Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Make a Move este un mediu favorabil întâlnirilor între artişti internaţionali


Anda Cadariu, un interviu cu Ivana Peranić

04.10.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ivana Peranić este om de teatru, performer, coregrafă şi pedagog. A absolvit International School of Corporeal Mime din Londra şi este licenţiată a Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Rijeka.
La Londra, a fost membră a cunoscutei trupe de teatru
Theatre de l'Ange Fou şi, mai apoi, colaboratoare a platformei artistice Performans Klub Fiskulturnik. Este cofondatoarea şi directoarea artistică a organizaţiei Creative Laboratory of Contemporary Theatre KRILA (Rijeka). De-a lungul carierei sale în artă şi în educaţie, a colaborat cu personalităţi de nivel naţional şi internaţional din domeniul artelor performative şi al pedagogiei, participând la numeroase festivaluri, atât în Croaţia, cât şi în străinătate. Este membră a Asociaţiei dansatorilor din Croaţia şi a Centrului pentru educaţie teatrală din Croaţia. De asemenea, este coordonatoarea principală a proiectului european Make a Move, Incubator artistic pentru teatrul contemporan neinstituţionalizat şi independent din Europa, cofinanţat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene.


Ivana Peranić (foto: Dražen Šokčević)

Anda Cadariu: Ai studiat teatrul la Londra şi filosofia la Rijeka. Cum se îmbină aceste două domenii?
Ivana Peranić: Am studiat la Facultatea de Filosofie, dar m-am specializat în Limba şi Literatura Croată, şi, de fapt, am început să fac teatru în studenţie. Am făcut parte dintr-o companie de teatru studenţesc, Teatar Rubikon, iniţiată de fratele meu, care avea înclinaţii foarte puternice spre un alt tip de teatru, care nu e clasic sau bazat pe text. La vremea aceea, în Rijeka nu erau multe trupe de teatru alternativ orientate spre teatrul fizic; noi eram un fenomen rar. Existau câteva trupe de dans, dar foarte puţine de teatru fizic. Tehnica de care eram atraşi cu toţii era Biomecanica lui Meyerhold, pe care am ajuns să o cunoaştem într-un workshop condus de Gennadi Bogdanov. Era o abordare intuitivă şi autodidactă, în care noi exploram acest tip de teatru în cadrul unui grup de studenţi amatori pasionaţi şi entuziaşti... dar fratele meu era liderul grupului.

A.C.: Şi ai plecat la Londra după această experienţă?
I.P.:: Da. Trăiam teatrul într-un mod foarte idealist. A existat un moment în care nu ştiam nimic despre teatru, dar mă simţeam minunat ca parte a trupei, exprimându-mă la nivel fizic, nonverbal. De asemenea, întâlneam oameni diferiţi, de exemplu am colaborat cu un muzician, Ivan Šarar, care este acum directorul Departamentului de Cultură al oraşului Rijeka. Am avut colaboratori mulţi şi variaţi - scenografi, creatori de costume... Am produs un spectacol complet. Eu nu eram constrânsă de nicio teorie, de nicio tehnică fizică, totul era necontaminat.
Am lucrat împreună câţiva ani buni, călătoream mult şi am fost recunoscuţi şi parţial finanţaţi de municipalitatea Rijeka. Apoi, la un moment dat, când mi-am terminat studiile, mi-am dat seama că aş vrea nu doar să fac acest gen de teatru, ci să-l şi studiez. Aveam şi acest gând, că aş vrea să merg la Londra. Aşa că, odată, pe când eram la un festival în Croaţia, ne-am dus la un chef, după spectacolul nostru şi eu, împreună cu o prietenă ne-am dus după aceea să facem autostopul. A oprit o maşină şi am cunoscut o fată, Lara Ritoša Roberts, care studia la Londra pe-atunci, la International School of Corporeal Mime. I-a dat prietenei mele datele de contact ale cuiva de acolo. Iar prietena mea mi le-a dat mie. Când am ajuns la Londra şi m-am stabilizat puţin, am căutat şcoala şi m-am dus să văd ce se întâmplă acolo, şi m-am îndrăgostit de tehnica "Corporeal Mime". Este între teatru şi dans, o tehnică foarte teatrală, nu e pantomimă, nu e dans, e teatru fizic. Este foarte bine structurată şi are un vocabular special. Am beneficiat de o pregătire excelentă şi profesori superbi: Corinne Soum şi Steven Wasson. Aşadar, m-am îndrăgostit la prima vedere. Am crezut că voi petrece doar un an în acea şcoală, dar mi-am dat seama repede că nu aveam cum să ajung la un nivel înalt de pregătire doar într-un an, aşa că am rămas şi pentru studiile postuniversitare. Apoi, am devenit membră a companiei Theatre de l'Ange Fou company. Am lucrat cu ei la Orpheus' Complex şi la The Man Who Preferred to Stand, care e un spectacol compus din bucăţi de Étienne Decroux, un repertoriu teatral de corporeal mime, şi din bucăţi postmoderne de Corinne Soum, Steven Wasson şi Thomas Leabhart.


