Săptămâna trecută anunţam că vom vorbi astăzi despre filmul Man on the moon (r. Milos Forman). Pe principiul "viaţa bate filmul", evenimentele din ultimele zile m-au dus cu gândul la un alt film al lui Forman, The People vs Larry Flynt. Aşa că jurnalul de astăzi este într-o ediţie specială, iar săptămâna viitoare revin la Man on the moon.
Înainte de a trece la comentariile referitoare la film şi la realitatea extrem de apropiată, am să vă fac câteva mărturisiri.
Nu fumez, nu beau alcool (ca să glumesc aş spune că acum deja vă gândiţi că suma viciilor e constantă, dar astăzi am să fiu extrem de serioasă) şi n-aş face nimic din lucrurile care mi-ar dăuna fizic sau moral (după reperele mele, desigur). Urăsc violenţa, minciuna, prostia şi laşitatea. Şi îmi place să spun ceea ce gândesc. Asumându-mi riscurile.
*
The People vs. Larry Flynt este povestea adevărată a unui om devenit celebru pentru exploatarea fotografiilor cu femei goale. Flynt este iniţiatorul revistei Hustler care la început a fost un simplu newsletter şi care a devenit celebră, vânzându-se într-un milion de exemplare, după ce a publicat fotografii cu Jacqueline Onassis goală.
Flynt (Woody Harrelson) e un obsedat pervers, îi plac drogurile şi femeile, e vulgar din creştetul capului şi până în vârful unghiilor de la picioare. Are însă partea lui de omenie, o iubeşte pe Althea (Courtney Love) - care nu e nici mai bună, dar nici mai rea decât el -, dar o iubeşte în felul lui. Secvenţele în care el, imobilizat în scaunul cu rotile, se confesează ei despre impotenţă, iar ea îşi varsă frustrările în droguri şi alcool, te şochează şi îţi rup inima, deşi ştii că e un personaj vulgar, incult, grosolan.
După ce publică o caricatură obscenă, Flynt ajunge în faţa tribunalului şi autorităţile încearcă să-i interzică revista.
De aici începe adevăratul subiect al filmului: procesul care stabileşte până unde se întinde dreptul la libera exprimare şi ce înseamnă cenzură. În film şi în realitate (cazul s-a judecat în 1988), Larry Flynt învinge, dar morala poveştii o veţi înţelege (dacă n-aţi văzut deja filmul) în rândurile care se vor referi la realitatea românească apropiată.
Când vă gândiţi la acest film, aduceţi-vă aminte că regizorul Milos Forman s-a născut în Cehoslovacia într-un regim nazist şi că ambii părinţi au murit în timpul acestui regim. Tatăl lui Milos Forman a fost arestat pentru distribuire de cărţi interzise, aşa că regizorul, care locuieşte acum în America, ştie ce înseamnă nevoia de liberă exprimare!
*
Eroul real din The People vs. Larry Flynt nu este proprietarul vulgar al revistei obscene, ci constituţia americană, bucăţica aceea de hârtie care le dă dreptul americanilor să scrie/spună orice, fără teamă de a ajunge la puşcărie. Care le dă dreptul jurnaliştilor, caricaturiştilor, pamfletarilor sau criticilor americani să spună deschis ceea ce au în minte. First Amendament.
Sunt multe replici în filmul The People vs. Larry Flynt care m-au dus cu gândul la recenta recomandare cu statut de cenzură care face referire la două trupe care promovează muzica rap, recomandare care vizează printre altele vulgaritatea / bunul gust şi promovarea alcoolului şi a drogurilor, recomandare care a dus la scoaterea din difuzare a două videoclipuri româneşti.
Am să încep însă cu o replică pe care o las în original: "If the First Amendament will protect a scumbag like me, it will protect all of you" (Larry Flynt)
Nu i-am cunoscut niciodată pe eroii ştirilor care m-au dus cu gândul la filmul lui Milos Forman şi până acum două zile nu le văzusem nici videoclipurile şi nici nu ştiam nimic despre muzica lor. Ştiam că există pe piaţă, dar erau în alt "target", n-au cântat şi nu vor cânta niciodată pentru mine pentru că eu HABAR N-AM care este realitatea străzii. (Îmi petrec timpul în birouri frumoase, am o leafă onorabilă, iar prietenii mei au haine de firmă, "stilouri Mont Blanc" - vorba personajului din fila despre Insider - şi n-au mai mers cu metroul de ani buni.) Eu şi protagoniştii ştirilor respective n-avem nimic în comun, aşa că nu pot fi acuzată de subiectivism.
