dacă pentru mine
nu pot să scot nimic
Le răspundeam că nu e bine
Să nu le stric
Dumnezeu era copil cu mine atunci
Şi toate erau ale lui şi nu aveam cum
Dar acum - dacă alţii le pot folosi
şi le strică ei - eu nu mă supăr

Şi nici nu pot să spun că sufăr
Până la urmă am realizat
Că toate erau pentru mine
Când mi-a venit şi cel mai frumos gând
Acela de a face bine

Prăpastia mea se umpluse pe rând
Cu fluturi fotografii apusuri
Creşteau în mine zilele şi liniştea
Păstram ecoul celorlalte lucruri
Care au mai poposit la răstimpuri
În sufletul meu
Şi mereu - în mijlocul scrisului -
Prăpastia răspundea
Cumva binevoitoare
Şi arunca lucruri cu totul întâmplătoare
Pe podea
Destul de rar
Unele se construiau în vise
Dacă apăreau destul de clar
Altele cădeau - promise -
După câte un plâns sau câte un oftat
Însumate - sufletul meu a adunat -
o infinitate de lucruri
banale sau însemnate
care au primit din partea mea mai mult
de o clipă de afinitate
înainte de a le arunca

De parcă ar putea schimba ceva
Când Dumnezeu şi-a lăsat iubirea
Materializată
În râpa asta pe care am încăpăţânarea
Să o numesc suflet
deşirat în urma mea fără cântec
Doar pentru că aşa mi s-a spus că se cheamă
Golul întunecat a expulzat şi prima provocare
O căutare a unei imagini de post-mamă
Pentru care ştiam să definesc iubirea
Până atunci
Dar uite - vine şi un moment în care ajungi
Să simţi că exişti
Prin ceva ce nu sufletul tău a creat
Ci doar a atras
Sau adus

"Câte chestii minunate ai aici"
îmi spune ea, căutând cu privirea
dincolo de marginea stâncii înalte
"Dacă ai loc
o să mă instalez în partea aia"
Oriunde!
îi răspund, încântat
şi încep să arunc surplusuri
de trecut încep să uit
tot ce e normal de uitat
când altceva începe
"sper că e ok dacă îmi las şi eu
minimul existenţial aici"
E super ok!
Simt cum râpa se umple
Cu fericire
Brusc
Fericirea e ceva cu adevărat valoros
Şi atât de rar
Doar că iubirea se plimbă acum peste tot
Nu pot - şi chiar dacă pot -
De ce aş vrea să o opresc?

Mai încoace de vârsta iubirii
Care nu pleacă niciodată
Am început să mă gândesc în perspectivă
Să-mi fac nişte rafturi
E pur şi simplu un gând
Care mă bate de mult timp
Destul de urgent, în primul rând:
Două poliţe pe laterala din faţă
Cum te uiţi
aşa
fix acolo
Nu încălcăm spaţiul destinat iubirii
nici intimitatea
mai ştii ce mare părea locul ăsta mai demult?

Dumnezeu ţine acum în mine cărţi
- iubirea mă încăpăţânez eu să nu plece -
Ţine multe cărţi, mai multe chiar decât eram
pregătit să primesc
mai multe chiar decât aş putea - fizic - să citesc
Pe toate rafturile şi în fiecare loc disponibil
Aud în ceafă sunetul câtorva pagini lipite
"S-ar aerisi mai bine aici dacă ne-ai deschide!"
Tac
Ştiu că Dumnezeu nu are cu ele un plan provizoriu
Şi poate că are şi un algoritm sau vreo ordine firească
Eu le deschid aleatoriu
Dacă
şi mai ales când am o întrebare
Dacă mă plictisesc şi dacă timpul nu mai trece
Dacă am o pauză la zece
Nu le uit
Se înmulţesc şi împânzesc întreg
spaţiul meu vital
Încât - dacă mor -
Dumnezeu o să ţină în mine
Dragoste şi cărţi
Până la final
(*)