A.C.: Eşti om de teatru, performer şi pedagog. Cum se combină aceste părţi ale vieţii tale una cu cealaltă?
I.P.: Depinde de proiectul la care lucrez ca om de teatru: pot fi autoare, performer sau coregrafă. Dar când vine vorba de educaţie... asta e altceva. Întotdeauna folosesc metodologia co-creaţiei, în special când lucrez cu copii şi cu tineri. Lucrăm tot timpul în sistem devised. Lucrăm mult cu improvizaţia, iar eu îi provoc să-şi folosească imaginaţia, să fie creativi, să inventeze poveşti împreună, să-şi creeze propriile personaje. Nu vreau să fac lucruri care mă interesează pe mine, dar pe ei nu. Pentru mine, e important să facilitez, să le dau spaţiu şi să-i învăţ lucruri care ţin de tehnică - cum să-şi folosească vocea, corpul, cum să creeze împreună cu ceilalţi. În mare parte, fac asta prin jocuri, prin exerciţii create special pentru ei, şi prin faptul că le ofer multă încredere, libertate şi feedback constructiv.

A.C.: Eşti, pe lângă aceste lucruri, co-fondatoarea şi directoarea artistică a organizaţiei KRILA. Poţi vorbi puţin despre acest ONG?
I.P.: Eram în Londra de unsprezece ani şi, la un moment dat, mi-am dat seama că aş avea mai multe oportunităţi dacă aş lucra în Rijeka. Nu cunoşteam sectorul din Londra la fel de bine cum îl cunosc pe cel din Rijeka. Aici, puteam obţine uşor un spaţiu, finanţări şi, în plus, nu am mers la Londra cu gândul să mă stabilesc acolo - ştiam că mă voi întoarce, doar că nu ştiam că asta se va întâmpla după unsprezece ani. Aşadar, când m-am întors, aveam o viziune foarte clară a ceea ce doream să fac: să fondez o organizaţie artistică, să îmi produc propriile spectacole şi, în plus, să iniţiez proiecte educative. Ca să obţin finanţări, trebuia să am o organizaţie. Aveam două opţiuni: puteam fonda fie o asociaţie civică, fie o organizaţie artistică - şi am optat pentru cea de-a doua variantă. Aşa că, împreună cu partenerul şi colaboratorul meu artistic de la vremea aceea, Jorge Correa Bethencourt, şi cu susţinerea fratelui meu, Zvonimir Peranić, am fondat KRILA.

A.C.: Dacă aş vrea să privesc peisajul culturii contemporane din Croaţia, unde aş găsi KRILA? Ce vă face diferiţi? De ce sunteţi speciali?
I.P.: Noi nu funcţionăm, de fapt, la nivel naţional, ci, mai degrabă, la nivel local şi internaţional. Scena independentă locală nu o duce foarte bine, şi această situaţie se vede de douăzeci de ani, din cauza condiţiilor nefavorabile - şi nu există multe proiecte pe termen lung. Avem în jur de două sau trei premiere pe an în acest sector teatral. Şi ce ne face speciali... cred că simplul fapt că existăm într-un astfel de mediu.

A.C.: De când există KRILA?
I.P.: Din 2011, dar eu lucrez în teatrul independent din 1993.


