Gina Șerbănescu: Care au fost primele tale experiențe în mediul teatral? Ele s-au manifestat înainte de a intra la facultate?
Eusebiu-Mihail Tudoroiu: Îmi aduc aminte că, atunci când eram mic, obișnuiam să iau toate perdelele și cearceafurile din casă ca să îmi construiesc propriul teatru unde încercam să pun în scenă poveștile pe care le știam la vremea respectivă. Îmi aduc aminte cât de multă grijă pentru detalii aveam și cum obișnuiam să încerc multe variante de a rezolva diferite scene din poveștile respective. Și nu renunțam până nu găseam rezolvarea pe care o credeam eu potrivită. Apoi, pe la vârsta de 8-9 ani mi-am descoperit valența muzicală. Și m-am îndrăgostit de canto și pian care îmi sunt apropiate și în ziua de astăzi. Unul dintre cele mai mari regrete pe care le am până în momentul acesta fiind faptul că nu am studiat temeinic pianul, așadar, astăzi nu sunt un pianist bun. Însă experiența de a fi îndrăgostit de un instrument mi-a generat de multe ori inspirație pentru diferite proiecte la care am lucrat. Mereu o cameră cu un pian reprezintă pentru mine locul în care să pot să evadez de cotidian, unde să uit de orice griji și probleme. Experiențele în teatrul adevărat au început mai târziu. Undeva la vârsta de 15-16 ani am bătut la ușa teatrului din Ploiești spunând că vreau să lucrez acolo. Și am avut norocul ca cineva din teatru să mă ia în serios și așa am început să ajut cu tot ce puteam la vârsta respectivă. În același timp făceam și teatru într-o trupă de liceu. Apoi, primul meu proiect important a venit tot în Ploiești, când Radu Afrim venea să monteze un nou spectacol acolo și mi s-a oferit șansa să lucrez la acel proiect. Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești este locul în care am avut prima interacțiune cu teatrul profesionist. Așa că acel loc mi se va părea mereu "acasă". Cumva toate aceste lucruri s-au legat într-un fel și au prins sens pentru parcursul meu.
G.Ș.: Tu ai experimentat și statutul de student în cadrul învățământului teatral din România. Cum ai descrie această experiență și de ce ai decis să mergi spre altceva?
E.-M.T.: Am avut experiența de a studia la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la facultatea de teatru, secția regie teatru. Aș minți dacă aș spune că această facultate este una ușoară. Însă ce este frumos și ușor în același timp pe lumea asta?! M-am bucurat să am alături de mine în perioada respectivă doi oameni care m-au format enorm și cărora le mulțumesc constant pentru tot ce am învățat de la ei. Este vorba despre domnii Vladimir Anton și Claudiu Goga care au contribuit enorm la conștientizarea, de către noi, a faptului este extrem de important să muncești din greu și să faci cu pasiune această meserie. Cu siguranță experiența respectivă mi-a oferit multe lucruri pe care le aplic în viața de zi cu zi în teatru. Am ales să schimb ce făceam pentru că, în perioada respectivă, eram într-o fază de căutare interioară și simțeam că nu mă pot dedica cu totul acelui lucru. Am ales să mă întorc la actorie, care, la momentul respectiv s-a dovedit exact ce aveam nevoie pe moment. Contează foarte tare să ai curajul uneori să spui "Stop! Eu trebuie să fiu în alt loc în momentul acesta".
G.Ș.: Înainte de a monta Angajare de clovn ai mai avut o experiență artistică realizată cu alți colegi români de la Falmouth, Marea Britanie. Vorbește-ne despre ea și despre modul în care ea a fost primită în România.