Am însă o opinie care vine din lecturile mele, din pregătirea mea profesională şi, dacă vreţi, din prea multe filme văzute.
Povestea nr 1
În urmă cu câteva zile făceau valuri în România dezvăluirile unei reviste de scandal cum că un om de media nu era chiar "curat" din punct de vedere moral. Dacă citeai cu atenţie povestea din revistă constatai nu doar că domnul în cauză se droga, ba chiar se insinua într-un fel că nici nu îi era foarte fidel soţiei. Domnul respectiv, un formator de opinie de altfel, iese elegant din încurcătură făcând pe victima, direcţionând atenţia către ale lucruri şi alte persoane (cu o mare abilitate de manipulator), dar recunoaşte că s-a drogat.
Acelaşi domn se află în calitate de colaborator pe CD-ul uneia dintre trupele incriminate zilele trecute.
Întrebările mele sunt simple: De ce instituţia în cauză nu s-a sesizat când formatorul de opinie a recunoscut că s-a drogat, căci el chiar e un model pentru tineri? (Model într-o mai mare măsură decât oricare membru al trupelor incriminate şi cenzurate.)
De ce instituţia în cauză nu l-a avertizat în vreun fel pe domnul respectiv când acesta a mutat atenţia voalat, dar mincinos, către un coleg de breaslă susţinând că a aflat "de la un prieten care ştie de la alt prieten" că şi respectivul se droghează?
Până unde merge puterea exemplului? Cine ne sunt, de fapt, modelele?
Şi ca să revin la filmul The People vs Larry Flynt, întreb precum personajul principal: Ce e mai obscen: războiul sau sexul? Manipularea / minciuna sau drogurile?
(Ca să înţelegeţi cum stă treaba cu manipularea iată un mic exemplu din emisiunea domnului în cauză: întrebat de o ascultătoare ce părere are familia sa despre acuzaţiile care i se aduc şi chiar sunt confirmate, acesta a aplicat ceea ce se numeşte tehnica steguleţului - a "fluturat" un subiect-steguleţ în altă direcţie ca să distragă atenţia - şi i-a replicat ascultătoarei "Dacă ai fi avut bun simţ nu te-ai fi gândit la asta! Mie mi-au filmat în baie şi în dormitor", ceea ce era nu era chiar adevărat - căci fotografiile îl arătau în locuri publice şi în casa unui prieten. Fraza l-a transformat însă în victima, iar pe ascultătoare a anihilat-o pur şi simplu, subiectul "familie" fiind scos din joc pentru că nici un alt ascultător nu a mai avut curajul de a înfrunta vorbele "dacă ai fi avut bun simţ, n-ai fi spus asta!")
Povestea nr 2
În urmă cu câteva zile, doi dintre cei mai de succes pamfletari radio şi tv aflau de la un post concurent că emisiunea lor - una de succes - ar putea fi sancţionată pentru că foloseşte imagini de la alte televiziuni.
Tinerii pamfletari au supărat pe mulţi cu ironiile lor fine la adresa gafelor din programele televiziunilor; şi-au făcut deja un renume din critica gafelor şi a cântecelului lor "ru-şi-ni-căăă, ru-şi-ni-căăăăă".
Afirmaţia referitoare la sancţiune venea de la un membru al instituţiei care face acum valuri cu trupele de rap, membru care n-a citit însă legea bine căci măsura pe care a anunţat-o este o dovadă de cenzură. Conform legilor în vigoare este legal să foloseşti fragmente din orice operă artistică în scop de critică/pamflet/analiză, atâta timp cât citezi sursa.
Realizatorii emisiunii au respectat aceasta regulă. Ei pot fi acuzaţi de orice altceva (că sunt prea ironici, că sunt răutăcioşi, că uneori exagerează - dar acesta este scopul lor acolo), numai că încalcă legea NU.