A.C.: Ne aflăm acum amândouă în Rijeka, şi amândouă lucrăm la proiectul european Make a Move, al cărui partener principal este KRILA, care este organizatorul celui de-al doilea laborator din cadrul proiectului. Acest laborator se concentrează pe teatrul site-specific, dar înainte de a intra mai adânc în detalii, ai putea să prezinţi pe scurt, proiectul Make a Move şi istoria sa?
I.P.: Make a Move este un incubator artistic, iar proiectul a fost creat din nevoia de colaborare a artiştilor independenţi din Europa. Este un proiect non-ierarhic şi este dezvoltat în contextul Rijeka European Capital of Culture 2020. Am iniţiat o colaborare cu prietenii şi colegii mei din Londra; KRILA a organizat trei întâlniri ale partenerilor în Rijeka, una în 2016 şi două în 2017. Am reuşit să organizăm aceste întâlniri cu scopul de a continua o iniţiativă a mea, numită Unreal Cities, care este inclusă în programul Rijeka 2020. Aşa că ne-am întâlnit, am discutat şi am făcut schimburi de idei pe tema practicilor noastre de creaţie, şi apoi, ideea din spatele Unreal Cities a devenit mai clară: va fi un tur artistic ghidat în Rijeka, în care vom crea o hartă a punctelor cu o identitate puternică ale oraşului. Dar, în acelaşi timp, nu ştiam de unde să începem. Am avut mare noroc, pentru că atunci am cunoscut-o pe Barbara Rovere, manager cultural şi fundraiser profesionist, care a fost interesată de acest proiect şi a început să lucreze cu noi. Aşa s-a născut Make a Move, ca proiect care oferă artiştilor din teatrul independent timp şi resurse pentru a colabora, a-şi dezvolta ideile, şi a discuta despre practicile lor de creaţie. Este un incubator, un mediu favorabil întâlnirilor între artişti internaţionali, unde ei îşi pot dezvolta noi abilităţi în domeniul practicilor digitale, al teatrului site-specific şi, de asemenea, în cel al comunicării cu publicul şi cu persoanele interesate de proiectele lor.


A.C.: Artiştii rezidenţi au lucrat cu artişti locali aici, în Rijeka - asta se întâmplă în fiecare laborator din cadrul proiectului. Am văzut, recent, prezentările lor publice work-in-progress. Ce părere ai despre aceste prezentări?
I.P.: Au fost minunate. Au fost la un nivel înalt de performanţă şi toţi cei douăzeci de artişti implicaţi au imprimat oraşului Rijeka o nouă energie creativă. Le sunt recunoscătoare pentru experienţa lor, pentru impresiile lor şi pentru viziunea lor asupra oraşului. Sunt recunoscătoare şi pentru dedicaţia, pasiunea şi încrederea lr şi sunt foarte mulţumită de rezultate.

A.C.: Următorul laborator va avea loc la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, România, în decembrie 2019. Ce aşteptări ai de la acest al treilea (şi ultim) labrator?
I.P.: Make a Move este un proiect-pilot şi se bazează pe metodologia action-research, ceea ce înseamnă că facem un pas, apoi reflectăm asupra lui şi apoi mai facem un pas. Sunt foarte mulţi paşi mici, şi cred că aceste laboratoare sunt paşi paşi foarte mari, aşa că trebuie să lucrăm împreună când le planificăm. Organizarea laboratorului din Rijeka a durat foarte mult, am preluat multe idei din rapoartele de evaluare internă şi externă şi voi face acest lucru şi în ceea ce priveşte laboratorul din Rijeka; apoi mă voi ocupa de direcţia în care se va încadra laboratorul de la Târgu-Mureş şi voi comunica cu partenerii principali şi cu cei asociaţi.


A.C.: Ce înseamnă Make a Move în cariera ta ca manager şi ca artist?
I.P.: Ca manager, Make a Move e o provocare pentru mine, pentru că nu am mai coordonat niciodată un astfel de proiect. Învăţ mult. Iar ca artist, cred că acest schimb de idei cu ceilalţi îmi stimulează creativitatea. E o ocazie foarte bună pentru mine să cunosc alţi artişti, să văd cum lucrează şi să colaborez cu ei.

(Rijeka, Croaţia, septembrie 2019)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer