A beautiful mind

Ştiţi care e diferenţa dintre un matematician şi un matematicant?

Matematica sau "1 şi cu 1 fac întotdeauna 2". Pentru cei mai mulţi dintre oamenii pe care-i cunosc, matematica e o chestie complicată, abstractă, plictisitoare şi care nu-ţi foloseşte decât ca să ştii câţi bani ai în cont şi ce rest ai primit de la alimentara.
Dacă v-aş spune că matematica e poezie şi că e extraordinar de frumoasă victoria în faţa unei probleme la care te-ai gândit câteva zile, probabil că n-aţi înţelege.

Astăzi şi pentru mine matematica nu mai este decât o chestiune utilitară şi un cuvânt care mă face să zâmbesc în gând amintindu-mi de "vremurile bune" când mă aflam în competiţie directă cu mintea mea sau cu câte un profesor, în căutarea "soluţiei celei mai scurte". Cândva a fost mult mai mult... Pe vremea aceea eram studentă la "mate" şi mă gândeam să devin "profă". Între timp am învăţat diferenţa între matematicieni şi matematicanţi şi-am înţeles că eu eram în a doua categorie.

Filmul la care m-am oprit astăzi - A Beautiful Mind - mi-a plăcut mult, de două ori mai mult decât un film obişnuit, şi asta datorită prestaţiei lui Russel Crowe (pe care-l îndrăgesc), dar şi datorită subiectului (pentru că tu, spectatorul, intri în mintea unui om obsedat de cifre şi de soluţii matematice).

A Beautiful Mind este o poveste inspirată din viaţa profesorului John Nash, un matematician care a adus o contribuţie importantă în teoria jocului - o matematică a competiţiei - care contrazice doctrina lui Adam Smith, părintele economiei moderne.
John Nash (Russel Crowe) este un tânăr care provine dintr-o familie modestă, dar care este talentat la matematici şi care ajunge la prestigioasa universitate Princeton unde se acomodează foarte greu.
Este obiectul băşcăliei colegilor şi ştie că singura lui şansă este să găsească o idee originală. Descoperă aceasta idee în timp ce studiază reacţia prietenilor lui la apariţia unei blonde într-un bar.
Este însă schizofrenic şi, odată cu vârsta, mintea începe să-i joace feste.
Se îndrăgosteşte de o studentă care-i devine soţie şi care-l ajută să lupte cu boala prin puterea inimii.
Într-un fel, A Beautiful Mind este varianta masculină a subiectului cu dragostea învinge orice boală, subiect dezbătut şi în filmul Iris (r. Richard Eyre).
Este o poveste despre un om care coboară prin nebunie în subsolurile minţii umane şi care se ridică demn - prin dragoste şi voinţă -, ia un premiu Nobel şi se întoarce în faţa studenţilor săi.

E o replică în film, chiar la final, care mi-a adus lacrimi în ochi: Câştigătorul premiului Nobel John Forbes Nash Jr mai predă încă la Princeton şi merge pe jos prin campus, în fiecare zi.
Şi replica aceasta vine, după ce l-ai văzut pe John Forbes câştigând premiul Nobel şi spunând în faţa mulţimii aţi venit aici ca să vedeţi dacă sunt nebun şi dacă o să dărâm tot în cazul în care am să câştig sau după ce l-ai văzut în clubul academicienilor, stingher, privit de cei din jur cu curiozitate, suspiciune, neîncredere - asemenea unui animal care poate scăpa oricând de sub control.

Oamenii a căror inteligenţă este cu mult peste medie, sunt adeseori retraşi, lipsiţi de şarm sau de abilităţi sociale sau comunicative. Ei duc o luptă continuă cu mintea lor şi fiecare bucurie / tristeţe se amplifică sau simplifică în creieraşul lor după nişte reguli / repere pe care dacă ei nu ţi le explică, eşti departe de a le intui. E destul de greu să convieţuieşti alături de ei, iar povestea de dragoste din A Beautiful Mind ilustrează frumos şi corect partea aceasta, reală, a vieţii. Alicia (soţia profesorului Nash) luptă cu toată fiinţa, dar mai ales inima ei, ca să-şi ajute soţul, tocmai pentru că ştie că viaţa lângă un geniu nu e deloc uşoară.

Când am văzut A Beautiful Mind mi-am adus aminte de un domn al matematicii româneşti, de o personalitate care mai este încă o legendă pe holurile Universităţii. Anul acesta, în mai puţin de o lună, comemorăm 30 de ani de la moartea sa şi îmi face plăcere să-l aşez pentru câteva clipe în gândurile voastre. Dacă la sfârşitul acestei file de jurnal v-am trezit curiozitatea asupra acestui personaj uriaş, căutaţi în librării cartea care se numeşte "A fost odată..." (Ed Curtea Veche, 2002) şi care este scrisă de soţia eroului, Viorica. Citind-o vă veţi aminti de Alicia şi de Nash.

