Înţelesul / Speranţa

Înţelesul

- Când am să mor voi vedea căptuşeala lumii.
Partea cealaltă, dincolo de pasăre, munte, apus.
Adevăratul înţeles, pregătit spre decodare.
Ceea ce nu se potrivea se va potrivi,
Ce era de nepriceput se va pricepe.
- Dar dacă lumea n-are nicio căptuşeală?
Dacă sturzul de pe creangă nu e un semn
Ci doar un sturz pe o creangă? Dacă ziua şi noaptea
În succesiunea lor n-au vreo semnificaţie?
Şi pe pământul ăsta altceva nu e decât pământ?
- Chiar şi aşa să fie, tot rămâne
Cuvântul înviat de buze pieritoare,
Un mesager neobosit care-aleargă aleargă
Pe câmpii interstelare, prin galaxii rotitoare,
Şi cheamă, protestează, strigă.

Speranţa

Ai parte de speranţă când crezi
Că pământul nu e un vis ci trup viu,
Că văzul, pipăitul, auzul nu te mint,
Că lucrurile toate pe care le observi
Sunt ca o grădină privită din poartă.
Nu poţi intra. Dar ştii că e acolo.
Dac-am vedea mai clar şi înţelept
Poate-am descoperi-n grădină undeva
O floare nouă, o stea fără de nume încă.
Spun unii că pe noi ochii ne-nşală,
Că nu este nimic, ci totul pare,
Aceştia-s oamenii fără speranţă.
Ei cred că în momentul când plecăm,
În urma noastră lumea încetează
De parc-ar fi sălta-o nişte mâini de hoţi.

(în perioada 1 iunie 2019 - 1 septembrie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)