Tăcerea lumii înainte de Bach
Cu siguranţă a existat o lume înainte de
Sonata în re major, o lume înainte de Partita în la minor,
dar ce fel de lume era aceea?
O Europă cu spaţii mari, vide, fără ecou
plină de instrumente neştiutoare,
unde Ofranda muzicală şi Clavecinul bine temperat
niciodată nu au trecut peste vreo claviatură.
Biserici retrase
unde vocea de soprană din Patimile după Matei
niciodată nu s-a învăluit în acordurile
blânde de flaut, într-o dragoste fără leac
vaste peisaje molatece
unde nu se aud decât securile bătrânilor tăietori de lemne
şi iarna lătratul sănătos al câinilor vânjoşi
iar - ca un clopot - patine muşcând din gheaţa lucioasă:
rândunelele ce despică aerul verii
scoica pe care copilul şi-o duce la ureche
şi nicăieri Bach nicăieri Bach
tăcerea patinelor într-o lume înainte de Bach.
Fericirea
Un om se trezi în luna mai la bătaia clopotelor
şi îşi aminti de toate duminicile din viaţa sa,
se duse cu paşi precauţi în grădină
şi găsi acolo mai multe păsări ca oricând.
Stăteau înghesuite pe crengi şi la pământ,
dar se înălţară fâlfâind zgomotos şi zburară.
Merse cu paşi liniştiţi în ziua aceea ciudată.
Şi în cel mai ferit ungher al boltei de verdeaţă
regăsi fericirea: cele două bile de sticlă-n pământ
pe care, cînd avea doi ani, le uitase acolo şi le rătăcise
şi niciodată n-a mai putut să le găsească, să-şi amintească,
decât abia acum, în această clipă anumită,
şi asta era fericirea; se aflau cu siguranţă aici,
neatinse. Şi cum mai străluceau în lumina fierbinte!
(din volumul-antologie Noi corespondenţe lirice - poezie contemporană română şi suedeză apărut la Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002, selecţie, traducere şi prezentare de Dan Shafran)