E.-M.T.: La finalul anului 2017 am început să mă gândesc alături de doi dintre colegii mei români, Robert Bogdanov-Schein și Teodor Tincu, la faptul că toți ne doream să începem să producem propriile noastre spectacole. Pentru că eram un grup nou format, proaspăt ajunși în acea țară, neștiind multe despre industria de teatru independent, primul spectacol a fost un experiment pentru noi. Așa a apărut Art, după textul cunoscut al Yasminei Reza, în mai 2018. Spectacolul a fost scos în Marea Britanie și ulterior am hotărât să încercăm să îl aducem în România în vara lui 2018. Din fericire am avut norocul de a da peste oameni generoși care au acceptat imediat să ne ofere sprijin și găzduire pentru acest spectacol. Spectacolul a ajuns la Reactor, în Cluj-Napoca, la Festivalul Verde la Teatru din Focșani și la Misc, în Timișoara. Ultimul, din păcate, fiind un spațiu care astăzi nu mai există. A fost o experiență interesantă să vedem reacțiile publicului din trei zone diferite ale României, în special pentru că aveam și reacțiile publicului britanic cu care le puteam compara. Din păcate, România este încă reticentă la teatrul independent, în special cel făcut de tineri fără un nume mare. Încă se simte acel feeling de underground. Din păcate, țara noastră nu investește suficient în această formă de teatru. Și asta face supraviețuirea ei destul de grea. În general, când hotărăști că vrei să pornești pe acest drum, cel mai mare sprijin îl vei primi tot de la oamenii care fac deja asta și care se confruntă la rândul lor cu problemele sistemului. Dar, per total, am fost destul de mulțumit de acea experiență. Am avut în toate orașele un public primitor. Sunt nerăbdător să văd reacțiile din Sibiu la noul spectacol pe care îl aducem la ediția 2019 a FITS.
G.Ș.: Cum ai luat decizia de a monta textul domnului Vișniec și cum s-a născut conceptul regizoral?
E.-M.T.: Când am început alături de cei doi colegi ai mei, aveam în minte ambele texte, Art și Angajare de clovn. Știam de atunci că îmi doream să fac un spectacol mare ca decor și distribuție cu textul domnului Vișniec. Spectacolul are 12 actori pe scenă, jucând un text de trei personaje. Conceptul cu care am venit a pornit din trei puncte exacte. Mi-am dorit să le ofer personajelor șansa de a fi văzuți ca civili, umani, într-un spațiu cât mai neutru și simplu unde să își poată spune supărările și regretele, care, la aceste trei personaje, există din plin.
Iar apoi mi-am dorit să le dau și lor și spectatorilor șansa de a vedea contrastul dintre omul din spatele scenei și omul pe care îl vedem pe scenă - acestea fiind două entități total diferite. Alt lucru care m-a interesat foarte tare la acest text este puterea pe care o are spațiul în care se petrece povestea. Spațiul în care ajung acești trei oameni are o forță extrem de puternică. De aceea mi-am dorit să folosesc un spațiu segmentat care pe tot parcursul spectacolului dezvăluie noi secțiuni. Și asta nu doar pentru a oferi spectatorului plăcerea vizuală de a vedea un spațiu care se transformă în fața ochilor lor, ci pentru că spațiul acela reprezintă, de fapt, un void care funcționează după propriile legi și ca atare necesită puternic nevoia de transformare ca să poată funcționa. De aici și motivul pentru care, pe scenă, sunt nouă actori plus cei trei care joacă personajele textului.
Am vrut să aduc o reprezentare vizuală a spațiului utilizând puterea de exprimare a performerului. Ei sunt cei care animă, de fapt, spațiul. Nici unul dintre ei nu face figurație. Eu nu lucrez cu conceptul de figurație. Pentru că fiecare dintre cei nouă actori de pe scenă, care nu au replici, reprezintă o poveste unică a unui personaj care își are propriul aport în acel loc.
Și pentru că este o parte pe care am adăugat-o special pentru conceptul meu vis a vis de spectacolul acesta, am dorit să dau fiecăruia șansa să își construiască personajele lor proprii, de la zero. Asta face spectacolul unic. Pentru că, dacă mâine un actor pleacă, cel care va veni în locul lui va avea sarcina de a crea un personaj nou care va schimba mai mult sau mai puțin spectacolul așa cum este el acum. Acesta fiind și secretul de a păstra spectacolul fresh. El are libertatea de a se transforma prin puterea oamenilor care fac parte din el. Exact ca și spațiul de care povesteam. În final, un alt element prezent în spectacol și pe care știam de la început că vreau să îl scot în evidență este dansul. Am fost mereu fascinat de dansatori și de disciplina lor. Așa că am decis în sfârșit să combin actoria și dansul într-un spectacol.
G.Ș.: Ce așteptări ai de la participarea la FITS?
