Efectul Kuleşov

În nr. 49 / 2004 al Ziarului de duminică, prietenul Teodor Baconsky schiţează un portret al ex-candidatului pentru funcţia de comisar european al justiţiei, temperamentalul Rocco Buttiglione - care, după cum se ştie, a fost recuzat de Comisia Europeană cu majoritate de voturi. Fraza din Teodor Baconsky care m-a făcut să-i dedic un articol este aceasta: "Nu vorbim despre vreun extremist din familia lui Le Pen, ci despre un politician prevăzut cu o bonomă fizionomie de copil mare!"

Aş spune, înainte de toate, că dl Buttiglione nu a fost respins doar pe baza afirmaţiilor - "de ordin moral" - legate de homosexualitate; el mai spusese (rezum) şi că locul femeilor este la cratiţă şi că o mamă nu ar trebui să-şi crească un copil de una singură... În aceste condiţii, credibilitatea italianului catolic-familist ca virtual comisar pentru justiţie şi afaceri interne a zburat în ţăndări: nu trebuie să fii nici socialist, nici homosexual pentru a înţelege că un om care face asemenea afirmaţii - la-nceputul secolului XXI - nu este tocmai cel mai indicat să ocupe respectiva funcţie. (Chit că dl Buttiglione spusese aceste enormităţi "în nume personal" şi "cu titlu privat" (?)...) Pînă la urmă, mult-clamata "discriminare" a cărei victimă ar fi fost "bonomul" domn Buttiglione (T.B. vorbeşte despre "ghilotina neoiacobină" care " a scrîşnit nemilos"!) se reduce la o banală nealegere într-o funcţie de comisar. Poate că, într-adevăr, dl Buttiglione este (a rămas) un "copil mare" într-o lume de adulţi: nu înţelege că nu mai poţi discrimina - ca în copilăria civilizaţiei europene - nici femeile, nici mamele singure, nici gay-ii pentru că această civilizaţie s-a reaşezat pe baze laice, în care ideea "păcatului" a căzut în desuetudine. Nimeni nu-i interzice dlui Rocco Buttiglione să creadă, în continuare, în valorile moral-religioase în care a fost educat; pur şi simplu, ele nu mai pot constitui (din motive prea numeroase şi complexe pentru a fi enumerate aici) un canon colectiv obligatoriu, la a căror implementare dl Buttiglione să-şi aducă o pioasă contribuţie.

Ce m-a interesat - în toată această poveste cu iz de fabulă modernă - este, mai degrabă, postura histrionică (de histrion malgré lui!) a personajului său principal, inefabilul Rocco Buttiglione. El pare, involuntar sau nu, să fi jucat rolul copilului care strigă "Împăratul e gol!". Figura sa - reiau: "bonomă", de "copil mare" - îl va fi făcut cu precădere predestinat acestui rol. Or, aici intrăm pe un teren alunecos - sau doar alunecăm pe coaja de banană a unor prejudecăţi (ingenuităţi) amuzante de n-ar fi, uneori, perplexante: dl William Delos Peckenpaugh, tatăl adoptiv al unui băieţel român din Oregon, SUA, are figura posacă (la rigoare, "bonomă") a unui camionagiu familist convins, mîncător de cornflakes & church-goer (dus la biserică), ceea ce nu l-a împiedicat să abuzeze sexual de micuţul dat lui în grijă... Vecinii, puşi în faţa ororii, nu au putut declara decît ceea ce declară, invariabil, vecinii, rudele şi prietenii asasinilor în serie: "Nu ne vine să credem, părea un om atît de liniştit!" Dar, cum se ştie, apele liniştite sînt adînci, iar aparenţele înşală.

De fapt, totul - în artă (cinema) ca şi, adeseori, în viaţă - se reduce la micul, "insignifiantul" efect Kuleşov (denumit astfel după Lev K., 1899-1970), şi care spune că, în Cinema, alăturarea momentelor prin montaj determină reacţia spectatorului: experimentul făcut cu celebrul actor Ivan Mosjukin - în care acesta, cu chipul absolut inexpresiv, era alternat cu trei scene cu conţinut diferit - a demonstrat că publicul "citeşte", de fiecare dată, altceva pe un chip în funcţie de contiguitatea acestuia cu o secvenţă sau alta.

Dacă există o "morală a fabulei" în chestiunea Rocco Buttiglione (şi eu cred că există - dar alta, oarecum în răspăr cu aceea dedusă de bunul prieten Baconsky), ea ne spune că, dimpotrivă, "bunătatea" sau "perversitatea" unui chip ţine de context. Este un "efect" - un "simplu" efect cinematografic... Dl Buttiglione poate dormi liniştit: în ţara lui Sordi şi a lui Toto, comicul s-a mutat, de mult, în politică (vezi dl Berlusconi).

(Preluat din Ziarul de duminică, decembrie 2004)