Filmul despre care vorbim astăzi arată cum Larry Flynt a ajuns în faţa tribunalului nu pentru că a transformat femeia într-un obiect sexual, nu pentru că a folosit simboluri naziste în revista sa, ci pentru o caricatură. E un exemplu clasic de "a nu vedea pădurea de copaci". Căci Larry Flynt chiar umileşte femeile în revistele sale, chiar foloseşte simboluri şi îndemnuri naziste.
Realitatea românească este în acelaşi exemplu cu "pădurea şi copacii".
Dacă n-ar mai exista pamfletarii, criticii, analiştii cum am putea vedea şi cealaltă faţă a monedei? Cum ar putea oamenii obişnuiţi - care n-au cunoştinţe despre televiziune, artă, literatură sau mai ştiu eu ce domeniu - să facă diferenţa între ce e bun şi ce e mai puţin bun, între ce e corect (adică respectă regulile) şi ce e incorect (adică e "pe arătură")?
E uşor să pui restricţii când te afli în ipostaza de şef / judecător. E uşor să-ţi câştigi şi publicitate / notorietate cu aceste decizii, dacă arăţi numai faţa monedei care-ţi place cum străluceşte.
E uşor să acuzi efectul şi mult mai greu e să vindeci cauza.
Recomandarea care face acum valuri spune că "prin instigarea la consumul de droguri şi de alcool, textele melodiilor în cauză pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor" şi prin urmare instituţia în cauză "a decis să solicite, printr-o scrisoare publică, posturilor de televiziune şi de radio să oprească difuzarea videoclipurilor şi a melodiilor conţinând texte şi imagini care încalcă deciziile sale" (n.m. acestea sunt fragmente din recomandarea instituţiei în cauză).
Vin şi întreb: "Bun îi vinul ghiughiuliu" şi Maria Tanase vor fi interzise? Sau piesa nu e în "targetul" minorilor? Şi de ce pornim educaţia de la televizor şi nu din familie? Şi de ce nu e mai bună calea informării pentru prevenirea consumului de droguri decât cea aleasă acum - "eliminarea efectului"? De ce sa interzicem ceva când am putea muta acel ceva la ore inaccesibile minorilor, precum filmele cu caracter sexual explicit?
(N-ar fi fost mai eficientă o taxă suplimentară pentru albumele care conţin limbaj vulgar / obscen şi / sau îndemnuri la consumuri de droguri şi de alcool, taxă care să meargă într-un fond destinat unei campanii de informare pentru prevenirea acestor grave probleme, taxă practicată, spre exemplu, la publicitatea pentru alcool?)
Mă întreb dacă domnii care au luat deciziile respective, au fost vreodată în cartierele în care trăiesc puştii din trupele afectate acum de o recomandare cu valoare de cenzură.
Mă întreb dacă realitatea nu e chiar mai cruntă decât versurile acestor puşti. Tot aşa cum mă întreb de ce afirmaţia lor că fumează iarbă e mai puternică decât a domnului din prima poveste. De ce ei trebuie interzişi, iar domnul respectiv e lăsat în pace?
Aşa cum mă întreb dacă au văzut filmul acesta, The People vs. Larry Flynt.
Dacă l-ar fi văzut, ar fi fost şansa să reţină discursul avocatului lui Flynt:
"Nu încerc să vă sugerez că ar trebui să faceţi ceea ce Larry Flynt face. Nu-mi place ce face Larry Flynt, dar îmi place să trăiesc într-o ţară unde putem lua decizii fiecare. Îmi place faptul că trăiesc într-o ţară unde pot să iau revista Hustler şi să o citesc sau pot să o arunc la gunoi, dacă eu cred că acela îi este locul".
Din ziua recomandării-cenzură şi până în momentul în care scriu aceste rânduri am avut timp să ascult piesele incriminate. Nu-mi place ce muzică fac aceşti puşti. Nu-mi plac multe videoclipuri de pe micile ecrane. Dar vreau să trăiesc într-o ţară în care să decid eu cu telecomanda în mână, ce văd la televizor.
Şi să am reperele mele - criticii / pamfletarii / analiştii - pe care să mă bazez în alegeri.