Eroul meu de astăzi este cel care a creat Teoria algebrică a mecanismelor automate, care a pus bazele logicii matematice şi care a adus o contribuţie importantă la lingvistica matematică, domeniu de la care a plecat informatica. Este considerat fondatorul informaticii de la noi şi, în semn de respect, sunt multe licee care-i poartă numele.
Ştiu sigur că toate aceste informaţii nu vă spun nimic şi n-aveţi cheia prin care să intuiţi numele personajului meu de astăzi. (Mai aveţi puţintică răbdare!)

Eroul meu de astăzi a intrat în folclor pentru şarmul şi umorul său. Ca şi profesorul Nash (care a făcut marea descoperire a teoriei jocurilor uitându-se la reacţiile unor bărbaţi în faţa unei blonde), eroul meu amesteca realitatea cu matematica (a fost de altfel un maestru al transformărilor de rezultate şi metode din matematică în alte ştiinţe şi inginerie, sau din acestea în matematică) şi iată câteva dintre poveştile sau vorbele de duh care circulă în jurul numelui său.

Când unul dintre studenţii săi a răspuns greşit la o problemă banală, eroul meu de astăzi s-a dus la el, l-a sărutat pe frunte şi i-a spus: să te duci acasă şi să spui că marele profesor [...] te-a pupat pe fund, căci ăsta nu-i cap, dragul meu.

Era un fumător înrăit şi le dădea voie studenţilor săi să-şi aprindă ţigările în timpul examenelor. Într-o zi, pentru că a remarcat că studenţii se plimbau prea mult prin amfiteatru pentru a-şi împrumuta ţigări unul altuia, a pus un afiş pe tablă: Profesorul [...] împrumută ţigări. La scurt timp a schimbat afişul cu altul: Profesorul [...] nu mai are ţigări de împrumutat, luaţi şi de la colegi.

Este cel care a spus că esenţele ţări se ţin în flacoane mici referindu-se la statura sa mică. Este cel care a dat cea mai frumoasă definiţie pesimistului un optimist bine informat şi cel care spunea că ştiinţa se răzbună ca o femeie: nu când o ataci, ci când o neglijezi.

Ca şi Nash provine dintr-o familie provincială. S-a născut la Tulcea ca fiu al unei învăţătoare şi al unui profesor de istorie, şi a mai avut doi fraţi şi o soră. Părinţii îi spuneau Grigri.
A fost, ca şi personajul din A Beautiful Mind, membru al mai multor Academii, ba chiar a fost Membru al Institutului Internaţional de Filosofie din Paris. Între 1946 şi 1949, a fost Ambasadorul României la Ankara.
A avut o relaţie absolut specială cu soţia sa, Viorica, doamna care a găsit puterea să adune totul într-o carte evidenţiind prieteniile de care s-a bucurat, dar şi duşmăniile care i-au înnegurat viaţa, împotriva cărora, dintr-o mândrie demnă, nu a luptat niciodată, după cum spune chiar ea.

Eroul meu de astăzi a declarat cândva că linia lui călăuzitoare în viaţă a fost dragostea şi că singurul său regret este că nu are nici un regret.
A fost un copil mare care a împărţit dragoste peste tot. Dragoste de cărţi - cărţile trebuie să circule spunea el, justificându-se în faţa doamnei Viorica pentru că împrumuta din inimă orice carte care îi trezise emoţii, fără ca să o mai primească înapoi. Dragoste pentru cultură - îşi întreba mereu studenţii dacă au văzut spectacolele momentului. Dragoste de viaţă - a expus cândva un curs care nu avea legătură cu matematica, curs la care s-a adunat întreaga Universitate şi în care a vorbit despre bani şi despre cum nu trebuie să ne facem un ţel în viaţă din a-i obţine. Dragoste pentru cei din jur - era celebru altruismul său. Dragoste pentru soţia sa (citiţi cartea!). Şi, peste toate acestea, dragoste pentru matematică: tot ce este gândit corect este sau matematică, sau susceptibil de matematizare.

El e cel care a comparat muzicienii şi muzicanţii cu matematica, spunând că oamenii cu abilităţi spre matematică pot fi fie matematicieni (şi-şi dedică întreaga viaţă matematicii), fie matematicanţi (şi profită în viaţa de zi cu zi de abilitatea lor nativă).
Nu s-a gândit însă nimeni să-l transforme într-un personaj de film şi probabil citind fila aceasta de jurnal, nu v-aţi dat seama că v-am vorbit despre Grigore Moisil. A fost unul dintre cei mai importanţi oameni ai acestei ţări (oficialii îl mai menţionează câteodată, când înmânează medalii pe care le-a obţinut şi el) şi, cu toate acestea, nici elevii liceelor care-i poartă numele nu ştiu mare lucru despre el.

Când aveţi timp, dacă vă puteţi face timp pentru aşa ceva, mergeţi la Biblioteca Academiei şi uitaţi-vă prin corespondenţa sa cu matematicienii sau cu oamenii de cultură ai vremii. O să vi se zbârlească pielea când veţi vedea cât de mare a fost omul acesta (de statură mică - dar de "esenţă tare"), cât de iubit a fost în lume şi cât de puţin cunoscut este în România.

Ca să închei ca în filmul A Beautiful Mind, vă spun că pentru studenţii Facultăţii de Matematică, Grigore Moisil mai apare prin amifiteatre din când în când. Ştiu sigur. Am fost acolo.