E.-M.T.: Mă simt foarte onorat să pot să aduc acest spectacol la Sibiu în 2019 în festivalul de teatru. Spectacolul acesta s-a născut, ca să fiu sincer, la FITS în 2018 când eu abia începusem să lucrez pe text și am avut acolo șansa de a-l întâlni pe domnul Matei Vișniec cu care am discutat despre dorința mea de a face acest proiect și care a fost foarte deschis și susținător. Așadar, participarea noastră la FITS 2019 cu Old Clown Wanted este, pentru mine, un fel de întoarcere acasă. Și sper foarte tare că domnul Vișniec va fi martor al acestui eveniment. Chiar dacă asta îmi oferă niște emoții suplimentare. În plus, Sibiu este și orașul meu preferat și mă bucur de orice prilej de a mă întoarce acolo.
G.Ș.: Ce proiecție ai cu privire la viața ta artistică viitoare? În ce formă de teatru te vezi activând și experimentând?
E.-M.T.: Îmi doresc să continui munca în The Void Theatre Company. Este un proiect de suflet și îmi doresc să îl văd crescând. Mi-aș dori să experimentez cât mai multe forme de teatru. Și mi-aș dori mult să am șansa de a fi în industria mare de musical theatre din Londra.
G.Ș.: Care este modalitatea de lucru pe care o preferi cel mai mult în teatru și cum armonizezi munca de regizor cu travaliul de actor?
E.-M.T.: Așa cum menționam, muzica a avut un rol important în viața mea. Inclusiv atunci când regizez ceva, mă ajută să găsesc inspirație. Spre exemplu, unul dintre momentele cheie din Old Clown Wanted s-a născut în mintea mea atunci când am descoperit un cântec de pe unul dintre albumele trupei Muse. Mă ajută mult stimulii auditivi atunci când încerc să găsesc imaginea de ansamblu a unor momente. Apoi, firește, orice idee trebuie luată și șlefuită. În situațiile în care aleg să combin regia cu actoria, mă bazez enorm pe ochiul critic al echipei mele. Asta fiind și parte din metoda mea de lucru. La începutul proiectelor am nevoie de o perioadă de workshop cu echipa cu care lucrez pentru a aduce pe toată lumea pe aceeași lungime de undă. Îmi este foarte important ca atunci când pornesc la drum cu ei, toată lumea să știe exact ce ne propunem în calitate de echipă cu proiectul respectiv. Odată ce ating acel punct, echipa devine mai unită și lucrul în spațiu devine mai sincer și mai liber. Proiectul pornește din conceptul meu, însă, în final, este produsul muncii și creativității tuturor.
G.Ș.: Există anumiți artiști cu care ai vrea să lucrezi?
E.-M.T.: Simt că sunt încă în perioada în care îmi doresc să experimentez lucrul cu cât mai mulți artiști. Așa că mă bucur de orice șansă nouă de a vedea cum lucrează alți oameni. Există într-adevăr oameni cu care mi-aș dori să lucrez. Probabil că lista ar fi destul de lungă. Însă primele nume care îmi vin în minte când mă gândesc la acest subiect sunt Silviu Purcărete, Răzvan Mazilu, Michael Grandage și Tim Roth, care este actorul meu preferat.
G.Ș.: Dacă ar fi să îți dai acum tu ție un sfat, care ar fi acela?
E.-M.T.: Îmi dau frecvent sfaturi. Îmi place să cred că omul are capacitatea de a se perfecționa în fiecare zi. Și probabil că unul dintre lucrurile pe care mi le spun cel mai des este faptul că "Imperiul Roman nu s-a construit într-o singură noapte" și totul are nevoie de răbdare, timp și pași mărunți. O mare inspirație pentru mine este modul în care Albert Camus vorbește despre condiția umană prin Mitul lui Sisif. El descrie pedeapsa lui Sisif ca fiind un simbol, și ca atare o inspirație, pentru omul de rând care înfruntă greutățile vieții. Sisif urcă, urcă, uneori mai cade, însă el niciodată nu va renunța. Să credem mereu în existența unei soluții și să nu acceptăm renunțarea ca o posibilitate mi se par două elemente cheie în această viață.
Credite foto:
Portret: Melissa Ivana
Fotografii din spectacol: Katie O'Neill